HOTĂRÂRE nr.1.168 din 2 octombrie 2003
privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 726/17 oct. 2003 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.70/1997 privind controlul fiscal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Procedurile privind programarea controlului fiscal şi criteriile de selectare a contribuabililor, precum şi Carta drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul desfăşurării controlului se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Art. 3. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr.886/1999 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.70/1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.546 din 8 noiembrie 1999.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Ioan Rus
Bucureşti, 2 octombrie 2003.
Nr. 1.168.
ANEXĂ
NORME METODOLOGICE
pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.70/1997 privind controlul fiscal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 1
Controlul fiscal cuprinde ansamblul activităţilor care au ca scop verificarea realităţii, legalităţii şi sincerităţii declaraţiilor, verificarea corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii, conform legii, a obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi activitatea de investigare şi constatare a evaziunii fiscale.
ARTICOLUL 2
Sunt supuse controlului fiscal persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi asociaţiile fără personalitate juridică, cărora le revin, potrivit reglementărilor legale în vigoare, obligaţii fiscale, denumite în continuare contribuabili.
Controlul fiscal poate fi de fond, tematic sau inopinat. Controlul fiscal de fond se va efectua, de regulă, pe ani fiscali încheiaţi.
CAPITOLUL II
Drepturile şi obligaţiile organelor de control fiscal
ARTICOLUL 3
Pentru aplicarea art. 6 lit. a) din ordonanţă:
(1) În cazul efectuării controlului fiscal prin sondaj, se va specifica în actul de control perioada supusă sondajului, care nu poate fi mai mică de o lună calendaristică din cadrul unui trimestru. Sondajul se va efectua asupra documentelor, menţionându-se plafonul valoric până la care s-a verificat. Când se constată abateri de natura evaziunii fiscale, controlul se va efectua asupra tuturor documentelor financiar-contabile.
(2) Pentru perioadele verificate ce depăşesc un trimestru dintr-un an fiscal, controlul prin sondaj se va efectua pentru cel puţin o lună calendaristică din fiecare trimestru.
ARTICOLUL 4
Pentru aplicarea art. 6 lit. b) din ordonanţă:
În cazul în care contribuabilii nu răspund în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitării, se va consemna aceasta în procesul-verbal de control şi se vor aplica sancţiunile prevăzute de ordonanţă.
ARTICOLUL 5
Pentru aplicarea art. 6 lit. m) din ordonanţă:
(1) Persoana desemnată de contribuabil să însoţească organul de control fiscal trebuie să cunoască activitatea desfăşurată de contribuabil.
(2) Accesul organului de control fiscal este permis şi în afara programului normal de lucru al contribuabilului, dacă sunt îndeplinite simultan următoarele două condiţii:
ARTICOLUL 6
Pentru aplicarea art. 7 din ordonanţă:
(1) Sistemele de prelucrare automată a datelor utilizate pentru ţinerea evidenţelor contabile şi a altor evidenţe trebuie să îndeplinească condiţiile minimale privind programele informatice utilizate în domeniul financiar-contabil, stabilite prin Ordinul ministrului finanţelor nr.425/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire şi utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiară şi contabilă, precum şi a modelelor acestora, cu modificările ulterioare.
(2) Contribuabilul răspunde de îndeplinirea de către sistemul de prelucrare a datelor a condiţiilor minimale stabilite de Ministerul Finanţelor Publice şi va asigura o persoană de specialitate pentru prezentarea informaţiilor solicitate de organul de control fiscal.
ARTICOLUL 7
Pentru aplicarea art. 8 din ordonanţă:
(1) Informaţiile solicitate în scris vor cuprinde:
(2) Toate datele şi informaţiile primite de unitatea de control fiscal în baza art. 8 din ordonanţă sunt supuse secretului fiscal.
