DECIZIE nr.327 din 11 septembrie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 727/17 oct. 2003

Costică Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Baltă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Opriş în Dosarul nr. 825/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, susţinând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie referitoare la liberul acces la justiţie, partea interesată având posibilitatea sesizării instanţei de judecată, în condiţiile legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 12 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 825/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Opriş.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat împiedică accesul liber la justiţie, întrucât "cererile pentru anularea unui act administrativ emis de o instituţie publică centrală, formulate după trecerea unui an de la data la care cel vătămat în drept prin acel act a luat cunoştinţă de acesta, sunt trimise la tribunal, secţia de contencios administrativ, unde se constată tardivitatea acţiunii". În opinia autorului, nu ar trebui să fie aplicabile dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, ci să fie accesibilă judecata în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Codul civil referitoare la obligaţia de "a face", respectiv art. 1075 şi următoarele.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că art. 3 alin. 1 din Codul de procedură civilă este conform cu prevederile constituţionale. Se arată că liberul acces la justiţie nu este îngrădit, persoana interesată având posibilitatea sesizării instanţei de judecată, precum şi dreptul de a solicita şi administra probe sau de a exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul în care este nemulţumită de soluţia pronunţată de către instanţa de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar în cadrul titlului I al cărţii I din Codul de procedură civilă legiuitorul a reglementat imperativ domeniul competenţei materiale a instanţelor de judecată, cu respectarea principiului celor trei grade de jurisdicţie.
Respingerea acţiunii pentru tardivitate nu reprezintă o încălcare a principiului reglementat de art. 21 din Constituţie, fiind consecinţa legală a depunerii unei cereri după împlinirea termenului de prescripţie reglementat de lege.
În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor din Codul civil în cauza dedusă judecăţii, se arată că nu este de competenţa materială a Curţii Constituţionale de a aprecia norma juridică aplicabilă în speţă, instanţa de judecată fiind aceea care, în urma examinării în fapt şi în drept, stabileşte temeiul juridic al cauzei, persoana nemulţumită de hotărârea instanţei putând exercita, în condiţiile legii, căile de atac.
Se apreciază, în concluzie, că excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.
Guvernul arată că, deşi în motivarea excepţiei este invocat art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, critica de neconstituţionalitate se îndreaptă, de fapt, asupra termenului de un an pentru introducerea acţiunii în faţa instanţei judecătoreşti de contencios administrativ, termen stabilit de art. 5 alin. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Având în vedere prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, se arată că a fost lăsată la latitudinea legiuitorului reglementarea "competenţei", precum şi a "procedurii de judecată", normele criticate constituind astfel expresia aplicării acestor dispoziţii constituţionale.
Art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990, stabilind un termen pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, dă expresie exigenţelor ce decurg din prevederile art. 48 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul este abilitat să stabilească condiţiile şi limitele exercitării dreptului la reparaţie al persoanei vătămate de un act administrativ. Cu privire la art. 5 alin. 5 din Legea 29/1990, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr.60/1997, considerând că stabilirea termenului de un an reprezintă o garanţie a exercitării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, precum şi a liberului acces la justiţie, consacrat în art. 21 din Constituţie.
Prin urmare, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece, prin reglementarea legală a unui termen în care trebuie să fie formulată acţiunea în anulare a unui act administrativ, nu se îngrădeşte liberul acces la justiţie, finalitatea sa fiind, dimpotrivă, aceea de a facilita aplicarea, în condiţii optime, a principiului menţionat, prin asigurarea unui climat de ordine, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. Textul legal criticat are următorul cuprins:
- Art. 3. "Curţile de apel judecă:

1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei, precum şi procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile referitoare la competenţa materială a instanţelor judecătoreşti din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58/2003, publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, soluţia legislativă consacrată de textul de lege criticat fiind preluată de noua formulă redacţională, astfel încât art. 3 pct. 1 din cod are următorul conţinut: "Curţile de Apel judecă:

1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale." Prin urmare, dat fiind că, după invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederii legale în noua sa redactare, întrucât soluţia legislativă din ordonanţa care modifică Codul de procedură civilă este, în principiu, aceeaşi cu cea anterioară modificării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi formal critica de neconstituţionalitate este îndreptată împotriva art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, care reglementează competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, din susţinerile autorului excepţiei rezultă că, în realitate, aceasta vizează instituirea termenului de un an, în interiorul căruia cel vătămat într-un drept al său, printr-un act administrativ, îl poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ. Or, termenul respectiv este prevăzut într-un alt text de lege, respectiv în art. 5 alin. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.122 din 8 noiembrie 1990, care prevede că: "În toate cazurile, introducerea cererii la instanţă nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere." Critica este deci greşit îndreptată şi, sub acest aspect, apare ca fiind lipsită de obiect şi, în consecinţă, neîntemeiată.
Independent însă de această împrejurare, critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută, întrucât neagă legiuitorului competenţa conferită prin Constituţie de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea să şi-l valorifice,
luând în considerare drepturile şi interesele legitime ale celorlalţi titulari, pe care este ţinut să le respecte.
Absolutizarea exerciţiului unui drept ar avea ca revers negarea drepturilor altor titulari, cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situaţie de neconceput într-un stat de drept, dar pe care autorul excepţiei, tributar unei viziuni pro causa, determinate de interesul său exclusiv, înţelege să o ignore.
De altfel, termenul de un an, prevăzut de art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990, este un termen rezonabil, care asigură condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Opriş în Dosarul nr. 825/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2003.

PREŞEDINTE
prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu


Miercuri, 23 septembrie 2026, 06:28

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.