ORDONANŢĂ nr.86 din 28 august 2003
privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 624/31 aug. 2003 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
CAPITOLUL I
Reglementări specifice în materia financiar-fiscală
SECŢIUNEA 1
Stabilirea regimului vamal şi fiscal al mărfurilor comercializate
prin magazinele amplasate în aeroporturile internaţionale
după locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal
Art. 1. - (1) În aeroporturile internaţionale, în punctele de trecere a frontierei de stat, după locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal, pot funcţiona magazine care comercializează mărfuri româneşti şi străine, în condiţiile plăţii obligaţiilor fiscale, prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(2) Închirierea spaţiilor comerciale din aeroporturile internaţionale se va face prin licitaţie publică.
(3) Amplasarea şi amenajarea exterioară a magazinelor nu trebuie să permită introducerea şi scoaterea de mărfuri din incinta acestora prin alte locuri decât cele stabilite de şeful punctului de trecere a frontierei de stat, împreună cu cel al biroului vamal de control şi vămuire.
(4) Introducerea şi scoaterea de mărfuri din aceste magazine se vor face numai sub supravegherea autorităţilor prevăzute la alin. (3).
(5) În vederea introducerii mărfurilor în magazine, persoanele juridice deţinătoare ale acestora sunt obligate să solicite biroului vamal, în competenţa căruia funcţionează magazinul, acordarea regimului vamal de antrepozit.
(6) Antrepozitarea vamală se va face în condiţiile Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările ulterioare.
Art. 2. - Mărfurile care pot face obiectul comercializării prin aceste magazine sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Art. 3. - (1) Comercializarea mărfurilor se poate face numai către pasagerii care călătoresc înspre o destinaţie internaţională, precum şi către membrii echipajelor aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri.
(2) Comercializarea mărfurilor este condiţionată de prezentarea de către cumpărător a cărţii de îmbarcare sau a biletului de avion şi a paşaportului şi de înregistrarea electronică a datelor cuprinse în acestea. Excepţie fac numai membrii echipajelor aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri, care vor prezenta numai paşaportul.
Art. 4. - (1) Mărfurile vor fi comercializate numai în ambalaje şi în cantităţi uzuale comerţului cu amănuntul, destinate consumului individual sau familial.
(2) Toate mărfurile destinate vânzării trebuie să aibă aplicată pe ele sau pe ambalaj o etichetă autocolantă cu următorul text: "EXPORT".
(3) Preţurile de vânzare ale mărfurilor vor fi exprimate în euro şi vor fi afişate la vedere.
(4) Justificarea vânzărilor se face prin bonuri fiscale sau facturi.
(5) Bonurile fiscale vor conţine următoarele date: denumirea, adresa/sediul şi codul fiscal ale agentului economic emitent; logotipul şi seria aparatului; numărul de ordine; data şi ora emiterii; denumirea bunurilor livrate; cantităţile; preţurile unitare; valoarea; valoarea totală.
(6) Facturile vor fi utilizate pentru produsele de folosinţă îndelungată prevăzute prin hotărâre a Guvernului privind obligaţiile ce revin agenţilor economici - persoane fizice sau juridice - în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată destinate consumatorilor şi care se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă. Pe lângă informaţiile conţinute în bonurile fiscale, facturile vor evidenţia în plus marca, tipul, seriile produselor vândute, precum şi alte elemente cerute de reglementările în vigoare.
Art. 5. - (1) Pentru mărfurile româneşti care urmează a fi comercializate prin astfel de magazine se pot încheia fie contracte de comision, fie contracte de vânzare-cumpărare.
(2) Pentru mărfurile româneşti comercializate se vor întocmi formalităţile privind exportul în primele 10 zile ale lunii următoare lunii în care s-a realizat vânzarea mărfurilor care au făcut obiectul unor astfel de contracte.
(3) Declaraţiile vamale de export vor fi însoţite de o listă specificativă, în care se vor evidenţia numerele bonurilor fiscale şi/sau ale facturilor, după caz, în baza cărora au fost vândute mărfurile.
(4) Prin derogare de la prevederile legale în vigoare în materie, pentru mărfurile româneşti supuse accizelor, comercializate prin astfel de magazine, se datorează accize.
Art. 6. - (1) Pentru mărfurile străine care urmează a fi comercializate prin astfel de magazine se va proceda la antrepozitare, în condiţiile scutirii de la plata garantării drepturilor de import.
