LEGE nr.302 din 4 iulie 2003
pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere privind cooperarea dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Norvegiei pentru implementarea în comun (JI) şi a Acordului asupra proiectului "Dezvoltarea utilităţilor municipale - sistemul de încălzire din Făgăraş - faza a doua - CT5, CT6, CT7, CT8, judeţul Braşov", semnate la Oslo la 21 decembrie 2001
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 546/30 iul. 2003 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - Se ratifică Memorandumul de înţelegere privind cooperarea dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Norvegiei pentru implementarea în comun (JI) şi Acordul asupra proiectului "Dezvoltarea utilităţilor municipale - sistemul de încălzire din Făgăraş - faza a doua CT5, CT6, CT7, CT8, judeţul Braşov", semnate la Oslo la 21 decembrie 2001.
Art. 2. - Responsabilitatea pentru planificarea, administrarea, implementarea, coordonarea tehnică şi monitorizarea proiectului îi revine Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, în cooperare cu celelalte instituţii competente din România. Consiliul Local al Municipiului Făgăraş, prin operatorul furnizor/prestator de servicii publice locale de gospodărire comunală specializat, a fost desemnat ca unitate de implementare şi beneficiar al proiectului.
Art. 3. - Finanţarea proiectului se efectuează cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.38/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul de conservare a energiei termice) dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Londra la 13 aprilie 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 205/1997, cu modificările şi completările ulterioare, din fonduri ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, dintr-un grant norvegian, din transferuri de la bugetul de stat, din alocaţii de la bugetul local al municipiului Făgăraş şi din surse proprii ale operatorului furnizor/prestator de servicii publice locale de gospodărire comunală specializat, conform anexei nr. 2 la Acordul asupra proiectului, actualizată în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ALEXANDRU ATHANASIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 17 iunie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VIOREL HREBENCIUC
Bucureşti, 4 iulie 2003.
Nr. 302.
ANEXĂ
------------------------------------------------------------------------------------------- Surse financiare Dolari S.U.A. ------------------------------------------------------------------------------------------- Investiţii totale 5.557.733 Fonduri BERD (neutilizate în etapa I) 1.955.182 Total contribuţie română, 2.917.551 din care: - buget de stat (neutilizate în etapa I) 2.577.868 - fonduri de la bugetul de stat şi local (în conformitate cu prevederile 339.683 Legii nr. 587/2001) Diferenţa ca urmare a modificărilor ratei de schimb USD/coroană norvegiană*) 135.000 Grant norvegian 550.000 ------------------------------------------------------------------------------------------- |
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.