LEGE nr.121 din 16 octombrie 1996
privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 257/23 oct. 1996 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - (1) Corpul Pompierilor Militari este instituţia publică de interes naţional, specializată în prevenirea şi stingerea incendiilor şi învestită cu atribuţii de coordonare, control şi acordare a asistenţei tehnice în acest domeniu, în condiţiile legii.
(2) Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari face parte din structura organizatorică a Ministerului de Interne.
Art. 2. - Corpul Pompierilor Militari colaborează, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, cu autorităţile administraţiei publice, cu forţele armate şi cu forţele de protecţie, cu alte instituţii şi organisme care au atribuţii privind apărarea ordinii publice, prevenirea şi combaterea sinistrelor, apărarea vieţii şi integrităţii fizice a persoanelor, a avutului public şi privat, precum şi de protecţie a mediului.
CAPITOLUL II
Organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari
Art. 3. - (1) Corpul Pompierilor Militari este constituit din mari unităţi, unităţi şi subunităţi specializate, organizate pe principii militare.
(2) Corpul Pompierilor Militari are în compunere:
Art. 4. - (1) Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari este unitatea centrală care exercită conducerea, îndrumarea şi controlul marilor unităţi şi unităţilor de pompieri prevăzute la art. 3 alin. (2).
(2) Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari are în structura sa: Statul Major, Inspecţia de prevenire a incendiilor, direcţii, servicii, secţii şi birouri.
(3) Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari este condus de un ofiţer de pompieri, în calitate de comandant al Corpului Pompierilor Militari, numit în această funcţie de ministrul de interne. El este ajutat în activitatea sa de adjuncţi numiţi de ministrul de interne.
Art. 5. - Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari este reprezentat, în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu organismele similare din alte ţări, precum şi cu organizaţiile internaţionale de profil, de către comandant sau de către împuterniciţii acestuia.
Art. 6. - Marile unităţi şi unităţile de pompieri militari se înfiinţează prin ordin al ministrului de interne, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, iar atribuţiile acestora se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare.
Art. 7. - (1) Brigăzile şi grupurile de pompieri militari sunt mari unităţi sau unităţi destinate să execute misiuni specifice de prevenire şi stingere a incendiilor în zonele de competenţă stabilite prin hotărâre a Guvernului şi au în compunere: stat major, inspecţia de prevenire a incendiilor, batalioane, detaşamente, secţii, staţii, pichete, echipaje de pompieri militari şi compartimente funcţionale, conform statutului de organizare aprobat de ministrul de interne.
(2) Dimensionarea efectivelor şi a dotării tehnico-materiale ale brigăzilor şi grupurilor de pompieri militari se stabileşte în funcţie de: suprafaţa, populaţia şi potenţialul economic al zonei de competenţă şi de caracteristicile acesteia din punct de vedere al protecţiei împotriva incendiilor; natura şi nivelul riscurilor potenţiale de incendiu; densitatea, mărimea şi comportarea la foc a construcţiilor; drumurile şi practicabilitatea acestora; sursele de alimentare cu apă pentru incendiu; înzestrarea cu mijloace tehnice de prevenire a incendiilor; consecinţele eventualelor incendii.
(3) Brigăzile şi grupurile de pompieri militari sunt conduse de comandanţi, ofiţeri de pompieri, ajutaţi de adjuncţi. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, comandanţii emit ordine şi dispoziţii.
(4) Marile unităţi şi unităţile de pompieri militari au drapel de luptă.
Art. 8. - Batalioanele de pompieri militari execută misiuni specifice în zone stabilite prin ordinul comandantului brigăzii de pompieri militari.
Art. 9. - Detaşamentele, secţiile, staţiile, pichetele şi echipajele de pompieri militari sunt subunităţi din structura unităţilor care execută misiuni specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, pentru limitarea efectelor sinistrelor, precum şi activităţi de descarcerare şi de urgenţă medicală prespitalicească.
