LEGE nr.4 din 9 ianuarie 2003
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 26/20 ian. 2003

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.124 din 2 octombrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.740 din 10 octombrie 2002, cu următoarea completare:

- La articolul I, după punctul 5 se introduce punctul 51 cu următorul cuprins:

"51. Alineatul (1) al articolului 86 va avea următorul cuprins:

«Art. 86. - (1) Pentru crearea de noi locuri de muncă prin înfiinţarea sau dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale, precum şi activităţi independente desfăşurate de persoane fizice autorizate se pot acorda, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, credite în condiţii avantajoase.»"

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Bucureşti, 9 ianuarie 2003.
Nr. 4.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:18

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.