LEGE nr.109 din 10 octombrie 1996
privind organizarea şi functionarea cooperatiei de consum şi a cooperatiei de credit
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 252/18 oct. 1996 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
TITLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Activitatea de bază a cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit se desfăşoară prin cooperative de consum şi cooperative de credit - bănci populare.
Art. 2. - Organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit sunt asociaţii autonome, apolitice şi neguvernamentale, al căror scop principal este organizarea de activităţi bazate pe principiul întrajutorării membrilor lor.
Organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit se constituie pe principiul asocierii libere, nediscriminatorii şi funcţionează în mod democratic. Organele de conducere ale organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit se aleg în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de statutele proprii.
Fiecare membru al unei cooperative participă la luarea hotărârilor adunării generale cu un singur vot, indiferent de numărul părţilor sociale subscrise.
Art. 3. - Organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit se constituie dintr-un număr variabil de membri, iar capitalul social este format din părţi sociale de valoare egală. Este interzisă constituirea de organizaţii cu capital social fix.
Art. 4. - Pentru a servi cât mai bine interesele membrilor şi ale comunităţii, organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit pot colabora pe plan local şi naţional cu autorităţile publice, agenţii economici şi organizaţiile similare, precum şi pe plan internaţional cu organisme cooperatiste şi alţi parteneri.
Art. 5. - Cooperativele de credit - bănci populare se pot asocia în case teritoriale ale cooperativelor de credit, iar acestea în Casa Cooperativelor de Credit - CREDITCOOP.
Cooperativele de consum şi casele teritoriale ale cooperativelor de credit se pot asocia în federale teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit - FEDERALCOOP.
Federalele teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit şi CREDITCOOP se pot asocia în Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit - CENTROCOOP.
TITLUL II
Cooperativa de consum
CAPITOLUL I
Constituirea cooperativelor de consum
Art. 6. - Cooperativele de consum sunt asociaţii de persoane fizice, constituite în mod liber, fără nici un fel de discriminare de naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, apartenenţă politică, avere, origine socială sau sex.
Art. 7. - Cooperativele de consum se pot organiza pe raza teritorială a uneia sau a mai multor localităţi. În aceeaşi localitate pot funcţiona una sau mai multe cooperative de consum.
Art. 8. - Cooperativele de consum se înfiinţează pe baza unui act constitutiv, cu un număr de minimum 15 membri fondatori, organizarea activităţii fiind reglementată prin statutul cooperativei, elaborat pe baza statutului-cadru aprobat de Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit.
Art. 9. - Actul constitutiv al cooperativei de consum se semnează de toţi membrii fondatori şi se certifică, pentru autenticitatea semnăturilor, de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale în care cooperativa îşi va avea sediul.
Statutul cooperativei de consum se aprobă de adunarea generală a membrilor fondatori.
Art. 10. - Cooperativa de consum dobândeşte personalitate juridică în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive, pronunţată pe baza actului de constituire şi a statutului propriu, şi poate funcţiona după înmatricularea ei la Registrul comerţului şi după obţinerea codului fiscal de la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor.
Cooperativele de consum desfiinţate sau comasate după anul 1990 se pot reînfiinţa prin hotărârea membrilor cooperatori, cu respectarea prevederilor alin. 1 din prezentul articol, redobândind patrimoniul avut conform bilanţului contabil încheiat la data desfiinţării sau comasării.
Art. 11. - Poate fi membru cooperator orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, are capacitate de exerciţiu, domiciliază în raza de activitate a cooperativei de consum, a semnat sau a acceptat, după caz, actul constitutiv şi statutul acesteia şi a subscris cel puţin o parte socială.
Nu poate fi membru cooperator persoana fizică ale cărei interese sunt contrare celor ale cooperativei de consum sau care îi face concurenţă neloială.
Prin statut se pot reglementa şi alte condiţii pentru admiterea ca membru cooperator.
Foştii membri cooperatori îşi menţin calitatea de membru indiferent de mărimea părţilor sociale avute iniţial, cu condiţia completării valorii părţilor sociale la nivelul prevăzut în statutul cooperativei de consum.
Art. 12. - După constituirea cooperativei de consum, persoana fizică care doreşte să devină membru semnează o cerere de înscriere în cooperativă, în care menţionează: numele, prenumele, domiciliul, numărul şi valoarea totală a părţilor sociale pe care doreşte să le subscrie, suma pe care o varsă în contul acestor părţi sociale şi data cererii. De asemenea, în cerere se va menţiona că a luat cunoştinţă despre prevederile actului constitutiv şi ale statutului cooperativei de consum, pe care le recunoaşte.
Art. 13. - La înscrierea în cooperativa de consum, fiecare membru cooperator trebuie să depună, la casieria acesteia, minimum 30% din valoarea părţilor sociale subscrise, precum şi taxa de înscriere.
Diferenţa se depune de către membrii cooperatori în termenul stabilit de adunarea generală a cooperativei de consum.
Art. 14. - Cererea de înscriere în cooperativa de consum se aprobă de către biroul executiv al acesteia, care nu o poate respinge decât în situaţia în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în prezenta lege şi în statutul cooperativei.
Decizia biroului executiv se comunică, în scris, solicitantului în termen de 15 zile de la data când a fost înregistrată cererea. Dacă în acest termen solicitantul nu primeşte nici o înştiinţare, el este considerat admis.
Solicitantul respins are drept de contestaţie la consiliul de administraţie al cooperativei de consum în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. Contestaţia se adresează prin comisia de cenzori, care este obligată să o supună dezbaterii consiliului de administraţie. Decizia consiliului de administraţie poate fi contestată la adunarea generală a cooperativei de consum în termen de un an de la comunicare.
Cererile de înscriere aprobate de biroul executiv sau de consiliul de administraţie al cooperativei de consum se supun confirmării adunării generale la prima şedinţă a acesteia.
CAPITOLUL II
Obiectul de activitate
Art. 15. - Obiectul de activitate al cooperativei de consum se realizează, în principal, prin:
CAPITOLUL III
Părţile sociale
Art. 16. - Mărimea unei părţi sociale se determină prin statut.
