DECIZIA nr.25 din 22 ianuarie 2003
cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 30 şi ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 9 decembrie 2002
Textul actului publicat în M.Of. nr. 73/5 feb. 2003

Curtea Constituţională a fost sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, la data de 16 decembrie 2002, de 54 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat, în vederea declanşării controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 8, art. 30 şi ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 9 decembrie 2002.
Potrivit tabelului cuprinzând semnăturile autorilor sesizării de neconstituţionalitate, cei 54 de deputaţi sunt următorii: Marin Anton, George Crin Laurenţiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Drăgănescu, Liviu Iuliu Dragoş, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Haşotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Cătălin Micula, Monica Octavia Muscă, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Călin Popescu Tăriceanu, Vasile Predică, Dan Radu Ruşanu, Nini Săpunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Ştirbeţ, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costică Canacheu, Ion Cîrstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzăverde, Paula Maria Ivănescu, Victor Sorin Lepşa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Gheorghe-Liviu Negoiţă, Bogdan Nicolae NiculescuDuvăz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Pereş, Ştefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-Marius Raicu, Alexandru Sassu, Mihai Stănişoară, Mircea Nicu Toader şi Adriean Videanu.
Sesizarea a fost trimisă Curţii Constituţionale cu Adresa nr. 51/661 din 16 decembrie 2002 a Secretariatului General al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.181 din 17 decembrie 2002, formând obiectul Dosarului nr. 532A/2002.
Prin sesizare se solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 8, 30 şi ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor. În sesizare sunt formulate următoarele critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege menţionate mai sus: Referitor la art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, potrivit căruia organizaţiile sindicale sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele colective de muncă şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestora, se susţine că textul excede dispoziţiilor constituţionale care limitează atribuţiile sindicatelor exclusiv la drepturile şi interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor organizaţiilor sindicale. În felul acesta se încalcă Constituţia, care stabileşte drepturile fundamentale, dintre care unele, şi anume dreptul la viaţă şi la integritate fizică, dreptul la informaţie, dreptul la învăţătură, dreptul la vot, dreptul de a fi ales, dreptul la moştenire, sunt drepturi civile şi politice ce nu pot face obiectul apărării lor de către sindicate. Dacă se admite că organizaţiile sindicale pot apăra şi drepturile politice, se încalcă şi art. 10 din Convenţia nr. 87/1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical, ratificată de România prin Decretul nr.213/1957, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 4 din 18 ianuarie 1958, precum şi art. 1 din Legea patronatelor nr. 356/2001, prin care se consacră caracterul apolitic al sindicatelor. Se mai arată că inexistenţa unei prevederi exprese, în acest sens, în Legea sindicatelor poate conduce la legitimarea sindicatelor ca partide politice, ceea ce este inadmisibil şi în raport cu practica Comitetului pentru libertate sindicală al Biroului Internaţional al Muncii, practică din care se menţionează raportul 291 al Comitetului, Cazul nr. 1.699, paragraful 544, raportul 270 al Comitetului, Cazul 1.550 şi jurisprudenţa Comitetului 1985, paragraful 355.
Referitor la dispoziţiile art. 2 alin. (1), potrivit cărora numai persoanele încadrate în muncă şi funcţionarii publici au dreptul să constituie organizaţii sindicale, iar persoanele care exercită o meserie sau o profesie independentă, membrii cooperatori, agricultorii şi persoanele în curs de calificare au dreptul doar să adere la organizaţia sindicală, se susţine că sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 37 alin. (1) care garantează asocierea liberă în sindicate a tuturor cetăţenilor şi ale art. 49 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În acelaşi sens se invocă prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în conformitate cu care sindicatele sunt organizaţii ale lucrătorilor şi nu numai ale persoanelor încadrate în muncă şi funcţionarilor publici.
Referitor la dispoziţiile art. 8 din Legea sindicatelor, se susţine că sunt neconstituţionale, deoarece, prin redactarea formulată de Camerele reunite, se creează posibilitatea ca "aceleaşi persoane să reprezinte atât sindicatul, cât şi autoritatea publică în negocierile privind drepturile specifice", adică o "interferenţă între funcţia executivă, cea legislativă şi cea de lider de sindicat", încălcându-se în felul acesta prevederile art. 9 din Constituţie.