(2) Introducerea şi scoaterea mărfurilor din antrepozite se vor efectua numai sub supraveghere vamală.
(3) Evidenţa intrărilor şi ieşirilor de mărfuri se va efectua potrivit protocolului încheiat cu autoritatea vamală în baza normelor legale aplicabile.
(4) În primele 10 zile ale lunii următoare lunii în care s-a realizat vânzarea mărfurilor străine se vor întocmi formalităţile vamale aferente importurilor şi se vor efectua plăţile privind obligaţiile fiscale la bugetul de stat, respectiv taxele vamale, accizele, taxa pe valoarea adăugată, comisionul vamal.
(5) Prin derogare de la prevederile legale în vigoare, pentru mărfurile străine comercializate prin astfel de magazine se vor întocmi şi formalităţile specifice exportului.
(6) Pe declaraţiile vamale de export se vor face următoarele menţiuni:
Art. 7. - În cazul distrugerii totale sau parţiale a mărfurilor, acestea se scot din evidenţă pe baza documentelor justificative, legal întocmite, prezentate autorităţii vamale.
Art. 8. - (1) Comercializarea altor mărfuri decât cele stabilite prin prezenta ordonanţă, precum şi neemiterea bonurilor fiscale sau a facturilor pentru mărfurile comercializate constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 10.000.000 lei şi 100.000.000 lei.
(2) Amenda se aplică agenţilor economici care desfăşoară activitatea de comercializare a mărfurilor în condiţiile prezentei ordonanţe.
(3) În cazul în care contravenientul săvârşeşte încă o dată fapta prevăzută la alin. (1), pe lângă amendă se aplică şi sancţiunea complementară a încetării activităţii desfăşurate de agentul economic în astfel de magazine.
Art. 9. - (1) Constatarea contravenţiilor, precum şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, unităţilor sale teritoriale şi Direcţiei Generale a Vămilor.
(2) Prevederile prezentei secţiuni se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu completările ulterioare.
SECŢIUNEA a 2-a
Sistemul de antrepozitare fiscală
Art. 10. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2004 se instituie sistemul de antrepozitare fiscală.
(2) Sistemul de antrepozitare fiscală se aplică produselor cuprinse în următoarele grupe de produse: alcool şi băuturi alcoolice, produse din tutun şi uleiuri minerale.
(3) Producţia şi/sau depozitarea produselor accizabile, acolo unde acciza nu a fost plătită, pot avea loc numai într-un antrepozit fiscal. Un antrepozit fiscal poate fi folosit numai pentru producerea şi/sau depozitarea produselor accizabile prevăzute la alin. (2).
(4) Producţia de produse accizabile reprezintă orice operaţiune de fabricare, procesare sau modificare sub orice formă a acestora.
Art. 11. - (1) Un antrepozit fiscal poate funcţiona numai pe baza autorizaţiei valabile emise de Ministerul Finanţelor Publice, ca autoritate fiscală competentă.
(2) În vederea obţinerii autorizaţiei pentru ca un loc să funcţioneze ca antrepozit fiscal, persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat pentru acel loc trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală competentă, în modul şi sub forma prevăzute în norme.
(3) Cererea trebuie să conţină informaţii şi să fie însoţită de documente cu privire la:
(4) Persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat va prezenta, de asemenea, o copie a contractului de administrare sau a actelor de proprietate ale sediului unde locul este amplasat. În plus, atunci când solicitantul nu este proprietarul locului, cererea trebuie să fie însoţită de o declaraţie din partea proprietarului, prin care se confirmă permisiunea de acces pentru personalul cu atribuţii de control.
Art. 12. - Autoritatea fiscală competentă eliberează autorizaţia de antrepozit fiscal pentru un loc numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
Art. 13. - (1) Autorizaţia va conţine următoarele:
(2) În cazul antrepozitelor fiscale autorizate pentru depozitare, capacitatea maximă de depozitare a antrepozitului fiscal propus va fi determinată de comun acord cu autoritatea fiscală competentă.
(3) Respingerea cererii de autorizare va fi comunicată în scris o dată cu motivele luării acestei decizii.
(4) În cazul în care autoritatea fiscală competentă a respins cererea de autorizare a unui loc ca antrepozit fiscal, persoana care a depus cererea poate contesta această decizie, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
Art. 14. - Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a îndeplini următoarele cerinţe:
Art. 15. - (1) Pentru obţinerea autorizaţiilor de antrepozite fiscale cu valabilitate de la data de 1 ianuarie 2004, persoanele care intenţionează să fie antrepozitari autorizaţi pot depune la Ministerul Finanţelor Publice, începând cu data de 1 octombrie 2003, cereri în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (3).
