LEGE nr.282 din 26 iunie 2003
privind înfiinţarea Universităţii Ecologice din Bucureşti
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 460/28 iun. 2003 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Se înfiinţează Universitatea Ecologică din Bucureşti ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Franceză nr. 22, sectorul 3.
Art. 2. - Universitatea se înfiinţează cu următoarele facultăţi şi specializări acreditate:
Art. 3. - După intrarea în vigoare a prezentei legi, în structura universităţii intră şi facultăţile, colegiile şi specializările, altele decât cele menţionate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Art. 4. - Personalul didactic şi nedidactic din instituţia care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu se preia, prin transfer în interesul serviciului, la instituţia nouînfiinţată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 5. - (1) Universitatea înfiinţată dispune de patrimoniu propriu, înscris în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea universităţii prin efectul legii.
Art. 6. - (1) Patrimoniul universităţii va rămâne şi va fi utilizat numai în cadrul sistemului naţional de învăţământ. În cazul nerespectării acestei prevederi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va propune încetarea activităţii de învăţământ şi desfiinţarea prin lege a universităţii.
(2) În cazul desfiinţării instituţiei de învăţământ superior, destinaţia patrimoniului se stabileşte prin lege, numai în interesul învăţământului.
Art. 7. - Cheltuielile privind funcţionarea universităţii se suportă din veniturile proprii dobândite în condiţiile legii, precum şi din alte surse legale.
Art. 8. - Instituţia prevăzută la art. 1 este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 5 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 17 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VIOREL HREBENCIUC
Bucureşti, 26 iunie 2003.
Nr. 282.
ANEXĂ
PATRIMONIUL
Universităţii Ecologice din Bucureşti, înfiinţată prin lege
..........................................
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.