ORDIN nr.401 din 5 septembrie 2002
al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de sănătate pentru producerea şi comercializareaa cărnii proaspete
Textul actului publicat în M.Of. nr. 32/22 ian. 2003

În temeiul prevederilor art. 31 alin. 1 din Legea sanitară veterinară nr. 60/1974, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr.362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare nr. 158.329/2002, întocmit de Agenţia Naţională Sanitară Veterinară, ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor
emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Norma sanitară veterinară privind condiţiile de sănătate pentru producerea şi comercializarea cărnii proaspete, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Agenţia Naţională Sanitară Veterinară, institutele centrale de profil şi direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Agenţia Naţională Sanitară Veterinară va controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice altă dispoziţie contrară.

Art. 5. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării.

Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Ilie Sârbu

Bucureşti, 5 septembrie 2002.
Nr. 401.

ANEXĂ

NORMĂ SANITARĂ VETERINARĂ
privind condiţiile de sănătate pentru producerea şi comercializarea cărnii proaspete

Art. 1. - (1) Prezenta normă sanitară veterinară stabileşte condiţiile de sănătate pentru producerea şi comercializarea cărnii proaspete destinate consumului uman, provenită de la animale domestice din următoarele specii: bovine, incluzând speciile Bubalus bubalis şi Bison bison, porcine, ovine, caprine şi solipede domestice.

(2) Prezenta normă sanitară veterinară nu se aplică tranşării şi depozitării de carne proaspătă, realizate în magazine cu vânzarea en d.tail sau în clădiri adiacente punctelor de vânzare, în cazul în care tranşarea şi depozitarea sunt realizate exclusiv în scopul vânzării directe şi nemijlocite către consumatori.

(3) Prezenta normă sanitară veterinară se aplică fără a aduce atingere normei sanitare veterinare specifice cu privire la producerea şi comercializarea cărnii tocate şi cărnii preparate.

(4) Prezenta normă sanitară veterinară nu afectează nici una dintre restricţiile impuse în cazul vânzării cu amănuntul a cărnii de solipede, stabilite conform procedurii naţionale.

Art. 2. - În sensul prezentei norme sanitare veterinare se înţelege prin:

a) carne - toate părţile proprii consumului uman provenite de la animalele domestice din speciile bovine, incluzând speciile Bubalus bubalis şi Bison bison, porcine, ovine, caprine şi solipede;
b) carne proaspătă - carnea care nu a fost supusă nici unui alt tratament decât celui prin frig pentru a se asigura conservarea acesteia; în această categorie se include şi carnea ambalată prin vacuumare sau în atmosferă controlată;
c) carne separată mecanic - carnea obţinută prin separarea mecanică de pe oase, exclusiv cea de pe oasele capului şi de pe extremităţile membrelor sub articulaţiile carpiene şi tarsiene, iar în cazul porcinelor şi de pe vertebrele coccigiene, destinată numai fabricării produselor din carne prin prelucrare în unităţi autorizate, în conformitate cu art. 6 din Norma sanitară veterinară privind problemele de sănătate ce reglementează comerţul României cu statele membre ale Uniunii Europene cu produse din carne;
d) carcasă - corpul întreg al unui animal tăiat, după sângerare, îndepărtarea extremităţilor membrelor la nivelul articulaţiilor carpiene şi tarsiene, precum şi după eviscerare, îndepărtarea capului, cozii şi glandei mamare, iar în cazul animalelor din speciile bovine, ovine, caprine şi solipede, după jupuire. Totuşi, în cazul carcaselor de porcine destinate unui tratament, în conformitate cu Norma sanitară veterinară privind problemele de sănătate ce reglementează comerţul României cu statele membre ale Uniunii Europene cu produse din carne, capul şi picioarele pot rămâne ataşate la semicarcase;
e) organe - carnea proaspătă, alta decât cea care aparţine carcasei, aşa cum este definită la lit. d), chiar dacă aceasta rămâne legată natural de carcasă;
f) viscere - organele din cavitatea toracică, abdominală şi pelviană, incluzând traheea şi esofagul;
g) medic veterinar oficial - medicul veterinar oficial desemnat de autoritatea veterinară competentă;
h) ţara exportatoare - statul din care se expediază carne proaspătă;
i) ţara de destinaţie - statul membru al Uniunii Europene sau România, către care se expediază, în regim reciproc, carne proaspătă;
j) mijloc de transport - părţile rezervate încărcăturii din vehicule auto, feroviare, aeriene, navale sau containerele pentru transportul pe uscat, pe mare ori aerian;
k) unitate - abator, unitate de tranşare, depozit frigorific, autorizate, sau o întreprindere ce grupează mai multe astfel de unităţi;
l) preambalare - protecţia cărnii proaspete prin utilizarea unui prim ambalaj sau a unui container iniţial în contact direct cu carnea proaspătă, precum şi ambalajul iniţial sau containerul ca atare;
m) ambalare - introducerea cărnii proaspete preambalate într-un al doilea ambalaj, precum şi ambalajul însuşi;
n) tăiere specială de urgenţă - tăierea dispusă de medicul veterinar oficial ca urmare a accidentării animalelor sau a unor tulburări de ordin fiziologic şi funcţionale ale acestora. Tăierea specială de urgenţă poate avea loc în afara abatorului dacă medicul veterinar oficial consideră că transportul animalelor este imposibil sau provoacă acestora o suferinţă suplimentară;
o) centru de reambalare - un atelier sau un depozit în care carnea ambalată destinată comercializării este reasamblată şi/sau reambalată;
p) autoritate veterinară centrală - autoritatea veterinară centrală, reprezentată de Agenţia Naţională Sanitară Veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor;
q) autoritate veterinară competentă - autoritatea veterinară centrală, autoritatea veterinară judeţeană şi a municipiului Bucureşti, reprezentată de direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi autoritatea veterinară locală, reprezentată de circumscripţia sanitară veterinară pentru controlul alimentelor şi circumscripţia sanitară veterinară zonală, cu atribuţii în domeniul supravegherii şi controlului sanitar veterinar.

Art. 3. - (1) Autoritatea veterinară centrală trebuie să se asigure că:

A. Carcasele, semicarcasele întregi sau tăiate în cel mult trei bucăţi, precum şi sferturile de carcasă:

a) au fost obţinute într-un abator care întruneşte condiţiile stabilite la cap. I şi II ale anexei nr. 1, autorizat şi supravegheat în conformitate cu art. 11;
b) provin de la animale de măcelărie inspectate antemortem de către medicul veterinar oficial, în conformitate cu cap. VI al anexei nr. 1, şi au fost evaluate, ca rezultat al unei astfel de inspecţii, apte pentru tăiere, în sensul prezentei norme sanitare veterinare;
c) au fost obţinute în condiţiile de igienă prevăzute la cap. V şi VII ale anexei nr. 1;
d) au fost inspectate post-mortem de către medicul veterinar oficial, în conformitate cu cap. VIII al anexei nr. 1, şi nu prezintă nici o modificare, cu excepţia leziunilor traumatice care au survenit cu puţin înaintea tăierii sau a modificărilor ori malformaţiilor localizate, cu condiţia să se fi stabilit, dacă este necesar prin teste de laborator corespunzătoare, că aceste leziuni, malformaţii sau modificări nu fac carcasa şi organele improprii sau periculoase pentru consumul uman;
e) poartă o marcă de sănătate în conformitate cu cap. XI al anexei nr. 1;
f) sunt însoţite pe durata transportului de:
1. până la aderarea României la Uniunea Europeană, certificatul de sănătate emis de medicul veterinar oficial în momentul încărcării, care este stabilit prin procedura naţională, este întocmit într-o singură filă ce poate conţine una sau mai multe pagini şi este redactat în limba română şi cel puţin în limba sau în limbile oficiale ale ţării de destinaţie. Ulterior certificatul de sănătate va corespunde ca formă şi conţinut modelului prezentat în anexa nr. 5, cu respectarea condiţiilor menţionate anterior;
2. un document comercial de însoţire care trebuie să fie emis de unitatea de expediere. Pe lângă menţiunile prevăzute la pct. 50 al cap. X al anexei nr. 1, trebuie să poarte numărul de autorizare veterinară, iar în cazul cărnii congelate, luna şi anul de congelare. Pentru carnea destinată Finlandei şi Suediei, acesta trebuie să garanteze provenienţa dintr-o unitate supusă unui program de control conform art. 6 alin. (3), iar modelul certificatului de sănătate aplicabil după aderarea României la Uniunea Europeană va fi cel prevăzut în anexa nr. 4. Documentul de însoţire trebuie să fie păstrat de către destinatar pentru ca acesta să poată fi prezentat la cererea autorităţii competente. Datele computerizate trebuie să fie imprimate la cererea autorităţii sus-menţionate;
3. un certificat de sănătate în conformitate cu prevederile cap. XI al anexei nr. 1, în cazul cărnii provenite dintr-un abator situat într-o regiune sau zonă supusă restricţiilor ori al cărnii ce urmează a fi expediată într-un mijloc de transport sigilat de un stat membru al Uniunii Europene în România sau de România către un stat membru al Uniunii Europene, după tranzitarea printr-o ţară terţă. La cererea autorităţii veterinare centrale a ţării de destinaţie - un stat membru al Uniunii Europene sau România - atestarea sănătăţii trebuie să fie furnizată atunci când carnea este destinată exportului către o ţară terţă după prelucrare. Costurile implicate de o astfel de atestare vor fi suportate de operatori;
g) sunt depozitate în conformitate cu cap. XIV al anexei nr. 1, după inspecţia post-mortem, în condiţii de igienă, în unităţi autorizate conform art. 11 şi supravegheate în conformitate cu cap. X al anexei nr. 1;
h) sunt transportate în condiţii de igienă în conformitate cu cap. XV al anexei nr. 1.

B. Bucăţile sau părţile mai mici decât cele la care se referă lit. A şi carnea dezosată, ambalată sau nu:

a) sunt tranşate ori dezosate sau ambalate într-o unitate de tranşare care întruneşte condiţiile stabilite în cap. I şi III ale anexei nr. 1, autorizată şi supravegheată în conformitate cu art. 11;
b) sunt tranşate ori dezosate sau ambalate în conformitate cu cap. IX al anexei nr. 1 şi provin din:
1. carne proaspătă care întruneşte condiţiile stabilite la lit. A, cu excepţia celor la care se referă lit. h), şi care este transportată în conformitate cu cap. XV al anexei nr. 1; sau
2. carne proaspătă importată din ţări terţe în conformitate cu Norma sanitară veterinară stabilind principiile ce reglementează organizarea controalelor veterinare privind produsele care intră în România din ţările terţe;
c) au fost depozitate în condiţiile prevăzute la cap. XIV al anexei nr. 1, în unităţi autorizate în conformitate cu art. 11 şi supravegheate conform prevederilor cap. X al anexei nr. 1;
d) au fost controlate de medicul veterinar oficial în conformitate cu prevederile cap. X al anexei nr. 1;
e) întrunesc cerinţele de preambalare şi ambalare stabilite la cap. XII al anexei nr. 1;
f) întrunesc cerinţele prevăzute la lit. A.c), e), f) şi h).

C. Organele provin dintr-un abator autorizat sau o unitate de tranşare autorizată. Organele nedetaşate de carcasă trebuie să îndeplinească prevederile lit. A şi B. Organele trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la lit. B.

D. Carnea proaspătă care a fost depozitată în conformitate cu prevederile prezentei norme sanitare veterinare într-un depozit frigorific, autorizat de autoritatea veterinară competentă, şi care nu a fost supusă după aceasta nici unei manipulări, cu excepţia celei în legătură cu depozitarea:

a) întruneşte condiţiile prevăzute la lit. A.c), e), g) şi h), precum şi cele menţionate la lit. B şi C sau este carne proaspătă importată din ţări terţe, în conformitate cu prevederile Normei sanitare veterinare stabilind principiile ce reglementează organizarea controalelor veterinare privind produsele care intră în România din ţările terţe;
b) este însoţită în timpul transportului către locul de destinaţie de documentul comercial de însoţire sau de certificatul de sănătate la care se referă lit. A.f). În acest caz numărul de autorizare veterinară al depozitului frigorific trebuie să fie menţionat pe documentul comercial de însoţire.

(i) În cazul în care carnea urmează să fie însoţită de un certificat de sănătate, acesta trebuie să fie emis de către medicul veterinar oficial pe baza certificatelor de sănătate ataşate transportului de carne proaspătă când aceasta a fost depozitată şi trebuie, în cazul importului, să se precizeze originea cărnii proaspete.

E. Carnea proaspătă produsă conform prezentei norme sanitare veterinare, care a fost depozitată într-un depozit frigorific autorizat al unei ţări terţe, în conformitate cu Norma sanitară veterinară privind problemele de sănătate şi inspecţie veterinară după importul în România din ţări terţe de bovine şi porcine şi carne proaspătă provenită de la acestea, sub control vamal, şi care nu a fost după aceea supusă nici unei manipulări, cu excepţia celei în legătură cu depozitarea:

a) întruneşte condiţiile prevăzute la lit. A, B şi C;
b) întruneşte garanţiile specifice privind controlul şi certificarea respectării condiţiilor de depozitare şi transport;
c) este însoţită de un certificat de sănătate care corespunde modelului stabilit conform procedurii naţionale. Garanţiile specifice privind controlul, certificarea respectării cerinţelor de depozitare şi transport şi emiterea certificatului de sănătate trebuie să fie adoptate conform procedurii naţionale.

F. (1) Carnea proaspătă al cărei ambalaj a fost îndepărtat şi care urmează să fie reambalată în altă unitate decât cea în care a fost prima dată ambalată:

a) trebuie să întrunească condiţiile prevăzute la lit. A, B, C şi D;
b) trebuie să fie scoasă din ambalajul său şi reambalată într-un centru de reambalare care îndeplineşte condiţiile prevăzute la cap. I al anexei nr. 1 şi este autorizat şi supravegheat în concordanţă cu art. 11.

(2) Totuşi, fără a aduce atingere condiţiilor de sănătate animală, alin. (1) nu se va aplica:

a) cărnii proaspete destinate altor utilizări decât consumului uman;
b) cărnii proaspete destinate expoziţiilor, studiilor sau analizelor speciale, cu condiţia ca prin controlul oficial să se ofere garanţia că această carne nu este utilizată pentru consumul uman şi că, atunci când expoziţia s-a terminat sau când studiile ori analizele speciale au fost efectuate, carnea, cu excepţia celei utilizate pentru scopurile analizelor, este distrusă;
c) cărnii proaspete destinate exclusiv aprovizionării organizaţiilor internaţionale.