Art. 17. - Părţile sociale nu pot fi cesionate sau vândute altor persoane, ori gajate. Ele nu pot fi constituite prin titluri negociabile. Părţile sociale nu sunt purtătoare de dobânzi. Ele nu pot fi utilizate pentru plata datoriilor personale ale membrilor cooperatori faţă de cooperativa de consum sau faţă de terţi.
Art. 18. - Cota-parte din profitul cooperativei de consum se atribuie fiecărui membru cooperator proporţional cu participarea sa la capitalul social şi constituie dividende.
Dividendele neîncasate de membrii cooperatori în termen de 3 ani de la data stabilită de adunarea generală se adaugă la părţile sociale ale titularilor, fără a mai fi necesar acordul acestora.
Art. 19. - Evidenţa membrilor cooperatori şi a părţilor sociale subscrise şi vărsate de aceştia se ţine de cooperativa de consum într-un registru special.
Art. 20. - Statutul cooperativei de consum poate prevedea ca membrul cooperator să-şi retragă, la cerere, una sau mai multe părţi sociale, rămânând membru atât timp cât deţine cel puţin o parte socială.
CAPITOLUL IV
Drepturile şi îndatoririle membrilor cooperatori
Art. 21. - Membrii cooperatori au următoarele drepturi:
Art. 22. - Membrii cooperatori au următoarele îndatoriri:
Membrii cooperatori sunt răspunzători pentru obligaţiile cooperativei de consum din care fac parte, în limita părţilor sociale subscrise.
CAPITOLUL V
Încetarea calităţii de membru cooperator
Art. 23. - Calitatea de membru cooperator încetează prin retragere, excludere sau deces.
Art. 24. - Retragerea membrilor cooperatori din cooperativa de consum se poate face prin cerere scrisă. Prin statut se prevede termenul în care se poate anunţa retragerea, care nu poate fi mai mic de 3 luni şi mai mare de 6 luni faţă de data de retragere anunţată.
Art. 25. - În statut se poate prevedea un termen minim de la data înscrierii în cooperativa de consum în care membrul cooperator nu se poate retrage din aceasta.
Art. 26. - În caz de deces, calitatea de membru cooperator se pierde în ziua decesului, iar drepturile succesorului se stabilesc pe baza bilanţului contabil încheiat la sfârşitul anului.
Art. 27. - Membrul cooperator poate fi exclus din cooperativa de consum în cazurile în care:
Hotărârea de excludere se ia în consiliul de administraţie al cooperativei de consum şi se comunică celui în cauză prin scrisoare recomandată. Membrul cooperator exclus poate contesta hotărârea la adunarea generală a cooperativei de consum, prin comisia de cenzori, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
Art. 28. - În cazul retragerii, membrii cooperatori au dreptul la restituirea părţilor sociale vărsate, a dividendelor şi a cotei-părţi din fondul de dezvoltare, proporţional cu participarea la capitalul social al cooperativei, iar în caz de deces, acestea se restituie, la cerere, moştenitorilor legali sau testamentari.
La excluderea din cooperativa de consum, membrului cooperator i se restituie părţile sociale vărsate, precum şi dividendele corespunzătoare părţilor sociale deţinute de acesta.
CAPITOLUL VI
Organele de conducere
Art. 29. - Organele de conducere ale cooperativei de consum sunt:
Adunarea generală
Art. 30. - Adunarea generală este organul de conducere a activităţii cooperativei de consum şi este alcătuit din totalitatea membrilor cooperatori înscrişi în cooperativa respectivă.
Art. 31. - În cazul în care convocarea tuturor membrilor cooperatori, într-o singură adunare generală, nu este posibilă sau cooperativa de consum îşi desfăşoară activitatea pe raza mai multor localităţi, la adunarea generală vor participa delegaţi aleşi în fiecare localitate ori pe cartiere în baza normelor unitare de reprezentare şi mandatare stabilite de consiliul de administraţie al cooperativei.
Art. 32. - Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare. Adunările generale ordinare se ţin o dată pe an, în termen de 30 de zile de la încheierea bilanţului contabil anual. Adunările generale extraordinare se ţin ori de câte ori este nevoie.
Art. 33. - Adunarea generală ordinară are următoarele atribuţii principale:
Art. 34. - Adunările generale extraordinare se întrunesc ori de câte ori este necesar a se lua hotărâri pentru:
Art. 35. - Pentru validitatea hotărârilor adunărilor generale ordinare şi extraordinare este necesară prezenţa majorităţii membrilor cooperatori cu drept de vot sau a delegaţilor acestora.
Hotărârile se iau cu votul majorităţii celor prezenţi. Dacă adunarea generală nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. 1 din prezentul articol, adunarea ce se va întruni după a doua convocare poate să decidă asupra problemelor de pe ordinea de zi a celei dintâi adunări, dacă este prezentă cel puţin o treime din numărul membrilor cooperatori sau al delegaţilor acestora.
Art. 36. - Adunarea generală ordinară sau extraordinară se convoacă de către consiliul de administraţie prin preşedintele acestuia.
Consiliul de administraţie este obligat să convoace adunarea generală ordinară sau extraordinară, după caz, şi în situaţiile în care este cerută de cel puţin o zecime din numărul total al membrilor cooperatori sau la cererea cenzorilor.
Dacă administratorii sau cenzorii cooperativei de consum nu convoacă adunarea generală, FEDERALCOOP la care este asociată cooperativa în cauză poate convoca adunarea generală, cu respectarea prevederilor art. 35.
Art. 37. - Convocarea se face cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de data fixată şi cuprinde locul, data şi ora ţinerii adunării generale, precum şi ordinea de zi, cu prezentarea tuturor problemelor care fac obiectul dezbaterii acesteia.
Înştiinţarea pentru convocarea adunării generale poate să prevadă şi data la care ar urma să fie ţinută cea de-a doua adunare generală, în situaţia în care la prima convocare nu s-ar realiza numărul statutar de membri cooperatori prezenţi.
