PROTOCOL
privind adaptarea aspectelor comerciale ale Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, pentru a lua în considerare rezultatele negocierilor dintre părţi pentru noi concesii reciproce în domeniul comerţului cu produse agricole
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 167/17 mar. 2003 |
(1) Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, denumit în cele ce urmează Acordul european, a fost semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1995;
(2) art. 21(5) din Acordul european prevede că România şi Comunitatea vor examina în Consiliul de asociere, produs cu produs, pe o bază ordonată şi reciprocă, posibilitatea de acordare de noi concesii în domeniul comerţului cu produse agricole. Pe această bază au avut loc şi au fost încheiate negocierile dintre părţi;
(3) pentru prima dată îmbunătăţirea regimului preferenţial privind comerţul cu produse agricole prevăzut în Acordul european a fost realizată prin Protocolul de adaptare a aspectelor comerciale ale Acordului european pentru a ţine cont de ultima extindere a Comunităţii şi de rezultatele Rundei Uruguay;
(4) alte două runde de negocieri pentru îmbunătăţirea concesiilor în domeniul comerţului cu produse agricole au fost încheiate la 26 mai 2000 şi 18 iunie 2002;
(5) pe de o parte, Consiliul a decis, conform prevederilor Reglementării CE nr. 2.435/2000, să aplice cu titlu provizoriu, începând cu data de 1 iulie 2000, concesiile Comunităţii care au fost convenite la runda de negocieri din 2000 şi, pe de altă parte, Guvernul României a adoptat legislaţia necesară pentru a aplica de la data de 1 iulie 2000 concesiile României [Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.124/2000];
(6) concesiile menţionate mai sus vor fi suplimentate şi înlocuite la data intrării în vigoare a acestui protocol de concesiile prevăzute în cadrul acestuia, au hotărât după cum urmează:
ARTICOLUL 1
Concesiile la importul în Comunitate, aplicate anumitor produse agricole originare din România, prevăzute în anexele A(a) şi A(b), şi concesiile la importul în România, aplicate anumitor produse agricole originare din Comunitate, prevăzute în anexele B(a) şi B(b) la prezentul protocol, vor înlocui concesiile prevăzute în anexele XI şi XII la care se face referire în art. 21(2) şi 21(4), cu amendamentele ulterioare aduse acestor anexe, din Acordul european.
ARTICOLUL 2
Anexele la prezentul protocol constituie parte integrantă a acestuia.
Prezentul protocol constituie parte integrantă a Acordului european.
ARTICOLUL 3
Prezentul protocol va fi aprobat de România şi de Comunitate în conformitate cu procedurile lor interne. Părţile contractante vor lua măsurile necesare pentru implementarea prezentului protocol.
Părţile contractante îşi vor notifica îndeplinirea procedurilor respective în conformitate cu prevederile primului paragraf.
ARTICOLUL 4
Prezentul protocol va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, cu condiţia îndeplinirii procedurilor prevăzute la art. 3. În cazul în care procedurile interne nu vor fi finalizate la timp, prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a primei luni care urmează datei la care părţile îşi notifică reciproc faptul că procedurile au fost îndeplinite.
ARTICOLUL 5
Prezentul protocol va fi redactat în limbile română, daneză, olandeză, engleză, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, portugheză, spaniolă şi suedeză, fiecare dintre aceste texte fiind egal autentic.
Încheiat la Bruxelles la 20 decembrie 2002.
Pentru România,
Lazăr Comănescu
Pentru Comunitate,
Poul Skytte Christoffersen
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.