DECIZIE nr.339 din 16 septembrie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 695/3 oct. 2003

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Porneală în Dosarul nr. 42/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei şi partea Vintilă Porneală, lipsă fiind Primăria Municipiului Tulcea, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Autorul excepţiei solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
Partea Vintilă Porneală arată că este de acord cu susţinerile autorului excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 17 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 42/2003, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Porneală, inculpată în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 26 pct. 2, art. 30 şi ale art. 32-35 din Codul de procedură penală sunt în vădită contradicţie cu prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi accesul liber la justiţie, ale art. 20 din Constituţie, care stabilesc aplicarea directă a prevederilor tratatelor internaţionale în materia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în speţă dreptul la un proces echitabil, ale art. 49 din Legea fundamentală, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, precum şi ale art. 125 din Constituţie, referitoare la instanţele judecătoreşti. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că normele ce reglementează competenţa de judecată, cuprinse în art. 26 pct. 2, art. 30 şi art. 32-35 din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale, deoarece dau în competenţa tribunalului militar fapte săvârşite de persoane care nu au calitatea de militar şi care ar trebui să fie judecate de instanţe civile.
În opinia Tribunalului Militar Bucureşti, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât instanţele militare judecă după aceleaşi norme de procedură penală ca şi instanţele civile, iar potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. Faptul că în Codul de procedură penală sunt stabilite competenţe diferite ale instanţelor, inclusiv ale instanţelor militare, în raport cu calitatea persoanei inculpatului, nu încalcă prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 30 din Codul de procedură penală, instanţa arată că excepţia nu are legătură cu cauza, întrucât dispoziţiile respective reglementează competenţa teritorială a instanţelor.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, nefiind încălcate prevederile constituţionale şi nici cele ale documentelor internaţionale invocate. Se arată că instituirea de competenţe, după calitatea persoanei, pentru instanţele militare nu înseamnă încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, la aplicarea tratatelor internaţionale privind drepturile omului, la accesul liber la justiţie sau la restrângerea exerciţiului unor drepturi ori al unor libertăţi.
Guvernul consideră, de asemenea, că excepţia este neîntemeiată în raport cu toate prevederile constituţionale şi internaţionale invocate de autorul excepţiei. În acest sens se arată că textele din Codul de procedură penală criticate nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât nu se creează privilegii sau discriminări. Nu este afectat nici accesul liber la justiţie (art. 21), deoarece părţile procesului penal beneficiază de toate garanţiile procesuale în faţa instanţelor militare ca şi în cazul judecării procesului penal de către instanţele civile. În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia dispoziţiile art. 26 pct. 2, art. 30 şi ale art. 32-35 din Codul de procedură penală ar contraveni prevederilor art. 49 din Constituţie, Guvernul arată că aceasta nu poate fi reţinută deoarece nu se poate vorbi de dreptul de a fi judecat de o anumită instanţă, ci de dreptul de a fi judecat de instanţa competentă determinată potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală. Or, acest drept nu este restrâns. De altfel, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. De asemenea, Guvernul consideră că textele legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 20 din Constituţie raportate la tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Cu privire la dispoziţiile art. 26 pct. 2 din Codul de procedură penală, care dau în competenţa tribunalului militar unele infracţiuni săvârşite de civili, se arată că acestea nu contravin principiului egalităţii cetăţenilor, ţinând seama de situaţia diferită în care se află persoanele respective. Totodată, dispoziţiile art. 30 din Codul de procedură penală stabilesc regulile de competenţă teritorială fără a face deosebire între instanţele civile şi cele militare. Se apreciază a fi lipsită de temei şi invocarea neconstituţionalităţii art. 32, 33 şi 34 din Codul de procedură penală, dispoziţii aplicabile în toate cazurile de indivizibilitate şi conexitate a cauzelor, indiferent de natura civilă sau militară a instanţei. Competenţa şi procedura de judecată, aceleaşi pentru instanţele judecătoreşti fie civile, fie militare, sunt exclusiv opera legiuitorului [art. 125 alin. (3) din Constituţie]. În aceeaşi măsură nu se justifică invocarea încălcării art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie şi nici a art. 20 raportat la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece drepturile menţionate sunt asigurate şi în activitatea instanţelor militare, persoanele în cauză având posibilitatea să îşi exercite drepturile procesuale ca şi în faţa unor instanţe civile. În acelaşi timp, nu poate fi susţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, întrucât judecarea cauzei de către o instanţă militară reprezintă un aspect de ordin procedural şi nu implică o restrângere a drepturilor fundamentale ale persoanei.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, dispoziţii care au următorul conţinut:
- Art. 26 pct. 2 (Competenţa tribunalului militar): "Tribunalul militar judecă în primă instanţă: (...)