Referitor la dispoziţiile art. 30 din lege, se consideră "că obligarea prin lege a angajatorului de a invita reprezentanţi ai sindicatelor la consiliile de administraţie, de a le furniza informaţii în legătură cu constituirea şi folosirea fondurilor, cât şi obligarea comunicării în scris a hotărârilor consiliului de administraţie încalcă flagrant dreptul angajatorului de a-şi conduce propriile afaceri", precum şi art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care consacră protecţia concurenţei loiale. De asemenea, se consideră că acest text încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (2), referitor la ocrotirea în mod egal, prin lege, a proprietăţii private, indiferent de proprietar, precum şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) privitor la ocrotirea şi inviolabilitatea proprietăţii private.
Cât priveşte dispoziţiile art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, care consacră posibilitatea sancţionării contravenţionale a angajatorului pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din aceeaşi lege, autorii sesizării susţin că acestea "confirmă intenţia clară a legiuitorului de a da şi ocroti posibilitatea altor persoane de a se imixtiona în modul de administrare a proprietăţii", ceea ce contravine art. 41 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie. În sensul acestor susţineri se invocă art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră libertatea de întrunire şi asociere a persoanelor pentru apărarea intereselor acestora, dar "nu garantează sindicatelor şi nici membrilor lor dreptul de a fi consultate de către stat".
În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a prezenta, în scris, punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 51/1.254/RG din 9 ianuarie 2003, în sensul că sesizarea este nefondată.
Referitor la critica de neconstituţionalitate având ca obiect art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se întemeiază pe următoarele considerente: Conform art. 9 din Constituţia României, "Sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor".
Din analiza textului constituţional apare ca evident faptul că sindicatele nu sunt obligate să apere doar drepturile şi interesele prevăzute de legislaţia naţională. Mai mult, conform art. 11 alin. (2) din Constituţie,
având în vedere faptul că tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, sindicatele trebuie să apere drepturile şi interesele ce rezultă din legislaţia naţională, dar şi pe cele ce rezultă din tratatele internaţionale ratificate de autoritatea legiuitoare.
În raport cu cele precizate, art. 9 din Constituţie statuează generic contribuţia sindicatelor la apărarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, nedistingând după cum acestea provin din legislaţia naţională sau din legislaţia internaţională, ratificată de România.
În ceea ce priveşte susţinerea autorilor sesizării, conform căreia lipsa prevederii exprese a caracterului apolitic al sindicatelor în cadrul art. 1 din Legea sindicatelor conduce la încălcarea art. 9 din Constituţie şi a convenţiei menţionate, se remarcă faptul că textul constituţional nu prevede expres caracterul politic sau apolitic al sindicatelor, ca atare, nu este încălcat acest articol. Totodată la alin. (2) al art. 1 din Legea sindicatelor se prevede faptul că organizaţiile sindicale sunt independente faţă de partidele politice, ceea ce înseamnă asigurarea autonomiei acestora, înlăturarea oricăror subordonări politice şi a oricărei ingerinţe. Textul de lege şi principiul ce derivă din el se referă la organizaţiile sindicale şi nu la membrii acestora.
Legiuitorul nu a considerat necesară includerea expresă a caracterului apolitic al sindicatului, din moment ce acesta apără drepturi şi promovează interese concrete, individualizate în cuprinsul art. 1 alin. (1).
În legătură cu art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii, invocat în motivarea sesizării, se reţine că potrivit acestui text termenul organizaţie înseamnă orice organizaţie de muncitori şi patroni având drept scop să promoveze şi să apere interesele muncitorilor sau ale patronilor. Din convenţie nu rezultă, aşadar, nici obligativitatea caracterului apolitic expres prevăzut al unui sindicat şi nici categoria de interese apărate şi promovate de acesta, astfel încât convenţia ratificată de România este pe deplin respectată.