(2) Emiterea autorizaţiilor de antrepozite fiscale se efectuează în baza deciziei unei comisii instituite la nivelul Ministerului Finanţelor Publice prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(3) Autorizaţiile se eliberează în termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.
Art. 16. - (1) Ministerul Finanţelor Publice va emite în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, norme metodologice de aplicare a prevederilor secţiunii privind sistemul de antrepozitare fiscală, care vor fi supuse aprobării Guvernului.
(2) Toate autorizaţiile emise în cursul anului 2003 în baza Legii nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor sunt valabile până la data de 31 decembrie 2003.
(3) În cazul agenţilor economici autorizaţi potrivit prevederilor Legii nr. 521/2002, ale căror autorizaţii expiră după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, valabilitatea acestor autorizaţii se prelungeşte de drept până la data de 31 decembrie 2003, cu condiţia plăţii taxei de autorizare legale, calculată proporţional cu perioada de valabilitate rămasă.
SECŢIUNEA a 3-a
Plata expertizelor judiciare şi depunerea cauţiunii
de către Ministerul Finanţelor Publice
Art. 17. - Din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice pentru despăgubiri civile, precum şi pentru cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale, pot fi suportate şi cheltuieli pentru plata expertizelor judiciare sau depunerea cauţiunilor de către Ministerul Finanţelor Publice în cauzele în care acesta este parte în numele statului sau în nume propriu.
SECŢIUNEA a 4-a
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Art. 18. - (1) Se înfiinţează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare Agenţie.
(2) Cheltuielile curente şi de capital se finanţează de la bugetul de stat.
(3) Agenţia are sediul central, la înfiinţare, în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, şi funcţionează cu unităţi subordonate. Sediul se va putea modifica prin hotărâre a Guvernului.
(4) Agenţia este condusă de un secretar de stat care are şi calitatea de preşedinte.
(5) Preşedintele Agenţiei este ordonator secundar de credite şi reprezintă Agenţia în relaţia cu terţii.
Art. 19. - (1) Agenţia îşi desfăşoară activitatea în domeniul impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor venituri bugetare, pentru care este competentă potrivit legii, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, soluţionare a contestaţiilor şi dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de servicii de asistenţă.
(2) Agenţia este responsabilă, atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, în numele şi în contul statului, de aplicarea legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri ale bugetului de stat, precum şi veniturile altor autorităţi şi instituţii publice centrale sau ale Comunităţii Europene, a căror administrare îi este conferită prin acte normative sau convenţii, exclusiv veniturile datorate în vamă.
Art. 20. - Organizarea şi funcţionarea Agenţiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe.
Art. 21. - Prin atribuţiile încredinţate Agenţia asigură: aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei privind impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri bugetare, colectarea veniturilor bugetare, exercitarea prerogativelor stabilite prin lege prin aplicarea unui tratament echitabil tuturor contribuabililor, utilizarea tehnologiilor noi în susţinerea managementului Agenţiei şi îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilii.
Art. 22. - Predarea-primirea în administrare a bunurilor mobile şi imobile între Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţie, respectiv unităţile subordonate acesteia, se realizează pe bază de protocol de predare-preluare.
Art. 23. - (1) Drepturile de natură salarială care decurg din activităţile de control şi colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor venituri ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale vor fi acordate, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, personalului Agenţiei, personalului Ministerului Finanţelor Publice, cât şi personalului din instituţiile care gestionează bugetele pentru care se face colectarea din sumele aferente ale bugetului respectiv.
(2) Prin ordin comun al ministrului finanţelor publice, ministrului sănătăţii şi ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei vor fi aprobate norme de aplicare a prevederilor alin. (1).
Art. 24. - În vederea îndeplinirii unor sarcini pe termen scurt sau care presupun un volum mare de activitate pe perioade limitate de timp, se vor asigura surse de finanţare pentru angajarea de personal pe perioade determinate de timp. Perioadele, numărul de personal şi cheltuielile aferente se vor stabili anual, prin legea bugetului de stat.
Art. 25. - Personalul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice care trece la aparatul propriu al Agenţiei îşi păstrează toate drepturile.