Între datele prevăzute pentru cele două convocări nu poate fi un termen mai mic de 48 de ore şi nici mai mare de 15 zile.
Art. 38. - Bilanţul contabil şi raportul cenzorilor trebuie să fie puse la dispoziţia membrilor cooperatori, la sediul cooperativei de consum, cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea adunării generale.
Art. 39. - Adunările generale sunt conduse de preşedintele consiliului de administraţie sau, în lipsa acestuia, de către vicepreşedinte sau de către persoana aleasă de adunarea generală în acest scop.
Art. 40. - Hotărârile adunărilor generale se iau prin vot secret sau prin vot deschis. Votul secret este obligatoriu pentru alegerea consiliului de administraţie şi a cenzorilor, pentru revocarea lor, pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor, precum şi pentru confirmarea menţinerii în funcţie a angajaţilor cu gestiune şi a şefilor de unităţi. Administratorii şi membrii cooperatori, salariaţi ai cooperativei de consum, nu pot lua parte la votul asupra problemelor care privesc responsabilitatea lor.
Art. 41. - Hotărârile luate de adunarea generală sunt obligatorii şi pentru membrii cooperatori care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă.
Consiliul de administraţie
Art. 42. - Consiliul de administraţie este format din 5-15 membri şi 3-5 supleanţi, aleşi de adunarea generală dintre membrii cooperativei pentru o perioadă de 4 ani. Administratorii trebuie să fie cetăţeni români.
Administratorii sunt reeligibili, dacă în statut nu se prevede altfel.
Art. 43. - În prima sa şedinţă, consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte şi, după caz, un vicepreşedinte, precum şi pe ceilalţi membri ai biroului executiv.
Art. 44. - Nu pot fi administratori persoanele care, potrivit legii, sunt declarate incapabile sau au suferit condamnări penale.
Soţul, soţia, precum şi rudele şi afinii administratorilor, până la gradul al treilea inclusiv, nu pot fi aleşi ca membri în acelaşi consiliu de administraţie.
Art. 45. - Membrii consiliului de administraţie nu pot fi, fără autorizarea adunării generale, administratori, directori executivi şi cenzori în societăţi comerciale care au acelaşi obiect de activitate cu cel al cooperativei de consum. De asemenea, nu pot fi membri ai consiliului de administraţie persoanele care exercită activităţi concurente cooperativei de consum, pe cont propriu sau în numele altei persoane.
Nerespectarea interdicţiei menţionate la alineatul precedent atrage revocarea din calitatea de membru al consiliului de administraţie şi, în funcţie de gravitatea abaterii, poate atrage excluderea din cooperativa de consum şi răspunderea pentru daunele produse.
Art. 46. - Administratorii sunt obligaţi să depună, în termen de 30 de zile de la alegerea lor, o garanţie bănească ce nu poate fi mai mică decât contravaloarea a zece părţi sociale.
Pentru nedepunerea garanţiei în termenul prevăzut la alineatul precedent, administratorul în cauză va fi revocat din funcţie.
Garanţia rămâne în contul cooperativei de consum şi nu poate fi restituită decât după eliberarea administratorului din această funcţie, dar nu mai devreme de data la care adunarea generală a aprobat bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi al ultimului exerciţiu financiar în care administratorul a funcţionat şi după descărcarea de gestiune pentru exerciţiul financiar respectiv.
În caz de deces, garanţia administratorului se restituie succesorilor acestuia, după aprobarea de către adunarea generală a bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi al anului în care administratorul a decedat şi după descărcarea de gestiune pentru exerciţiul financiar respectiv.
Art. 47. - Administratorii nu pot fi reprezentaţi de alte persoane.
Art. 48. - Consiliul de administraţie se întruneşte o dată pe trimestru şi ori de câte ori este nevoie.
Pentru valabilitatea deliberărilor în consiliul de administraţie este necesară prezenţa a cel puţin jumătate din numărul administratorilor. Deciziile se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Art. 49. - Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
Art. 50. - Administratorii răspund solidar faţă de cooperativa de consum pentru:
Art. 51. - Administratorii răspund solidar cu predecesorii lor imediaţi dacă, având cunoştinţă despre neregularităţile săvârşite de aceştia, nu le aduc la cunoştinţă cenzorilor.
Răspunderea pentru actele săvârşite sau pentru omisiuni nu se întinde şi la administratorii care au făcut să se consemneze, în registrul deciziilor consiliului de administraţie, împotrivirea lor şi au încunoştinţat despre aceasta, în scris, pe cenzori.
Pentru deciziile luate în şedinţele la care nu au asistat, administratorii rămân răspunzători, dacă în termen de 30 de zile de când au luat cunoştinţă despre acestea nu au făcut împotrivirea în formele arătate la alineatul precedent.
Art. 52. - Administratorul care are, într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare cooperativei de consum trebuie să înştiinţeze despre aceasta pe ceilalţi administratori şi pe cenzori şi să nu ia parte la nici o deliberare cu privire la aceasta. Aceeaşi obligaţie o are administratorul şi în cazul în care, într-o anumită operaţiune, ştie că sunt interesaţi soţul, soţia, rudele sau afinii săi până la gradul al treilea inclusiv.
Art. 53. - Acţiunea în răspundere împotriva administratorilor pentru faptele care privesc responsabilitatea lor se hotărăşte de adunarea generală, care desemnează şi persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.
Din momentul în care adunarea generală a hotărât să pornească acţiunea în răspundere contra administratorilor, mandatul acestora încetează de drept şi adunarea generală va proceda la înlocuirea lor.
Răspunderea administratorilor nu încetează prin aprobarea bilanţului contabil şi nici prin descărcarea dată anual de adunarea generală.
Biroul executiv
Art. 54. - Biroul executiv este organul care conduce activitatea curentă a cooperativei de consum în perioada dintre şedinţele consiliului de administraţie.
Art. 55. - Biroul executiv se compune din 3-5 membri aleşi de consiliul de administraţie dintre membrii săi. Preşedintele consiliului de administraţie este şi preşedintele biroului executiv al cooperativei de consum.