Cu referire la critica privind neconstituţionalitatea art. 2 alin. (1) din Legea sindicatelor preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece sindicatul este creat să apere drepturile angajaţilor. El ia naştere tocmai în vederea negocierii în faţa patronilor a contractului colectiv de muncă prin care sindicatul poate să promoveze interesele celor pe care-i reprezintă, deci interesele salariaţilor. Din legislaţia muncii rezultă ca necesară îndeplinirea calităţii de salariat în vederea constituirii sindicatului, întrucât, potrivit art. 7 din noul Cod al muncii, salariaţii şi angajatorii se pot asocia liber pentru apărarea drepturilor şi promovarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale, iar potrivit art. 218 din acelaşi cod, sindicatele participă prin reprezentanţii proprii, în condiţiile legii, la negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă, la tratative sau acorduri cu autorităţile publice şi cu patronatele, precum şi în structurile specifice dialogului social.
Ca atare, cât timp nu există, pe de o parte, angajator, iar pe de altă parte, salariat şi între cele două părţi, raporturi de muncă oficiale, nu se poate discuta de o negociere a contractului colectiv de muncă, de tratative cu autorităţile publice şi cu patronatele sau de o participare în structurile de dialog social.
În ceea ce priveşte susţinerea autorilor sesizării în sensul că, potrivit convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, sindicatele sunt organizaţii ale lucrătorilor, iar restrângerea posibilităţii de constituire de organizaţii sindicale doar la calitatea de salariat sau funcţionar public contravine art. 37 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie, nici această afirmaţie nu poate fi acceptată. Potrivit art. 2 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 87/1948, muncitorii şi patronii, fără nici o deosebire, au dreptul, fără autorizaţie prealabilă, să constituie organizaţii la alegerea lor, precum şi să se afilieze la aceste organizaţii, cu singura condiţie de a se conforma statutelor acestora din urmă, aşadar singura categorie a persoanelor care pot să constituie organizaţii sindicale rămâne aceea a persoanelor aflate în raporturi de muncă cu un angajator, întrucât nici în convenţie nu apare termenul de lucrător, ci acela de muncitor raportat la un patron. Ca atare, trebuie să existe un raport de muncă între patron şi muncitor sau, în termenii folosiţi în legislaţia noastră, între angajator şi salariat.
În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 8 alin. (2) din Legea sindicatelor, se consideră că, întrucât prevederea contestată nu se regăseşte în Legea sindicatelor, aceasta nu poate forma obiectul sesizării.
Cu referire la critica formulată în legătură cu dispoziţiile art. 30 din lege, se arată că obligaţiile prevăzute în sarcina angajatorului trebuie privite ca obligaţii esenţiale pentru asigurarea dreptului la muncă al salariaţilor şi solidarizarea acestora cu angajatorul în scopul realizării efortului colectiv necesar valorificării capitalului. Se mai arată că folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, protecţiei muncii şi utilităţilor sociale se concretizează în rezultatele financiare descrise în bilanţul contabil care se publică în Monitorul Oficial al României, neavând caracter secret şi neputând prejudicia compania. Pentru aceste considerente se apreciază că art. 30 din Legea sindicatelor nu este contrar prevederilor art. 41 alin. (2), art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie.
În sfârşit, se arată că şi critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor trebuie înlăturată, deoarece măsura de protecţie instituită prin acest text are ca temei juridic asigurarea accesului salariaţilor la informaţiile care sunt de interes public, iar transparenţa între angajator şi salariaţi este un fapt indispensabil pentru buna desfăşurare a activităţii unităţii.
De altfel, se consideră că delegaţii organizaţiilor sindicale participă în consiliile de administraţie la discutarea problemelor ce intră în sfera intereselor salariaţilor, dar nu au drept de vot, ceea ce înseamnă că intenţia legiuitorului a fost de protejare a transparenţei decizionale şi nu de a conferi acestora atribuţii ce contravin protecţiei proprietăţii private, garantată în art. 41 alin. (1) din Constituţie. Aceste argumente justifică şi înlăturarea afirmaţiilor privind încălcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie.
Critica dispoziţiilor art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, prin raportare la art. 11 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât sancţionarea contravenţiei prevăzute de art. 51 lit. b) nu contravine dispoziţiilor referitoare la dreptul persoanei de a se constitui în sindicate şi de a se afilia la acestea.