Art. 4. - (1) Autoritatea veterinară centrală poate, prin derogare de la prevederile art. 3, să permită comercializarea cărnii proaspete provenite din abatoarele care nu întrunesc condiţiile specificate în cap. I şi II ale anexei nr. 1, pe teritoriul naţional, dacă aceste unităţi îndeplinesc următoarele condiţii:

a) abatoarele în cauză trebuie:
1. să nu taie mai mult de 20 de unităţi vită mare pe săptămână, cu un maxim de 1.000 de unităţi vită mare pe an;
2. să respecte condiţiile anexei nr. 1 cap. V, VII, XIV pct. 66, lit. a), b) şi d), pct. 67 şi cap. XV pct. 69, cu excepţia cerinţelor referitoare la importul de carne proaspătă, şi să respecte şi cerinţele pct. 71, 72 şi 73 din aceeaşi anexă;
3. să îndeplinească cerinţele anexei nr. 2;
4. să notifice autorităţii veterinare competente, înaintea momentului tăierii, numărul şi originea animalelor, pentru a permite acesteia să efectueze inspecţia ante-mortem, în conformitate cu prevederile cap. VI din anexa nr. 1, fie în fermă, fie la abator;
b) managerul abatorului, proprietarul sau reprezentantul său trebuie să ţină un registru cu:
1. intrările de animale în unitate şi ale produselor de abator ce sunt livrate;
2. controalele efectuate;
3. rezultatele acestor controale;
4. aceste informaţii vor fi comunicate autorităţii competente la cererea acesteia;
c) medicul veterinar oficial sau un asistent poate efectua inspecţia post-mortem, în conformitate cu prevederile cap. VII pct. 32 şi cap. VIII din anexa nr. 1.

1. Atunci când carnea prezintă leziuni sau modificări, inspecţia post-mortem trebuie să fie efectuată de către medicul veterinar oficial.

2. Medicul veterinar oficial sau asistentul aflat sub responsabilitatea sa trebuie să monitorizeze permanent conformitatea cu regulile de igienă stabilite la cap. V şi VII ale anexei nr. 1.

(2) În limita celor 1.000 de unităţi vită mare la care se referă alin. (1) lit. a) pct. 1, autoritatea veterinară poate acorda derogări de la limita săptămânală stabilită de acesta, pentru a se ţine seama de necesitatea de a tăia miei şi iezi în perioada dinaintea sărbătorilor religioase, cu condiţia ca medicul veterinar oficial să fie prezent în momentul tăierii, astfel încât cerinţele de igienă să fie respectate, iar carnea respectivă să nu fie congelată înainte de comercializare.

(3) 1. Numărul maxim de animale prevăzut la alin. (1) lit. a) pct. 1 poate fi aplicat proprietarilor individuali care taie pe propria răspundere, în momente diferite din săptămână, în unităţi care respectă următoarele condiţii:

a) proprietarul întreprinderii sau orice altă persoană care foloseşte această unitate a primit o instruire specifică, recunoscută de autoritatea veterinară competentă, privind igiena producţiei;
b) animalele ce urmează a fi tăiate aparţin proprietarului unităţii sau măcelarului care lucrează ori au fost cumpărate de aceştia pentru a întruni condiţiile la care se referă lit. d);
c) carnea este produsă în unităţi care întrunesc cerinţele anexei nr. 2;
d) producţia trebuie să fie limitată la unităţile de aprovizionare care aparţin măcelarilor la care se referă lit. b) şi la vânzarea pe loc către consumator sau către colectivităţile locale.

2. Atunci când se însumează mai multe tăieri individuale, numărul maxim prevăzut la alin. (1) lit. a) pct. 1 poate fi crescut cu 30 de unităţi vită mare pe săptămână şi 1.500 de unităţi vită mare pe an pentru abatoarele ce întrunesc condiţiile stabilite la lit. a). Autoritatea veterinară centrală trebuie să transmită Comisiei Europene lista unităţilor ce beneficiază de aceste prevederi.

(4) Conform procedurii naţionale, autoritatea veterinară competentă este autorizată să aplice cerinţele alin. (1) pentru abatoarele situate în regiuni defavorizate datorită unor constrângeri geografice speciale sau afectate de dificultăţi de aprovizionare şi care nu manipulează mai mult de 2.000 de unităţi vită mare pe an.

(5) 1. Autoritatea veterinară centrală poate acorda derogări, în concordanţă cu anexa nr. 2, în cazul unităţilor de tranşare care nu sunt situate într-o unitate autorizată şi care nu produc mai mult de 5 tone de carne dezosată pe săptămână sau echivalentul ei în carne cu os.

2. Prevederile anexei nr. 1 cap. V şi VII pct. 38 şi ale cap. IX, cu excepţia cerinţei pentru temperatura sălii de tranşare, stabilită la pct. 46 lit. c) şi pct. 48 din cap. X al aceleiaşi anexe, trebuie să se aplice operaţiunilor de tranşare şi depozitare în unităţile de mai sus.

(6) Carnea ce provine din unităţi la care se referă prezentul articol şi care a fost considerată proprie pentru consumul uman,

având în vedere condiţiile de igienă şi de sănătate stabilite prin prezenta normă sanitară veterinară, trebuie să fie marcată printr-o ştampilă naţională care nu poate fi confundată cu ştampila comunitară şi trebuie, în special, să nu fie ovală. Totuşi această ştampilă nu este necesară pentru bucăţile de carne care nu sunt ambalate.

(7) Autoritatea veterinară centrală poate, de asemenea, să acorde derogări de la cerinţele minime ale cap. I din anexa nr. 1 pentru depozitele frigorifice de capacitate mică în care sunt depozitate numai carnea ambalată şi alte alimente.

(8) Abatoarele care beneficiază de derogările prevăzute în prezentul articol vor fi supuse inspecţiei efectuate de autoritatea veterinară competentă.

Art. 5. - (1) Autoritatea veterinară centrală va comunica Comisiei Europene lista întreprinderilor la care se referă art. 1 din Norma sanitară veterinară privind condiţiile pentru acordarea unor derogări temporare şi limitate de la regulile de sănătate specifice privind producerea şi comercializarea cărnii proaspete şi lista întreprinderilor pentru care sunt stabilite limite de timp, pentru aplicarea prezentului articol.

(2) Autoritatea veterinară competentă poate acorda timpul suplimentar necesar pentru a se conforma prevederilor prezentei norme sanitare veterinare unui abator care solicită o derogare, în conformitate cu art. 2 din Norma sanitară veterinară privind condiţiile pentru acordarea unor derogări temporare şi limitate de la regulile de sănătate specifice privind producerea şi comercializarea cărnii proaspete, şi care poate demonstra că a început să se conformeze condiţiilor prezentei norme sanitare veterinare, dar care nu poate, din motive independente de acesta, să întrunească limitele de timp stabilite iniţial.

(3) Atunci când o unitate înregistrată în conformitate cu art. 4 este supusă unor modificări pe baza unui plan de restructurare autorizat de autoritatea veterinară competentă, în scopul obţinerii autorizării în conformitate cu art. 11, aceasta poate determina cantităţile comercializate de unitatea în cauză, în relaţie directă cu progresele tehnice.

(4) În transpunerea prevederilor prezentei norme sanitare veterinare, autoritatea veterinară centrală va specifica maniera în care sancţiunile prevăzute la art. 10 şi la art. 2 alin. (2) din Norma sanitară veterinară privind condiţiile pentru acordarea unor derogări temporare şi limitate de la regulile de sănătate specifice privind producerea şi comercializarea cărnii proaspete se vor aplica în cazul unităţilor care nu îşi îndeplinesc toate angajamentele asumate în vederea acordării derogării temporare, inclusiv al celor care nu respectă termenul stabilit la acordarea derogărilor.

Art. 6. - (1) Autoritatea veterinară centrală trebuie să se asigure că medicul veterinar oficial declară improprii pentru consumul uman:

a) carnea de la animale:
1. la care, fără a aduce atingere prevederilor anexei C la Norma sanitară veterinară privind controalele veterinare şi zootehnice aplicabile comerţului României cu statele membre ale Uniunii Europene pentru unele animale vii şi produse de origine animală, a fost diagnosticată una dintre următoarele boli: actinobaciloză sau actinomicoză generalizată, cărbune emfizematos, tuberculoză generalizată, limfadenită generalizată, morvă, rabie, tetanos, salmoneloză acută, bruceloză acută, rujet, botulism, septicemie, piemie, toxiemie sau viremie;
2. care prezintă leziuni acute de bronhopneumonie, pleurezie, peritonită, mastită, artrită, pericardită, enterită sau meningoencefalomielită, depistate printr-o inspecţie detaliată, completată posibil de un examen bacteriologic şi o determinare a reziduurilor substanţelor cu un efect farmacologic. Totuşi, atunci când rezultatele acestor examene speciale sunt favorabile, carcasele vor fi declarate proprii pentru consumul uman după ce părţile improprii pentru consum au fost îndepărtate;
3. afectate de următoarele boli parazitare: sarcosporidioză generalizată vizibilă macroscopic, cisticercoză generalizată, trichineloză;
4. moarte, fătate moarte sau moarte intrauterin;
5. tăiate prea tinere şi a căror carne este edematoasă;
6. care prezintă semne de emaciere sau anemie avansată;
7. care prezintă tumori multiple, abcese sau răni grave în diferite zone ale carcasei sau în diferite viscere;
b) carnea de la animale:
1. care au prezentat o reacţie pozitivă sau neconcludentă la tuberculină şi la care o examinare efectuată conform pct. 41 lit. g) din cap. VIII al anexei nr. 1 a evidenţiat numai leziuni tuberculoase localizate într-un număr de organe sau un număr de zone ale carcasei. Totuşi, atunci când o leziune tuberculoasă a fost evidenţiată în nodulii limfatici ai aceluiaşi organ sau într-o parte a carcasei, numai organul afectat sau partea carcasei şi nodulii limfatici asociaţi trebuie să fie declaraţi improprii pentru consumul uman;
2. care au reacţionat pozitiv sau neconcludent la bruceloză confirmată prin leziuni care indică o infecţie acută. Dacă o astfel de leziune a fost evidenţiată la nivelul ugerului, tractusul genital şi sângele trebuie, cu toate acestea, să fie declarate improprii pentru consumul uman;
c) părţile de carcase care prezintă semne de infiltraţii seroase sau infiltraţii hemoragice, abcese localizate ori contaminare localizată; organe şi viscere cu leziuni patologice de origine infecţioasă, parazitară sau traumatică;
d) carnea care este febrilă, prezintă modificări intense şi persistente cu referire la culoare, miros, consistenţă sau gust;
e) atunci când medicul veterinar oficial este convins că o carcasă sau un organ este afectat de limfadenită cazeoasă sau de orice altă inflamaţie purulentă şi că inflamaţia menţionată nu este generalizată sau asociată cu emacierea:
1. orice organ şi nodulul său limfatic asociat, dacă afecţiunea menţionată există la suprafaţa sau în structura acelui organ sau nodul limfatic;
2. în toate cazurile pentru care pct. 1 nu se aplică, porţiunile cu leziuni şi părţile adiacente pe care medicul veterinar oficial le consideră afectate, având în vedere vârsta şi gradul de dezvoltare a leziunii, în sensul că o leziune veche şi bine încapsulată poate să fie considerată inactivă;
f) carnea ce provine din toaletarea plăgii de sângerare;
g) în cazul în care medicul veterinar oficial este convins că întreaga carcasă ori o parte a carcasei sau orice organ este afectat de orice altă boală ori afecţiune, altele decât cele la care se referă punctele precedente, întreaga carcasă şi organele sau zone ale acestora pot fi considerate corespunzătoare;
h) carcasele ale căror organe nu au fost supuse unei inspecţii post-mortem;
i) sângele unui animal a cărui carne a fost declarată improprie pentru consumul uman, în conformitate cu punctele precedente, şi sângele contaminat cu conţinut stomacal sau orice altă substanţă;
j) carnea ce provine de la animale cărora li s-au administrat:
1. substanţele interzise de Norma sanitară veterinară privind interzicerea unor substanţe având acţiune hormonală şi orice substanţe având acţiune tireostatică şi de Norma sanitară veterinară care interzice unele substanţe ce au o acţiune hormonală pentru creşterea efectivelor de fermă;
2. produse susceptibile să facă carnea periculoasă sau dăunătoare pentru sănătatea umană şi pentru care va trebui să fie luată o decizie conform procedurii naţionale;
3. substanţe tenderizante pentru frăgezire;
k) carnea ce conţine reziduuri de substanţe autorizate în concordanţă cu excepţiile prevăzute la art. 4 din Norma sanitară veterinară privind interzicerea unor substanţe având acţiune hormonală şi orice substanţe având acţiune tireostatică şi la art. 2 şi 7 din Norma sanitară veterinară care interzice unele substanţe ce au o acţiune hormonală pentru creşterea efectivelor de fermă, reziduuri de produse medicamentoase, antibiotice, pesticide sau alte substanţe care sunt dăunătoare ori susceptibile să facă consumul de carne proaspătă periculos sau dăunător pentru sănătatea umană, dacă astfel de reziduuri au depăşit nivelul permis stabilit de Norma sanitară veterinară privind limitele maxime stabilite pentru reziduuri de pesticide, reziduuri de medicamente de uz veterinar şi alţi contaminanţi în produsele de origine animală, precum şi de Norma sanitară veterinară privind măsurile de supraveghere şi control al unor substanţe şi al reziduurilor acestora la animalele vii şi la produsele lor;
l) carnea contaminată sau cu modificări pentru care se stabilesc măsuri în conformitate cu procedura naţională;
m) ficatul şi rinichii animalelor în vârstă de peste 2 ani din regiunile în care programele pentru supraveghere, în conformitate cu Norma sanitară veterinară privind limitele maxime stabilite pentru reziduuri de pesticide, reziduuri de medicamente de uz veterinar şi alţi contaminanţi în produsele de origine animală, au evidenţiat prezenţa metalelor grele în mediu;
n) carnea care, fără a aduce atingere legislaţiei aplicabile în domeniul ionizării, a fost tratată cu radiaţii ionizante sau ultraviolete;
o) carnea care emite un miros sexual pronunţat.

(2) Amendamentele sau modificările alin. (1) pot fi adoptate, în special pentru tuberculoză, bruceloză şi salmoneloză, în conformitate cu procedura naţională.

(3) În privinţa salmonelei şi în funcţie de măsurile la care se referă alin. (2) trebuie să se aplice următoarele exigenţe pentru carnea destinată Finlandei şi Suediei:

a) transportul de carne să fie supus unui test microbiologic prin prelevarea de probe în unitatea de origine;
b) testul prevăzut la lit. a) nu se efectuează pentru transporturile de carne destinate unei unităţi în scopul pasteurizării, sterilizării sau pentru un tratament ce are un efect echivalent;
c) testul prevăzut la lit. a) nu va fi efectuat pentru carnea ce provine dintr-o unitate care este supusă unui program recunoscut ca echivalent cu cel la care se referă alin. (4) prin aplicarea procedurii naţionale.

(4) Garanţiile prevăzute la alin. (3) se vor aplica numai după aprobarea de către Comisia Europeană a unui program operaţional prezentat de Finlanda şi Suedia.