Art. 56. - Biroul executiv se întruneşte lunar şi ori de câte ori este nevoie.
Deciziile biroului executiv se iau cu votul majorităţii membrilor săi.
Art. 57. - Biroul executiv este obligat să prezinte, la fiecare şedinţă a consiliului de administraţie, registrul său de deliberări şi să supună confirmării acestuia hotărârile luate.
Art. 58. - Biroul executiv are următoarele atribuţii principale:
TITLUL III
Cooperativa de credit - bancă populară
CAPITOLUL I
Constituirea cooperativelor de credit - bănci populare
Art. 59. - Prevederile art. 6-14 se aplică în mod corespunzător şi cooperativelor de credit - bănci populare.
Numărul minim de membri fondatori ai cooperativelor de credit - bănci populare este de 100 de persoane care au subscris şi au vărsat cel puţin o parte socială.
CAPITOLUL II
Obiectul de activitate
Art. 60. - Cooperativele de credit - bănci populare desfăşoară activităţi în beneficiul membrilor cooperatori privind:
CAPITOLUL III
Părţile sociale
Art. 61. - Prevederile art. 16-20 se aplică în mod corespunzător şi cooperativelor de credit - bănci populare.
Dobânda pentru resursele de refinanţare a cooperativelor de credit - bănci populare se suportă din venituri.
CAPITOLUL IV
Drepturile şi îndatoririle membrilor cooperatori
Art. 62. - Prevederile art. 21 lit. a)-d) se aplică în mod corespunzător şi membrilor cooperativelor de credit - bănci populare.
Membrii cooperativelor de credit - bănci populare au, de asemenea, următoarele drepturi:
Art. 63. - Prevederile art. 22 se aplică în mod corespunzător şi membrilor cooperativelor de credit - bănci populare.
Membrii cooperatori, beneficiari de împrumuturi, au obligaţia să achite la termen ratele de împrumut şi dobânzile aferente.
CAPITOLUL V
Încetarea calităţii de membru cooperator
Art. 64. - Prevederile art. 23-28 se aplică în mod corespunzător şi membrilor cooperativelor de credit - bănci populare.
Art. 65. - Membrul cooperativei de credit - bancă populară se poate retrage din cooperativă numai dacă a trecut cel puţin un an de la data achitării ultimei rate de împrumut.
CAPITOLUL VI
Organele de conducere
Art. 66. - Organele de conducere ale cooperativei de credit bancă populară sunt:
Art. 67. - Prevederile art. 30-58 se aplică în mod corespunzător şi cooperativelor de credit - bănci populare.
Adunarea generală a cooperativei de credit - bancă populară aprobă asocierea acesteia la casa teritorială a cooperativelor de credit şi alege delegaţi la adunarea generală a casei teritoriale a cooperativelor de credit.
TITLUL IV
Casa teritorială a cooperativelor de credit
CAPITOLUL I
Constituirea casei teritoriale a cooperativelor de credit
Art. 68. - Casa teritorială a cooperativelor de credit se constituie prin asocierea liberă a cooperativelor de credit - bănci populare de pe raza unuia sau a mai multor judeţe.
La asociere, fiecare cooperativă de credit - bancă populară plăteşte o taxă de înscriere stabilită de adunarea generală a casei teritoriale a cooperativelor de credit şi subscrie una sau mai multe părţi sociale.
Art. 69. - Înmatricularea casei teritoriale a cooperativelor de credit la Registrul comerţului se face pe baza actului de constituire şi a statutului propriu, elaborat pe baza statutului-cadru aprobat de Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit.
CAPITOLUL II
Obiectul de activitate
Art. 70. - Prevederile art. 60 se aplică în mod corespunzător şi casei teritoriale a cooperativelor de credit.
Casa teritorială a cooperativelor de credit desfăşoară, de asemenea, următoarele activităţi:
Activităţile prevăzute la lit. a), b), c) şi g) din prezentul articol se efectuează la cererea cooperativelor de credit - bănci populare.
CAPITOLUL III
Părţile sociale
Art. 71. - Numărul părţilor sociale ce trebuie subscrise de fiecare organizaţie cooperatistă asociată, precum şi valoarea unei părţi sociale se stabilesc de adunarea generală a casei teritoriale a cooperativelor de credit.
Art. 72. - La înscrierea în casa teritorială a cooperativelor de credit, organizaţiile cooperatiste asociate achită cel puţin 30% din valoarea părţilor sociale subscrise, iar diferenţa se depune în cel mult 2 ani de la data înscrierii, la termenele stabilite de adunarea generală.
Părţile sociale nu pot fi transmise altor persoane fizice sau juridice.
Art. 73. - Cota-parte din profitul casei teritoriale a cooperativelor de credit, rămasă după plata impozitului pe profit şi după constituirea fondurilor potrivit legii, statutelor proprii şi normelor aprobate de CENTROCOOP, se atribuie organizaţiilor cooperatiste asociate proporţional cu cota de participare la capitalul social şi constituie dividende.
CAPITOLUL IV
Drepturile şi îndatoririle organizaţiilor cooperatiste asociate
Art. 74. - Cooperativelor de credit - bănci populare, în calitate de asociaţi în casa teritorială a cooperativelor de credit, li se aplică în mod corespunzător reglementările privind drepturile şi obligaţiile organizaţiilor cooperatiste asociate prevăzute la art. 90 şi 91.
CAPITOLUL V
Încetarea calităţii de asociat
Art. 75. - Cooperativele de credit - bănci populare pierd calitatea de asociat la casa teritorială a cooperativelor de credit, în condiţiile reglementărilor prevăzute la art. 92-94 şi la art. 96-98, care se aplică în mod corespunzător.
Art. 76. - Contestaţiile cu privire la hotărârea de neadmitere a retragerii sau de excludere a organizaţiei cooperatiste asociate din casa teritorială a cooperativelor de credit se depun la Consiliul de administraţie al CREDITCOOP în termen de 30 de zile de la data ţinerii adunării generale a casei teritoriale a cooperativelor de credit.
