HOTĂRÂRE nr.12 din 9 ianuarie 2003
privind garantarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unui credit extern pentru Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, necesar realizării Sistemului informaţional-decizional hidrologic (DESWAT)
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 47/28 ian. 2003 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă contractarea de către Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului a unui credit extern în limita a 46 milioane USD echivalent, în vederea operării şi funcţionării Sistemului informaţional-decizional hidrologic (DESWAT).
Art. 2. - Ministerul Finanţelor Publice garantează în proporţie de 100% creditul extern în limita a 46 milioane USD echivalent, precum şi primele de asigurare, dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente, pentru Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
Art. 3. - Rambursarea creditului extern şi plata primelor de asigurare, dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente acestora se vor efectua din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie.
Art. 4. - Achiziţionarea bunurilor şi angajarea serviciilor necesare organizării, realizării şi funcţionării Sistemului informaţional-decizional hidrologic (DESWAT) se vor face conform art. 12 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 212/2002, prin extinderea contractului pentru Sistemul meteorologic integrat naţional (SIMIN) aflat în derulare la Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul apelor şi protecţiei mediului,
Ioan Jelev,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 9 ianuarie 2003.
Nr. 12.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.