LEGE nr.116 din 16 octombrie 1996
privind acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli pentru suprafeţele agricole calamitate în anul agricol 1995 - 1996
Textul actului publicat în M.Of. nr. 255/22 oct. 1996

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - Se acordă despăgubiri producătorilor agricoli indiferent de forma de proprietate şi de exploatare a terenului - pentru acoperirea pagubelor înregistrate ca urmare a calamităţilor naturale produse în anul agricol 1995-1996, în limita sumei de 500 miliarde lei.

Culturile pentru care se acordă despăgubiri sunt: grâu, orz şi orzoaică, porumb, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, soia, mazăre, fasole, linte, cartofi, legume şi plantaţii vitipomicole.

Fenomele naturale deosebite care au provocat calamităţile naturale şi au afectat producţia ce urma să se realizeze pe hectar în proporţie de peste 60% şi pentru care se acordă despăgubiri sunt: îngheţ, secetă, grindină, ploi torenţiale însoţite de furtună, inundaţii şi acţiunea negativă a factorilor climatici din iarna precedentă. În cazul fenomenului de secetă nu se acordă despăgubiri deţinătorilor de terenuri prevăzute cu sisteme de irigaţii în stare de funcţionare.

Art. 2. - De prevederile prezentei legi beneficiază producătorii agricoli individuali, asociaţiile şi societăţile agricole, societăţile comerciale agricole, arendaşii şi deţinătorii legali de terenuri agricole.

Art. 3. - Sumele cuvenite producătorilor agricoli în condiţiile prevederilor prezentei legi se vor acorda astfel:

a) prin preluarea la datoria publică a creditelor şi dobânzilor datorate băncilor comerciale aferente cheltuielilor efectuate pe suprafeţele calamitate, în cazul producătorilor agricoli care au beneficiat de astfel de credite;
b) prin efectuarea de plăţi din prevederile bugetare ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei pe anii 1996 şi 1997, pentru producătorii agricoli care nu au beneficiat de credite sau al căror volum de credite este inferior sumei cuvenite drept despăgubire;
c) producătorii agricoli care au rambursat creditele şi dobânzile aferente vor primi integral valoarea despăgubirilor pentru calamităţi, stabilite pe unitatea de suprafaţă;
d) despăgubirea poate fi, la solicitarea producătorului agricol beneficiar, şi în natură, prin compensarea sumei cuvenite cu îngrăşăminte chimice, carburanţi sau seminţe.

Art. 4. - Prevederile bugetare ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei pe anul 1996 se majorează cu suma de 230 miliarde lei, din care se pot regulariza şi influenţele financiare ale unor agenţi economici coordonaţi de către acesta.

Guvernul, la propunerea Ministerului Finanţelor, va stabili resursele financiare necesare efectuării plăţilor prevăzute la alineatul precedent şi va introduce modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 1996.

Art. 5. - Preluarea la datoria publică a statului a creditelor şi dobânzilor potrivit art. 3 lit. a) se va face pe baza proceselor-verbale încheiate în acest scop de către organele teritoriale ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi ale Ministerului Finanţelor, precum şi de către băncile comerciale finanţatoare.

Influenţele asupra datoriei publice interne a statului, rezultate din aplicarea prezentei legi, se vor acoperi prin titluri de stat în favoarea băncilor comerciale creditoare, pentru care se va plăti lunar o dobândă negociată cu băncile respective.

Art. 6. - Cuantumul despăgubirilor pe hectarul cultivat calamitat, pentru culturile menţionate în prezenta lege, cu încadrarea în suma prevăzută la art. 1, şi normele metodologice de acordare a despăgubirilor se vor aproba de către Guvern, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi a Ministerului Finanţelor.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 2 octombrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 octombrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI
VALER SUIAN

Bucureşti, 16 octombrie 1996.
Nr. 116.


Joi, 24 septembrie 2026, 20:14

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.