Art. 26. - (1) Agenţia se înfiinţează la data de 1 octombrie 2003 şi devine operaţională de la data de 1 ianuarie 2004.
(2) Agenţia va funcţiona până la data de 1 ianuarie 2004 cu un număr maxim de 50 de posturi.
(3) Persoanele angajate pe această perioadă vor desfăşura operaţiuni legate de organizarea şi funcţionarea Agenţiei.
(4) Cheltuielile de înfiinţare a Agenţiei şi de salarizare a personalului Agenţiei pentru anul 2003 se suportă din bugetul Ministerului Finanţelor Publice.
SECŢIUNEA a 5-a
Preluarea activităţii de administrare a veniturilor bugetare
reprezentând contribuţii sociale de către Ministerul Finanţelor Publice
Art. 27. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea şi soluţionarea contestaţiilor pentru contribuţia de asigurări sociale, contribuţia pentru asigurări de şomaj, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate şi contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, datorate de persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de angajator, denumite în continuare contribuţii sociale, se va realiza de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate, care au şi calitatea de creditor bugetar.
(2) Contribuţiile sociale prevăzute la alin. (1) se cuvin în continuare bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj, bugetului asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, după caz, şi sunt reglementate prin dispoziţiile legale specifice.
(3) Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Fondul Naţional de Asigurare pentru Accidente de Muncă şi Boli Profesionale şi unităţile din subordinea acestora vor efectua cheltuieli în limita aprobată prin buget şi a creditelor bugetare deschise, în condiţiile legii.
Art. 28. - (1) Persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de angajator au obligaţia să declare contribuţiile sociale datorate, lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale. Declararea se face la unităţile subordonate ale Ministerului Finanţelor Publice unde sunt luate în evidenţă ca plătitori de impozite şi taxe.
(2) Termenul de declarare a contribuţiilor sociale constituie şi termen de plată.
(3) Modelul şi conţinutul declaraţiei privind obligaţiile de plată pentru contribuţiile sociale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice. Prevederile legale referitoare la întocmirea şi depunerea declaraţiilor de impozite şi taxe pentru veniturile datorate bugetului de stat sunt aplicabile şi obligaţiilor de plată reprezentând contribuţii sociale.
(4) Persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de angajator au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de contribuţii sociale conform legislaţiei privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe.
(5) Penalităţile de orice fel, altele decât dobânzile şi penalităţile de întârziere, se fac venit la bugetul de stat.
Art. 29. - Activitatea de control privind modul de stabilire, declarare şi plată a obligaţiilor reprezentând contribuţii sociale, precum şi constatarea şi aplicarea contravenţiilor se efectuează începând cu data preluării acestei activităţi de către Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate, în baza prevederilor legale în vigoare privind controlul fiscal.
Art. 30. - (1) Contestaţiile formulate împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, abilitate, potrivit legii, să încheie acte de control sau de impunere privind contribuţiile sociale, se soluţionează de către organele specializate ale Ministerului Finanţelor Publice potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în această materie.
(2) Contestaţiile formulate împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau de impunere întocmite de către organele de control abilitate, potrivit actelor normative speciale care reglementează contribuţiile sociale, se soluţionează de către organele specializate ale Ministerului Finanţelor Publice, începând cu data preluării activităţii de către acest minister.
Art. 31. - Personalul care trece de la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, precum şi de la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei la Ministerul Finanţelor Publice, atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, îşi păstrează toate drepturile.
Art. 32. - (1) Pentru creanţele bugetare reprezentând contribuţii sociale datorate până la data de 1 ianuarie 2004, procedurile de realizare a creanţelor, aflate în derulare la această dată, vor fi continuate de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile instituţiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, în calitate de creditor bugetar, şi le succedă de drept în această calitate, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
(2) Pentru litigiile având ca obiect contestaţiile la executarea silită sau contestaţiile împotriva actelor prin care se dispun şi se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum şi în cazul litigiilor ce privesc procedurile de reorganizare judiciară şi faliment, Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale instituţiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 ianuarie 2004, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.
Art. 33. - Predarea-preluarea dosarelor de executare, precum şi a copiilor documentelor depuse la dosarul instanţei în litigiile prevăzute la art. 32 alin. (2) se va efectua până la data de 31 ianuarie 2004.
Art. 34. - Începând cu data de 1 ianuarie 2004, Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate vor înscrie la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, în condiţiile legii, şi creanţele bugetare reprezentând contribuţii sociale, inclusiv dobânzi, penalităţi şi penalităţi de întârziere.