Art. 7. - (1) Autoritatea veterinară centrală trebuie să se asigure că:

a) fără a aduce atingere prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi art. 6 alin. (2), carnea proaspătă de porc sau carnea de cal la care se referă art. 3, dacă nu a fost testată pentru trichineloză, conform anexei nr. 1 la Norma sanitară veterinară privind examenul pentru decelarea Trichinellei spiralis în carnea proaspătă derivată de la porcinele domestice după importul din ţări terţe, este supusă tratamentului prin frig, în concordanţă cu anexa nr. 4 la norma sanitară veterinară menţionată anterior;
b) carnea provenită de la animalele menţionate la pct. 1, 2 şi 3 ale prezentei litere poartă marca specială prevăzută în anexa nr. 6 şi este supusă unui tratament conform Normei sanitare veterinare privind problemele de sănătate care reglementează comerţul României cu statele membre ale Uniunii Europene cu produse din carne:
1. porci masculi utilizaţi pentru reproducţie;
2. porci criptorhidieni şi hermafrodiţi;
3. fără a aduce atingere prevederilor art. 6 alin. (1) lit. o), porcii masculi necastraţi cu o greutate a carcasei de peste 80 kg, cu excepţia cazului în care unitatea este capabilă să garanteze prin intermediul unei metode recunoscute prin procedura naţională sau, în absenţa unei astfel de metode, printr-o metodă recunoscută de către autoritatea veterinară competentă respectivă, că acele carcase care emit un pronunţat miros de vier pot fi identificate;
c) carnea separată mecanic este supusă unui tratament termic în conformitate cu norma menţionată la lit. b);
d) după îndepărtarea părţilor improprii pentru consum, carnea proaspătă şi organele de la animale cu o infestare localizată cu Cysticercus bovis sau Cysticercus cellulosae sunt supuse unui tratament prin frig, folosindu-se o metodă recunoscută conform procedurii naţionale;
e) carnea provenită de la animale care au fost supuse tăierii speciale de urgenţă poate fi autorizată numai pentru consum uman pe piaţa locală şi numai dacă următoarele condiţii au fost îndeplinite:
1. exploataţia de origine nu este supusă restricţiilor de poliţie sanitară;
2. înainte de tăiere animalele au fost supuse unei inspecţii ante-mortem de către medicul veterinar oficial, conform art. 3 alin. (1) lit. A. a) şi b);
3. animalele au fost asomate înainte de tăiere, sângerate şi posibil eviscerate pe loc; medicul veterinar oficial poate să renunţe la asomare şi să autorizeze, în cazuri speciale, împuşcarea;
4. animalele tăiate şi sângerate sunt transportate cât de repede posibil după tăiere la un abator autorizat, în conformitate cu prezenta normă sanitară veterinară şi în condiţii de igienă corespunzătoare. Atunci când animalele tăiate nu pot fi aduse într-o oră la un astfel de abator, acestea trebuie să fie transportate într-un container sau mijloc de transport care asigură o temperatură între 0oC şi +4oC. Dacă eviscerarea nu a fost efectuată la momentul tăierii, aceasta poate fi efectuată în maximum trei ore după tăiere; dacă eviscerarea este efectuată pe loc, viscerele trebuie să fie trimise la abator cu carcasa;
5. în timpul transportului la abator animalele tăiate sunt însoţite de un certificat emis de medicul veterinar oficial care a dispus tăierea, prin care se atestă rezultatul favorabil al inspecţiei ante-mortem, momentul tăierii şi natura oricărui tratament administrat animalelor, iar dacă se consideră corespunzător, rezultatul inspecţiei viscerelor; acest certificat trebuie să corespundă unui model ce urmează a fi elaborat în conformitate cu procedura naţională;
6. carcasele provenite de la animalele tăiate sunt astfel manipulate încât să nu intre în contact cu carcasele şi organele destinate pentru consumul uman, până când inspecţia post-mortem, efectuată în concordanţă cu art. 3 alin. (1) lit. A. a) şi d) şi completată atunci când este cazul de o examinare bacteriologică, nu le identifică ca fiind în întregime sau parţial proprii pentru consumul uman;
f) carnea provenită dintr-o zonă supusă restricţiilor de sănătate a animalelor este supusă unor reguli specifice care urmează a fi determinate de la caz la caz, conform procedurii naţionale;
g) tratamentul prevăzut la punctele precedente se efectuează în întreprinderea de origine sau în orice altă întreprindere desemnată de medicul veterinar oficial;
h) carnea trebuie să fie marcată cu o ştampilă naţională care nu poate fi confundată cu ştampila comunitară şi, în special, nu trebuie să fie ovală.

Art. 8. - (1) Autoritatea veterinară centrală trebuie să se asigure că:

a) carnea declarată improprie pentru consumul uman poate fi clar deosebită de carnea declarată proprie pentru consumul uman;
b) carnea declarată improprie pentru consumul uman este tratată conform Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 504/2001 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind stabilirea condiţiilor sanitare veterinare pentru înlăturarea şi prelucrarea deşeurilor animale, comercializarea lor şi prevenirea agenţilor patogeni din furajele care conţin produse de origine animală sau peşte, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.78 din 1 februarie 2002.

(2) Regulile detaliate pentru aplicarea prezentului articol vor fi determinate conform procedurii naţionale, dacă este necesar.

Art. 9. - (1) a) Fără a aduce atingere prevederilor Normei sanitare veterinare privind limitele maxime stabilite pentru reziduuri de pesticide, reziduuri de medicamente de uz veterinar şi alţi contaminanţi în produsele de origine animală, animalele sau carnea acestora trebuie să fie supusă unei examinări pentru reziduuri, atunci când medicul veterinar oficial suspectează prezenţa acestora ca urmare a inspecţiei de sănătate.

b) Această examinare va detecta reziduurile atât pentru substanţele care au acţiune farmacologică, cât şi pentru produsele de metabolism ale acestora, precum şi pentru alte substanţe transmise cărnii şi care se consideră a fi dăunătoare sănătăţii publice.

c) Dacă această carne examinată prezintă urme de reziduuri în cantităţi care depăşesc limitele permise, aceasta trebuie să fie declarată improprie pentru consumul uman.

d) Examenele pentru determinarea reziduurilor trebuie să fie efectuate conform metodelor autorizate care sunt recunoscute ştiinţific, în special cele stabilite de regulile comunitare sau de alte standarde internaţionale.
e) Evaluarea rezultatelor obţinute este posibilă prin utilizarea metodelor de referinţă stabilite conform procedurii naţionale.
f) În conformitate cu procedura naţională, cel puţin un laborator de referinţă va fi desemnat de autoritatea veterinară centrală să efectueze examinarea pentru reziduuri.

(2) Autoritatea veterinară centrală va solicita Institutului pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar să determine limitele de toleranţă pentru substanţele transmise cărnii care sunt susceptibile a fi dăunătoare pentru sănătatea publică, altele decât cele stabilite de legislaţia comunitară specifică referitoare la fixarea nivelurilor maxime pentru reziduurile de pesticide la animale şi furaje de origine animală, precum şi cea care stabileşte o procedură comunitară pentru determinarea limitelor maxime pentru reziduurile medicamentelor veterinare în produse şi hrană de origine animală.

Art. 10. - (1) Autoritatea veterinară centrală trebuie să se asigure de:

a) prezenţa permanentă a cel puţin unui medic veterinar oficial într-un abator autorizat conform art. 11, în tot cursul inspecţiilor ante-mortem şi post-mortem;
b) prezenţa cel puţin o dată pe zi a unui medic veterinar oficial într-o unitate de tranşare autorizată în concordanţă cu prevederile prezentului articol, în timpul procesului de producţie, pentru a controla condiţiile de igienă ale acestei unităţi şi înregistrarea intrărilor şi ieşirilor de carne proaspătă din unitate;
c) prezenţa permanentă a unui medic veterinar oficial într-un depozit frigorific şi într-un centru de ambalare autorizat.

(2) Medicul veterinar oficial poate fi asistat pentru realizarea următoarelor operaţiuni de personal auxiliar care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea şi responsabilitatea acestuia, în vederea executării următoarelor operaţiuni:

a) inspecţia ante-mortem, rolul auxiliarilor fiind de a face controlul iniţial privind animalele şi de a executa activităţi exclusiv practice;
b) inspecţia post-mortem, cu condiţia ca medicul veterinar oficial să aibă posibilitatea să supravegheze la faţa locului munca efectuată de personalul auxiliar;
c) controlul de sănătate a cărnii tranşate şi depozitate;
d) inspecţia şi supravegherea unităţilor autorizate în conformitate cu art. 11.

(3) Numărul maxim de personal auxiliar care poate asista medicul veterinar oficial pentru realizarea atribuţiilor sale trebuie să fie stabilit de autoritatea veterinară centrală. Numărul personalului trebuie să fie destul de limitat pentru a da posibilitatea medicului veterinar oficial să exercite supravegherea eficientă a inspecţiei post-mortem.

(4) Numai persoanele care îndeplinesc cerinţele prevăzute în anexa nr. 3 pot fi numite ca personal auxiliar după un test organizat de către autoritatea veterinară competentă.

(5) Pentru a se asigura asistenţa la care se face referire anterior, personalul auxiliar va face parte din echipa de inspecţie sub controlul şi responsabilitatea medicului veterinar oficial. El trebuie să fie independent de unitate. Autoritatea veterinară centrală stabileşte componenţa echipei de inspecţie pentru fiecare unitate, astfel încât medicul veterinar oficial să poată supraveghea operaţiunile prevăzute mai sus.

(6) Reguli detaliate ce reglementează asistenţa la care se referă prezentul articol, în măsura în care este necesar, vor fi determinate conform procedurii naţionale.

Art. 11. - (1) Autoritatea veterinară centrală trebuie să elaboreze o listă a unităţilor autorizate, altele decât cele la care se referă art. 4, fiecare unitate având un număr de autorizare veterinară. Lista trebuie trimisă Comisiei Europene.

(2) Unităţile de tranşare la care se referă cap. V pct. 19 alin. (2) lit. b) din anexa nr. 1 trebuie, de asemenea, să fie supuse autorizării în conformitate cu Norma sanitară veterinară privind problemele de sănătate ce reglementează comerţul cu carne proaspătă de pasăre. Atunci când această listă a unităţilor de tranşare va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, se va face referire la o astfel de autorizare specială.

(3) Autoritatea veterinară centrală nu trebuie să autorizeze o unitate dacă nu este convinsă că aceasta este conformă cu prezenta normă sanitară veterinară.

(4) Atunci când s-a constatat că igiena este necorespunzătoare şi atunci când măsurile prevăzute la cap. VIII pct. 41 lit. A. f) din anexa nr. 1 s-au dovedit a fi insuficiente pentru a se remedia situaţia, autoritatea veterinară competentă va suspenda temporar autorizaţia pentru activitatea în cauză sau întreaga activitate a unităţii respective.

(5) Dacă managerul unităţii, proprietarul sau reprezentantul său nu remediază deficienţele constatate, în perioada stabilită de autoritatea veterinară competentă, aceasta trebuie să retragă autorizaţia, după caz, pentru activitatea în cauză sau pentru întreaga activitate a unităţii respective.

(6) Autoritatea veterinară competentă va ţine seama în acest caz de concluziile inspecţiei efectuate în conformitate cu art. 12. Comisia Europeană va fi informată cu privire la suspendarea sau retragerea autorizaţiei.

(7) a) Managerul unităţii, proprietarul sau reprezentantul său trebuie, în conformitate cu alin. (9) lit. b), să efectueze controale regulate privind starea de igienă pe fluxul tehnologic din această unitate, inclusiv controale microbiologice.

b) Controalele trebuie să cuprindă ustensilele, utilajele şi instalaţiile din toate etapele de producţie şi, dacă este necesar, produsele.
c) Managerul unităţii, proprietarul sau reprezentantul său trebuie să fie în măsură ca la cererea autorităţii veterinare competente să informeze medicul veterinar oficial despre natura, frecvenţa şi rezultatele controalelor efectuate în acest sens, împreună cu numele laboratorului unde a efectuat testările.
d) Natura controalelor, frecvenţa acestora, precum şi metodele de prelevare şi metodele pentru examinarea bacteriologică vor fi stabilite conform procedurii naţionale.

(8) a) Managerul unităţii, proprietarul sau reprezentantul său trebuie să stabilească un program de instruire a personalului, care să permită muncitorilor să cunoască şi să aplice normele de igienă adaptate la structura producţiei.

b) Medicul veterinar oficial responsabil de unitate trebuie să fie implicat în planificarea şi implementarea acestui program.

(9) a) Inspecţia şi supravegherea unităţilor trebuie să fie efectuate sub responsabilitatea medicului veterinar oficial care poate fi asistat de către personalul auxiliar pentru realizarea sarcinilor practice.

b) Medicul veterinar oficial trebuie să aibă întotdeauna acces în toată unitatea pentru a se asigura că aceasta este conformă cu prezenta normă sanitară veterinară şi, atunci când există un dubiu în ceea ce priveşte originea cărnii sau a animalelor tăiate, verifică documentele contabile care îi permit să stabilească originea acestora.
c) Medicul veterinar oficial trebuie să analizeze în mod regulat rezultatele controalelor prevăzute la alin. (7). Acesta poate, pe baza analizei prezentate, să efectueze examene microbiologice suplimentare pe fluxul tehnologic sau privind produsele.
d) Rezultatul acestor analize va fi înscris într-un raport ale cărui concluzii şi recomandări vor fi notificate managerului unităţii, proprietarului sau reprezentantului său, care va remedia deficienţele observate, în perioada stabilită, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de igienă.

Art. 12. - (1) Autoritatea veterinară centrală va încredinţa Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară sarcina de a colecta şi a face utile rezultatele inspecţiilor ante-mortem şi post-mortem efectuate de medicul veterinar oficial cu privire la diagnosticul bolilor transmisibile la om.

(2) Atunci când este diagnosticată o astfel de boală, rezultatele examenelor trebuie să fie comunicate cât mai repede posibil autorităţilor veterinare competente responsabile pentru supravegherea efectivului din care au provenit animalele.

(3) Autoritatea veterinară centrală va trimite Comisiei Europene informaţii privind anumite boli şi, în special, cazurile în care au fost diagnosticate boli transmisibile la om.

(4) Autoritatea veterinară centrală, acţionând în conformitate cu procedura naţională, va adopta reguli detaliate pentru aplicarea acestui articol şi, în special:

a) frecvenţa cu care informaţiile trebuie să fie înaintate acesteia;
b) tipul de informaţii;
c) bolile pentru care se transmit informaţiile;
d) procedurile pentru monitorizarea, prelucrarea şi utilizarea informaţiilor.

Art. 13. - Experţii veterinari ai Comisiei Europene pot, în măsura în care este necesar, să să asigure de aplicarea uniformă a prezentei norme sanitare veterinare şi în cooperare cu autoritatea veterinară centrală efectuează controale ad-hoc în România. Prin verificarea unui număr reprezentativ de unităţi aceştia pot, de asemenea, să verifice dacă autorităţile competente controlează conformitatea unităţii cu prevederile prezentei norme sanitare veterinare. Autoritatea veterinară centrală pe teritoriul căreia se efectuează controalele va furniza experţilor toată asistenţa necesară pentru ca aceştia să-şi îndeplinească misiunea. Comisia Europeană va informa autoritatea veterinară centrală despre rezultatele controalelor efectuate.

Art. 14. - Conform procedurii naţionale:

a) autoritatea veterinară centrală poate acorda derogări de la prevederile cap. II pct. 14 lit. c) şi pct. 2, 3, 4 din cap. VIII pct. 42 lit. A pct. 2 şi ale cap. IX pct. 46 lit. d) din anexa nr. 1, la cererea autorităţii competente, atunci când sunt furnizate garanţii similare. Aceste derogări trebuie să stabilească condiţii de sănătate care sunt cel puţin echivalente celor din anexa nr. 1;
b) se poate decide asupra cerinţelor suplimentare adaptate situaţiei specifice dintr-un anumit judeţ, cu referire la unele boli susceptibile să pună în pericol sănătatea publică;
c) se poate decide asupra condiţiilor speciale pentru autorizarea întreprinderilor situate în pieţe en gros.

Art. 15. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor specifice ale prezentei norme sanitare veterinare, medicul veterinar oficial sau autoritatea veterinară competentă va efectua orice controale veterinare pe care le consideră oportune, atunci când se suspectează că nu este respectată legislaţia veterinară sau există dubiu că această carne este proprie pentru consum uman.

