DECIZIA nr.5 din 14 ianuarie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii
Textul actului publicat în M.Of. nr. 79/7 feb. 2003

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicată de Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 1.526/CA/2002.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, susţinând că desfacerea contractului de muncă din iniţiativa angajatorului este justificată de lipsa salariatului de la locul de muncă, absenţă prelungită de natură a crea prejudicii unităţii unde este încadrată persoana cercetată penal, în stare de arest.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 29 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.526/CA/2002, Curtea de Apel Oradea Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Oradea arată că art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii încalcă prevederile art. 23 alin. (8) din Legea fundamentală, deoarece prin crearea posibilităţii unităţii de a desface contractul de muncă al angajatului, din proprie iniţiativă, atunci când acesta din urmă este arestat mai mult de 60 de zile, se atribuie instituţiei de drept penal a arestării consecinţe juridice în domeniul dreptului muncii, înainte de a se stabili vinovăţia celui în cauză printr-o hotărâre definitivă şi indiferent dacă fapta ce a atras luarea măsurii arestării are legătură cu activitatea sa de salariat.
Se invocă în susţinerea excepţiei legislaţia care reglementează raporturi de muncă, ulterioară anului 1990, care prevede doar măsura suspendării din funcţie sau măsura suspendării calităţii de membru al asociaţiei profesionale, iar nu desfacerea contractului de muncă, destituirea, respectiv excluderea din asociaţia profesională.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul apreciază că dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu contravin Constituţiei, întrucât concedierea salariatului, potrivit textului de lege criticat, este justificată de imposibilitatea sa de a mai presta activitatea de angajat, o perioadă îndelungată de timp, fapt ce ar putea provoca prejudicii unităţii. În această situaţie desfacerea contractului de muncă este independentă de stabilirea vinovăţiei penale sau contravenţionale a salariatului, fiind determinată exclusiv de lipsa sa de la locul de muncă, datorată stării de deţinere. Se invocă în acest sens deciziile nr. 63/1996 şi nr. 115/1996, prin care Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea textelor de lege criticate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii - Legea nr. 10/1972, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972. Textul de lege criticat are următorul conţinut:
- Art. 130 alin. (1) lit. j): "Contractul de muncă poate fi desfăcut, din iniţiativa unităţii, în cazul când: [...] j) cel în cauză este arestat mai mult de 60 de zile." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (8), care au următorul conţinut: "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
Codul muncii stabileşte cazurile şi condiţiile în care se poate desface contractul de muncă, fie din iniţiativa angajatorului, fie din iniţiativa angajatului.
Între cazurile de desfacere a contractului de muncă din iniţiativa angajatorului figurează la art. 130 alin. (1) lit. j) cel în care angajatul este "arestat mai mult de 60 de zile".
Dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu au, ca ipoteză, vinovăţia angajatului pentru săvârşirea unei infracţiuni, raţiunea desfacerii contractului de muncă constând, exclusiv, în necesitatea de a preveni efectele prejudiciabile pe care le poate avea pentru angajator absenţa prelungită a angajatului care, drept urmare, nu îşi îndeplineşte obligaţia contractuală de prestare a muncii.
Dreptul angajatorului de a desface contractul de muncă se întemeiază în acest caz, exclusiv, pe o situaţie obiectivă, starea de arest a angajatului, care reprezintă o condiţie necesară şi suficientă pentru luarea măsurii, acest drept fiind independent de existenţa sau inexistenţa vinovăţiei angajatului, pe care unitatea nu are calitatea de a o stabili. Sunt deci lipsite de relevanţă natura juridică a măsurii arestării, precum şi examinarea vinovăţiei salariatului în săvârşirea faptei pentru care este arestat.
Prin urmare, este evident că nu prezumţia de vinovăţie stă la baza acestui motiv de desfacere a contractului de muncă şi, deci, nu se poate susţine că prevederea care îl consacră încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicată de Curtea de Apel Oradea - Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 1.526/CA/2002.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Joi, 24 septembrie 2026, 01:55

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.