Art. 35. - Sumele reprezentând contribuţii sociale, inclusiv dobânzile, penalităţile şi penalităţile de întârziere pentru care dreptul de a cere executarea silită s-a prescris până la data de 1 ianuarie 2004, rămân în responsabilitatea instituţiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz.
Art. 36. - Instituţiile prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, răspund de activităţile desfăşurate în domeniile prevăzute la art. 27 alin. (1) până la data preluării acestor activităţi de către Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate.
Art. 37. - Cererile de acordare a înlesnirilor la plata contribuţiilor sociale, depuse la instituţiile prevăzute la art. 27 alin. (3) şi nesoluţionate în baza reglementărilor legale în vigoare până la data de 1 ianuarie 2004, se preiau de către Ministerul Finanţelor Publice sau organele subordonate acestuia, după caz, în vederea analizării şi soluţionării conform competenţelor stabilite în condiţiile legii.
Art. 38. - (1) Pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat, asigurate pe bază de declaraţie sau contract de asigurare la sistemele de asigurări sociale, activitatea de colectare a contribuţiilor rămâne în sarcina instituţiilor prevăzute la art. 27 alin. (3), după caz, până la o dată ce va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului.
(2) Obligaţiile angajatorilor de depunere a Declaraţiei privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale, Declaraţiei privind obligaţiile de plată la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi listele nominale privind persoanele pentru care se plăteşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi personalul care intră/iese în/din activitate şi a Declaraţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj rămân supuse prevederilor legale care reglementează contribuţiile sociale.
Art. 39. - (1) Debitorii, plătitori de contribuţii sociale, persoane juridice şi persoane fizice care au calitatea de angajator, sunt obligaţi să întocmească pe propria răspundere şi să depună până la 15 februarie 2004 la unităţile subordonate Ministerului Finanţelor Publice la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe declaraţii-inventar privind contribuţiile sociale în sold la 31 decembrie 2003 şi neachitate până la data de 31 ianuarie 2004, inclusiv accesoriile aferente, pe ani fiscali.
(2) Termenele de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a obligaţiilor bugetare cuprinse în declaraţiile-inventar prevăzute la alin. (1) se întrerup la data de 31 ianuarie 2004, după această dată urmând să curgă un nou termen de prescripţie.
(3) Nedepunerea declaraţiei-inventar în termenul prevăzut la alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei. Constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac de către organele abilitate, potrivit legii, din Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile subordonate acestuia.
(4) Modelul declaraţiei-inventar se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Art. 40. - Prevederile referitoare la preluarea activităţii de control fiscal şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi la preluarea personalului aferent acestor activităţi se aplică începând cu data de 1 octombrie 2003.
Art. 41. - Preluarea în administrare a bunurilor imobile de la instituţiile prevăzute la art. 27 alin. (3) la unităţile subordonate Ministerului Finanţelor Publice se va realiza, în condiţiile legii, până la data de 15 decembrie 2003.
Art. 42. - (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, prin ordin comun al ministrului finanţelor publice, ministrului sănătăţii şi ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, se aprobă protocolul-cadru de preluare a activităţilor prevăzute la art. 27 alin. (1), precum şi termenele stabilite de comun acord pentru predarea-primirea dosarelor fiscale, a documentelor referitoare la activităţile preluate, precum şi a bunurilor mobile.
(2) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, prin ordin al ministrului finanţelor publice, se aprobă norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei secţiuni.
Art. 43. - În intervalul 1 octombrie - 31 decembrie 2003 personalul transferat pentru activitatea de control se finanţează din bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în limita posturilor transferate.
Art. 44. - Prevederile prezentei secţiuni se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu completările ulterioare.
Art. 45. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă:
CAPITOLUL II
Modificarea şi completarea unor acte normative
în domeniul financiar-fiscal
SECŢIUNEA 1
Modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2001
privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal
Art. I. - Ordonanţa Guvernului nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.540 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 410/2002, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Cazierul fiscal se organizează de Ministerul Finanţelor Publice la nivel central şi la nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti şi al Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov."
2. După alineatul (3) al articolului 3 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Prin derogare de la prevederile alin. (2), la nivelul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov se organizează cazierul fiscal în care se ţine evidenţa contribuabililor mari cu sediul în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov."