(2) Autoritatea veterinară centrală va lua toate măsurile administrative sau penale corespunzătoare pentru a penaliza orice încălcare a legislaţiei veterinare, în special atunci când se constată că certificatele sau documentele elaborate nu corespund stării actuale a cărnii, mărcile de identificare nu sunt conforme cu reglementările în vigoare, carnea nu a fost prezentată pentru inspecţie sau că această carne nu a fost utilizată în scopul destinat iniţial.

Art. 16. - Anexele la prezenta normă sanitară veterinară pot fi modificate de autoritatea veterinară centrală pentru a le adapta progreselor în tehnologie.

Art. 17. - Regulile stabilite de Norma sanitară veterinară privind controalele veterinare referitoare la comerţul României cu statele membre ale Uniunii Europene cu animale şi produse animaliere se vor aplica în special controalelor la origine, organizării şi urmăririi controalelor ce urmează a fi efectuate de către ţara de destinaţie şi măsurilor de protecţie ce urmează a fi aplicate.

Art. 18. - (1) Autoritatea veterinară centrală va pune în aplicare legi, reglementări şi prevederi administrative pentru îndeplinirea prevederilor prezentei norme sanitare veterinare într-o perioadă ce va fi stabilită ulterior. Autoritatea veterinară centrală va informa Comisia Europeană despre adoptarea şi punerea în aplicare a acestor prevederi legislative.

(2) Atunci când autoritatea veterinară centrală adoptă aceste măsuri, ele vor conţine o referire directă la prezenta normă sanitară veterinară sau va fi însoţită de astfel de referinţe cu ocazia publicării oficiale.

Art. 19. - (1) Autoritatea veterinară centrală poate adopta acte legislative sau prevederi administrative suplimentare necesare prezentei norme sanitare veterinare, pentru a se asigura aplicarea şi conformitatea cu prevederile acesteia.

(2) Autoritatea veterinară centrală va lua măsurile administrative sau penale adecvate pentru a pedepsi orice violare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.

(3) Autoritatea veterinară centrală poate modifica, completa sau abroga total ori parţial prevederile prezentei norme sanitare veterinare.

(4) Atunci când autoritatea veterinară centrală adoptă prevederile menţionate la alineatele precedente, trebuie să se facă o referire expresă la prezenta normă sanitară veterinară.

Art. 20. - Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.

ANEXA Nr. 1
la norma sanitară veterinară

CAPITOLUL I
Condiţiile generale pentru autorizarea unităţilor

Unităţile trebuie să asigure cel puţin:

1. în spaţiile în care carnea proaspătă este produsă, prelucrată sau depozitată şi în zonele şi coridoarele prin care carnea proaspătă este transportată:

a) pavimente impermeabile şi necorodabile, uşor de curăţat şi de dezinfectat, cu panta de înclinare care să permită scurgerea apei spre gurile de canalizare prevăzute cu grătar necorodabil şi sifon de pardoseală cu clopot, pentru a preveni difuzarea mirosurilor neplăcute şi refularea apelor uzate. Totuşi:
1. în cazul spaţiilor la care se referă cap. II pct. 14 lit. d) şi f), cap. III pct. 15 lit. a) şi cap. IV pct. 16 lit. a), colectarea apei în canalele prevăzute cu grătare şi sifoane nu este necesară, iar în cazul spaţiilor la care se referă cap. IV pct. 16 lit. a), este suficient un dispozitiv cu care apa poate fi uşor îndepărtată;
2. în cazul spaţiilor la care se referă cap. IV pct. 17 lit. a), precum şi în zonele şi coridoarele prin care carnea proaspătă este manipulată şi transportată, este suficient un paviment impermeabil şi neputrescibil;
b) pereţi durabili, netezi, impermeabili, acoperiţi cu materiale uşor lavabile şi de culoare deschisă până la înălţimea de cel puţin 2 metri şi de cel puţin 3 metri în spaţiile de tăiere. În spaţiile de refrigerare şi congelare, precum şi în depozite pereţii trebuie să fie acoperiţi cu materiale uşor lavabile de culoare deschisă cel puţin până la înălţimea de depozitare. Îmbinarea dintre perete şi podea trebuie să fie rotunjită sau finisată similar, cu excepţia spaţiilor la care se referă cap. IV pct. 17 lit. a);
c) uşi construite din sau acoperite în totalitate cu material rezistent, necorodabil, neted şi impermeabil;
d) izolaţii din materiale rezistente, neputrescibile, necorodabile şi inodore;
e) ventilaţie eficientă şi, acolo unde este cazul, o bună exhaustare a aburilor;
f) iluminare corespunzătoare naturală sau artificială care nu modifică culorile;
g) tavan curat şi uşor de curăţat sau un acoperiş prevăzut cu izolaţie care îndeplineşte aceste condiţii;

2. a) cât mai aproape de punctele de lucru, un număr suficient de facilităţi pentru curăţarea şi dezinfectarea mâinilor şi pentru curăţarea ustensilelor cu apă caldă. Robinetele nu trebuie să fie acţionate manual. Pentru spălarea mâinilor aceste facilităţi trebuie să aibă apă curentă caldă şi rece sau premixată la temperatura adecvată, precum şi substanţe pentru spălare, dezinfecţie şi mijloace igienice de uscare a mâinilor;

b) facilităţi pentru sterilizarea ustensilelor de lucru, prevăzute cu apă caldă la temperatura minimă de +82oC;

3. dispozitive contra dăunătorilor, montate la toate comunicările cu exteriorul;

4. a) instrumente şi utilaje de lucru cum ar fi: mese de tranşare, mese cu suprafeţe de tranşare detaşabile, containere, benzi transportoare şi ferăstraie confecţionate din materiale rezistente la coroziune care să nu modifice aspectul şi calităţile cărnii, uşor de curăţat şi de dezinfectat. Suprafeţele care intră în contact cu carnea sau care pot intra în contact cu carnea, inclusiv îmbinările şi sudurile acestora, trebuie să fie menţinute netede. Utilizarea cărnii proaspete ambalate igienic;

b) utilaje şi accesorii rezistente la coroziune care întrunesc cerinţele de igienă pentru:
1. manipularea cărnii;
2. containerele de depozitare a cărnii astfel încât nici carnea şi nici containerele să nu vină în contact cu pavimentele sau pereţii;
c) facilităţi, inclusiv rampe special amenajate şi echipate pentru recepţia şi expedierea cărnii, pentru manipularea igienică şi protecţia cărnii în timpul încărcării şi descărcării;
d) containere speciale etanşe şi necorodabile, cu capac şi sistem de închidere, pentru colectarea cărnii confiscate, care să nu permită persoanelor neautorizate să extragă conţinutul, sau spaţiu închis special destinat pentru astfel de carne, atunci când cantitatea de carne impune acest lucru sau când această carne nu este evacuată la terminarea fiecărei zile de lucru. Atunci când o astfel de carne este îndepărtată prin sistem pneumatic, acesta trebuie să fie astfel construit şi instalat pentru a se evita orice risc de contaminare a cărnii proaspete;
e) spaţii separate pentru depozitarea în condiţii de igienă a materialelor pentru preambalare şi ambalare, atunci când astfel de activităţi sunt efectuate în unitate;

5. instalaţii de refrigerare pentru a menţine temperatura internă a cărnii la nivelul stabilit de prezenta normă sanitară veterinară. Aceste instalaţii trebuie să fie prevăzute cu sisteme de colectare şi drenare a apei de condensare, fără vreo posibilitate de contaminare a cărnii;

6. sistem de asigurare a apei potabile sub presiune presurizată, numai în sensul Normei sanitare veterinare referitoare la calitatea apei destinate consumului uman. Totuşi utilizarea apei nepotabile este autorizată în cazuri excepţionale pentru producerea de vapori, stingerea incendiilor şi răcirea instalaţiilor de refrigerare, cu condiţia ca instalarea conductelor în acest scop să nu permită utilizarea acestei ape în alte scopuri şi să nu prezinte nici un risc de contaminare a cărnii proaspete. Conductele de apă nepotabilă trebuie să se distingă clar de cele utilizate pentru apa potabilă;

7. sistem de asigurare cu apă potabilă caldă, în sensul Normei sanitare veterinare referitoare la calitatea apei destinate consumului uman;

8. sisteme de evacuare a dejecţiilor lichide şi solide, cu respectarea condiţiilor de igienă;

9. spaţiu special amenajat, echipat corespunzător pentru utilizarea exclusivă de către serviciul veterinar, sau, în cazul depozitelor la care se referă cap. IV pct. 17, facilităţi corespunzătoare;

10. facilităţi ce permit desfăşurarea în mod eficient, în orice moment a inspecţiei veterinare prevăzute în norma sanitară veterinară;

11. un număr suficient de vestiare cu pereţi şi pavimente netede, impermeabile, uşor lavabile, dotate cu spălătoare de mâini, duşuri şi toalete cu jet de apă, amenajate şi echipate astfel încât să protejeze partea curată a clădirii de contaminare. Toaletele nu trebuie să se deschidă direct către spaţiile de lucru. Duşurile nu sunt necesare în depozitele frigorifice care primesc şi expediază numai carne proaspătă ambalată igienic. Spălătoarele de mâini trebuie să aibă apă curentă caldă şi rece sau apă premixată la temperatura necesară, materiale pentru spălarea şi dezinfectarea mâinilor şi mijloace igienice penetru uscarea mâinilor. Robinetele spălătoarelor nu vor fi acţionate cu mâna sau cu braţul. Trebuie să existe un număr suficient de astfel de spălătoare lângă toalete;

12. loc şi facilităţi adecvate pentru curăţarea şi dezinfectarea mijloacelor de transport pentru carne, cu excepţia depozitelor frigorifice ce primesc şi depozitează numai carnea proaspătă ambalată igienic. Abatoarele trebuie să posede amplasament şi amenajări distincte pentru mijloacele de transport folosite pentru animale. Totuşi aceste locuri şi facilităţi nu sunt obligatorii, dacă există prevederi care solicită ca mijloacele de transport să fie curăţate şi dezinfectate în facilităţile autorizate oficial;

13. spaţii sau un loc sigur pentru depozitarea detergenţilor, dezinfectantelor şi a substanţelor similare.

CAPITOLUL II
Condiţii speciale pentru autorizarea abatoarelor

14. Suplimentar faţă de condiţiile generale, abatoarele trebuie să dispună cel puţin de:

a) adăpost corespunzător sau, în cazul în care climatul permite, boxe de aşteptare pentru animale; pereţii şi pavimentul acestora trebuie să fie rezistenţi, impermeabili şi uşor de curăţat şi de dezinfectat; aceste facilităţi trebuie să fie dotate cu instalaţii pentru adăparea animalelor şi, dacă este necesar, pentru furajarea acestora; trebuie să fie prevăzute cu sistem de drenare a dejecţiilor la canalizare;
b) spaţii pentru tăiere suficient de mari pentru ca activitatea ce urmează a fi desfăşurată să se efectueze în condiţii corespunzătoare. În abatoarele în care se taie porci şi alte specii de animale trebuie să existe un spaţiu special destinat pentru tăierea porcilor. Totuşi un astfel de spaţiu special nu este necesar dacă tăierea diferitelor specii are loc în diferite momente, iar în acest caz opărirea, depilarea, curăţarea şi flambarea trebuie să fie efectuate în spaţii speciale care sunt clar separate de linia de tăiere fie printr-un spaţiu deschis de cel puţin 5 metri, fie printr-un paravan de cel puţin 3 metri înălţime;
c) spaţii separate suficient de mari şi rezervate exclusiv pentru:
1. golirea şi curăţarea stomacurilor şi intestinelor. Nu vor fi necesare spaţii separate dacă operaţiunile tehnologice la nivelul stomacurilor sunt efectuate cu un echipament mecanic cu circuit închis, dotat cu un sistem corespunzător de ventilaţie şi îndeplinind următoarele condiţii:
a) utilajul trebuie să fie instalat şi să funcţioneze astfel încât operaţiunea pentru separarea intestinelor de stomac, vidarea şi curăţarea stomacurilor să se efectueze igienic. Utilajul trebuie să fie amplasat într-un spaţiu special care este clar separat printr-un paravan de carnea proaspătă şi care pleacă de la paviment; are o înălţime de cel puţin 3 metri şi împrejmuieşte întreaga zonă în care sunt efectuate aceste operaţiuni, dacă astfel de operaţiuni sunt efectuate în abator. În plus, în cazul porcinelor această prevedere se va aplica şi pentru prevenirea contaminării cărnii proaspete şi a organelor;
b) proiectarea şi funcţionarea acestui utilaj trebuie să prevină eficient orice posibilitate de contaminare a cărnii proaspete;
c) instalarea unui ventilator care să elimine mirosurile şi orice risc de contaminare prin aerosoli;
d) utilajul trebuie să fie echipat cu un dispozitiv care permite evacuarea în circuit închis a apelor reziduale şi a conţinutului gastric la un sistem de drenare;
e) circuitul urmat de stomacuri către şi de la utilaj trebuie să fie net separat şi la distanţă de circuitul urmat de altă carne proaspătă. Imediat după ce au fost golite şi curăţate, stomacurile trebuie să fie îndepărtate într-o manieră igienică;
f) stomacurile nu trebuie să fie manipulate de personalul care lucrează cu carnea proaspătă. Personalul care manipulează stomacurile nu trebuie să aibă acces la carnea proaspătă;
2. prelucrarea intestinelor şi a stomacurilor, dacă aceasta este efectuată în abator, se poate realiza spaţiul la care se referă lit. c) pct. 1, cu condiţia evitării contaminării încrucişate;
3. prelucrarea şi curăţarea organelor, altele decât cele la care se referă punctul precedent, incluzând un spaţiu separat pentru depozitarea capetelor la o distanţă suficient de mare de alte organe, în cazul în care aceste operaţiuni sunt efectuate în abator şi nu se execută pe linia de tăiere;
4. depozitarea pieilor prelucrate, a coarnelor, a ongloanelor şi a părului de porc, în cazul în care acestea nu sunt îndepărtate direct din abator în ziua tăierii, în containere închise ermetic, până la îndepărtarea lor;
d) spaţiu separat pentru ambalarea organelor, dacă acest lucru este realizat în abator;
e) grajduri cu posibilităţi de închidere sau, dacă clima permite, şoproane situate într-un loc special amenajat, cu drenare separată a dejecţiilor provenite de la animalele bolnave sau suspecte; spaţii speciale care se pot închide, rezervate pentru tăierea unor astfel de animale, depozitarea cărnii aflate sub sechestru sanitar veterinar şi a celei declarate improprie pentru consumul uman. Aceste spaţii rezervate pentru tăierea acestor animale nu sunt necesare într-o unitate neautorizată de autoritatea veterinară competentă sau atunci când o astfel de tăiere este realizată la sfârşitul tăierilor normale, cu condiţia să se ia toate măsurile pentru a preveni contaminarea cărnii declarate proprie pentru consumul uman. În acest caz spaţiile trebuie să fie curăţate şi dezinfectate în mod special sub supravegherea medicului veterinar oficial înainte de a fi utilizate din nou pentru tăierea animalelor sănătoase;
f) spaţii de frig suficient de mari, echipate cu linii aeriene şi/sau montaje rezistente la coroziune, amplasate astfel încât să prevină contactul cărnii proaspete cu pavimentele şi pereţii;
g) mijloace de a controla accesul în şi din abator;
h) o separare netă între zonele de lucru curate şi cele murdare ale clădirii, astfel încât să se protejeze zonele curate de contaminare;
i) utilaje prin care, după asomare, prelucrarea să poată fi efectuată, în măsura în care este posibil, pe animalul suspendat. În nici un caz animalul suspendat nu trebuie să vină în contact cu pavimentul în timpul prelucrării;
j) sisteme aeriene pentru manipularea ulterioară a cărnii;
k) zonă specială pentru depozitarea băligarului, dacă acesta rămâne în incinta abatorului;
l) spaţii suficient de mari şi dotate adecvat pentru decelarea Trichinellei spiralis, atunci când examinarea este efectuată în unitate.

