HOTĂRÂRE nr.905 din 14 august 2003
pentru aprobarea prevederilor contractului privind componenta variabilă a onorariului, încheiat între Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, şi Credit Suisse First Boston International, în vederea privatizării Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 588/19 aug. 2003 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă încheierea contractului privind componenta variabilă a onorariului dintre Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, şi Credit Suisse First Boston International, în nume propriu şi pe seama Romanian American Enterprise Fund, EA Technology şi Linklaters Miculiti & Asociaţii, în vederea privatizării Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş, ale cărui principale prevederi sunt cuprinse în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - (1) Cheltuielile legate de plata componentei fixe a onorariului pentru consultanţii internaţionali vor fi asigurate din fonduri PHARE, cele legate de plata componentei variabile a onorariului, aferentă plăţii din valoarea totală a tranzacţiei de care beneficiază Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş, cheltuielile pentru plata unor firme de avocatură angajate de Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, precum şi cele pentru pregătirea şi realizarea privatizării Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş vor fi suportate de către Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş, care vor dispune plata acestora la termenele stabilite, în baza confirmării de către Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie a îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractele încheiate în acest sens.
(2) Societăţile comerciale de distribuţie a gazelor naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş asigură şi garantează în totalitate sursele de finanţare a cheltuielilor care cad în sarcina lor şi care se plătesc conform contractelor încheiate de Ministerul Economiei şi Comerţului - Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.
(3) Prin cheltuieli se înţelege sumele prevăzute la alin. (1), precum şi eventualele penalităţi şi despăgubiri datorate conform clauzelor contractuale.
Art. 3. - Alin. 3 şi 4 ale pct. 5 din anexa nr. 1 "Mandat privind realizarea strategiei de privatizare a unor societăţi comerciale aflate în portofoliul Ministerului Industriei şi Resurselor" la Hotărârea Guvernului nr.556/2002 pentru aprobarea mandatului privind realizarea strategiei de privatizare a unor societăţi comerciale aflate în portofoliul Ministerului Industriei şi Resurselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.405 din 12 iunie 2002, se abrogă.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul economiei şi comerţului,
Mihai Berinde,
secretar de stat
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Bucureşti, 14 august 2003.
Nr. 905.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.