2. următoarele infracţiuni săvârşite de civili:

a) infracţiunile contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosinţa Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor -, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază, care prin natura sau destinaţia lor au un caracter militar sau interesează capacitatea de apărare ori siguranţa statului;
b) infracţiunile prevăzute în art. 348-354 din Codul penal";
- Art. 30 (Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţară): "Competenţa după teritoriu este determinată de:
a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;
b) locul unde a fost prins făptuitorul;
c) locul unde locuieşte făptuitorul;
d) locul unde locuieşte persoana vătămată.
Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1, în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală.
Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.
Prin «locul săvârşirii infracţiunii» se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.";
- Art. 32 (Reunirea cauzelor): "În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecată în primă instanţă, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi făptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţă.";
- Art. 33 (Cazurile de indivizibilitate): "Este indivizibilitate:
a) când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;
b) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act;
c) în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune.";
- Art. 34 (Cazurile de conexitate): "Este conexitate:
a) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârsite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;
b) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înţelegere între infractori;
c) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;
d) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o bună înfăptuire a justiţiei.";
- Art. 35 alin. 2 şi 3 (Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate): [...] "Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei militare.
Dacă instanţa civilă este superioară în grad, competenţa revine instanţei militare echivalente în grad cu instanţa civilă." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale menţionate sunt neconstituţionale deoarece prevăd competenţa tribunalului militar de a judeca infracţiuni săvârşite de persoane care nu au calitatea şi statutul de militar şi care ar trebui, în mod firesc, să fie date în competenţa instanţelor civile.
Asimilarea civililor cu militarii şi judecarea lor de către instanţele militare este considerată de autorul excepţiei ca o discriminare şi ca o încălcare a drepturilor şi libertăţilor constituţionale cuprinse în art. 16, 21, 49 şi 20 raportate la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în art. 125.
Examinând dispoziţiile legale criticate prin raportare la prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nici una dintre criticile formulate nu este întemeiată. Astfel, nu se poate susţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie, deoarece regimul juridic diferit, sub raportul competenţei instanţelor, este consecinţa situaţiei deosebite în care se găsesc persoanele respective.
Curtea constată, de asemenea, că invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 30 din Codul de procedură penală, care stabilesc competenţa teritorială fără deosebire între instanţele civile şi cele militare, este lipsită de temei, ca şi invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 32, 33 şi 34 din acelaşi cod. Stabilirea competenţei şi procedurii de judecată fiind atributul legiuitorului, nu se justifică invocarea încălcării art. 21 din Constituţie şi nici a art. 20 raportat la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece drepturile menţionate sunt asigurate şi în activitatea instanţelor militare, persoanele în cauză având posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale în aceleaşi condiţii ca şi în faţa instanţelor civile.
În acelaşi timp, nu se justifică nici invocarea încălcării art. 49 din Constituţie, deoarece judecarea cauzei de către instanţa militară reprezintă un aspect de ordin procedural şi nu implică o restrângere a drepturilor fundamentale ale persoanei.
Aşa cum s-a arătat, stabilirea competenţei instanţelor de judecată fiind atributul legiuitorului, acesta poate modifica dispoziţiile privitoare la competenţă. Astfel, de exemplu, prin Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.468 din 1 iulie 2003), dispoziţiile art. 26 pct. 2 au fost implicit abrogate prin noua redactare a acestui articol.
Aceste dispoziţii, potrivit art. XI pct. 2 din lege, intră în vigoare de la 1 ianuarie 2004, până atunci rămânând în vigoare dispoziţiile existente, care nu pot fi considerate ca neconstituţionale.
De altfel, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr.273 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.559 din 4 august 2003, prin care excepţia a fost respinsă ca neîntemeiată.
Criticile de neconstituţionalitate fiind neîntemeiate, excepţia urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 pct. 2, art. 30, 32, 33, 34 şi ale art. 35 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Porneală în Dosarul nr. 42/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 23:43

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.