Hotărârea Consiliului de administraţie al CREDITCOOP poate fi contestată la Consiliul de administraţie al CENTROCOOP.
CAPITOLUL VI
Organele de conducere
Art. 77. - Organele de conducere ale casei teritoriale a cooperativelor de credit sunt:
Adunarea generală
Art. 78. - Adunarea generală a casei teritoriale a cooperativelor de credit este formată din reprezentanţii tuturor cooperativelor de credit - bănci populare asociate. Numărul reprezentanţilor se stabileşte de către consiliul de administraţie, proporţional cu numărul membrilor cooperativelor de credit - bănci populare.
Art. 79. - Prevederile art. 32 - 41 se aplică în mod corespunzător şi caselor teritoriale ale cooperativelor de credit.
Adunarea generală aprobă asocierea cooperativelor de credit
Consiliul de administraţie
Art. 80. - Administrarea casei teritoriale a cooperativelor de credit este încredinţată unui consiliu de administraţie al cărui număr de membri se stabileşte de adunarea generală astfel încât fiecare cooperativă de credit - bancă populară să aibă cel puţin un reprezentant.
Membrii consiliului de administraţie trebuie să fie cetăţeni români, membri cooperatori în cooperativele de credit - bănci populare de pe raza de activitate a casei teritoriale a cooperativelor de credit respective.
Art. 81. - În prima sa şedinţă, consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte şi pe ceilalţi membri ai biroului executiv.
Art. 82. - Prevederile art. 42 alin. 2, ale art. 44-53 şi ale art. 105 se aplică în mod corespunzător şi caselor teritoriale ale cooperativelor de credit.
Biroul executiv
Art. 83. - Biroul executiv al casei teritoriale a cooperativelor de credit conduce activitatea curentă în perioada cuprinsă între şedinţele consiliului de administraţie şi se compune din 5-9 membri, inclusiv preşedintele.
Preşedintele consiliului de administraţie este şi preşedintele biroului executiv.
Art. 84. - Prevederile art. 56-58 şi ale art. 107 se aplică în mod corespunzător şi biroului executiv al casei teritoriale a cooperativelor de credit.
TITLUL V
Federala teritorială a cooperativelor de consum şi de credit - FEDERALCOOP
CAPITOLUL I
Constituirea federalei teritoriale a cooperativelor de consum şi de credit - FEDERALCOOP
Art. 85. - Federala teritorială a cooperativelor de consum şi de credit - FEDERALCOOP se constituie prin asocierea liberă a cooperativelor de consum şi a casei teritoriale a cooperativelor de credit de pe raza unuia sau a mai multor judeţe. FEDERALCOOP efectuează operaţiuni în vederea satisfacerii nevoilor asociaţilor săi, precum şi activităţi economice proprii.
La asociere, fiecare organizaţie cooperatistă asociată plăteşte o taxă de înscriere stabilită de adunarea generală a FEDERALCOOP şi subscrie una sau mai multe părţi sociale.
Art. 86. - Înmatricularea federalei teritoriale a cooperativelor de consum şi de credit - FEDERALCOOP la Registrul comerţului se face pe baza actului de constituire şi a statutului propriu, elaborat pe baza statutului-cadru aprobat de Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit.
CAPITOLUL II
Obiectul de activitate
Art. 87. - Obiectul de activitate al FEDERALCOOP constă în:
Activităţile prevăzute la alin. 1 din acest articol, destinate organizaţiilor cooperatiste asociate, se efectuează la cererea acestora.
CAPITOLUL III
Părţile sociale
Art. 88. - Numărul părţilor sociale ce trebuie subscrise de fiecare organizaţie cooperatistă asociată, precum şi valoarea unei părţi sociale se stabilesc de adunarea generală a FEDERALCOOP.
La înscrierea în FEDERALCOOP, organizaţiile cooperatiste asociate varsă cel puţin 30% din valoarea părţilor sociale subscrise, iar diferenţa se depune în cel mult 2 ani de la data înscrierii, la termenele stabilite de adunarea generală.
Părţile sociale nu pot fi transmise altor persoane fizice sau juridice.
Art. 89. - Cota-parte din profitul FEDERALCOOP, rămasă după plata impozitului pe profit şi după constituirea fondurilor potrivit legii şi statutelor proprii, se atribuie organizaţiilor cooperatiste asociate proporţional cu cota de participare la capitalul social şi constituie dividende.
CAPITOLUL IV
Drepturile şi îndatoririle organizaţiilor cooperatiste asociate
Art. 90. - Organizaţiile cooperatiste asociate la FEDERALCOOP au următoarele drepturi:
Art. 91. - Organizaţiile cooperatiste asociate la FEDERALCOOP au următoarele îndatoriri:
CAPITOLUL V
Încetarea calităţii de asociat
Art. 92. - Calitatea de asociat încetează prin retragerea sau prin excluderea din FEDERALCOOP, prin încetarea activităţii organizaţiei cooperatiste asociate, precum şi prin dizolvarea FEDERALCOOP.
Art. 93. - Retragerea din FEDERALCOOP a organizaţiei cooperatiste asociate se poate face în cazurile în care:
Hotărârea de retragere se ia în adunarea generală a organizaţiei cooperatiste asociate care doreşte să se retragă şi se aprobă de adunarea generală a FEDERALCOOP.
Art. 94. - Excluderea din FEDERALCOOP a organizaţiei cooperatiste asociate se poate face în cazurile în care:
Hotărârea de excludere se ia de adunarea generală a FEDERALCOOP.
Excluderea organizaţiei cooperatiste asociate se poate hotărî după ce, în prealabil, au fost luate următoarele măsuri, în ordinea stabilită mai jos:
Art. 95. - Contestaţiile cu privire la hotărârea de neadmitere a retragerii sau de excludere din FEDERALCOOP a organizaţiei cooperatiste asociate se depun la Consiliul de administraţie al CENTROCOOP, iar în cazul casei teritoriale a cooperativelor de credit, cu avizul CREDITCOOP, în termen de 30 de zile de la data ţinerii adunării generale a FEDERALCOOP care a confirmat neadmiterea retragerii sau excluderea.
