DECIZIE nr.326 din 11 septembrie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
Textul actului publicat în M.Of. nr. 732/20 oct. 2003

Costică Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Baltă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000, excepţie ridicată de Asociaţia "Figaro-Potra" din Alba Iulia în Dosarul nr. 6.426/2002 al Judecătoriei Alba Iulia.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, susţinând că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 23 alin. (8) şi art. 130 alin. (1) din Constituţie. Se arată că nu poate fi reţinută obligaţia Ministerului Public de a sesiza instanţa judecătorească cu privire la fapta ilicită a asociaţiei, atunci când realizarea scopului se face prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice, rolul activ al procurorului manifestându-se cu predilecţie în materie penală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 28 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 6.426/2002, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000, excepţie ridicată de Asociaţia "Figaro-Potra" din Alba Iulia.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 56 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 încalcă prevederile art. 130 din Constituţie, întrucât se apreciază că în cazul în care persoanele interesate de dizolvarea unei asociaţii au indicii că membrii unei asociaţii desfăşoară o activitate ilicită, acestea sunt obligate să sesizeze de îndată pe procuror sau organele de cercetare penală, potrivit art. 227 din Codul de procedură penală.
De asemenea, se mai arată că este inadmisibil ca o instanţă civilă să constate şi să sancţioneze săvârşirea unor fapte penale în absenţa hotărârii definitive de condamnare pronunţate de instanţa penală, încălcând în acest mod prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Judecătoria Alba Iulia arată că argumentarea autoarei excepţiei pleacă de la o confuzie făcută între noţiunea de ilicit şi cea de ilicit penal, în opinia instanţei fiind de fapt vorba de un raport de la gen la specie, penale constituind doar o parte din faptele care contravin unor dispoziţii legale şi care pot fi apreciate ca fiind ilicite.
Prin urmare, Ministerul Public nu trebuie sesizat pentru orice activitate ilicită, ci numai în situaţia comiterii unei infracţiuni, aşa cum rezultă din prevederile art. 227 din Codul de procedură penală.
Pe de altă parte, textul de lege criticat nu obligă judecătorii să încalce ordinea de drept, prezumându-i vinovaţi pe membrii asociaţiei, deoarece ipoteza de reglementare a articolului are în vedere scopul şi activitatea asociaţiei, deci a unei persoane juridice care nu răspunde penal. De altfel, dacă membrii asociaţiei ar atrage incidenţa textului criticat, comiţând fapte penale, nu poate fi pusă în discuţie incompatibilitatea dintre art. 56 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 şi dispoziţia constituţională prevăzută de art. 23 alin. (8), întrucât autorii infracţiunilor ar urma să fie urmăriţi şi judecaţi pentru faptele lor, iar cauza, care ar avea ca obiect dizolvarea asociaţiei, ar putea fi suspendată în baza art. 244 pct. 2 din Codul de procedură civilă, până la soluţionarea cauzei penale respective.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000, scopul pe care şi l-a propus asociaţia nu poate fi ilicit sau contrar ordinii publice, întrucât aceasta nu ar putea fi înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi nu ar dobândi personalitate juridică. Faţă de necesitatea respectării ordinii de drept şi a ocrotirii interesului public, interesează nu doar ca scopul, ci şi ca mijloacele folosite pentru realizarea acestuia să fie licite şi conforme ordinii publice. Dacă, pentru realizarea scopului, se utilizează mijloace ilicite sau potrivnice ordinii publice, orice persoană interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti cu o cerere prin care să solicite dizolvarea asociaţiei. În acest context, prezumţia de nevinovăţie, statuată de art. 23 alin. (8) din Constituţie, nu este incidentă, deoarece ne aflăm în prezenţa unei situaţii ilicite, şi nu a unei activităţi infracţionale, iar atribuţiile Ministerului Public, prevăzute de art. 130 alin. (1) din Constituţie, nu sunt afectate.
În acelaşi timp, chiar şi în cazul în care membrii asociaţiei au comis fapte penale, nu se încalcă art. 23 alin. (8) din Constituţie, autorii infracţiunilor urmând a fi urmăriţi şi judecaţi pentru faptele lor, iar cauza civilă care are ca obiect dizolvarea asociaţiei poate fi suspendată până la soluţionarea cauzei penale.
Se apreciază, în concluzie, că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 sunt constituţionale.
Guvernul arată că răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este o componentă a răspunderii sociale ce revine fiecărei persoane pentru faptele sale.