CAPITOLUL III
Condiţii speciale pentru autorizarea unităţilor de tranşare

15. Suplimentar faţă de condiţiile generale, unităţile de tranşare trebuie să aibă cel puţin:

a) spaţii de frig suficient dimensionate pentru conservarea cărnii, iar atunci când carnea ambalată este depozitată în unitate, este necesar un spaţiu frigorific separat. Carnea neambalată se poate depozita într-un astfel de spaţiu frigorific numai după igienizarea acestuia;
b) un spaţiu pentru tranşare, dezosare şi preambalare, dotat cu un termometru cu înregistrare sau un teletermometru cu înregistrare;
c) un spaţiu pentru ambalare, atunci când această operaţiune este efectuată în unitatea de tranşare, numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la cap. XII pct. 63;
d) un spaţiu pentru depozitarea materialelor de preambalare şi ambalare, atunci când astfel de operaţiuni sunt efectuate în unitatea de tranşare.

CAPITOLUL IV
Condiţii speciale pentru autorizarea depozitelor frigorifice

16. Suplimentar faţă de condiţiile generale, depozitele frigorifice în care carnea proaspătă este depozitată în conformitate cu cap. XIV pct. 66 lit. a) trebuie să posede cel puţin:

a) spaţii de răcire şi refrigerare suficient de mari, care sunt uşor de curăţat şi dezinfectat, în care carnea proaspătă poate fi depozitată la temperatura prevăzută la pct. 66;
b) termometru cu înregistrare sau teletermometru cu înregistrare pentru fiecare spaţiu de depozitare.

17. Suplimentar faţă de condiţiile generale, depozitele frigorifice în care carnea proaspătă este stocată în conformitate cu cap. XIV pct. 66 lit. d) trebuie să aibă cel puţin:

a) spaţii de răcire şi refrigerare suficient de mari, care sunt uşor de curăţat, în care carnea proaspătă poate fi depozitată la temperatura prevăzută la pct. 66 lit. g);
b) termometru cu înregistrare sau teletermometru cu înregistrare pentru fiecare spaţiu de depozitare.

CAPITOLUL V
Igiena personalului, a spaţiilor şi a utilajelor din unităţi

18. Atât personalul, cât şi spaţiile şi utilajele din unităţi trebuie să aibă un grad de curăţenie absolută:

a) personalul care manipulează carnea proaspătă neambalată sau ambalată ori care lucrează în spaţii şi zone în care astfel de carne este manipulată, ambalată sau transportată trebuie să poarte în special mijloace de protecţie totală a părului, cizme şi haine de lucru în culori deschise, curate şi uşor de curăţat, iar când este necesar, fulare, şorţuri sau alte haine de protecţie. Personalul angajat pentru tăierea animalelor, producerea sau manipularea cărnii trebuie să primească echipament de lucru curat la începutul fiecărei zile de lucru, pe care îl schimbă ori de câte ori este necesar în timpul zilei de lucru, trebuie să-şi spele şi să-şi dezinfecteze mâinile de mai multe ori în timpul unei zile de lucru şi de fiecare dată când activitatea este reluată. Persoanele care au fost în contact cu animale bolnave sau cu carne infectată trebuie imediat să-şi spele cu grijă mâinile şi braţele cu apă caldă şi apoi să le dezinfecteze. Fumatul este interzis în spaţiile de lucru, de depozitare, pe rampele de recepţie şi expediţie, pe coridoare, precum şi în alte zone prin care este transportată carnea proaspătă;
b) nici un animal nu poate fi introdus în unitate, cu excepţia, în cazul abatoarelor, a animalelor destinate tăierii şi a animalelor folosite la diverse activităţi în curtea acestora. Rozătoarele, insectele şi alte vieţuitoare indezirabile trebuie distruse sistematic;
c) utilajele şi ustensilele folosite pentru prelucrarea cărnii vor fi ţinute curate şi într-o stare bună de întreţinere. Acestea vor fi curăţate cu grijă şi dezinfectate de mai multe ori în timpul unei zile de lucru, la sfârşitul zilei de lucru şi înainte de a fi reutilizate sau când au fost murdărite.

19.a) Spaţiile, ustensilele şi echipamentele de lucru nu trebuie să fie utilizate în alte scopuri decât pentru prelucrarea cărnii proaspete sau a cărnii de vânat de crescătorie, autorizată în conformitate cu Norma sanitară veterinară privind problemele de sănătate publică şi sănătate a animalelor ce afectează producerea şi comercializarea cărnii de iepure şi a cărnii de vânat de crescătorie.

b) Această restricţie nu se va aplica:
1. utilajelor de transport utilizate în spaţiile la care se referă pct. 17 lit. a), atunci când carnea este ambalată;
2. tranşării cărnii de pasăre sau a cărnii de vânat sălbatic, a cărnii de iepure sau producerii cărnii preparate, cu condiţia ca astfel de operaţiuni să fie efectuate în timpi diferiţi faţă de tranşarea cărnii proaspete sau a cărnii de vânat de crescătorie la care se referă lit. a), iar sala de tranşare să fie complet curăţată şi dezinfectată înainte de a fi refolosită pentru tranşarea cărnii proaspete sau a cărnii de vânat de crescătorie.
c) Instrumentele pentru tranşarea cărnii trebuie să fie utilizate numai pentru carnea tranşată.

20. Carnea şi containerele pentru carne nu trebuie să vină în contact direct cu pardoseala.

21. Apa potabilă se utilizează în toate scopurile; totuşi apa industrială poate fi utilizată în cazuri excepţionale pentru producerea aburului, cu condiţia ca instalarea conductelor în acest scop să nu permită utilizarea acestei ape în alte scopuri şi să nu prezinte pericol de contaminare a cărnii proaspete. În plus apa industrială poate fi utilizată în cazuri excepţionale pentru răcirea instalaţiilor de refrigerare. Conductele de apă industrială trebuie să fie clar deosebite de conductele utilizate pentru apa potabilă.

22. Este interzisă răspândirea rumeguşului sau a oricărei alte substanţe similare pe paviment, în spaţiile de lucru şi de depozitare a cărnii proaspete.

23. Detergenţii, substanţele dezinfectante şi substanţele cu acţiune similară se folosesc astfel încât utilajele, ustensilele şi carnea proaspătă să nu fie afectate. Utilizarea acestora trebuie să fie urmată de limpezire cu apă potabilă.

24. Persoanele susceptibile să contamineze carnea nu trebuie să manipuleze carnea proaspătă sau să lucreze efectiv cu aceasta. Când se recrutează persoane care urmează să lucreze şi să manipuleze carne proaspătă, li se va solicita să ateste printr-un certificat medical că nu există nici un impediment pentru o astfel de angajare. Supravegherea medicală a unor astfel de persoane va fi reglementată de legislaţia naţională în vigoare.

CAPITOLUL VI
Inspecţia de sănătate ante-mortem

25. a) Animalele trebuie să fie supuse inspecţiei antemortem la mai puţin de 24 de ore de la sosirea lor în abator şi mai puţin de 24 de ore înainte de tăiere. În plus medicul veterinar oficial poate solicita inspecţia în orice moment.

b) Managerul unităţii, proprietarul sau reprezentantul său trebuie să faciliteze operaţiunile pentru realizarea inspecţiilor de sănătate ante-mortem şi, în special, orice manipulare care este considerată necesară de către medicul veterinar oficial.
c) Fiecare animal care urmează a fi tăiat trebuie să poarte o marcă de identificare ce permite autorităţii veterinare competente să determine originea acestuia.

26. a) Medicul veterinar oficial trebuie să efectueze inspecţia ante-mortem în conformitate cu reglementările în vigoare, în condiţii de dotare şi de luminozitate corespunzătoare.

b) Medicul veterinar oficial trebuie să verifice respectarea prevederilor în vigoare cu privire la bunăstarea animalelor.

27. Inspecţia trebuie să determine:

a) dacă animalele suferă de o boală care este transmisibilă la om sau la animale ori dacă acestea prezintă simptome sau starea generală indică posibilitatea apariţiei unei astfel de boli;
b) dacă animalele prezintă simptomele unei boli sau ale unei tulburări a funcţiilor lor generale, susceptibilă să facă carnea improprie pentru consum uman; de asemenea, trebuie să se acorde atenţie oricăror simptome care indică faptul că animalelor li s-au administrat substanţe cu efecte farmacologice sau că acestea au consumat orice alte substanţe care pot face carnea nocivă pentru sănătatea publică;
c) dacă animalele sunt obosite, agitate sau accidentate.

28. a) Animalele obosite sau agitate trebuie să se odihnească cel puţin 24 de ore, în afară de cazul când medicul veterinar oficial decide altfel.

b) Animalele în cazul cărora una dintre bolile la care se referă pct. 27 lit. a) şi b) a fost diagnosticată nu trebuie să fie tăiate pentru consumul uman.
c) Tăierea animalelor suspecte că suferă de una dintre bolile la care se referă pct. 27 lit. a) şi b) trebuie să fie amânată. Aceste animale trebuie să fie supuse unei examinări amănunţite pentru stabilirea diagnosticului.
d) Atunci când inspecţia post-mortem este necesară pentru a stabili diagnosticul, medicul veterinar oficial va solicita ca animalele respective să fie tăiate separat sau la sfârşitul tăierii normale. Aceste animale vor fi supuse inspecţiei amănunţite post-mortem, completată, dacă medicul veterinar oficial consideră acest lucru necesar pentru confirmarea bolii, cu un examen bacteriologic corespunzător şi o determinare a reziduurilor substanţelor cu efect farmacologic care se presupune că au fost administrate pentru a trata starea patologică observată.

CAPITOLUL VII
Igiena tăierii, tranşării şi a manipulării cărnii

29. Animalele introduse la tăiere trebuie să fie sacrificate imediat, iar operaţiunile de sângerare, jupuire, depilare, toaletare şi eviscerare trebuie să fie efectuate astfel încât să se evite orice contaminare a cărnii.

30. Sângerarea trebuie să fie completată; sângele destinat consumului uman trebuie să fie colectat în recipiente perfect curate. Sângele nu trebuie să fie omogenizat cu mâna, ci numai cu instrumente care întrunesc condiţiile de igienă.

31. Jupuirea imediată şi completă este obligatorie, cu excepţia porcilor, fără a aduce atingere derogării prevăzute la cap. VIII pct. 41 lit. D.a). Porcinele, dacă nu sunt jupuite, trebuie imediat depilate. În acest scop pot fi folosite substanţe pentru depilare, cu condiţia ca carcasele să fie după aceea spălate riguros cu apă potabilă. Totuşi jupuirea capetelor de mânzat şi bovine nu este necesară, cu condiţia ca acestea să fie manipulate în aşa fel încât să se evite orice contaminare a cărnii proaspete.

32. Eviscerarea trebuie să fie efectuată imediat şi complet terminată în maximum 45 de minute după asomare sau, în cazul tăierii rituale, într-o jumătate de oră după sângerare. Plămânii, inima, ficatul, rinichii, splina şi mediastinul pot ori să fie detaşate, ori să fie lăsate ataşate la carcasă prin legăturile lor naturale. Dacă organele sunt detaşate, trebuie să fie numerotate sau identificate astfel încât să poată fi recunoscute ca aparţinând unei anumite carcase; de asemenea, acest lucru este valabil şi pentru cap, limbă, tractusul digestiv sau pentru orice altă parte din animal necesară pentru inspecţie sau posibil necesară pentru executarea controalelor stabilite în Norma sanitară veterinară privind măsurile de supraveghere şi control al unor substanţe şi al reziduurilor acestora la animalele vii şi la produsele lor. Părţile sus-menţionate trebuie să rămână lângă carcasă până când se termină inspecţia. Totuşi, cu condiţia ca acestea să nu prezinte nici un simptom sau leziune patologică, penisul poate fi îndepărtat imediat. La toate speciile rinichii trebuie să fie scoşi din grăsimea de acoperire; în cazul animalelor din speciile bovină, suină şi în cazul solipedelor, capsula perirenală trebuie să fie îndepărtată.

33. Se interzice înfigerea de ustensile în carne; curăţarea cărnii prin ştergerea cu o cârpă sau alte materiale şi insuflarea sunt interzise. Totuşi insuflarea unui organ poate fi autorizată în scopuri rituale, dar în acest caz organul insuflat trebuie să fie exclus din consumul uman. Insuflarea mecanică pentru jupuirea mieilor şi a iezilor cu o greutate vie mai mică de 15 kg poate fi autorizată de către autoritatea veterinară competentă, cu respectarea normelor de igienă.

34. Carcasele de solipede, de porcine în vârstă de peste 4 săptămâni şi de animale din specia bovină în vârstă de peste 6 luni trebuie să fie supuse inspecţiei despicate longitudinal în două semicarcase de-a lungul coloanei vertebrale. Dacă inspecţia cere astfel, medicul veterinar oficial poate solicita despicarea longitudinală a capului şi a carcasei provenite de la orice animal. Totuşi, pentru a se ţine cont de cerinţele tehnologice sau de obiceiurile locale de consum, autoritatea veterinară competentă poate autoriza efectuarea inspecţiei pentru carcasele de porc nedespicate în jumătăţi.

35. Până la finalizarea inspecţiei sunt interzise contactul dintre carcasele şi organele care nu sunt inspectate cu cele inspectate, precum şi îndepărtarea, tranşarea sau orice altă prelucrare suplimentară a carcaselor şi organelor.

36. Carnea sechestrată sau declarată improprie consumului uman, stomacurile, intestinele şi subprodusele necomestibile nu trebuie să vină în contact cu carnea declarată proprie pentru consumul uman şi trebuie plasată imediat în spaţii speciale sau în recipiente speciale pentru a se evita contaminarea cărnii proaspete.

37. Dacă sângele sau organele unor animale sunt colectate în acelaşi container înaintea finalizării inspecţiei post-mortem, întregul conţinut trebuie să fie declarat impropriu pentru consum uman, dacă carcasa unuia dintre animalele respective a fost declarată improprie pentru consum uman.

38. Manipularea, toaletarea, orice alt mod de prelucrare şi transportul cărnii incluzând organele trebuie să fie realizate respectându-se toate condiţiile de igienă. Atunci când o astfel de carne este ambalată, condiţiile prevăzute la cap. II pct. 14 lit. d) şi la cap. XI trebuie respectate. Carnea ambalată trebuie să fie depozitată separat de cea neambalată.

CAPITOLUL VIII
Inspecţia de sănătate post-mortem

39. Toate părţile animalului, incluzând sângele, trebuie să fie inspectate imediat după tăiere pentru a se determina dacă această carne este proprie pentru consumul uman.