Preşedintele Senatului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. I/991 din 20 ianuarie 2003, în sensul că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele criticate fiind concordante cu Constituţia şi cu documentele internaţionale invocate.
Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/14.523/A.N. din 9 ianuarie 2003, în sensul că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare: Dispoziţiile art. 1 din Legea sindicatelor nu aduc atingere art. 9 şi 20 din Constituţie şi nici art. 10 din Convenţia nr. 87/1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Art. 9 din Constituţie nu face nici o distincţie atunci când stabileşte rolul sindicatelor de a contribui la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, după cum acestea sunt prevăzute în legislaţia naţională sau în acte internaţionale, ratificate de Parlament, iar potrivit art. 10 din convenţie, care nu face nici un fel de referire la caracterul apolitic al sindicatelor, termenul organizaţie înseamnă orice organizaţie de muncitori şi patroni având drept scop să promoveze şi să apere interesele muncitorilor sau ale patronilor.
Se consideră că art. 2 alin. (1) din Legea sindicatelor, care stabileşte că numai persoanele încadrate în muncă şi funcţionarii publici au dreptul să constituie organizaţii sindicale, iar celelalte persoane care exercită o meserie sau o profesie independentă au dreptul doar să adere la o organizaţie sindicală, este în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 37 şi 49. Se arată în acest sens că, potrivit art. 9 teza a doua din Constituţie, statutul de salariat presupune existenţa unor raporturi de muncă între angajator şi salariat, iar prin dispoziţiile criticate legiuitorul a înţeles să dea posibilitatea şi celorlalte categorii de persoane, care nu se găsesc în raporturi de muncă, să adere, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă, la o organizaţie sindicală. Se mai arată că, pe de altă parte, potrivit art. 37 din Constituţie, categoriile de persoane care pot constitui sindicate au posibilitatea de a se organiza şi în alte forme şi tipuri de organizaţii de drept public. Cât priveşte invocarea încălcării Convenţiei nr. 87/1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care stabileşte că sindicatele sunt organizaţii ale lucrătorilor şi nu numai ale persoanelor încadrate în muncă şi funcţionarilor publici, şi, implicit, a încălcării art. 49 din Constituţie, se arată că în convenţie nu se menţionează categoria de lucrător, ci aceea de muncitor alături de patron, ceea ce presupune existenţa unui raport de muncă pe bază de contract.
În continuare se consideră că, întrucât art. 8 din Legea sindicatelor cuprinde un singur alineat, critica autorilor sesizării, referitoare la eliminarea, în şedinţa Camerelor reunite, a alin. (2) al acestui articol "nu este de acceptat", în lipsa textului.
Cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 30 din Legea sindicatelor, prin care legiuitorul a înţeles să stabilească cadrul juridic necesar organizaţiilor sindicale pentru ca ele să-şi poată realiza scopul şi care, în opinia autorilor sesizării, încalcă art. 134 alin. (2) lit. a) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, Guvernul consideră că acestea nu aduc atingere textelor menţionate şi, în plus, conţinutul lor concordă cu reglementările internaţionale în materie.
În sfârşit, în legătură cu critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, prin raportare la art. 41 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, se consideră că aceasta este neîntemeiată, deoarece, "în măsura în care în consiliile de administraţie se discută probleme de interes profesional, economic, social, cultural şi sportiv, care ţin de esenţa organizaţiilor sindicale", este necesară invitarea delegaţilor aleşi ai organizaţiei de a participa la lucrări, iar instituirea contravenţiei este o măsură de protecţie a salariaţilor ce nu contravine protecţiei proprietăţii private. De asemenea, se arată că sancţionarea contravenţiei prevăzute la art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor nu este contrară nici art. 11 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră libertatea de întrunire paşnică şi libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 8, 30 şi ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele: Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992, republicată, să se pronunţe asupra acestei sesizări de neconstituţionalitate.
Obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 8, 30 şi în art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, al căror conţinut este următorul:
- Art. 1: "(1) Sindicatele, denumite în continuare organizaţii sindicale, sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele colective de muncă şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestora.