Hotărârea Consiliului de administraţie al CENTROCOOP poate fi atacată pe cale judecătorească în termen de 30 de zile de la notificare.
Art. 96. - Pe baza hotărârii definitive de retragere sau de excludere, consiliul de administraţie al FEDERALCOOP va dispune, în termen de 15 zile, efectuarea unui control financiar de gestiune pentru verificarea integrităţii patrimoniului organizaţiei cooperatiste asociate respective şi pentru stabilirea datoriilor pe care aceasta le are.
Constatările controlului se aduc la cunoştinţă adunării generale a organizaţiei cooperatiste asociate respective în termen de 30 de zile de la finalizarea acestuia.
Art. 97. - La retragere sau la excludere organizaţia cooperatistă asociată are dreptul să primească părţile sociale vărsate şi dividendele cuvenite.
Art. 98. - Organizaţia cooperatistă asociată care se retrage sau care este exclusă din FEDERALCOOP beneficiază numai de drepturile prevăzute la art. 160 - 162 şi la art. 177.
CAPITOLUL VI
Organele de conducere
Art. 99. - Organele de conducere ale FEDERALCOOP sunt:
Adunarea generală
Art. 100. - Adunarea generală a FEDERALCOOP este formată din reprezentanţi aleşi în adunările generale ale tuturor cooperativelor asociate şi ai casei teritoriale a cooperativelor de credit. Numărul reprezentanţilor se stabileşte de consiliul de administraţie al FEDERALCOOP.
Art. 101. - Prevederile art. 32-41 se aplică în mod corespunzător şi FEDERALCOOP, cu excepţia art. 33 lit. e) şi m).
Adunarea generală a FEDERALCOOP aprobă asocierea la FEDERALCOOP a cooperativelor de consum şi a casei teritoriale a cooperativelor de credit, asocierea FEDERALCOOP la CENTROCOOP şi alege delegaţi la Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit.
Adunarea generală a FEDERALCOOP dezbate şi aprobă şi programele trimestriale şi anuale privind activitatea economicofinanciară, bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi ale cooperativelor de consum şi ale casei teritoriale a cooperativelor de credit, asociate.
Consiliul de administraţie
Art. 102. - Administrarea FEDERALCOOP este încredinţată unui consiliu de administraţie al cărui număr de membri se stabileşte de adunarea generală astfel încât fiecare cooperativă de consum, casa teritorială a cooperativelor de credit şi FEDERALCOOP să aibă cel puţin un reprezentant. A
dministratorii trebuie să fie cetăţeni români, membri în cooperative, şi să aibă domiciliul în raza de activitate a FEDERALCOOP.
Administratorii se aleg pe o perioadă de 4 ani. Ei sunt reeligibili, dacă în statut nu se prevede altfel.
Art. 103. - În prima sa şedinţă, consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte, pe vicepreşedinţi, dintre care unul este preşedintele casei teritoriale a cooperativelor de credit, precum şi pe ceilalţi membri ai biroului executiv.
Art. 104. - Prevederile art. 44-48 şi ale art. 50-53 se aplică în mod corespunzător şi consiliului de administraţie al FEDERALCOOP.
Art. 105. - Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
Biroul executiv
Art. 106. - Biroul executiv conduce activitatea curentă a FEDERALCOOP în perioada cuprinsă între şedinţele consiliului de administraţie şi se compune din 7-14 membri, inclusiv preşedintele şi vicepreşedinţii.
Preşedintele consiliului de administraţie este şi preşedintele biroului executiv.
Art. 107. - Prevederile art. 56-58 se aplică în mod corespunzător şi biroului executiv al FEDERALCOOP. Biroul executiv al FEDERALCOOP are, de asemenea, următoarele atribuţii:
TITLUL VI
Casa Cooperativelor de Credit - CREDITCOOP
CAPITOLUL I
Constituirea Casei Cooperativelor de Credit - CREDITCOOP
Art. 108. - Casele teritoriale ale cooperativelor de credit se asociază în mod liber în Casa Cooperativelor de Credit - CREDITCOOP, care efectuează operaţiuni în vederea satisfacerii nevoilor acestora, precum şi activităţi proprii.
La asociere, fiecare casă teritorială a cooperativelor de credit plăteşte o taxă de înscriere stabilită de consiliul de administraţie al CREDITCOOP şi subscrie una sau mai multe părţi sociale.
Art. 109. - Înmatricularea Casei Cooperativelor de Credit - CREDITCOOP la Registrul comerţului se face pe baza actului de constituire şi a statutului aprobat de Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit.
CAPITOLUL II
Obiectul de activitate
Art. 110. - Prevederile art. 70 se aplică în mod corespunzător şi CREDITCOOP.
CAPITOLUL III
Părţile sociale
Art. 111. - Numărul părţilor sociale care trebuie subscrise de fiecare organizaţie cooperatistă asociată, precum şi valoarea unei părţi sociale se stabilesc de Consiliul de administraţie al CREDITCOOP.
La înscrierea în CREDITCOOP fiecare casă teritorială a cooperativelor de credit achită cel puţin 30% din părţile sociale subscrise, iar diferenţa se depune în cel mult 2 ani de la data înscrierii, la termenele stabilite de Consiliul de administraţie al CREDITCOOP.
Părţile sociale nu pot fi transmise altor persoane fizice sau juridice.
Art. 112. - Cota-parte din profitul CREDITCOOP, rămasă după plata impozitului pe profit şi după constituirea fondurilor potrivit legii şi statutului propriu, se atribuie fiecărei organizaţii cooperatiste asociate, proporţional cu cota de participare la capitalul social depus şi constituie dividende.
CAPITOLUL IV
Drepturile şi îndatoririle organizaţiilor cooperatiste asociate
Art. 113. - Organizaţiile cooperatiste asociate au următoarele drepturi:
Art. 114. - Organizaţiile cooperatiste asociate au următoarele îndatoriri:
CAPITOLUL V
Încetarea calităţii de asociat
Art. 115. - Prevederile art. 92-98 se aplică în mod corespunzător şi organizaţiilor cooperatiste asociate la CREDITCOOP.