40. Inspecţia post-mortem trebuie să includă:

a) inspecţia vizuală a animalului tăiat şi a organelor aparţinând acestuia;
b) palparea organelor la care se referă pct. 41 şi, dacă medicul veterinar oficial consideră acest lucru necesar, palparea uterului;
c) incizia unor organe şi a nodulilor limfatici şi, în funcţie de concluziile la care a ajuns medicul veterinar oficial, incizia uterului. Dacă inspecţia vizuală sau palparea anumitor organe indică faptul că animalul are leziuni care pot duce la contaminarea carcasei, utilajelor, personalului sau spaţiilor de lucru, aceste organe nu trebuie să fie incizate în spaţiul de tăiere sau în orice altă parte a unităţii în care ar putea fi contaminată carnea proaspătă;
d) examinarea atentă a anomaliilor de consistenţă, de culoare şi miros şi, când este cazul, de gust;
e) teste de laborator în caz de necesitate, în special pentru substanţele la care se referă art. 6 alin. (1) lit. j) şi
k) din norma sanitară veterinară.

41. Medicul veterinar oficial trebuie să aplice în special următoarea procedură de inspecţie:

A. La bovine în vârstă de peste 6 săptămâni:

a) inspecţia vizuală a capului şi a gâtului; nodulii limfatici submaxilari, retrofaringieni şi parotidieni trebuie să fie incizaţi şi examinaţi. De asemenea, trebuie să fie examinaţi maseterii externi în care se practică două incizii paralele cu mandibula, iar muşchii maseteri interni - muşchii interni pterigoizi - sunt incizaţi într-un singur plan longitudinal; limba se degajează pentru a permite inspecţia vizuală detaliată a cavităţii bucale, inclusiv zona faringolaringiană trebuie să fie inspectată vizual şi palpată. Tonsilele trebuie să fie excizate şi se examinează;
b) inspecţia vizuală a traheei; examinarea vizuală şi palparea pulmonilor şi a esofagului; nodulii limfatici bronhici şi mediastinali trebuie să fie incizaţi şi examinaţi. Traheea şi principalele ramificaţii ale bronhiilor trebuie să fie deschise longitudinal, iar pulmonii trebuie să fie incizaţi în treimea lor posterioară, perpendicular pe axa lor principală; aceste incizii nu sunt necesare atunci când pulmonii sunt excluşi din consumul uman;
c) inspecţia vizuală a pericardului şi a cordului, inima fiind incizată în lungime pentru a se deschide ventriculele şi a se secţiona septul interventricular;
d) inspecţia vizuală a diafragmei;
e) inspecţia vizuală şi palparea ficatului şi a nodulilor limfatici hepatici portali şi pancreatici; incizarea feţei gastrice a ficatului şi a bazei lobului caudat pentru a se examina canalele biliare; inspecţia şi palparea nodulilor limfatici pancreatici;
f) inspecţia vizuală a tractusului gastrointestinal, a mezenterului, a nodulilor limfatici gastrici şi mezenterici gastrici, mezenterici, craniali şi caudali -, palparea nodulilor limfatici gastrici şi mezenterici şi, dacă este necesar, incizia acestor noduli limfatici;
g) inspecţia vizuală şi, dacă este necesar, palparea splinei;
h) inspecţia vizuală a rinichilor şi incizia, dacă este necesar, a rinichilor şi a nodulilor limfatici renali;
i) inspecţia vizuală a pleurei şi a peritoneului;
j) inspecţia vizuală a organelor genitale;
k) inspecţia vizuală şi, dacă este necesar, palparea şi incizia mamelei, a nodulilor limfatici ai acesteia - supramamari. La vaci fiecare jumătate a mamelei trebuie să fie deschisă printr-o incizie longitudinală profundă până la sinusurile lactofore, iar nodulii limfatici ai mamelei trebuie să fie incizaţi, cu excepţia cazului în care glanda mamară este exclusă din consumul uman.

B. La bovinele sub vârsta de 6 săptămâni:

a) inspecţia vizuală a capului şi a gâtului. Nodulii limfatici retrofaringieni trebuie să fie incizaţi şi examinaţi. Cavitatea bucală şi zona faringo-laringiană trebuie să fie inspectate, iar limba trebuie să fie palpată. Tonsilele trebuie să fie îndepărtate;
b) inspecţia vizuală a pulmonilor, a traheei şi a esofagului; palparea pulmonilor; nodulii limfatici bronşici şi mediastinali - ai bifurcaţiilor, eparteriali şi mediastinali trebuie să fie incizaţi şi examinaţi. Traheea şi ramificaţiile principale ale bronhiilor trebuie să fie deschise longitudinal, iar pulmonii trebuie să fie incizaţi în treimea lor posterioară, perpendicular pe axul principal; aceste incizii nu sunt necesare atunci când pulmonii sunt excluşi din consumul uman;
c) inspecţia vizuală a pericardului şi a cordului, inima fiind incizată în lungime pentru a se deschide ventriculele şi a se secţiona septul interventricular;
d) inspecţia vizuală a diafragmei;
e) inspecţia vizuală a ficatului şi a nodulilor limfatici hepatici şi pancreatici - portali; palparea şi, dacă este necesar, incizarea ficatului şi a nodulilor limfatici ai acestuia;
f) inspecţia vizuală a tractusului gastrointestinal, a mezenterului, a nodulilor limfatici gastrici şi mezenterici gastrici, mezenterici, craniali şi caudali -, palparea nodulilor limfatici gastrici şi mezenterici şi, dacă este necesar, incizia acestor noduli limfatici;
g) inspecţia vizuală şi, dacă este necesar, palparea splinei;
h) inspecţia vizuală a rinichilor; incizia, dacă este necesar, a rinichilor şi a nodulilor limfatici renali;
i) inspecţia vizuală a pleurei şi a peritoneului;
j) inspecţia vizuală şi palparea regiunii ombilicale şi a articulaţiilor; în caz de dubiu, regiunea ombilicală trebuie să fie incizată şi articulaţiile deschise. Lichidul sinovial trebuie să fie examinat.

C. La porcine:

a) inspecţia vizuală a capului şi a gâtului; nodulii limfatici submaxilari - mandibulari trebuie să fie examinaţi şi incizaţi. Cavitatea bucală, vestibulul faringian şi limba trebuie să fie inspectate vizual. Tonsilele trebuie să fie îndepărtate;
b) inspecţia vizuală a pulmonilor, traheei şi a esofagului; palparea pulmonilor şi a nodulilor limfatici bronhiali şi mediastinali - ai bifurcaţiilor, eparteriali şi mediastinali. Traheea şi principalele ramificaţii ale bronhiilor trebuie să fie deschise în lungime, iar pulmonii trebuie să fie incizaţi în treimea lor posterioară, perpendicular pe axul lor principal; totuşi aceste incizii nu sunt necesare atunci când pulmonii sunt excluşi din consumul uman;
c) inspecţia vizuală a pericardului şi a cordului, inima fiind incizată pe lungime pentru a se deschide ventriculele şi a se secţiona septul interventricular;
d) inspecţia vizuală a diafragmei;
e) inspecţia vizuală şi palparea ficatului şi a nodulilor limfatici hepatici şi pancreatici - portali; palparea ficatului şi a nodulilor limfatici ai acestuia;
f) inspecţia vizuală a tractusului gastrointestinal, a mezenterului, a nodulilor limfatici gastrici şi mezenterici gastrici, mezenterici, craniali şi caudali -, palparea nodulilor limfatici gastrici şi mezenterici şi, dacă este necesar, incizia acestor noduli limfatici;
g) inspecţia vizuală şi, dacă este necesar, palparea splinei;
h) inspecţia vizuală a rinichilor şi incizarea, dacă este necesar, a rinichilor şi a nodulilor limfatici renali;
i) inspecţia vizuală a pleurei şi a peritoneului;
j) inspecţia vizuală a organelor genitale;
k) inspecţia vizuală a ugerului şi a nodulilor limfatici supramamari; incizarea nodulilor limfatici supramamari la scroafă;
l) inspecţia vizuală şi palparea regiunii ombilicale şi a articulaţiilor la animalele tinere; în caz de dubiu, regiunea ombilicală trebuie să fie incizată şi articulaţiile deschise. Se examinează lichidul sinovial.

D. La ovine şi caprine:

a) inspecţia vizuală a capului după jupuire şi, în caz de dubiu, examinarea gâtului, cavităţii bucale, limbii şi a nodulilor limfatici retrofaringieni şi parotidieni. Fără a aduce atingere condiţiilor de sănătate a animalelor, aceste examinări nu sunt necesare dacă autoritatea veterinară competentă poate garanta că este exclus din consumul uman capul, incluzând limba şi creierul;
b) inspecţia vizuală a pulmonilor, traheei şi a esofagului; palparea pulmonilor şi a nodulilor limfatici bronhiali şi mediastinali - ai bifurcaţiilor, eparteriali şi mediastinali; în caz de dubiu, aceste organe şi noduli limfatici trebuie să fie incizaţi şi examinaţi;
c) inspecţia vizuală a pericardului şi a cordului; în caz de dubiu, cordul trebuie să fie incizat şi examinat;
d) inspecţia vizuală a diafragmei;
e) inspecţia vizuală a ficatului şi a nodulilor limfatici hepatici portali şi pancreatici; palparea ficatului şi a nodulilor limfatici ai acestuia; incizarea suprafeţei gastrice a ficatului pentru a se examina canalele biliare;
f) inspecţia vizuală a tractusului gastrointestinal, a mezenterului şi a nodulilor limfatici gastrici şi mezenterici gastrici, mezenterici, craniali şi caudali;
g) inspecţia vizuală şi, dacă este necesar, palparea splinei;
h) inspecţia vizuală a rinichilor, incizarea, dacă este necesar, a rinichilor şi a nodulilor limfatici renali;
i) inspecţia vizuală a pleurei şi a peritoneului;
j) inspecţia vizuală a organelor genitale;
k) inspecţia vizuală a mamelei şi a nodulilor săi limfatici;
l) inspecţia vizuală şi palparea regiunii ombilicale şi a articulaţiilor la animalele tinere; în caz de dubiu, regiunea ombilicală trebuie să fie incizată şi articulaţiile deschise. Se examinează lichidul sinovial.

E. La solipede domestice:

a) inspecţia vizuală a capului şi, după detaşarea limbii, a gâtului; nodulii limfatici submaxilari, retrofaringieni şi parotidieni - retrofaringieni, mandibulari şi parotidieni - trebuie să fie palpaţi şi, dacă este necesar, incizaţi. Limba se degajează în prealabil pentru a permite inspecţia detaliată a cavităţii bucale şi a vestibulului faringian şi trebuie să fie examinată vizual şi prin palpare. Tonsilele trebuie să fie îndepărtate;
b) inspecţia vizuală a pulmonilor, a traheei şi a esofagului; palparea pulmonilor; nodulii limfatici bronhiali şi mediastinali - ai bifurcaţiilor, eparteriali şi mediastinali trebuie să fie palpaţi şi, dacă este necesar, incizaţi. Traheea şi ramificaţiile principale ale bronhiilor trebuie să fie deschise pe lungime, iar pulmonii se incizează în treimea lor posterioară, perpendicular pe axul principal; totuşi aceste incizii nu sunt necesare atunci când pulmonii sunt excluşi din consumul uman;
c) inspecţia vizuală a pericardului şi a cordului, inima fiind incizată în lungime pentru a se deschide ventriculele şi a se secţiona septul interventricular;
d) inspecţia vizuală a diafragmei;
e) inspecţia vizuală a ficatului şi a nodulilor limfatici hepatici portali şi pancreatici; palparea ficatului şi a nodulilor săi limfatici; dacă este necesar, incizarea ficatului şi a nodulilor limfatici hepatici şi pancreatici;
f) inspecţia vizuală a tractului gastrointestinal, a mezenterului şi a nodulilor limfatici gastrici şi mezenterici gastrici, mezenterici, craniali şi caudali; incizarea, dacă este necesar, a nodulilor limfatici gastrici şi mezenterici;
g) inspecţia vizuală şi, dacă este necesar, palparea splinei;
h) inspecţia vizuală a rinichilor, palparea rinichilor şi incizarea, dacă este necesar, a rinichilor şi a nodulilor limfatici renali;
i) inspecţia vizuală a pleurei şi a peritoneului;
j) inspecţia vizuală a organelor genitale ale armăsarilor şi iepelor;
k) inspecţia vizuală a mamelei şi a nodulilor săi limfatici supramamari şi, dacă este necesar, incizarea nodulilor limfatici supramamari;
l) inspecţia vizuală şi palparea regiunii ombilicale şi a articulaţiilor la animalele tinere; în caz de dubiu, regiunea ombilicală trebuie să fie incizată şi articulaţiile deschise;
m) toţi caii suri sau albi trebuie să fie inspectaţi pentru melanoză şi melanomatoză în musculatură şi nodulii limfatici - limfonodulii subromboidali - de sub cartilajul scapular, prin secţionarea inserţiei unei spete. Rinichii trebuie să fie scoşi din capsule şi examinaţi printr-o incizie largă pe toată lungimea lor.

F. În caz de dubiu, medicul veterinar oficial poate efectua şi alte secţiuni şi inspecţii pe care le consideră necesare pentru a adopta o decizie finală. Atunci când medicul veterinar oficial constată că regulile de igienă stabilite în acest capitol sunt încălcate în mod evident sau că inspecţia de sănătate este obstrucţionată, el trebuie să fie împuternicit să ia măsuri cu privire la folosirea utilajelor sau a spaţiilor şi să ia orice măsură necesară, mergând până la diminuarea ritmului producţiei sau întreruperea procesului de producţie.

G. Nodulii limfatici menţionaţi anterior, a căror incizie este obligatorie, se supun unor incizii multiple în felii cât mai subţiri care se examinează vizual pe ambele feţe.

42. A. În plus medicul veterinar oficial trebuie să efectueze în mod sistematic:

1) investigaţii privind cistercoza la suine: această investigaţie trebuie să includă examinarea suprafeţelor musculare vizibile, în special muşchii coapsei, pilierii diafragmatici, muşchii intercostali, a cordului, a limbii şi a laringelui şi, dacă este necesar, a peretelui abdominal şi a muşchilor psoaşi după îndepărtarea ţesutului gras;
2) investigaţii pentru morvă la solipede printr-o examinare minuţioasă a mucoasei traheei, laringelui, cavităţilor nazale, sinusurilor şi ramificaţiilor lor, după despicarea capului în plan median şi excizia septului nazal;
3) carnea proaspătă de la suine şi cabaline care conţine muşchi scheletici - muşchi striaţi - trebuie să fie supusă examenului pentru decelarea Trichinellei spiralis. Acest examen trebuie să fie efectuat în conformitate cu metode recunoscute din punct de vedere ştiinţific, în special metodele care sunt definite în legislaţia comunitară sau în alte standarde internaţionale. Rezultatele trebuie să fie evaluate folosindu-se o metodă de referinţă stabilită în concordanţă cu procedura naţională; siguranţa metodei trebuie să fie cel puţin la fel de mare ca cea trichineloscopică prevăzută la pct. 1 din anexa nr. 1 la Norma sanitară veterinară privind examinarea pentru Trichinella spiralis a cărnii proaspete derivate de la animale domestice după importul din ţări terţe.

B. Rezultatele inspecţiilor de sănătate ante-mortem şi post-mortem se înregistrează de către medicul veterinar oficial şi, atunci când sunt diagnosticate boli transmisibile la om la care se referă art. 7 din norma sanitară veterinară, sunt comunicate autorităţilor veterinare competente responsabile pentru supravegherea efectivului din care provin animalele, precum şi persoanei responsabile pentru efectivul respectiv.