Art. 10. - Pentru pregătirea cadrelor de pompieri militari se organizează, potrivit legii, instituţii militare de învăţământ, Facultatea de pompieri, pentru ofiţeri şi şcoli militare, pentru maiştri şi subofiţeri.
Art. 11. - Centrul de studii, experimentări şi specializare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor este unitatea care asigură în laboratoare şi poligoane de profil: testarea combustibilităţii şi încercarea la foc a materialelor; studierea, experimentarea şi verificarea procedeelor, substanţelor şi mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor; specializarea personalului de pompieri.
Art. 12. - (1) Centrele de instrucţie sunt unităţi destinate pregătirii militare de specialitate, fizice şi psihice a cadrelor şi militarilor în termen din unităţile Corpului Pompierilor Militari.
(2) În cadrul centrelor de instrucţie se pot organiza, în condiţiile prevăzute de lege, cursuri pentru formarea, atestarea şi perfecţionarea pompierilor civili şi a altor persoane care desfăşoară activităţi în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.
Art. 13. - Baza de reparaţii este unitatea care asigură repararea autospecialelor, a utilajelor şi a echipamentelor specifice din înzestrarea marilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor de pompieri militari.
Art. 14. - Muzeul Naţional al Pompierilor este instituţia de profil care asigură identificarea, achiziţionarea, expunerea şi conservarea pieselor de patrimoniu specifice activităţii pompierilor militari şi civili.
Art. 15. - Baza pentru logistică este destinată să asigure aprovizionarea, stocarea, conservarea şi distribuirea mijloacelor materiale necesare Corpului Pompierilor Militari.
Art. 16. - La nivelul Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, la marile unităţi şi unităţi se organizează, în raport de necesităţi, compartimente administrative, tehnice, financiare şi medicale, care răspund de întreaga activitate logistică necesară îndeplinirii misiunilor şi instruirii personalului.
CAPITOLUL III
Atribuţiile Inspectoratului General al Corpului Pompierilor
Militari, ale brigăzilor şi grupurilor de pompieri militari
Art. 17. - (1) Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari are următoarele atribuţii principale:
Art. 18. - Brigăzile şi grupurile de pompieri militari au următoarele atribuţii principale:
Art. 19. - (1) Marile unităţi, unităţile şi subunităţile de pompieri militari pot presta, contra cost, la cererea persoanelor fizice şi juridice, unele servicii, în condiţiile prevăzute de lege, cum sunt:
(2) Veniturile nete încasate din prestaţiile prevăzute la alin. (1), precum şi cele din compensarea contravalorii consumurilor în cazuri de intervenţii rămân la dispoziţia unităţilor prestatoare ca venituri extrabugetare, pentru acoperirea cheltuielilor de investiţii, întreţinere şi dotare.
CAPITOLUL IV
Personalul Corpului Pompierilor Militari,
drepturile şi obligaţiile acestuia
Secţiunea 1
Personalul Corpului Pompierilor Militari
Art. 20. - (1) Personalul Corpului Pompierilor Militari se compune din militari şi salariaţi civili. Prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, precum şi cele ale regulamentelor militare generale se aplică şi pompierilor militari, în măsura în care, prin prezenta lege, nu se dispune altfel.
(2) Militarii în termen din unităţile de pompieri au drepturile şi îndatoririle prevăzute în dispoziţiile legale pentru militarii în termen ai forţelor armate ale României.
Art. 21. - Numărul posturilor de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, militari angajaţi pe bază de contract, militari în termen şi salariaţi civili din unităţile Corpului Pompierilor Militari, în timp de pace şi la mobilizare, se stabileşte anual de ministrul de interne, în limita efectivelor pentru pompieri aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 22. - Salariaţii civili se supun statutului funcţionarilor publici şi dispoziţiilor celorlalte reglementări legale referitoare la drepturile şi obligaţiile acestora, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.
Art. 23. - Selecţionarea, încadrarea şi acordarea drepturilor personalului militar şi civil din Corpul Pompierilor Militari se fac potrivit legii şi ordinelor ministrului de interne.