(2) Organizaţiile sindicale sunt independente faţă de autorităţile publice, de partidele politice şi de patronate.";
- Art. 2 alin. (1): "Persoanele încadrate în muncă şi funcţionarii publici au dreptul să constituie organizaţii sindicale şi să adere la acestea. Persoanele care exercită potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum şi persoanele în curs de calificare au dreptul, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă, să adere la o organizaţie sindicală.";
- Art. 8: "Pot fi aleşi în organele de conducere membri ai organizaţiei sindicale care au capacitate de exerciţiu deplină şi nu execută pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesiune de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii." ;
- Art. 30: "(1) Angajatorii au obligaţia de a invita delegaţii aleşi ai organizaţiilor sindicale reprezentative să participe în consiliile de administraţie la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv.
(2) În scopul apărării drepturilor şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale sau sportive ale membrilor, organizaţiile sindicale reprezentative vor primi de la angajatori sau de la organizaţiile acestora informaţiile necesare pentru negocierea contractelor colective de muncă sau, după caz, pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condiţiile legii, precum şi cele privind constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, protecţiei muncii şi utilităţilor sociale, asigurărilor şi protecţiei sociale.
(3) Hotărârile consiliului de administraţie sau ale altor organe asimilate acestora, privitoare la probleme de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv, vor fi comunicate în scris organizaţiilor sindicale, în termen de 48 de ore de la data desfăşurării şedinţei.";
- Art. 51 lit. b): "încălcarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1), cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei." În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se susţine că aceste texte de lege încalcă dispoziţiile art. 9, 20, 37, art. 41 alin. (2), art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, care au următorul cuprins:
- Art. 9: "Sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia universală a drepturilor omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale." ;
- Art. 37: "(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.";
- Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.";
- Art. 134 alin. (2) lit. a): "(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;";
- Art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea.
.......................... (6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă." De asemenea, autorii sesizării invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii, ratificată de România prin Decretul nr.213/1957, precum şi ale art. 11 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii având următorul conţinut:
- Art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical: "În prezenta convenţie, termenul de «organizaţie» înseamnă orice organizaţie a lucrătorilor sau a celor ce angajează care are drept scop să promoveze şi să apere interesele lucrătorilor sau ale celor ce angajează.";
- Art. 11 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: "Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale." Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: În legătură cu critica privind neconstituţionalitatea art. 8 din lege ca urmare a eliminării, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, a alin. (2) al acestui articol, Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe. Potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, coroborat cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a) şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora. Controlul constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea lor, presupune controlul acestora în forma în care ele au fost adoptate de Parlament, iar nu a unui text ce nu a fost adoptat şi care, în realitate, nu este un text de lege. Prin urmare, Curtea nu este competentă să verifice, aşa cum se solicită în sesizare, constituţionalitatea unui text care nu a fost adoptat de Parlament.
Curtea reţine, de asemenea, că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate referitoare la art. 1 din Legea sindicatelor vizează prevederile alin. (1) al articolului, iar cele privind art. 2 din aceeaşi lege au în vedere dispoziţiile alin. (2) teza a doua a textului. În consecinţă, prin prezenta decizie Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 30 şi ale art. 50 lit. b) din Legea sindicatelor.
I. Sesizarea vizează în primul rând dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, a căror neconstituţionalitate constă, potrivit opiniei autorilor, în aceea că extind scopul activităţii sindicatelor dincolo de limitele prevăzute de Constituţie şi de Convenţia nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii. Astfel, în timp ce prin art. 9 din Constituţie şi prin art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948, activitatea sindicală este limitată la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, prin art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, scopul pentru care sunt constituite aceste organizaţii este extins şi la drepturi de altă natură, cum ar fi: dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la informaţie, dreptul la învăţătură, dreptul de vot, dreptul de a fi ales, dreptul la moştenire, altfel spus, drepturi civile şi politice ce nu pot face obiectul apărării lor de către sindicate. Se consideră că modul în care este redactat art. 1 alin. (1) din lege poate conduce la legitimarea sindicatelor ca partide politice, ceea ce, potrivit practicii Comitetului pentru libertate sindicală al Biroului Internaţional al Muncii, este inadmisibil.