CAPITOLUL IX
Condiţii pentru carnea destinată tranşării

43. Tranşarea pieselor mai mici decât cele la care se referă art. 3 alin. (1) lit. A din norma sanitară veterinară, dezosarea, precum şi tranşarea organelor sunt permise numai în unităţi de tranşare autorizate.

44. Managerul unităţii, proprietarul sau reprezentantul său trebuie să faciliteze operaţiunile pentru supravegherea unităţii şi, în special, orice manoperă care este considerată necesară şi trebuie să pună la dispoziţia serviciului veterinar facilităţile necesare. În special, acesta trebuie să fie capabil ca, atunci când este solicitat, să informeze medicul veterinar oficial responsabil pentru supravegherea unităţii asupra originii animalelor sacrificate şi provenienţei cărnii.

45. Fără a aduce atingere cap. V pct. 19, carnea care nu îndeplineşte cerinţele art. 3 alin. (1) lit. B.b) din norma sanitară veterinară nu poate să fie adusă într-o unitate de tranşare autorizată, în afară de cazul în care este depozitată într-o zonă separată şi se tranşează în alte spaţii sau în timp diferit decât carnea care întruneşte aceste condiţii. Medicul veterinar oficial trebuie, în orice moment, să aibă acces în toate spaţiile de depozitare şi de lucru pentru a se convinge că prevederile precedente sunt respectate cu stricteţe.

46. a) Carnea proaspătă trebuie să fie transportată în încăperile prevăzute la cap. III pct. 15 lit. b) în mod progresiv şi după cum este necesar. Îndată ce aceasta este tranşată şi ambalată corespunzător, carnea trebuie să fie transferată în spaţiile de frig conform pct. 15 lit. a).

b) Carnea care intră într-o unitate de tranşare trebuie să fie controlată şi, dacă este necesar, fasonată. În acest sens spaţiul de lucru este prevăzut cu facilităţile corespunzătoare şi cu iluminare adecvată.
c) În timpul tranşării, dezosării, preambalării şi ambalării temperatura internă a cărnii trebuie să fie menţinută la un nivel constant de +7oC sau mai puţin. În timpul tranşării temperatura în spaţiul de tranşare nu trebuie să depăşească +12oC. În timpul porţionării, preambalării şi ambalării temperatura internă a ficatului trebuie să fie menţinută la un nivel constant de +3oC sau mai mic. În timpul tranşării, dezosării, porţionării în bucăţi mici, preambalării şi ambalării temperatura ficatului, rinichilor şi a capului trebuie să fie menţinută la un nivel constant de +3oC sau mai puţin.
d) Prin derogare de la prevederile lit. a) şi c), carnea poate fi tranşată atât timp cât este caldă. În acest caz carnea trebuie să fie transferată direct din spaţiile abatorului în spaţiul de tranşare. Pentru aceasta sala de tranşare şi abatorul trebuie să facă parte din acelaşi grup de clădiri şi să fie suficient de apropiate pentru ca această carne să fie transferată printr-o singură operaţiune, iar tranşarea trebuie să fie efectuată imediat după transfer. Imediat după tranşare şi, eventual, după ambalare, carnea trebuie să fie transferată în spaţiile de frig.
e) Tranşarea trebuie să se efectueze astfel încât să se evite orice contaminare a cărnii. Fragmentele de oase şi cheagurile de sânge se îndepărtează. Carnea obţinută din tranşare şi care nu este destinată consumului uman trebuie să fie colectată în spaţiile, containerele sau în încăperile la care se referă pct. 4 lit. d) al cap. I.

CAPITOLUL X
Controlul de sănătate a cărnii tranşate şi a cărnii depozitate

47. Unităţile de tranşare autorizate şi depozitele frigorifice autorizate trebuie să fie supravegheate de un medic veterinar oficial.

48. Supravegherea efectuată de medicul veterinar oficial trebuie să includă următoarele aspecte:

a) supravegherea intrărilor şi ieşirilor de carne proaspătă;
b) inspecţia de sănătate a cărnii proaspete, efectuată în unităţile la care se referă pct. 47;
c) inspecţia de sănătate a cărnii proaspete înainte de tranşare şi când aceasta este livrată din unităţile la care se referă pct. 47;
d) supravegherea stării de igienă a spaţiilor, utilajelor şi ustensilelor prevăzute în cap. V, precum şi a igienei personalului, incluzând echipamentul de lucru;
e) orice altă supraveghere pe care medicul veterinar oficial o consideră necesară pentru a se asigura respectarea prevederilor normei sanitare veterinare.

CAPITOLUL XI
Marcarea de sănătate

49. Marcarea de sănătate trebuie să fie efectuată sub responsabilitatea medicului veterinar oficial. În acest scop acesta trebuie să verifice:

a) marca de sănătate;
b) ştampilele şi materialul de ambalare, atunci când carnea este marcată aşa cum se prevede în prezentul capitol.

50. Marca de sănătate trebuie să fie:

a) o marcă ovală de cel puţin 6,5 cm lăţime şi cu o înălţime de 4,5 cm, ce poartă următoarele informaţii în caractere perfect lizibile: în partea superioară, iniţialele ţării exportatoare scrise cu litere de tipar, de exemplu: B - DK - D - EL - E - F - IRL - I - L - NL - P - UK - RSMK - AT - FI - SE - RO, urmate de numărul de autorizaţie veterinară a unităţii; sau
b) o marcă ovală de cel puţin 6,5 cm lăţime şi cu o înălţime de 4,5 cm, ce poartă următoarele informaţii în caractere perfect lizibile:
1. în partea de sus, numele ţării exportatoare, scris cu litere de tipar;
2. în centru, numărul de autorizaţie veterinară a unităţii. Literele trebuie să fie de cel puţin 0,8 cm înălţime şi cifrele de cel puţin 1 cm înălţime. Dimensiunile şi caracterele mărcii pot fi reduse pentru marcarea de sănătate a mieilor, iezilor şi purceluşilor. Marca de sănătate poate să includă, în plus, numărul de identificare al medicului veterinar oficial care efectuează inspecţia de sănătate a cărnii.

51. Carcasele trebuie să fie ştampilate cu tuş sau foc, conform pct. 50:

a) cele ce cântăresc mai mult de 65 kg trebuie să fie marcate pe fiecare semicarcasă, cel puţin în următoarele locuri: faţa externă a coapselor, zona lombară, spate, piept şi spată;
b) carcasele de miel, ied şi purcel trebuie să poarte cel puţin două ştampile, câte una pe fiecare parte a carcasei, pe spată şi faţa externă a pulpei;
c) celelalte carcase trebuie să fie marcate cel puţin în patru locuri, pe spată şi pe faţa externă a pulpei. Totuşi în cazul carcaselor de miei, iezi şi purcei grăsuni marca de sănătate se poate aplica şi pe o etichetă sau plachetă, cu condiţia ca aceasta să nu poată fi reutilizabilă.

52. Ficatul de bovine, porcine şi solipede se marchează prin aplicarea unei ştampile cu foc conform pct. 50, dacă este destinat unui alt stat membru al Uniunii Europene sau unei alte ţări din cadrul Spaţiului Economic European -SEE.

53. Toate celelalte subproduse proprii pentru consum uman trebuie să fie marcate imediat, conform pct. 50, fie direct pe produs, fie pe materialul de preambalare sau pe ambalaj. Marca de sănătate, în concordanţă cu pct. 50, trebuie să fie aplicată pe o etichetă fixată pe preambalaj sau pe ambalaj ori imprimată pe acesta. Dacă preambalarea sau ambalarea are loc într-un abator, marca de sănătate trebuie să includă numărul de autorizaţie veterinară a unităţii.

54. Ambalajul trebuie să fie întotdeauna marcat conform pct. 55.

55. Carnea tranşată ambalată şi organele ambalate la care se referă pct. 52 şi 53 trebuie să poarte o marcă de sănătate în concordanţă cu pct. 50. Marca trebuie să includă numărul de autorizaţie veterinară a unităţii de tranşare în locul celui al abatorului. Marca trebuie să fie aplicată pe eticheta fixată pe materialul de ambalare sau imprimată pe acesta, astfel încât aceasta să fie distrusă atunci când ambalajul este deschis. Se admite ca marca de sănătate să nu se distrugă în cazul în care deschiderea ambalajului presupune distrugerea acestuia. Totuşi, atunci când carnea tranşată sau organele sunt preambalate, conform cap. XII pct. 62, eticheta la care se face referire anterior poate fi ataşată pe preambalaj. În cazul organelor ambalate într-un abator, numărul indicat în marca de sănătate trebuie să fie numărul de autorizaţie veterinară a respectivului abator. Această cerinţă se aplică, de asemenea, şi în cazul utilizării de europaleţi care îndeplinesc cerinţele cap. XII pct. 59 lit. b).

56. Atunci când carnea proaspătă este ambalată în bucăţi comerciale destinate vânzării directe către consumator, se vor aplica prevederile pct. 53 şi 55. Cerinţele privind dimensiunile prevăzute la pct. 50 nu se aplică în acest caz. Dacă această carne este reambalată într-o altă unitate decât cea în care aceasta a fost prima dată preambalată, preambalajul trebuie să poarte marca de sănătate a unităţii de tranşare în care a fost prima dată preambalată, iar ambalajul trebuie să poarte marca de sănătate a centrului de ambalare.

57. Carnea de solipede şi ambalajul acesteia trebuie să poarte o marcă de sănătate specială ce urmează a fi determinată în conformitate cu procedura naţională.

58. Culorile utilizate pentru aplicarea mărcii de sănătate trebuie să fie cele enumerate în art. 2 alin. (8) din Norma sanitară veterinară privind culorile utilizate pentru marcarea alimentelor.

CAPITOLUL XII
Preambalarea şi ambalarea cărnii proaspete

59. a) Ambalajele, de exemplu: cutiile de ambalare, cutiile din carton, trebuie să îndeplinească toate condiţiile de igienă şi, în special:

1. nu trebuie să altereze caracteristicile organoleptice ale cărnii;
2. nu trebuie să transmită cărnii substanţe dăunătoare sănătăţii publice;
3. trebuie să fie destul de rezistente pentru a asigura o protecţie efectivă a cărnii în timpul transportului şi al manipulării. Lemnul nu poate fi folosit, cu excepţia cutiilor din lemn pentru carcasele de miel şi ied, cu condiţia să fie luate toate măsurile de precauţie pentru a se preveni contactul dintre carne şi ambalaj, în eventualitatea deteriorării acestuia.
b) Ambalajele nu pot fi reutilizate, în afară de cazul când acestea sunt confecţionate din materiale rezistente la coroziune care sunt uşor de spălat şi dezinfectat, iar înaintea reutilizării au fost igienizate.

60. Atunci când carnea proaspătă tranşată sau organele sunt preambalate, această operaţiune trebuie să fie efectuată imediat după tranşare, cu respectarea cerinţelor de igienă. Cu excepţia bucăţilor de slănină de porc şi a osânzei, carnea tranşată şi organele trebuie, în toate cazurile, să fie preambalate, cu excepţia cazului în care sunt suspendate pe durata transportului. Materialele folosite pentru preambalare trebuie să fie transparente şi incolore şi trebuie, de asemenea, să îndeplinească condiţiile prevăzute la pct. 59 lit. a) pct. 1 şi 2; acestea nu pot fi reutilizate. Se poate acorda derogare de la această prevedere în cazul cărnii congelate destinate utilizării ca materie primă pentru produsele la care se referă Norma sanitară veterinară privind problemele de sănătate ce reglementează comerţul României cu statele membre ale Uniunii Europene cu produse din carne. În cazul în care ficatul, rinichii şi cordul sunt destinate comerţului sau sunt importate, fiecare organ complet trebuie preambalat separat.

61. Carnea preambalată trebuie să fie ambalată.

62. Totuşi, când materialul de preambalare îndeplineşte toate condiţiile de protecţie şi de ambalare, nu este nevoie să fie transparent şi incolor. Europaleţii pot, de asemenea, să fie utilizaţi ca un al doilea container, cu condiţia îndeplinirii celorlalte cerinţe prevăzute la pct. 59.

63. Operaţiunile de tranşare, dezosare, preambalare şi ambalare pot avea loc în acelaşi spaţiu în următoarele condiţii:

a) spaţiul trebuie să fie suficient de mare şi astfel amenajat încât să fie asigurată igiena operaţiunilor;
b) materialele de preambalare şi ambalare trebuie să fie incluse imediat după fabricarea lor într-un înveliş protector ermetic închis, care le protejează pe durata transportului împotriva oricăror deteriorări, iar în unitatea de destinaţie trebuie să fie depozitate în condiţii igienice într-un spaţiu separat;
c) spaţiile pentru depozitarea materialelor de preambalare şi ambalare trebuie să fie protejate împotriva prafului şi dăunătorilor şi să nu aibă nici o legătură aeriană cu spaţiile care conţin substanţe ce ar putea contamina carnea proaspătă. Materialele de preambalare şi ambalare nu trebuie să fie depozitate direct pe paviment;
d) ambalajele trebuie să se asambleze, cu respectarea condiţiilor de igienă, în spaţii special destinate acestui scop, înaintea introducerii lor în spaţiile de lucru;
e) ambalajele trebuie introduse în spaţiile de lucru, cu respectarea condiţiilor de igienă, şi utilizate fără întârziere. Acestea nu trebuie să fie manevrate de către personalul ce manipulează carnea proaspătă;
f) imediat după ambalare carnea trebuie să fie depozitată în spaţiile de depozitare.

Carnea proaspătă poate, de asemenea, să fie ambalată în sala de tranşare, cu condiţia ca europaleţii să întrunească cerinţele pct. 59 lit. b) şi să fie curăţaţi şi dezinfectaţi înainte de a fi aduşi în încăperea de tranşare.

64. Ambalajul la care se referă prezentul capitol poate conţine numai carne tranşată de la aceeaşi specie de animale, cu excepţia cazului când se comercializează sub formă porţionată şi este destinată vânzării directe către consumator.

CAPITOLUL XIII
Certificatul de sănătate

65. Originalul certificatului de sănătate trebuie să însoţească carnea în timpul transportului către locul de destinaţie şi trebuie să fie emis de un medic veterinar oficial în momentul încărcării. Certificatul de sănătate trebuie să corespundă în formă şi conţinut modelului din anexa nr. 4 la norma sanitară veterinară şi să fie redactat în limba română şi în limba sau limbile oficiale ale locului de destinaţie. Acesta trebuie să fie întocmit într-o singură filă care poate conţine mai multe pagini.