CAPITOLUL III
Drepturile şi obligaţiile contribuabililor
ARTICOLUL 8
Pentru aplicarea art. 111 din ordonanţă:
(1) Înaintea începerii acţiunilor de control fiscal de fond, unitatea de control fiscal va proceda la înştiinţarea contribuabililor cu privire la selectarea şi programarea lor în vederea controlului, prin transmiterea unui aviz de verificare.
(2) În cazul verificărilor efectuate la sucursalele şi/sau punctele de lucru ale unui contribuabil, dispersate teritorial, avizul de verificare se va transmite atât acestora, cât şi la sediul social al contribuabilului.
(3) Avizul de verificare va cuprinde:
(4) Avizul de verificare va fi însoţit de un extras din Carta drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul desfăşurării controlului fiscal, aprobată prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(5) Avizul de verificare va fi comunicat contribuabililor cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data începerii efective a acţiunii de control fiscal prin următoarele mijloace: prin poştă cu confirmare de primire, prin curier, cu înmânare sub semnătură şi cu număr de înregistrare la contribuabil.
(6) Solicitarea contribuabilului de amânare a controlului fiscal va fi adresată, în scris, unităţii fiscale competente, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea avizului de verificare, şi trebuie să conţină motivele pentru care se solicită aceasta şi data până la care se solicită.
(7) În cazul în care contribuabilul prezintă motive întemeiate pentru amânarea controlului fiscal, unitatea de control fiscal va comunica contribuabilului data la care a fost reprogramat controlul fiscal.
(8) Prezentarea la contribuabil se va face numai pe baza delegaţiei de control, emisă de conducătorul unităţii fiscale competente să efectueze controlul fiscal, şi a legitimaţiei de serviciu.
(9) Împuternicirea trebuie să conţină:
(10) Controlul inopinat se efectuează de organele de control fiscal cu atribuţii în acest sens şi se exercită operativ, iar în raport de constatări se vor efectua controale de fond sau tematice.
ARTICOLUL 9
Pentru aplicarea art. 12 lit. c) din ordonanţă: p>Pe întreaga durată a controlului fiscal contribuabilii au dreptul să beneficieze de asistenţă de specialitate, prin experţi contabili, contabili autorizaţi, consultanţi fiscali etc., sau de asistenţă juridică ori de câte ori sunt solicitaţi de organele de control fiscal să furnizeze informaţii, explicaţii şi justificări. Aceştia trebuie să fie împuterniciţi de către contribuabil.
CAPITOLUL IV
Reguli de procedură
ARTICOLUL 10
Pentru aplicarea art. 19 din ordonanţă:
(1) Datele suplimentare, necunoscute organelor de control fiscal la data efectuării controlului fiscal la un contribuabil, care motivează decizia de reverificare a unei anumite perioade, pot rezulta în situaţii cum sunt:
(2) Reverificarea unei perioade impozabile se realizează numai din iniţiativa organelor de control fiscal şi nu la solicitarea contribuabililor, aceştia din urmă având dreptul de a contesta deciziile organelor de control fiscal.
(3) Organul de control fiscal solicită, până la împlinirea termenului de prescripţie prevăzut în ordonanţă, reverificarea unei perioade impozabile prin întocmirea unui referat în care sunt prezentate motivele solicitării. Referatul este supus aprobării conducătorului organului de control fiscal.
ARTICOLUL 11
Pentru aplicarea art. 20 din ordonanţă:
(1) Toate constatările efectuate în timpul desfăşurării controlului fiscal se consemnează, în mod obligatoriu, în procese-verbale de control, în note de constatare sau în procese-verbale de constatare a contravenţiilor, după caz.
(2) Procesul-verbal de control este un document bilateral, întocmit în două exemplare, din care un exemplar pentru unitatea fiscală, iar celălalt pentru contribuabil.
(3) Conţinutul procesului-verbal de control trebuie redactat astfel încât acesta să poată fi citit independent de alte documente şi să nu dea posibilitatea mai multor interpretări.
