DECIZIE nr.318 din 9 septembrie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002
Textul actului publicat în M.Of. nr. 697/6 oct. 2003

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Baltă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 1.660/2003.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât în legătură cu constituţionalitatea acestor prevederi de lege Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.197 din 13 mai 2003, care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 11 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.660/2003, Judecătoria Arad a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată din oficiu de către instanţă, într-o cauză civilă privind soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei întocmit de Garda Financiară Arad.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecătoria Arad susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, care prevede că singura excepţie de la retroactivitatea legilor o constituie legea penală mai favorabilă, pe când Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 este un act normativ în materie contravenţională, or prin Decretul nr.84 din 21 mai 1954 contravenţiile au fost scoase din câmpul faptelor penale şi trecute în cel al abaterilor cu caracter administrativ. De asemenea, precizează că prin două decizii din anul 1999 Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea art. 12 din Legea nr. 32/1968, care avea o redactare asemănătoare celui a cărui constituţionalitate se contestă în speţă.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 15 alin. (2) din Constituţie trebuie interpretat în acord cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "sub anumite aspecte, contravenţia poate fi asimilată infracţiunii, iar distincţia infracţiuni-contravenţii existentă în dreptul intern al mai multor state părţi este irelevantă din punctul de vedere al respectării garanţiilor stabilite prin art. 6 din convenţie, acesta fiind aplicabil ambelor forme de ilicit, atâta vreme cât natura dispoziţiei sancţionatorii o cere (cazul Lauko c. Slovaciei)". Aceasta înseamnă că, deşi potrivit art. 141 din Codul penal prin "lege penală" se înţelege "orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete", în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, ilicitul penal poate avea o sferă mai largă, în funcţie de anumite criterii, cum ar fi: natura sau scopul dispoziţiei sancţionatorii ori natura şi gravitatea pedepsei.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 "sunt neconstituţionale" întrucât, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională în Decizia nr.90 din 1 iunie 1999, principiul neretroactivităţii este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare, singura excepţie privind legea penală mai favorabilă, or dispoziţiile legale referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor nu sunt, în sistemul de drept românesc, norme de drept penal. Mai arată că "în cazul constatării contravenţiilor şi aplicării amenzilor contravenţionale, este aplicabil principiul «tempus regit actum», cu atât mai mult în această situaţie se aplică normele de drept civil şi procesual civil".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, prevederi al căror conţinut este următorul: "(1) Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ." În opinia Judecătoriei Arad, care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, prevederi potrivit cărora: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine: Judecătoria Arad a mai ridicat, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 tot prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi cu o motivare identică celei din prezenta cauză. Prin Decizia nr.197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.545 din 29 iulie 2003, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate pentru următoarele considerente: textul de lege criticat instituie, pentru faptele ce constituie contravenţii, o soluţie similară celei existente în dreptul penal cu privire la aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile. Această excepţie de la principiul neretroactivităţii legii este consacrată în alin. (2) al art. 15 din Constituţie, precum şi în art. 13 din Codul penal.
Prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), conform cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile", trebuie interpretate, în lumina art. 20 alin. (1) din Constituţie, în acord cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În legislaţia românească, ca şi a altor state europene (de exemplu, Germania, Cehia şi Slovacia), contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi supuse unui regim administrativ. Din perspectivă convenţională, Curtea Constituţională observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să-şi îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menţinerea unei distincţii între diferitele tipuri de infracţiuni. În principiu, convenţia nu se opune tendinţei de "dezincriminare" existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, aşa cum s-a arătat în Hotărârea din 21 februarie 1994, în cauza "zt.rk împotriva Germaniei, aceste fapte intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pentru a se face aplicarea acestor prevederi Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2. natura faptei; 3. natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat, de exemplu şi în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei şi Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998). În aprecierea acestor criterii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esenţială fiind natura faptei şi a sancţiunii. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat drept pozitive măsurile din legislaţiile naţionale referitoare la dezincriminarea unor infracţiuni mai puţin grave în "interesul individului". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere faptul că sancţiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetăţenilor în vederea realizării scopului preventiv şi represiv al sancţiunii, ceea ce conferă faptei natură penală. În aceste condiţii, distincţia operată de statele europene între crime, delicte şi contravenţii nu este operantă, în sensul art. 6 din convenţie, toate având caracter penal. Tocmai de aceea, prevederile acestui articol garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern.
Prin acea decizie Curtea a considerat că, sub acest aspect, legislaţia contravenţională din România, similară celei germane, intră sub prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel că nu este justificată o eventuală sancţionare contravenţională a unei persoane pentru o faptă săvârşită în trecut, în condiţiile în care această faptă nu mai constituie în prezent contravenţie.
Cele statuate prin decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, excepţie ridicată de Judecătoria Arad, din oficiu, în Dosarul nr. 1.660/2003 al acestei instanţe.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu

Joi, 24 septembrie 2026, 19:56

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.