ORDIN nr.384/10 din 2002/2003
al ministrului administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice privind aprobarea formularelor tipizate pentru colectarea impozitelor, taxelor locale şi a altor venituri ale bugetelor locale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 23/17 ian. 2003 |
Art. 1. - (1) Se aprobă modelele formularelor tipizate pentru stabilirea, constatarea, controlul, încasarea şi urmărirea impozitelor şi taxelor locale, potrivit listei formularelor tipizate care constituie anexa şi modelele ITL 001-055 care fac parte integrantă din prezentul ordin, cu excepţia modelelor ITL 002, ITL 012 şi ITL 023 "
(2) Domeniul de activitate referitor la impozitele şi taxele locale care se stabilesc, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale se codifică cu grupa de litere ITL şi cifre 001-055, care reprezintă elementele de identificare a fiecărui formular tipizat.
Art. 2. - Modificarea sau completarea formularelor pentru impozitele şi taxele locale, elaborarea de instrucţiuni de completare şi de utilizare a acestora, precum şi introducerea unor noi formulare tipizate pentru impozite şi taxe ale bugetelor locale se fac prin ordin comun al ministrului administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice.
Art. 3. - (1) Formularele tipizate prevăzute în anexă, precum şi tipizatele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.278/2002 se tipăresc prin grija autorităţilor administraţiei publice locale, cu respectarea modelelor şi caracteristicilor aprobate prin prezentul ordin.
(2) Procedura de tipărire a tipizatelor este cea prevăzută la pct. 80.01-80.18 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.278/2002.
Art. 4. - (1) Tipărirea formularelor tipizate cu regim special, prevăzute în anexa nr. III la normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.278/2002, se încredinţează în mod direct, potrivit legii, Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A. Preţurile acestor formulare şi tarifele serviciilor aferente se negociază.
(2) Necesarul de formulare tipizate cu regim special va fi centralizat la nivelul consiliului judeţean şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi va fi transmis Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A. în vederea contractării, cu avizul Ministerului Administraţiei Publice.
Art. 5. - (1) Ordonatorul principal de credite bugetare al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv ordonatorii de credite bugetare ai sectoarelor municipiului Bucureşti, are obligaţia de a asigura calcularea necesarului din fiecare formular, precum şi contractarea şi finanţarea integrală a cheltuielilor pentru tipărire şi aprovizionare.
(2) Tipizatele aflate în stoc la data publicării prezentului ordin vor putea fi utilizate până la epuizare, în condiţiile adaptării corespunzătoare.
Art. 6. - (1) Prevederile prezentului ordin vor fi aduse la îndeplinire de către preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii municipiilor, ai sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor.
(2) Prefecţii controlează desfăşurarea activităţii de calcul a necesarului de formulare tipizate, precum şi activitatea de contractare şi aprovizionare cu acestea.
Art. 7. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul administraţiei publice,
Octav Cozmâncă
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Anexa în facsimil poate fi consultată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.23 din 17 ianuarie 2003
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.