3. Litera b) a alineatului (1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
4. Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
"(2) Judecătorul delegat, instanţele şi organele competente nu dispun, respectiv nu autorizează desfăşurarea de activităţi în formele menţionate la alin. (1), în cazul în care în cazierul fiscal există înscrise fapte de natură penală."
5. Alineatele (2)-(4) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins:
"(2) Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării eliberării.
(3) Pentru eliberarea certificatului de cazier fiscal se percepe o taxă în sumă de 50.000 lei.
(4) La cerere, pentru situaţii de urgenţă, certificatul de cazier fiscal poate fi eliberat în 5 zile lucrătoare, cu plata unei taxe în sumă de 200.000 lei."
6. După alineatul (4) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Taxele prevăzute la alin. (3) şi (4) se fac venit la bugetul de stat."
SECŢIUNEA a 2-a
Modificarea Ordonanţei Guvernului nr.61/2002
privind colectarea creanţelor bugetare
Art. II. - Ordonanţa Guvernului nr.61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 14 august 2003, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (3) al articolului 13 va avea următorul cuprins:
"(3) În cazul obligaţiilor bugetare stinse prin compensare, data stingerii este, pentru compensările la cerere, data depunerii la organul competent a cererii de compensare, iar pentru compensările efectuate din oficiu, data depunerii cererii de rambursare sau restituire."
2. Alineatul (1) al articolului 19 va avea următorul cuprins:
"Art. 19. - (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget plătitorii au dreptul la dobândă după expirarea unui termen de 30 de zile de la data depunerii la organul competent a cererii de restituire sau de rambursare, cu excepţia sumelor provenite din impozitul pe venit."
3. Alineatul (2) al articolului 19 va avea următorul cuprins:
"(2) În cazul în care cererea de restituire sau de rambursare, precum şi documentaţia anexată care stă la baza acesteia, depuse de plătitor, sunt incomplete şi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de reglementările legale în materie, termenul de 30 de zile curge de la data prezentării de către acesta a documentaţiei complete."
4. Alineatul (3) al articolului 19 va avea următorul cuprins:
"(3) Pentru sumele de rambursat aferente operaţiunilor efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2003, pentru care, potrivit reglementărilor legale în materie, nu se face control anticipat, plătitorii au dreptul la dobândă după expirarea unui termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare."
5. Articolul 24 va avea următorul cuprins:
"Art. 24. - (1) În cazul plăţilor în numerar obligaţia bugetară se consideră plătită la data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate ale creditorilor bugetari.
(2) În cazul plăţii efectuate prin decontare bancară sau prin mandat poştal pentru obligaţiile bugetare cu termen de plată fix sau stabilit sub formă de interval, obligaţia bugetară se consideră plătită la data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată a acestora.
(3) Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului, în termen de 48 de ore de la data debitării contului plătitorului, atrage pentru plătitor dobânzi şi penalităţi la nivelul celor prevăzute la art. 14 alin. (1), art. 16 şi la art. 17 alin. (1), după intervalul de 48 de ore.
(4) Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului şi reţinute din contul plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective, inclusiv dobânzi şi penalităţi la nivelul celor prevăzute la art. 14 alin. (1), art. 16 şi art. 17 alin. (1).
(5) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare, prevăzute la alin. (4), precum şi a dobânzilor şi penalităţilor prevăzute la alin. (3) şi (4) plătitorul se poate îndrepta împotriva unităţii bancare respective."
SECŢIUNEA a 3-a
Prevederi referitoare la aplicarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare
Art. III. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.233 din 8 aprilie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. După alineatul (2) al articolului 25 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) În cazul în care debitorii nu achită ratele eşalonate la termenele prevăzute în graficele-anexă la convenţiile încheiate pot efectua plata acestora cel mai târziu până la următorul termen de plată din grafic. Pentru ratele reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi altele asemenea se datorează dobânda şi penalitatea de întârziere prevăzute de lege. Organul fiscal competent calculează şi comunică debitorului până la următorul termen de plată din grafic diferenţa de dobândă şi penalitatea de întârziere aferentă, care se constituie ca obligaţii bugetare curente."
2. Alineatul (4) al articolului 281 va avea următorul cuprins:
"(4) Debitorii, beneficiari de înlesniri la plata obligaţiilor bugetare restante, acordate în baza actelor normative anterioare, care achită sau au achitat integral sumele ce fac obiectul acestor înlesniri la plată, beneficiază de amânarea la plată pe 3 ani a dobânzilor datorate şi neachitate."