Examinând critica formulată de autorii sesizării, Curtea constată că din conţinutul art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor nu rezultă că scopul activităţii sindicatelor ar putea viza şi alte drepturi decât cele prevăzute de art. 9 din Constituţie şi de art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical, adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Astfel, potrivit art. 9 din Constituţie, "Sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor", iar conform art. 10 din convenţie, "În prezenta convenţie, termenul de «organizaţie» înseamnă orice organizaţie a lucrătorilor sau a celor ce angajează care are drept scop să promoveze şi să apere interesele lucrătorilor sau ale celor ce angajează". Scopul activităţii sindicatelor, prevăzut de aceste dispoziţii, nu este extins, aşa cum susţin autorii sesizării, prin art. 1 alin. (1) din lege, în conformitate cu care "Sindicatele, denumite în continuare organizaţii sindicale, sunt constituite în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele colective de muncă şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestora".
Curtea constată că textul de lege criticat defineşte cu claritate scopul activităţii organizaţiilor sindicale, prin raportare la "apărarea drepturilor" şi "promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive" ale membrilor acestora. Din faptul că textul nominalizează izvoarele drepturilor a căror apărare formează scopul activităţii sindicatelor, şi anume legislaţia naţională, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi contractele colective de muncă, nu se poate înţelege că legea are în vedere toate categoriile de drepturi prevăzute în aceste acte normative sau, mai precis, şi drepturile civile sau politice, care prin natura lor nu intră în limitele constituţionale ale activităţii sindicale.
În acest sens Curtea observă că scopul activităţii sindicale, definit generic în art. 1 alin. (1) din lege, este reafirmat în dispoziţiile secţiunii a 5-a din aceasta, intitulată Atribuţiile organizaţiilor sindicale, în care, la art. 28 alin. (1) şi la art. 30 alin. (2), se precizează categoriile de drepturi pe care sindicatele sunt chemate să le apere. Astfel, în conformitate cu art. 28 alin. (1), "Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici [...]", iar art. 30 alin. (2) se referă expres la apărarea "drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale sau sportive ale membrilor organizaţiilor sindicale".
Curtea mai constată că nici din textele de lege citate şi nici din vreun alt articol al Legii sindicatelor nu rezultă, aşa cum susţin autorii sesizării, că organizaţiile sindicale ar putea fi "legitimate ca partide politice" sau că ar putea să-şi propună ca obiectiv apărarea şi promovarea altor categorii de drepturi şi interese ale salariaţilor decât cele prevăzute de art. 9 din Constituţie şi de art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Faţă de cele arătate, pe baza interpretării sistematice a normelor menţionate, Curtea constată că prevederile art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor sunt constituţionale.
II. Cu referire la dispoziţiile art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor, autorii sesizării susţin că acestea încalcă prevederile art. 37 şi 49 din Constituţie, prin excluderea posibilităţii constituirii de organizaţii sindicale de către alte categorii de "lucrători" decât "persoanele încadrate în muncă şi funcţionarii publici". Astfel, potrivit art. 37 alin. (1) din Constituţie, "Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere", iar potrivit art. 9, "Sindicatele se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor". De asemenea, potrivit Convenţiei nr. 87 din 1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, sindicatele sunt organizaţii ale lucrătorilor. Nici Constituţia şi nici convenţia nu limitează categoriile de cetăţeni, respectiv de lucrători, care se pot asocia în organizaţii sindicale.
Curtea constată că în sistemul Constituţiei sindicatele constituie asociaţii ale salariaţilor, adică ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea profesională în cadrul unor raporturi de muncă. Aceeaşi concepţie se desprinde din Convenţia nr. 87 din 1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care la art. 2 şi următoarele face distincţie între "lucrători" şi "cei care angajează", între "organizaţiile lucrătorilor" şi "organizaţiile celor ce angajează", rezultând în mod evident că în toate cazurile, deci şi în cazul lucrătorilor şi în cazul "celor care angajează", convenţia se referă la persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor raporturi de muncă. Aşa fiind, raportând dispoziţiile de lege criticate la dispoziţiile invocate ca fiind încălcate, Curtea nu reţine vreo contradicţie între acestea.