CAPITOLUL VI
Organele de conducere
Art. 116. - Organele de conducere ale CREDITCOOP sunt:
Consiliul de administraţie
Art. 117. - Administrarea CREDITCOOP este încredinţată unui consiliu de administraţie compus din 45-57 membri, astfel încât fiecare casă teritorială a cooperativelor de credit asociată, CREDITCOOP, precum şi CENTROCOOP să aibă cel puţin un reprezentant.
Consiliul de administraţie se constituie pe secţiunea "Cooperative de credit - bănci populare" din cadrul Congresului Cooperaţiei de Consum şi de Credit şi se confirmă de plenul congresului.
Administratorii trebuie să fie cetăţeni români, membri într-o cooperativă de credit, şi să aibă domiciliul stabil în România.
Administratorii se aleg pe o perioadă de 4 ani. Ei sunt reeligibili, dacă în statut nu se prevede altfel.
Art. 118. - În prima sa şedinţă, consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte, 1-2 vicepreşedinţi, precum şi pe ceilalţi membri ai biroului executiv.
Art. 119. - Prevederile art. 44-48 şi ale art. 50-53 se aplică în mod corespunzător şi Consiliului de administraţie al CREDITCOOP.
Art. 120. - Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
Biroul executiv
Art. 121. - Prevederile art. 56-58, ale art. 83 şi ale art. 107 se aplică în mod corespunzător şi Biroului executiv al CREDITCOOP.
Biroul executiv este compus din 7-11 persoane, inclusiv preşedintele şi vicepreşedinţii.
TITLUL VII
Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit - CENTROCOOP
CAPITOLUL I
Constituirea Uniunii Naţionale a Cooperativelor de Consum şi de Credit - CENTROCOOP
Art. 122. - Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit - CENTROCOOP se constituie prin asocierea liberă a federalelor teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit şi a CREDITCOOP.
La asociere, federalele teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit şi CREDITCOOP plătesc o taxă de înscriere, stabilită de Consiliul de administraţie al CENTROCOOP.
Art. 123. - CENTROCOOP este o organizaţie neguvernamentală, care dobândeşte personalitate juridică în virtutea prezentei legi.
Art. 124. - CENTROCOOP este o organizaţie nonprofit. Disponibilităţile mobile şi imobile ale CENTROCOOP sunt valorificate direct sau plasate spre valorificare în societăţi şi întreprinderi cooperatiste, în societăţi mixte sau în alte unităţi. Veniturile din plasamente obţinute de CENTROCOOP sunt neimpozabile şi se folosesc integral pentru constituirea fondurilor speciale destinate acoperirii cheltuielilor de administraţie şi de conducere, precum şi a fondurilor destinate sprijinirii mişcării cooperatiste şi întrajutorării membrilor asociaţi: fondul comun de dezvoltare, fondul pentru pregătire profesională, fondul de protocol, reclamă şi publicitate, fondul pentru acţiuni social-culturale şi umanitare, fondul pentru cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, rezerve financiare pentru sprijinirea temporară cu resurse băneşti a unor organizaţii ale cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit şi alte fonduri stabilite de Consiliul de administraţie al CENTROCOOP.
CAPITOLUL II
Obiectul de activitate
Art. 125. - CENTROCOOP elaborează şi aplică strategia şi programul de dezvoltare al cooperaţiei de consum şi al cooperaţiei de credit şi de îndeplinire a hotărârilor adoptate de Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit cu privire la aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor, prestarea de servicii, alimentaţie publică, turism, producţie industrială alimentară şi nealimentară, valorificarea pe piaţa internă şi externă a producţiei realizate de membrii cooperatori şi de organizaţiile cooperatiste asociate, precum şi de alte persoane fizice sau juridice, acordarea de credite către membrii cooperatori şi efectuarea de prestări de servicii financiar-bancare, precum şi realizarea unor acţiuni cu caracter social-cultural şi sportiv pentru locuitorii de la oraşe şi sate, în principal pentru membrii cooperatori.
Art. 126. - În realizarea obiectului său de activitate, CENTROCOOP are următoarele atribuţii principale:
Activităţile prevăzute la alin. 1 din acest articol, destinate organizaţiilor cooperatiste asociate, se efectuează la cererea acestora.
CAPITOLUL III
Drepturile şi îndatoririle organizaţiilor cooperatiste asociate
Art. 127. - Organizaţiile cooperatiste asociate au următoarele drepturi:
Art. 128. - Organizaţiile cooperatiste asociate au următoarele îndatoriri:
CAPITOLUL IV
Încetarea calităţii de asociat
Art. 129. - Prevederile art. 92-94 şi ale art. 96-98 se aplică în mod corespunzător şi organizaţiilor cooperatiste asociate la CENTROCOOP.
Hotărârea privind cererea de retragere a unei organizaţii cooperatiste asociate sau de excludere a acesteia se aprobă de Consiliul de administraţie al CENTROCOOP.
Contestaţiile cu privire la hotărârea de neadmitere a retragerii sau de excludere a organizaţiei cooperatiste asociate se depun, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestora, la Consiliul de administraţie al CENTROCOOP şi se supun dezbaterii şi aprobării Congresului Cooperaţiei de Consum şi de Credit, care va fi convocat în termen de 90 de zile de la data primirii contestaţiei.
CAPITOLUL V
Organele de conducere
Art. 130. - Organele de conducere ale CENTROCOOP sunt:
Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit
Art. 131. - Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit este format din delegaţi aleşi în adunările generale ale FEDERALCOOP. Consiliul de administraţie al CENTROCOOP stabileşte norma de reprezentare pentru alegerea delegaţilor la congres.
Art. 132. - Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit este ordinar şi extraordinar. Congresul ordinar se ţine o dată la 4 ani şi este convocat de către Consiliul de administraţie al CENTROCOOP.
