HOTĂRÂRE nr.1.570 din 18 decembrie 2002
privind aprobarea mecanismului de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale
Textul actului publicat în M.Of. nr. 27/20 ian. 2003

În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se aprobă mecanismul de acordare a sprijinului financiar prin Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale, denumit în continuare Program, administrat de către Ministerul Industriei şi Resurselor, în condiţiile legii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Programul prevăzut la alin. (1) acordă sprijin financiar pentru tipurile de proiecte prevăzute la pct. II poz. 3 şi poz. 4 alin. 2 lit. a), b) şi c) din anexa "Sistemul de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat" la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat.

Art. 2. - În sensul prezentei hotărâri, mecanismul de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Program constă în stabilirea condiţiilor de eligibilitate a beneficiarilor, a criteriilor de eligibilitate a proiectelor prevăzute la art. 1 alin. (2), precum şi a procedurii de acordare a sprijinului financiar.

Art. 3. - (1) Beneficiarii Programului sunt agenţi economici cu activitate productivă din industria prelucrătoare, conform secţiunii E din Clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN, prevăzută în anexa la Hotărârea Guvernului nr.656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.301 şi 301 bis din 5 noiembrie 1997, care trebuie să îndeplinească cumulat următoarele condiţii de eligibilitate:

a) sunt persoane juridice cu sediul în România;
b) realizează profit din activitatea de exploatare;
c) au asigurate resursele financiare pentru cofinanţarea proiectului;
d) realizează produse prelucrate pentru care există piaţă asigurată, în condiţiile recuperării costurilor de producţie;
e) au structura organizatorică specializată pentru implementarea proiectului;
f) prezintă certificatul înregistrării mărcilor, desenelor şi modelelor industriale la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi demonstrează avantajele înregistrării acestora pe pieţele externe pentru proiectele menţionate la pct. II poz. 4 alin. 2 lit. c) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002.

(2) Beneficiarii proiectelor prevăzute la pct. II poz. 4 alin. 2 lit. b) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002 pot fi şi agenţi economici din infrastructura pentru evaluarea conformităţii produselor industriale care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) şi nu beneficiază pe perioada de implementare a proiectului de alte fonduri nerambursabile pentru acelaşi tip de proiecte.

Art. 4. - Proiectele pentru care se acordă sprijin financiar de la bugetul de stat prin Program trebuie să îndeplinească cumulat următoarele criterii de eligibilitate:

a) se încadrează în tipurile de proiecte prevăzute la pct. II poz. 3 şi poz. 4 alin. 2 lit. a), b) şi c) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002;
b) conţin structura de finanţare;
c) asigură implementarea, certificarea/acreditarea/înregistrarea şi protejarea în maximum 2 ani pentru proiectele prevăzute la pct. II poz. 3 şi poz. 4 alin. 2 lit. a), b) şi c) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002;
d) prezintă elemente care fundamentează rezultatele estimate la finalizarea proiectului;
e) prezintă elemente care asigură sustenabilitatea rezultatelor estimate.

Art. 5. - Mecanismul de acordare a sprijinului financiar este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6. - (1) La nivelul Ministerului Industriei şi Resurselor se constituie Comisia pentru derularea mecanismului de acordare a sprijinului financiar, denumită în continuare Comisie.

(2) Din Comisie fac parte şi reprezentanţi ai patronatelor sau asociaţiilor profesionale de profil.

(3) Componenţa şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei se aprobă prin ordin al ministrului industriei şi resurselor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 7. - (1) Sprijinul financiar se acordă numai agenţilor economici care întrunesc condiţiile de eligibilitate pentru proiectele care asigură creşterea competitivităţii produselor industriale, utilizarea eficientă a fondurilor alocate şi îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 4.

(2) Suma maximă acordată unui agent economic este de 30.000 euro, cu plata eşalonată, pe bază de documente justificative.

Art. 8. - (1) Proiectele acceptate vor fi finanţate în limita fondurilor aprobate pentru Program, cuprinse în bugetele anuale ale Ministerului Industriei şi Resurselor.

(2) Finanţarea proiectelor în cadrul Programului se face după cum urmează:

a) 50% de la bugetul de stat şi 50% cofinanţare din surse proprii de către beneficiari pentru tipurile de proiecte prevăzute la pct. II poz. 3 şi poz. 4 alin. 2 lit. a) şi b) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002;
b) 45% de la bugetul de stat şi 55% cofinanţare din surse proprii de către beneficiari pentru proiectele prevăzute la pct. II poz. 3 şi poz. 4 alin. 2 lit. c) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002.

Art. 9. - Beneficiarii pot solicita în decursul unui an sprijin financiar pentru câte un singur proiect din tipurile de proiecte prevăzute la pct. II poz. 3 şi poz. 4 alin. 2 lit. a),

b) şi c) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002.

Art. 10. - (1) Acordarea sprijinului financiar se face în baza contractului încheiat cu beneficiarii Programului, în condiţiile legii.

(2) Beneficiarii sprijinului financiar care nu respectă clauzele contractuale şi/sau care furnizează informaţii eronate cu privire la proiect nu mai pot beneficia de sprijin financiar în cadrul acestui Program.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul industriei şi resurselor,
Dan Ioan Popescu

Departamentul de Comerţ Exterior
Eugen Dijmărescu,
secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 18 decembrie 2002.
Nr. 1.570.


ANEXĂ

MECANISMUL
de acordare a sprijinului financiar

SECŢIUNEA A

1. În termen de 15 zile lucrătoare de la publicarea legii bugetului de stat Comisia pentru derularea mecanismului de acordare a sprijinului financiar (Comisia) va proceda la promovarea unei campanii de informare publică privind Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale, denumit în continuare Program.

Pentru situaţiile de rectificare a bugetului de stat, cu majorare a fondului anual prevăzut pentru finanţarea Programului, se va repeta campania de informare publică.

2. Agenţii economici care solicită sprijin financiar în cadrul Programului se adresează Comisiei şi vor depune proiectele la registratura Ministerului Industriei şi Resurselor.

Cererea-tip de solicitare va conţine datele din modelul prevăzut la secţiunea B.

Cererea-tip va fi însoţită de documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate menţionate la art. 3 din hotărâre de către beneficiarii de proiecte, precum şi de declaraţia pe propria răspundere a agentului economic privind corectitudinea datelor şi informaţiilor prezentate.

3. a) Proiectele se înregistrează în Registrul unic de evidenţă al Comisiei în ordinea numerelor de înregistrare primite de la registratura Ministerului Industriei şi Resurselor.

b) Secretariatul Comisiei va controla existenţa actelor solicitate conform prevederilor hotărârii.
c) Proiectele care nu conţin toate datele solicitate vor fi returnate agentului economic în termen de 5 zile lucrătoare, prezentându-se motivele respingerii.

d) Proiectele vor fi evaluate şi acceptate/respinse de către Comisie, în ordinea înregistrării în Registrul unic de evidenţă.

e) Pentru proiectele acceptate de către Comisie, în termen de 15 zile lucrătoare de la selecţionarea proiectului se va încheia contractul între beneficiarul sprijinului financiar şi reprezentantul Ministerului Industriei şi Resurselor, împuternicit prin ordin al ministrului.

f) În cazul în care proiectele nu au fost acceptate pentru acordare de sprijin financiar, secretariatul Comisiei va comunica agenţilor economici respectivi, în termen de 5 zile lucrătoare de la data şedinţei Comisiei, motivele respingerii.

g) Contestaţiile agenţilor economici privind decizia de respingere a finanţării proiectului se depun în termen de 10 zile de la primirea deciziei la registratura Ministerului Industriei şi Resurselor.

h) Contestaţiile agenţilor economici se vor soluţiona de către o comisie numită în acest scop prin ordin al ministrului industriei şi resurselor.

SECŢIUNEA B
Model de cerere-tip

Denumirea agentului economic (denumirea completă)  ___________________________________________________________________
Sediul _______________________________________________________________________________________________________________
Telefon; fax; e-mail  ________________________________________________________________________________________________
Reprezentant _________________________________________________________________________________________________________
Data înfiinţării  ____________________________________________________________________________________________________
Proprietari __________________________________________________________________________________________________________
                  [structura patrimoniului şi a acţionariatului în procente (%)]
Solicitare (tipul proiectului)  ______________________________________________________________________________________
Semnătura (numele şi prenumele persoanei autorizate să semneze pentru şi în numele societăţii comerciale) ____________
Data _________________________________________________________________________________________________________________
Înregistrarea în Registrul unic de evidenţă al Comisiei se va face după numărul de la registratura 
Ministerului Industriei şi Resurselor.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:42

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.