(4) Procesul-verbal de control va fi structurat pe 4 capitole, astfel:
Capitolul I va cuprinde date referitoare la:
Capitolul II va cuprinde date generale despre contribuabil, şi anume:
1. datele de identificare a contribuabilului supus controlului fiscal:
Capitolul III, care reprezintă partea principală a procesului-verbal, va cuprinde constatările efective ale organelor de control fiscal, structurate pe obligaţiile fiscale (impozite, taxe, contribuţii la fonduri speciale) care au făcut obiectul verificării.
Pentru fiecare obligaţie fiscală vor fi avute în vedere următoarele elemente:
În cazul în care nu s-au constatat abateri care să genereze calcularea de diferenţe, se va face menţiunea corespunzătoare.
Capitolul IV al procesului-verbal de control va cuprinde:
(5) Procesul-verbal de control va fi semnat de organul de control care a efectuat controlul fiscal, căruia îi revine responsabilitatea pentru constatările înscrise în acesta, precum şi de contribuabil sau de reprezentantul legal al acestuia.
(6) Ambele exemplare ale procesului-verbal de control, împreună cu anexele sale, se înregistrează la registratura contribuabilului controlat, imediat după semnarea lor de către cei îndreptăţiţi, dându-se acelaşi număr şi aceeaşi dată pe fiecare exemplar.
(7) Potrivit prevederilor art. 4 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr.61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată, procesul-verbal reprezintă titlu de creanţă prin care se stabileşte şi se individualizează suma de plată, pentru obligaţii bugetare reprezentând impozite şi taxe, contribuţii, fonduri speciale, dobânzi, majorări de întârziere, penalităţi de întârziere şi penalităţi, stabilite de organele competente pe baza evidenţelor şi documentelor verificate.
(8) Diferenţele de impozite şi taxe, dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestora, stabilite cu ocazia controlului fiscal, se plătesc la termenele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.61/2002, republicată, cu modificările ulterioare.
(9) Data comunicării către contribuabil a rezultatelor controlului fiscal este considerată data semnării procesuluiverbal de control de către contribuabil sau de reprezentantul său legal.
(10) În cazul în care contribuabilul sau reprezentantul său legal refuză semnarea procesului-verbal de control, rezultatele controlului fiscal vor fi comunicate acestuia printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, data primirii de către contribuabil a scrisorii constituind data comunicării.
(11) Procesul-verbal de control fiscal va fi înregistrat la registratura unităţii fiscale care a dispus controlul, în termen de 3 zile lucrătoare de la încheierea controlului fiscal.
(12) Procesul-verbal de control se înregistrează în Registrul unic de control existent la contribuabil.
(13) Nota de constatare se întocmeşte şi în cazul în care, în timpul controlului fiscal, se fac constatări a căror reconstituire ori dovedire ulterioară nu este întotdeauna posibilă sau ori de câte ori organul de control fiscal consideră necesar.
(14) Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor se încheie pentru acele fapte ale căror constatare şi sancţionare sunt de competenţa organelor fiscale, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind regimul contravenţiilor.
(15) Pentru urmărirea efectuării plăţii obligaţiilor bugetare stabilite prin actul de control, organul de control fiscal va transmite actul de control încheiat şi celelalte documente unităţii fiscale unde este înregistrat contribuabilul.
Pentru impozitele, taxele, contribuţiile, majorările de întârziere, penalităţile de întârziere, alte penalităţi legale şi dobânzile calculate de plătitor, dar neachitate la scadenţă, organul de control fiscal va comunica unităţii fiscale unde este înregistrat contribuabilul cuantumul acestora, în vederea urmăririi încasării, potrivit legii.
Pentru sancţiunile contravenţionale titlul executoriu îl reprezintă procesul-verbal de constatare a contravenţiilor, rămas definitiv prin neexercitarea căii de atac, sau hotărârea judecătorească prin care a fost respinsă plângerea contravenientului, după caz.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.