CAPITOLUL XIV
Depozitarea

66. a) Carnea proaspătă trebuie să fie răcită imediat după inspecţia post-mortem şi menţinută la o temperatură internă constantă de cel mult +7oC pentru carcase şi piese, iar pentru organe, de +3oC.

b) Pot fi acordate de către autoritatea veterinară competentă derogări de la această condiţie pentru motive tehnice referitoare la maturarea cărnii, de la caz la caz, pentru transportul cărnii la unităţile de tranşare sau măcelării, situate în imediata vecinătate a abatorului, cu condiţia ca un astfel de transport să nu ia mai mult de două ore.
c) Carnea proaspătă destinată congelării trebuie să provină direct dintr-un abator autorizat sau dintr-o unitate de tranşare autorizată.
d) Congelarea cărnii proaspete poate fi realizată numai în spaţiile unităţii în care a fost obţinută sau tranşată ori într-un depozit frigorific autorizat, amenajat şi dotat în acest scop. Când sunt destinate congelării, bucăţile la care se referă art. 3 alin. (1) lit. A din norma sanitară veterinară, porţiunile la care se referă pct. 63 şi organele trebuie să fie congelate fără întârziere, în afară de cazul în care este necesară maturarea lor din motive de sănătate. În acest ultim caz acestea trebuie să fie congelate imediat după maturare.
e) Carcasele, semicarcasele, semicarcasele tăiate în cel mult trei bucăţi şi sferturile de carcasă destinate congelării trebuie să fie congelate fără întârziere, după o perioadă de stabilizare.
f) Carnea destinată congelării trebuie să fie congelată fără întârziere, după tranşare.
g) Carnea congelată trebuie să atingă o temperatură internă de -12oC sau mai scăzută, iar apoi nu poate fi depozitată la o temperatură mai mare.
h) Carnea proaspătă care a suferit un proces de congelare trebuie să aibă inscripţionate luna şi anul când a fost congelată.

67. Nici un alt produs care poate afecta starea de igienă a cărnii sau care poate să o contamineze nu poate fi depozitat în spaţiile la care se referă pct. 16 şi 17, în afara cazului în care carnea este ambalată şi depozitată separat.

68. Temperatura de depozitare în spaţiile la care se referă pct. 16 şi 17 trebuie să fie înregistrată.

CAPITOLUL XV
Transportul

69. a) Carnea proaspătă trebuie să fie transportată cu mijloace de transport prevăzute cu un sistem de închidere ermetică sau, în cazul cărnii proaspete importate în conformitate cu Norma sanitară veterinară stabilind principiile ce reglementează organizarea controalelor veterinare pentru produsele care intră în România din ţări terţe sau al cărnii proaspete ce tranzitează teritoriul unei ţări terţe, cu mijloace de transport sigilate, proiectate şi echipate în aşa fel încât temperaturile specificate în cap. XIV să fie menţinute pe durata transportului.

b) Prin derogare de la prevederile lit. a), carcasele, semicarcasele, semicarcasele tranşate în cel mult trei bucăţi şi sferturile de carcasă pot fi transportate la temperaturi mai mari decât cele stabilite în cap. XIV, în condiţii care urmează a fi stabilite de autoritatea veterinară centrală, în conformitate cu procedura naţională.

70. Mijloacele de transport pentru carne trebuie să întrunească următoarele condiţii:

a) pereţii interni sau orice altă suprafaţă care poate veni în contact cu carnea trebuie să fie din material rezistent la coroziune care să nu afecteze caracteristicile organoleptice ale cărnii sau să nu facă această carne dăunătoare pentru sănătatea publică; aceste suprafeţe trebuie să fie netede şi uşor de curăţat şi de dezinfectat;
b) să fie prevăzute cu dispozitive eficiente pentru protejarea cărnii împotriva insectelor şi prafului şi să fie etanşe pentru a se evita scurgerea lichidelor;
c) pentru transportul carcaselor, al semicarcaselor, al semicarcaselor tranşate în cel mult trei bucăţi, al sferturilor compensate şi al cărnii tranşate neambalate, acestea trebuie să fie echipate cu cârlige necorodabile pentru suspendarea cărnii, fixate la o astfel de înălţime încât carnea să nu poată atinge pardoseala. Această prevedere nu se aplică la carnea congelată ambalată în condiţii igienice;
d) în cazul transportului pe calea aerului nu sunt necesare dispozitive pentru suspendarea cărnii, cu condiţia să fie prevăzute facilităţi adecvate şi rezistente la coroziune pentru încărcarea, păstrarea şi descărcarea în condiţii igienice.

71. Mijloacele de transport pentru carne nu pot fi utilizate în nici un caz pentru transportul animalelor vii sau al oricărui produs susceptibil de a afecta sau a contamina carnea.

72. Nici un alt produs susceptibil de a afecta starea de igienă a cărnii sau de a o contamina nu poate fi transportat în acelaşi mijloc de transport cu aceasta, în afară de cazul când sunt luate măsuri adecvate de precauţie. Carnea ambalată trebuie să fie transportată în mijloace de transport diferite de cele ce transportă carnea neambalată, cu excepţia cazului când în acelaşi mijloc de transport se asigură o separare fizică adecvată pentru a se proteja carnea neambalată de carnea ambalată. În plus stomacurile nu pot să fie transportate împreună cu carnea, dacă nu sunt opărite sau curăţate, şi nici capetele şi picioarele, dacă nu sunt jupuite sau opărite şi depilate.

73. Carnea proaspătă nu poate fi transportată în mijloace de transport sau în containere neigienizate şi nedezinfectate.

74. Carcasele, semicarcasele, sferturile de carcase şi semicarcasele tranşate în cel mult trei bucăţi întregi, cu excepţia cărnii congelate ambalate cu respectarea condiţiilor de igienă, trebuie să fie transportate suspendate, cu excepţia transportului aerian, menţionat la pct. 70 lit. d). Porţiunile de carcase tăiate în alte dimensiuni decât cele menţionate, precum şi organele trebuie să fie suspendate sau aşezate pe suporturi, dacă nu au fost ambalate sau introduse în containere rezistente la coroziune. Suporturile, materialele de ambalare sau containerele trebuie să respecte cerinţele de igienă şi, în special, în cazul ambalajelor, prevederile normei sanitare veterinare. Viscerele trebuie întotdeauna să fie transportate în ambalaje etanşe, impermeabile şi rezistente la grăsimi, care pot fi reutilizate numai după curăţare şi dezinfectare.

75. Medicul veterinar oficial trebuie să se asigure înainte de expediere că vehiculele pentru transport şi condiţiile de încărcare întrunesc cerinţele de igienă prevăzute în prezentul capitol.

ANEXA Nr. 2
la norma sanitară veterinară

CAPITOLUL I
Condiţiile generale pentru autorizarea unităţilor de capacitate micăUnităţile de capacitate mică trebuie să dispună cel puţin de:

1. în spaţiile în care este produsă şi prelucrată carnea proaspătă:

a) paviment din materiale impermeabile, uşor de spălat şi de dezinfectat, rezistent, nealunecos, cu pantă declivă care să faciliteze drenarea apei; apa reziduală trebuie să fie dirijată spre sifoane de pardoseală cu clopot, prevăzute cu grătare pentru evitarea mirosurilor;
b) pereţi netezi, rezistenţi, impermeabili, acoperiţi cu material lavabil de culoare deschisă până la înălţimea de cel puţin 2 metri şi de cel puţin 3 metri în spaţiile de tăiere;
c) uşi din materiale rezistente la coroziune, uşor lavabile şi inodore. Atunci când carnea este depozitată în unitatea respectivă, aceasta trebuie să aibă spaţii de depozitare care întrunesc condiţiile sus-menţionate;
d) materiale de izolare rezistente şi inodore;
e) ventilaţie adecvată şi, dacă este necesar, o bună evacuare a aburilor;
f) iluminare corespunzătoare naturală sau artificială care nu modifică culorile;

2. a) cât mai aproape de punctele de lucru, un număr suficient de facilităţi pentru spălarea şi dezinfectarea mâinilor şi a ustensilelor cu apă caldă. Pentru spălarea mâinilor aceste facilităţi trebuie să aibă apă caldă şi rece sau apă premixată la o temperatură adecvată, produse pentru curăţarea şi dezinfectarea mâinilor, precum şi mijloace igienice de uscare a mâinilor;

b) dispozitive de sterilizare a ustensilelor, amplasate în punctele de lucru sau într-un spaţiu alăturat, dotate cu apă caldă la cel puţin +82oC;

3. dispozitive de protecţie eficientă contra animalelor dăunătoare, montate la toate comunicările cu exteriorul;

4. a) instrumente şi utilaje de lucru, precum: mese de tranşare, mese cu suprafeţe de tranşare detaşabile, containere, benzi transportoare şi ferăstraie, confecţionate din material rezistent la coroziune care să nu modifice caracteristicile cărnii, uşor de spălat şi de dezinfectat. Este interzisă utilizarea lemnului;

b) utilaje şi instalaţii rezistente la coroziune care îndeplinesc condiţiile de igienă pentru:
1. manipularea cărnii;
2. containerele de depozitare a cărnii, astfel încât nici carnea, nici containerele să nu vină în contact direct cu pavimentele sau cu pereţii;
c) containere speciale etanşe, din material necorodabil, cu capac şi sistem de închidere - lacăt - pentru colectarea cărnii improprii pentru consumul uman şi care să nu permită sustragerea cărnii de către persoane neautorizate; această carne trebuie să fie evacuată sau distrusă la sfârşitul fiecărei zile de lucru;

5. instalaţii pentru refrigerare pentru a asigura temperatura internă a cărnii prevăzută în norma sanitară veterinară. Aceste instalaţii trebuie să fie prevăzute cu un sistem de drenare a apei de condensare spre canalizare, fără pericol de contaminare a cărnii;

6. sistem de asigurare a apei potabile sub presiune şi în cantitate suficientă, în sensul Normei sanitare veterinare privind calitatea apei destinate consumului uman. Totuşi folosirea apei industriale este autorizată, în cazuri excepţionale, pentru producerea de aburi, stingerea incendiilor şi pentru răcirea instalaţiilor de refrigerare, cu condiţia ca tubulatura instalată în acest scop să excludă utilizarea acestei ape în alte scopuri şi să nu prezinte nici un risc de contaminare pentru carnea proaspătă. Conductele de apă nepotabilă trebuie să se distingă clar de cele utilizate pentru apa potabilă;

7. sistem de asigurare cu apă potabilă caldă, în sensul Normei sanitare veterinare privind calitatea apei destinate consumului uman;

8. sistem pentru evacuarea în condiţii igienice a apei reziduale;

9. cel puţin un spălător pentru mâini şi toalete cu jet de apă. Acestea din urmă nu trebuie să se deschidă direct în spaţiile de lucru. Spălătorul trebuie să fie prevăzut cu apă curentă caldă şi rece sau apă premixată la o temperatură corespunzătoare, materiale igienice pentru spălarea şi dezinfectarea mâinilor şi mijloace igienice de uscare a mâinilor. Spălătorul trebuie să fie amplasat lângă toalete.

CAPITOLUL II
Condiţiile speciale pentru autorizarea abatoarelor de capacitate mică

10. Pe lângă condiţiile generale, abatoarele de capacitate mică trebuie să aibă cel puţin:

a) adăpost suficient de mare pentru animalele care sunt cazate peste noapte în incinta abatorului;
b) spaţiu de tăiere şi,
având în vedere operaţiunile efectuate în timpul tăierii, spaţii pentru derularea unor astfel de activităţi, suficient de mari pentru ca activitatea efectuată să se realizeze în condiţii de igienă;
c) spaţiu net separat, distinct, destinat pentru asomare şi sângerare;
d) în spaţiul de tăiere, pereţi lavabili până la înălţimea de cel puţin 3 metri sau până la tavan. În timpul tăierii trebuie să se asigure evacuarea eficientă a aburului;
e) dispozitiv de asomare care să asigure o asomare eficientă, sistem de ridicare şi agăţare a animalului în vederea prelucrării în condiţii de igienă. În nici un caz animalul suspendat nu trebuie să vină în contact cu pavimentul în timpul prelucrării;
f) spaţiu pentru refrigerare cu o capacitate suficientă, corelată cu specia şi mărimea animalelor tăiate, cu spaţiu separat destinat depozitării carcaselor confiscate, cu excepţia cazurilor în care sunt imediat expediate sub control oficial la o unitate specializată pentru examene suplimentare.

11. În spaţiul de tăiere se interzic golirea stomacurilor şi intestinelor, precum şi depozitarea pieilor, coarnelor, ongloanelor şi părului de porcine. În spaţiul de tăiere stomacurile şi intestinele pot fi curăţate în perioade diferite de perioadele de sacrificare.

12. Dacă conţinutul tractusului digestiv nu poate fi evacuat din incinta abatorului în fiecare zi, acesta trebuie să fie depozitat într-un loc total separat.

13. Animalele aduse în spaţiile de tăiere trebuie să fie imediat asomate şi tăiate.

14. Animalele bolnave sau suspecte nu trebuie să fie tăiate în unitatea respectivă, cu excepţia cazului în care a fost acordată o derogare de către autoritatea veterinară competentă. Când această derogare este acordată, tăierea trebuie să fie realizată sub supravegherea autorităţii veterinare competente şi trebuie să fie luate măsuri pentru a preveni contaminarea; spaţiile trebuie să fie curăţate şi dezinfectate în mod special, sub supraveghere oficială, înainte de a fi reutilizate.

15. Abatoarele trebuie să fie prevăzute cu spaţii special amenajate şi dotate cu posibilităţi de închidere sub cheie, la dispoziţia serviciului veterinar, pentru utilizare exclusivă.

ANEXA Nr. 3
la norma sanitară veterinară

Calificarea profesională a personalului auxiliar

1. Numai candidaţii care dovedesc că au urmat un curs teoretic sunt eligibili pentru testul la care se referă art. 10 alin. (4) din norma sanitară veterinară. Cursul trebuie să includă practică de laborator, să fie autorizat de autoritatea veterinară centrală privind subiectele la care se referă pct. 3 lit. a), să se desfăşoare pe parcursul a cel puţin 400 de ore, iar personalul auxiliar respectiv să fi fost instruit practic sub supravegherea unui medic veterinar oficial pentru o perioadă de cel puţin 200 de ore. Instruirea practică trebuie să aibă loc în abatoare, unităţi de tranşare, depozite frigorifice şi în alte unităţi care prelucrează carnea proaspătă.

2. Personalul auxiliar care îndeplineşte condiţiile prevăzute în anexa nr. 2 la Norma sanitară veterinară privind problemele de sănătate ce reglementează comerţul României cu statele membre ale Uniunii Europene cu carne proaspătă de pasăre poate urma un curs de instruire în care partea teoretică să fie redusă la 200 de ore.

3. Testul la care se referă art. 9 din norma sanitară veterinară va consta dintr-o parte teoretică şi o parte practică, ce trebuie să cuprindă următoarele aspecte:

a) partea teoretică:

  1. cunoştinţe de bază de anatomie şi fiziologie a speciilor de animale destinate tăierii;
  2. cunoştinţe de bază de patologie a animalelor destinate tăierii;
  3. cunoştinţe de bază de anatomie patologică a animalelor destinate tăierii;
  4. cunoştinţe de bază de igienă şi, în special, de igienă industrială, de igienă la tăiere, tranşare şi depozitare şi de igienă a muncii;
  5. cunoştinţe privind metodele şi procedurile de tăiere, inspecţie, prelucrare, preambalare, ambalare şi de transport al cărnii proaspete;
  6. cunoştinţe cu privire la legislaţia sanitară veterinară în vigoare, precum şi cu privire la prevederile administrative referitoare la activitatea pe care o desfăşoară;
  7. proceduri de prelevare a probelor;

b) partea practică:

  1. inspecţia şi evaluarea animalelor destinate tăierii;
  2. determinarea speciei prin examinarea părţilor tipice ale animalului;
  3. identificarea părţilor animalului tăiat, la care au survenit modificări, şi comentarii asupra celor întâlnite;
  4. inspecţia post-mortem în abator;
  5. controlul igienei;
  6. prelevarea de probe.

Miercuri, 23 septembrie 2026, 18:22

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.