Referitor la răspunderea juridică, aceasta se manifestă sub mai multe modalităţi. În privinţa răspunderii civile, aceasta se concretizează, de regulă, într-o obligaţie de despăgubire, de reparare a unui prejudiciu cauzat prin fapta ilicită.
Răspunderea civilă poate să existe singură sau se poate cumula cu alte forme de răspundere, de exemplu, cu răspunderea penală; în cazul cumulului de răspunderi, fiecare dintre acestea îşi păstrează caracterul propriu şi acţionează în formele sale specifice. Este posibil ca fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu să fie, în acelaşi timp, şi infracţiune sau abatere administrativă, ceea ce înseamnă că, în acelaşi timp cu pedeapsa prevăzută de lege, făptuitorului i se va aplica şi sancţiunea civilă a obligării la plata despăgubirilor. Asocierea celor două sancţiuni nu duce nici la confundarea acestora, prin pierderea individualităţii, nici la modificarea naturii lor juridice.
Prin urmare, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că textul legal criticat nu contravine art. 130 din Constituţie, ci este conform acestuia. Obligativitatea sesizării de către reclamanţi mai întâi a Ministerului Public, în cazul săvârşirii de către membrii asociaţiei a unei activităţi ilicite, nu poate fi reţinută, deoarece textul se referă la scopul sau activitatea ilicită a asociaţiei, iar nu la fapte determinate ale asociaţilor.
Procurorul poate interveni în procesul civil atunci când se apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi când legea prevede expres acest lucru. În ceea ce priveşte noţiunea de ilicit în dreptul civil, aceasta diferă de cea de ilicit penal şi numai în cazul în care instanţa reţine existenţa acestuia din urmă, poate sesiza reprezentantul Ministerului Public.
Se mai arată că susţinerea autorului excepţiei referitoare la obligativitatea sesizării Ministerului Public, în cazul unor activităţi cu caracter ilicit desfăşurate de membrii unei asociaţii, pune în discuţie o problemă de aplicare a legii, fapt ce excedă competenţei Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate faţă de art. 23 alin. (8) din Constituţie, se apreciază că acestea nu sunt incidente şi nu au relevanţă în cauză.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 56 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.39 din 31 ianuarie 2000. Textul legal criticat are următorul conţinut:
- Art. 56 alin. (1) lit. b): "Asociaţia se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate: [...]
b) când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale:
- Art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată".
- Art. 130 alin. (1): "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât autorul porneşte de la o premisă greşită, punând semnul egalităţii între două noţiuni între care există o evidentă deosebire de sferă: noţiunea generică de ilicit, cu o sferă atotcuprinzătoare, în care sunt incluse toate manifestările contrare normelor legale imperative, indiferent de domeniul de incidenţă, şi noţiunea de ilicit penal, în a cărei arie de reglementare, mult mai restrânsă şi care se subsumează sferei noţiunii generice de ilicit, sunt incluse exclusiv manifestările pe care normele de drept penal le califică expres şi limitativ ca fiind infracţiuni.
Acreditarea, voluntară sau involuntară, a acestei confuzii îi permite autorului excepţiei să îşi argumenteze critica prin raportare la textele constituţionale menţionate, apreciind că norma legală dedusă controlului contravine prezumţiei de nevinovăţie şi, totodată, eludează rolul Ministerului Public, care ar fi trebuit sesizat în prealabil în legătură cu activităţile ilicite desfăşurate de asociaţie, potrivit art. 227 din Codul de procedură penală.
Or, ţinând seama de cele arătate şi având în vedere că sancţiunea instituită prin reglementarea legală în cauză priveşte asociaţiile, aşadar subiecte colective de drept care, cel puţin de lege lata, nu pot avea calitatea de subiecte active ale ilicitului penal, normele constituţionale de referinţă nu sunt incidente şi, în consecinţă, nu se poate reţine nici o încălcare a lor.
În ipoteza în care "mijloacele ilicite", în formula textului legal criticat, ar fi constitutive de infracţiuni, persoanele fizice, membri ai organului de conducere, care, în această calitate, le-au utilizat, urmează să răspundă penal, faptele lor antrenând, totodată, incidenţa reglementării legale în cauză. Fără îndoială că, într-o atare ipoteză, hotărârea judecătorească de dizolvare a asociaţiei va fi subsecventă hotărârii de condamnare, soluţie principială căreia textul legal criticat nu-i opune nici un fine de neprimire.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000, excepţie ridicată de Asociaţia "Figaro-Potra" din Alba Iulia în Dosarul nr. 6.426/2002 al Judecătoriei Alba Iulia.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2003.

PREŞEDINTE
prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:12

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.