Art. 24. - Cadrele de pompieri militari provin din rândurile absolvenţilor instituţiilor militare de învăţământ. Pentru unele activităţi pot fi încadraţi specialişti cu studii corespunzătoare din alte sectoare de activitate.
Secţiunea a 2-a
Drepturi şi obligaţii
Art. 25. - (1) Personalul unităţilor de pompieri militari cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare a încălcărilor legii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, precum şi de intervenţie, anume desemnat de comandantul Corpului Pompierilor Militari, pe timpul îndeplinirii serviciului, este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii:
(2) În exercitarea atribuţiilor legale prevăzute la alin. (1), personalul Corpului Pompierilor Militari îşi va face cunoscută calitatea şi va prezenta legitimaţia de serviciu.
Art. 26. - (1) Dreptul la pensie al ofiţerilor, maiştrilor militari, subofiţerilor, militarilor angajaţi pe bază de contract şi al salariaţilor civili din Corpul Pompierilor Militari se stabileşte în condiţiile legii.
(2) Personalul militar al Corpului Pompierilor Militari, care îndeplineşte atribuţii şi activităţi de intervenţie, se încadrează în grupa I de muncă.
(3) Personalul militar al Corpului Pompierilor Militari, altul decât cel prevăzut la alin. (2), se încadrează în grupa a II-a de muncă.
(4) Încadrarea în grupe de muncă a personalului militar al Corpului Pompierilor Militari se stabileşte prin ordin al ministrului de interne.
Art. 27. - (1) Drepturile sociale asigurate, potrivit legii, cadrelor militare ale Corpului Pompierilor Militari se acordă, în mod corespunzător, şi militarilor angajaţi pe bază de contract.
(2) Drepturile legale ce revin cadrelor militare şi familiilor sau urmaşilor acestora se acordă, după caz, în mod corespunzător, şi personalului civil, militarilor în termen, militarilor angajaţi pe bază de contract, elevilor şi studenţilor din şcolile şi instituţiile de învăţământ militar de profil, pentru situaţiile de deces ori de invaliditate intervenite în timpul şi din cauza serviciului ori în legătură cu serviciul.
(3) Baza de calcul al pensiei pentru urmaşii militarului în termen, decedat în timpul şi din cauza serviciului, este solda de bază lunară brută pentru militarul angajat pe bază de contract.
Art. 28. - Cadrele militare de pompieri, care, din motive de îmbolnăvire, accidente sau alte asemenea evenimente, survenite pe timpul, din cauza ori în legătură cu serviciul, nu-şi mai pot îndeplini atribuţiile şi sunt trecute într-o altă funcţie, îşi păstrează solda şi celelalte drepturi băneşti avute anterior.
Art. 29. - Personalul militar de pompieri în activitate, care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit, beneficiază de un spor de până la 30%, calculat la solda de bază. Categoriile de personal în activitate, care beneficiază de acest spor, se stabilesc prin ordin al ministrului de interne.
Art. 30. - (1) Personalului Corpului Pompierilor Militari i se asigură, gratuit, echipamentul de protecţie adecvat misiunilor specifice pe care le îndeplineşte, iar în cazul în care i s-au degradat sau i s-au distrus, ca urmare a îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, îmbrăcămintea, încălţămintea ori alte bunuri personale, are dreptul la despăgubiri corespunzătoare, acordate de Ministerul de Interne.
(2) Personalului Corpului Pompierilor Militari, care participă la intervenţii a căror durată depăşeşte 4 ore, i se asigură, gratuit, un supliment de hrană în echivalentul a 2.000 de calorii, pentru fiecare zi de intervenţie.
Art. 31. - (1) Cadrele militare permanente şi salariaţii civili, ingineri sau arhitecţi din Corpul Pompierilor Militari, care au îndeplinit, o perioadă de minimum 10 ani, funcţia de inspector de specialitate în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, pot obţine, la ieşirea din serviciu, un brevet de pompier specialist, eliberat, la cerere, de către comandantul Corpului Pompierilor Militari.