Art. IV. - (1) Debitorii, care au încheiate convenţii în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi care, până la 30 septembrie 2003, fac dovada achitării ratelor şi a obligaţiilor bugetare curente cu termene de plată până la această dată, precum şi a constituirii garanţiei şi plăţii oricăror alte obligaţii bugetare ce nu fac obiectul convenţiei încheiate, prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2002, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de menţinerea valabilităţii înlesnirilor la plată acordate cu toate efectele prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(2) Pentru plata cu întârziere a ratelor şi a obligaţiilor bugetare curente de către debitorii care se încadrează la alin. (1), organul fiscal competent calculează şi comunică acestuia până la următorul termen de plată din grafic diferenţa de dobândă şi penalitatea de întârziere aferentă, care se vor achita până la data de 20 decembrie 2003.
Art. V. - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2004 nu se mai acordă înlesniri la plata obligaţiilor bugetare în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Cererile pentru acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante, însoţite de documentaţia aferentă întocmită în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pot fi depuse de către debitori numai până la data de 1 decembrie 2003 inclusiv.
(3) Înlesnirile la plată acordate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 491/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se derulează în termenii şi în condiţiile stabilite până la recuperarea integrală a obligaţiilor bugetare restante ce au făcut obiectul înlesnirii respective.
SECŢIUNEA a 4-a
Prevederi referitoare la aplicarea Ordonanţei Guvernului
nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
Art. VI. - (1) Alineatul (2) al articolului 49 din Ordonanţa Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.643 din 30 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, se abrogă.
(2) Alineatul (2) al articolului 73 din Ordonanţa Guvernului nr.57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Importurile realizate de unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 7 şi art. 8 lit. A, necesare activităţilor de cercetare-dezvoltare, beneficiază de exceptarea de la plata taxelor vamale potrivit prevederilor Tarifului vamal de import al României."
(3) Aplicarea prevederilor alin. (3) al art. 49 din Ordonanţa Guvernului nr.57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, se suspendă până la 31 decembrie 2004. Pe perioada suspendării, din bugetul de stat se alocă fonduri pentru acţiuni de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate pe bază de programe, precum şi pentru celelalte cheltuieli, stabilite în condiţiile legii, asigurându-se o creştere permanentă a acestora.
SECŢIUNEA a 5-a
Modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002
privind introducerea sistemelor moderne de plată
Art. VII. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.942 din 23 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2003, se modifică după cum urmează:
1. Alineatele (4)-(6) ale articolului 2 vor avea următorul cuprins:
"(4) Cheltuielile cu administrarea şi operarea terminalelor de plată se vor stabili prin contractele încheiate cu băncile desemnate potrivit alin. (2) şi (21).
(5) Băncile acceptante de carduri, prevăzute la alin. (1), vor întreprinde măsurile corespunzătoare pentru asigurarea infrastructurii şi a dotărilor proprii, în vederea ordonării plăţilor prin intermediul mijloacelor moderne de plată şi a realizării transferului între contul de card şi contul beneficiarilor sumelor plătite, până la datele prevăzute la art. 1.
(6) Instituţiile publice vor prevedea în bugetele proprii creditele bugetare aferente cheltuielilor cu administrarea şi operarea terminalelor de plată."
2. Alineatul (1) al articolului 3 se abrogă.
SECŢIUNEA a 6-a
Modificarea Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată
Art. VIII. - Literele b) şi b1) ale alineatului (1) al articolului 26 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.371 din 1 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
SECŢIUNEA a 7-a
Modificarea unor prevederi din Ordonanţa Guvernului nr.65/1994
privind organizarea activităţii de expertiză contabilă
şi a contabililor autorizaţi
Art. IX. - Începând cu data de 1 ianuarie 2004, articolul 14 al Ordonanţei Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.243 din 30 august 1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 42/1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - Onorariile stabilite pentru expertizele contabile dispuse din oficiu în cursul procesului penal, conform art. 116, 124 şi 125 din Codul de procedură penală, în cauzele privind infracţiuni prevăzute în Codul penal sau în legi speciale, prin care a fost prejudiciat avutul public, vor fi avansate de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Justiţiei, Ministerului Public sau Ministerului Administraţiei şi Internelor, după caz."