Faptul că prin prevederile art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor nu se acordă şi altor persoane decât cele aflate într-un raport de muncă dreptul de a constitui organizaţii sindicale nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi a normelor internaţionale menţionate, de vreme ce nici acestea nu prevăd asemenea drepturi.
Mai mult, Curtea constată că, în spiritul şi litera art. 37 alin. (1) din Constituţie, Legea sindicatelor, prin art. 2 alin. (1) teza a doua, în conformitate cu care "Persoanele care exercită potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum şi persoanele în curs de calificare", acordă persoanelor care nu-şi desfăşoară activitatea profesională în cadrul unui raport de muncă dreptul să adere la o organizaţie sindicală, "fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă". O asemenea prevedere de lege nu poate fi apreciată ca o restrângere a dreptului de asociere.
Pentru aceleaşi considerente Curtea constată că prin dispoziţiile legale criticate nu s-au încălcat nici prevederile art. 49 din Constituţie, în cauză nefiind vorba de restrângerea exerciţiului unor drepturi.
În consecinţă, Curtea urmează să respingă critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor, constatând că acest text este constituţional.
III. În opinia autorilor sesizării dispoziţiile art. 30 din lege sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 41 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (6) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, referitoare la ocrotirea proprietăţii private şi la asigurarea protecţiei concurenţei loiale.
Încălcarea ar consta în aceea că, prin obligarea angajatorilor de a invita delegaţii aleşi ai organizaţiilor sindicale reprezentative să participe în consiliile de administraţie la discutarea problemelor de interes economic, social, cultural sau sportiv, se conferă posibilitatea imixtiunii oricărei persoane care are calitatea de reprezentant al sindicatului în administrarea proprietăţii angajatorului şi în conducerea propriilor afaceri.
Examinând această critică, Curtea reţine că dispoziţiile art. 30 din lege reprezintă o modalitate de transpunere în legislaţia internă a dispoziţiilor art. 21 din Carta socială europeană, revizuită, dispoziţii prin care se stabileşte dreptul lucrătorilor la informare şi consultare. În virtutea acestui drept lucrătorii unei întreprinderi sau reprezentanţii acestora urmează să fie consultaţi, în timp util, asupra deciziilor propuse care sunt susceptibile de a afecta în mod substanţial interesele lor şi, în special, asupra celor care ar putea avea consecinţe importante în privinţa angajării în întreprindere. Rezultă că prin textele de lege ce fac obiectul sesizării nu se aduce atingere dispoziţiilor privind proprietatea privată, cuprinse în art. 41 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, şi nici celor referitoare la asigurarea protecţiei concurenţei loiale, cuprinse în art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
IV. În sfârşit, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, care prevăd sancţionarea contravenţională a angajatorului care nu invită reprezentanţii sindicatelor la consiliile de administraţie, contravin prevederilor art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, prin aceea că reprezintă o imixtiune în administrarea proprietăţii.
Pentru aceleaşi considerente care împiedică admiterea criticii de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din lege şi aceasta urmează să fie respinsă. Aşa cum s-a reţinut în cele expuse mai sus, participarea reprezentanţilor sindicatelor la consiliile de administraţie are drept scop informarea şi consultarea lucrătorilor întreprinderii, care însă nu participă la vot şi, pe această cale, la administrarea proprietăţii.
În consecinţă, instituirea prin textul atacat a sancţiunii contravenţionale nu este contrară art. 41 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, care consacră ocrotirea proprietăţii private, care este inviolabilă, în condiţiile legii.
Faţă de considerentele expuse în cele de mai sus,
având în vedere dispoziţiile art. 9, 20, 37, art. 41 alin. (2), art. 49, art. 135 alin. (1) şi (6) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 2 alin. (3), ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constată că prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 30 şi ale art. 50 lit. b) din Legea sindicatelor, adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 9 decembrie 2002, sunt constituţionale.
Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă şi obligatorie.
Dezbaterea a avut loc la data de 23 ianuarie 2003 şi la aceasta au participat: Nicoale Popa, preşedinte, Costică Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokár Gábor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stănoiu, Lucian Stângu şi Ioan Vida, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu

Joi, 24 septembrie 2026, 06:20

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.