(2) Brevetul prevăzut la alin. (1) dă dreptul titularului de a dobândi, fără o altă atestare tehnico-profesională, calitatea de specialist, verificator şi expert privind siguranţa la foc în activitatea de construcţii, în condiţiile legii.
Art. 32. - Militarii care au satisfăcut stagiul militar în unităţile Corpului Pompierilor Militari pot obţine certificat de calificare în meseria de pompier, care se acordă, la cerere, de comandantul Corpului Pompierilor Militari.
CAPITOLUL V
Asigurarea materială şi financiară
Art. 33. - Corpul Pompierilor Militari are în înzestrare armament, muniţie, tehnică, echipament, substanţe şi aparatură specifică, necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, precum şi pentru autoapărarea şi protecţia obiectivelor în care îşi desfăşoară activitatea.
Art. 34. - (1) Dotarea Corpului Pompierilor Militari se realizează, prin grija Ministerului de Interne, din producţia internă şi din import.
(2) Tehnica, echipamentele, substanţele şi aparatura prevăzute la art. 33, procurate din import, sunt scutite de plata taxelor vamale.
(3) Primele de asigurare pentru pagubele produse în caz de accident de autovehicule, conduse de militarii în termen - şoferi, pe timpul executării misiunilor de intervenţie, se plătesc de către Ministerul de Interne.
Art. 35. - (1) Sediile pentru marile unităţi, unităţile şi subunităţile de pompieri militari se construiesc din fondurile alocate Ministerului de Interne, pe terenurile atribuite, în condiţiile legii, de către organele administraţiei publice locale.
(2) Imobilele, clădirile şi terenurile, deţinute de marile unităţi şi unităţile Corpului Pompierilor Militari, cu excepţia celor închiriate de la persoanele fizice, sunt proprietate a statului.
Art. 36. - Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari:
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 37. - Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari se aprobă de către ministrul de interne.
Art. 38. - (1) Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari colaborează cu organele similare din alte ţări, în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte sau a acordurilor bilaterale.
(2) Efectivele unităţilor Corpului Pompierilor Militari pot participa, conform legii, la executarea de operaţiuni şi lucrări de stingere a incendiilor sau de înlăturare a efectelor negative ale unor accidente, catastrofe şi calamităţi produse în alte ţări, pe baza înţelegerilor încheiate între părţi.
Art. 39. - Agenţii economici, instituţiile, alte persoane juridice şi persoanele fizice sunt obligate să pună la dispoziţia personalului de pompieri, desemnat potrivit art. 25, documentele şi datele ce li se solicită, potrivit legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Art. 40. - Cheltuielile aferente consumului de apă din reţelele publice pentru pregătirea forţelor şi pentru stingerea incendiilor izbucnite la bunurile aparţinând persoanelor fizice şi domeniului public se suportă de către consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia funcţionează unitatea sau subunitatea teritorială de pompieri militari ori de către consiliul local al unităţii administrativteritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul.
Art. 41. - Pompierilor militari, persoanelor din ţară şi din străinătate, care s-au distins în promovarea protecţiei împotriva incendiilor, li se pot conferi diplome, cupe, insigne şi Placheta de Onoare a Corpului Pompierilor Militari.
Art. 42. - Marile unităţi şi unităţile de pompieri militari nu răspund pentru pagubele inerente procesului de intervenţie şi sunt scutite de taxa de timbru în litigiile care au ca obiect plata despăgubirilor pentru pagube produse pe timpul intervenţiei.
Art. 43. - În cadrul Corpului Pompierilor Militari pot funcţiona case de odihnă şi recuperare, cluburi, precum şi asociaţii cultural-sportive, potrivit legii.
Art. 44. - Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. 23-25 din Decretul nr.232/1974 privind prevenirea şi stingerea incendiilor, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.2.077/1953 pentru declararea zilei de 13 septembrie ca "Ziua pompierilor din R.P.R." şi orice alte dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 septembrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 1 octombrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
ION SOLCANU
Bucureşti, 16 octombrie 1996.
Nr. 121.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.