SECŢIUNEA a 8-a
Modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2003
pentru instituirea unor măsuri speciale privind producţia,
importul şi comercializarea uleiurilor minerale
Art. X. - Alineatul (1) al articolului 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2003 pentru instituirea unor măsuri speciale privind producţia, importul şi comercializarea uleiurilor minerale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.294 din 25 aprilie 2003, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Efectuarea formalităţilor vamale de import, aferente uleiurilor minerale menţionate la art. 7, se face la şase birouri vamale de vămuire la frontieră şi este condiţionată de prelevarea de probe în punctul vamal, în vederea efectuării analizelor de laborator. Modificarea acestui număr de birouri vamale de frontieră se poate face prin hotărâre a Guvernului."
SECŢIUNEA a 9-a
Modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.209/2002
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2002 privind unele
măsuri pentru creşterea atractivităţii la privatizare a societăţilor
comerciale cu capital integral sau parţial de stat, ce deţin
în administrare terenuri agricole proprietate publică sau privată
a statului
Art. XI. - Articolul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.209/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2002 privind unele măsuri pentru creşterea atractivităţii la privatizare a societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat, ce deţin în administrare terenuri agricole proprietate publică sau privată a statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.961 din 28 decembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 331/2003, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. II. - Înlesnirile la plată prevăzute la alin. (1), (2), (3) şi (4) ale art. 1 din Legea nr. 254/2002 îşi pierd valabilitatea în situaţia în care societatea comercială nu îşi achită obligaţiile bugetare curente ale fiecărui an fiscal începând cu data semnării ordinului comun. În cazul în care societatea comercială nu achită la scadenţă obligaţiile bugetare curente, poate efectua plata acestora în cel mult 90 de zile, împreună cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente. Obligaţiile bugetare cu termene de plată după data de 1 septembrie a fiecărui an fiscal vor fi achitate până cel târziu la data de 20 decembrie a anului respectiv."
SECŢIUNEA a 10-a
Prevederi referitoare la acordarea unor subvenţii
Art. XII. - (1) Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului este mandatat să subvenţioneze prin bugetul propriu, din sumele alocate anual cu această destinaţie de la bugetul de stat, pe o perioadă de 5 ani, 25% din dobânda aferentă creditelor contractate de producătorii agricoli pentru achiziţionarea de tractoare şi maşini agricole.
(2) Condiţiile şi procedura de acordare a subvenţiei prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin norme metodologice elaborate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
SECŢIUNEA a 11-a
Reglementări privind emiterea scrisorilor de confort
Art. XIII. - (1) Ministerul Finanţelor Publice împreună cu alte ministere sau autorităţi ale administraţiei publice centrale coordonatoare ale activităţilor economice sunt autorizate să emită scrisori de confort.
(2) Scrisoarea de confort reprezintă documentul prin care emitentul îşi asumă obligaţii de diligenţă pentru respectarea angajamentelor contractuale.
SECŢIUNEA a 12-a
Dispoziţii finale
Art. XIV. - După aprobarea prezentei ordonanţe prin lege:
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Ministrul integrării europene,
Hildegard Carola Puwak
Bucureşti, 28 august 2003.
Nr. 86.
ANEXĂ
LISTA
mărfurilor care pot fi comercializate prin magazinele existente în aeroporturile internaţionale
1. Produse de înfrumuseţare şi machiaj
2. Produse de parfumerie
3. Produse pentru îngrijirea şi întreţinerea pielii
4. Articole de toaletă
5. Ceasuri, brichete
6. Accesorii pentru birou
7. Jucării
8. Băuturi răcoritoare
9. Apă minerală
10. Băuturi alcoolice şi slab alcoolice
11. Casete video şi audio, baterii, compact discuri
12. Articole optice
13. Articole din piele naturală
14. Articole din blană naturală
15. Articole şi accesorii de îmbrăcăminte
16. Bijuterii
17. Articole din sticlă, cristal, porţelan, lemn (exclusiv mobilă)
18. Aparatură de calcul de mici dimensiuni
19. Cărţi, reviste, ziare
20. Artizanat
21. Produse alimentare (dulciuri, cacao, cafea, ceai, nes, biscuiţi, conserve din fructe, sosuri, condimente, mezeluri, brânzeturi)
22. Vin
23. Ţigarete, ţigări, trabucuri, tutun de pipă
24. Produse electrocasnice şi electronice şi suporturile aferente acestora (inclusiv cartele telefonice)
25. Articole de voiaj
26. Articole de sport
27. Instrumente muzicale.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.