Congresul extraordinar se ţine ori de câte ori este nevoie şi este convocat de consiliul de administraţie sau la cererea unei treimi din numărul organizaţiilor cooperatiste asociate la CENTROCOOP. Dacă consiliul de administraţie nu convoacă congresul ordinar sau extraordinar, după caz, acesta este convocat de comisia de cenzori.
Convocarea congresului şi ordinea de zi se anunţă cu cel puţin 45 de zile înainte de data fixată.
Art. 133. - Congresul are, în principal, următoarele atribuţii:
Art. 134. - În cadrul Congresului Cooperaţiei de Consum şi de Credit se constituie secţiunea "Cooperative de credit - bănci populare" care alege Consiliul de administraţie şi Comisia de cenzori ale CREDITCOOP. Consiliul de administraţie şi comisia de cenzori se confirmă de plenul congresului.
Art. 135. - Pentru ca lucrările şi hotărârile congresului ordinar sau extraordinar să fie valabile este necesară prezenţa a cel puţin două treimi din numărul delegaţilor.
Hotărârile congresului se iau prin vot secret sau deschis, cu votul majorităţii delegaţilor prezenţi. Hotărârile congresului sunt obligatorii pentru toate organizaţiile cooperatiste, chiar dacă acestea nu au luat parte la congres sau au votat împotrivă.
Art. 136. - Dacă la prima convocare a congresului ordinar sau extraordinar nu se întruneşte numărul de delegaţi prevăzut la art. 135, se va face o a doua convocare în următoarele 30 de zile. Dacă nici de această dată nu se întruneşte numărul de delegaţi cerut, congresul îşi va desfăşura valabil activitatea şi va putea lua hotărâri cu votul majorităţii delegaţilor prezenţi.
Consiliul de administraţie
Art. 137. - Administrarea CENTROCOOP este încredinţată unui consiliu de administraţie format din 95 de membri şi 15 supleanţi. În cadrul numărului de membri se cuprind de drept preşedinţii FEDERALCOOP şi preşedintele CREDITCOOP, iar ceilalţi membri sunt aleşi de Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit. Administratorii trebuie să fie cetăţeni români, cu domiciliul în România, şi membri într-o cooperativă sau acţionari într-o societate cu capital majoritar cooperatist.
Administratorii se aleg pe o perioadă de 4 ani. Ei pot fi realeşi.
Art. 138. - În prima sa şedinţă, consiliul de administraţie alege, dintre membrii săi, pe preşedinte, pe vicepreşedinţi şi pe ceilalţi membri ai biroului executiv.
Art. 139. - Prevederile art. 44-48 şi ale art. 50-53 se aplică în mod corespunzător şi Consiliului de administraţie al CENTROCOOP.
Art. 140. - Consiliul de administraţie se întruneşte trimestrial şi ori de câte ori este necesar, la cererea biroului executiv sau a unei treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie.
Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administraţie este necesară prezenţa a cel puţin două treimi din numărul administratorilor. Deciziile se iau cu votul majorităţii celor prezenţi.
Art. 141. - Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
Biroul executiv
Art. 142. - Biroul executiv conduce activitatea curentă a CENTROCOOP în perioada dintre şedinţele consiliului de administraţie şi se compune din 9-13 membri, inclusiv preşedintele şi vicepreşedinţii.
Preşedintele Consiliului de administraţie este şi preşedintele Biroului executiv şi al CENTROCOOP.
Art. 143. - Biroul executiv se întruneşte lunar şi ori de câte ori este nevoie. Deciziile biroului executiv se iau cu votul majorităţii membrilor săi.
Art. 144. - Biroul executiv are următoarele atribuţii principale:
Titlul VIII
Dispoziţii comune
CAPITOLUL I
Cenzorii
Art. 145. - Organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit au 1-3 cenzori şi tot atâţia supleanţi, dacă prin statut nu se prevede altfel.
Cenzorii se aleg de adunarea generală a fiecărei organizaţii cooperatiste, respectiv de Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit.
Cenzorii CREDITCOOP se aleg de către secţiunea "Cooperative de credit - bănci populare" a Congresului Cooperaţiei de Consum şi de Credit şi sunt confirmaţi de plenul congresului.
Art. 146. - Cenzorii trebuie să fie cetăţeni români, cu domiciliul stabil în România.
La casele teritoriale ale cooperativelor de credit, FEDERALCOOP, şi CREDITCOOP, precum şi la CENTROCOOP, cel puţin unul dintre cenzori trebuie să fie expert contabil sau contabil autorizat în condiţiile legii.
Art. 147. - Cenzorii cooperativelor de consum şi ai cooperativelor de credit - bănci populare trebuie să fie membri cooperatori ai acestora.
Cenzorii FEDERALCOOP şi ai CENTROCOOP trebuie să fie membri cooperatori la o cooperativă de consum asociată.
Cenzorii caselor teritoriale ale cooperativelor de credit şi cei ai CREDITCOOP trebuie să fie membri cooperatori la o cooperativă de credit - bancă populară asociată.
Art. 148. - Nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi, decad din mandatul lor:
Art. 149. - Cenzorii sunt obligaţi să depună, în termen de 30 de zile de la alegerea lor, jumătate din garanţia cerută administratorilor şi primesc o indemnizaţie stabilită de adunarea generală a organizaţiei cooperatiste care i-a ales sau de consiliul de administraţie al acesteia.
Art. 150. - Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze şi să verifice întreaga gestiune a organizaţiei cooperatiste, ţinerea cu regularitate a registrelor, întocmirea, în concordanţă cu acestea şi cu prevederile legale, a bilanţului contabil, a contului de profit şi pierderi, precum şi dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea bilanţului contabil. Toate acestea, împreună cu propunerile pe care le cred necesare privind bilanţul contabil şi repartizarea profitului, cenzorii le vor prezenta organului care i-a ales, într-un raport amănunţit.
Adunarea generală nu poate aproba bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, dacă acestea nu sunt însoţite de raportul cenzorilor.
Art. 151. - Cenzorii sunt obligaţi, de asemenea: