LEGE nr.398 din 7 octombrie 2003
pentru ratificarea Acordului de comerţ liber dintre România şi Bosnia şi Herţegovina, semnat la Sarajevo la 8 aprilie 2003
Textul actului publicat în M.Of. nr. 745/24 oct. 2003

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Se ratifică Acordul de comerţ liber dintre România şi Bosnia şi Herţegovina, semnat la Sarajevo la 8 aprilie 2003.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 4 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU

Bucureşti, 7 octombrie 2003.
Nr. 398.


Acord de comerţ liber dintre România şi Bosnia şi Herţegovina

PREAMBUL

România şi Bosnia şi Herţegovina, denumite în cele ce urmează părţi,
reafirmând angajamentul lor pentru o democraţie bazată pe respectarea regulilor de drept, drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale,
reamintind intenţia lor de a participa activ la procesul de integrare economică în Europa ca o dimensiune importantă a stabilităţii pe continentul european şi exprimându-şi disponibilitatea de a coopera pentru a găsi căi şi mijloace de întărire a acestui proces,
reafirmând angajamentul lor faţă de principiile economiei de piaţă care constituie baza relaţiilor lor,
convinse că acest acord va crea un nou climat pentru relaţiile economice dintre părţi şi pentru dezvoltarea comerţului şi investiţiilor,
hotărâte în acest scop să elimine progresiv obstacolele din calea unei părţi substanţiale a întregului lor comerţ reciproc, în conformitate cu prevederile Acordului general pentru tarife şi comerţ (denumit în cele ce urmează GATT 1994) şi ale Acordului privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (denumită în cele ce urmează OMC), având în vedere că aderarea la OMC este o prioritate pentru Bosnia şi Herţegovina,
considerând că nici o prevedere a acestui acord nu poate fi interpretată ca exceptând părţile de la obligaţiile lor decurgând din alte acorduri internaţionale, îndeosebi GATT 1994 şi Acordul privind constituirea OMC,
ferm convinse că acest acord va accelera intensificarea relaţiilor comerciale reciproc avantajoase dintre părţi şi va contribui la procesul de integrare în Europa,
au decis după cum urmează:

ARTICOLUL 1
Obiective

1. Părţile vor stabili gradual, în cadrul unei perioade de tranziţie care se va încheia la data de 1 ianuarie 2005, o zonă de comerţ liber privind o parte substanţială a întregului lor comerţ reciproc, potrivit prevederilor acestui acord şi în conformitate cu art. XXIV din GATT 1994 şi cu Acordul privind constituirea OMC.

2. Obiectivele acestui acord sunt:

a) de a promova, prin extinderea comerţului, dezvoltarea armonioasă a relaţiilor economice dintre părţi şi, prin aceasta, intensificarea dezvoltării activităţii economice, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă şi stabilitate financiară;
b) de a asigura condiţii corecte de concurenţă în comerţul dintre părţi;
c) de a contribui, prin înlăturarea barierelor din calea comerţului, la dezvoltarea armonioasă şi extinderea comerţului mondial;
d) de a întări cooperarea dintre părţi.

CAPITOLUL I
Produse industriale

ARTICOLUL 2
Domeniul de aplicare

1. Prevederile acestui capitol se vor aplica produselor industriale originare în cele două părţi.

2. În scopul acestui acord, termenul produse industriale înseamnă produsele cuprinse în cap. 25-97 din Sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, cu excepţia produselor cuprinse în anexa I la prezentul acord.

ARTICOLUL 3
Taxa de bază

1. Pentru fiecare produs, taxa vamală de bază la care urmează să se aplice reducerile succesive stabilite în acest acord va fi taxa la nivelul naţiunii celei mai favorizate, în vigoare la data intrării în vigoare a acestui acord.

2. Dacă, după intrarea în vigoare a acestui acord, orice reducere tarifară este aplicată pe o bază erga omnes, în special reduceri rezultând din negocieri tarifare în cadrul OMC, asemenea taxe vamale reduse vor înlocui taxele vamale de bază la care se face referire în paragraful 1 al acestui articol, începând cu data de la care sunt aplicate aceste reduceri.

Dacă o reducere de taxe este rezultată dintr-o suspendare a taxelor pe o anumită perioadă aceste taxe reduse vor înlocui taxele de bază numai pe perioada acestei suspendări.

3. Taxele reduse, calculate conform paragrafelor 1 şi 2 ale acestui articol, vor fi aplicate cu rotunjire la prima zecimală.

4. Părţile îşi vor comunica reciproc taxele vamale de bază respective.

ARTICOLUL 4
Taxe vamale de import, taxe cu efect echivalent şi taxe de import de natură fiscală

1. Nici o nouă taxă vamală de import, taxă cu efect echivalent taxelor vamale de import şi taxă de import de natură fiscală nu vor fi introduse în comerţul dintre părţi începând cu data intrării în vigoare a acestui acord.

2. Părţile îşi vor acorda, pe o bază reciprocă, tratamentul de import cel mai favorabil pe care îl acordă furnizorilor din terţe ţări cu care aplică acorduri de comerţ liber.

3. Taxele vamale de import aplicate în România pentru produsele industriale originare din Bosnia şi Herţegovina vor fi eliminate de la data intrării în vigoare a acestui acord.

4. Taxele vamale de import, taxele cu efect echivalent şi taxele de import de natură fiscală, aplicate în Bosnia şi Herţegovina la data intrării în vigoare a acestui acord, pentru produse industriale originare din România, vor fi reduse progresiv, în conformitate cu următorul calendar, cu excepţia produselor cuprinse în anexa II la acest acord:

5. Taxele vamale de import, taxele cu efect echivalent şi taxele de import de natură fiscală, aplicate în Bosnia şi Herţegovina la data intrării în vigoare a acestui acord, pentru produse industriale originare din România, cuprinse în anexa II la prezentul acord, vor fi reduse progresiv în conformitate cu următorul calendar:

ARTICOLUL 5
Taxe vamale de export, taxe cu efect echivalent şi taxe de export de natură fiscală

1. Nici o nouă taxă vamală de export, taxă cu efect echivalent şi taxă de export de natură fiscală nu vor fi introduse în comerţul dintre părţi începând cu data intrării în vigoare a acestui acord.

2. Părţile vor elimina, de la data intrării în vigoare a acestui acord, toate taxele vamale de export, taxele cu efect echivalent şi taxele de export de natură fiscală.

ARTICOLUL 6
Restricţii cantitative la import şi export şi măsuri cu efect echivalent

1. Nici o nouă restricţie cantitativă la import şi export sau măsură cu efect echivalent nu va fi introdusă în comerţul dintre părţi de la data intrării în vigoare a acestui acord.

2. Toate restricţiile cantitative la import şi export şi măsurile cu efect echivalent vor fi eliminate la data intrării în vigoare a acestui acord.

ARTICOLUL 7
Bariere tehnice în calea comerţului

1. Drepturile şi obligaţiile părţilor referitoare la reglementările cu caracter tehnic sau standarde şi măsurile conexe vor fi guvernate de Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerţului din cadrul OMC.

2. Părţile vor coopera şi vor face schimb de informaţii în domeniul evaluării conformităţii, standardizării, metrologiei şi acreditării, cu scopul de a reduce şi a elimina barierele tehnice în calea comerţului.

3. Fiecare parte, la cererea celeilalte părţi, va furniza informaţii asupra unor cazuri specifice de norme tehnice, standarde şi alte măsuri legate de acestea.

4. În scopul reducerii şi eliminării barierelor tehnice şi când condiţiile practice sunt îndeplinite, autorităţile competente ale părţilor vor încheia acorduri privind recunoaşterea reciprocă a rezultatelor la teste, a certificatelor de conformitate şi a altor documente legate direct sau indirect de evaluarea conformităţii produselor care fac obiectul comerţului dintre părţi.

CAPITOLUL II
Produse agricole

ARTICOLUL 8
Domeniul de aplicare

1. Prevederile acestui capitol se vor aplica produselor agricole originare în cele două părţi.

2. În scopul acestui acord, termenul produse agricole înseamnă produsele cuprinse în cap. 1-24 din Sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, inclusiv produsele cuprinse în anexa I la acest acord.

ARTICOLUL 9
Taxa de bază

1. Pentru fiecare produs, taxa vamală de bază la care urmează să se aplice reducerile succesive stabilite în acest acord va fi taxa la nivelul naţiunii celei mai favorizate, în vigoare la data intrării în vigoare a acestui acord.

2. Dacă, după intrarea în vigoare a acestui acord, orice reducere tarifară este aplicată pe o bază erga omnes, în special reduceri rezultând din negocieri tarifare în cadrul OMC, asemenea taxe vamale reduse vor înlocui taxele vamale de bază la care se face referire în paragraful 1 al acestui articol, începând cu data de la care sunt aplicate aceste reduceri.

Dacă o reducere de taxe este rezultată dintr-o suspendare a taxelor pe o anumită perioadă, aceste taxe reduse vor înlocui taxele de bază numai pe perioada acestei suspendări.

3. Taxele reduse, calculate conform paragrafelor 1 şi 2 ale acestui articol, vor fi aplicate cu rotunjire la prima zecimală.

4. Părţile îşi vor comunica reciproc taxele vamale de bază respective.

ARTICOLUL 10
Schimbul de concesii

1. Părţile îşi vor acorda reciproc concesiile cuprinse în anexa III la acest acord, în conformitate cu prevederile acestui capitol şi cu cele cuprinse în acea anexă.

2. Luând în considerare:

ARTICOLUL 11
Taxe vamale de export, taxe cu efect echivalent şi taxe de export de natură fiscală

1. Nici o nouă taxă vamală de export, taxă cu efect echivalent şi taxă de export de natură fiscală nu vor fi introduse în comerţul dintre părţi începând cu data intrării în vigoare a acestui acord.

2. Părţile vor elimina, de la data intrării în vigoare a acestui acord, toate taxele vamale de export, taxele cu efect echivalent şi taxele de export de natură fiscală.

ARTICOLUL 12
Restricţii cantitative la import şi export şi măsuri cu efect echivalent

1. Nici o nouă restricţie cantitativă la import şi export sau măsură cu efect echivalent nu va fi introdusă în comerţul dintre părţi de la data intrării în vigoare a acestui acord.

2. Toate restricţiile cantitative la import şi export şi măsurile cu efect echivalent vor fi eliminate la data intrării în vigoare a acestui acord.

ARTICOLUL 13
Politici agricole

1. Fără a prejudicia concesiile acordate în baza art. 10 din acest acord, prevederile acestui capitol nu vor restricţiona în nici un fel continuarea politicilor agricole respective ale părţilor sau aplicarea oricăror măsuri în cadrul acestor politici, inclusiv implementarea prevederilor în materie ale Acordului privind agricultura din cadrul OMC.

2. Părţile îşi vor notifica reciproc schimbările intervenite în politicile lor agricole sau măsurile aplicate, care pot afecta condiţiile comerţului dintre ele cu produse agricole. La cererea unei părţi, vor avea loc imediat consultări pentru examinarea situaţiei.

ARTICOLUL 14
Măsuri specifice de salvgardare

Indiferent de alte prevederi ale acestui acord, îndeosebi ale art. 28, dată fiind sensibilitatea deosebită a pieţelor agricole, dacă importul de produse originare din una dintre părţi, care fac obiectul concesiilor acordate în baza acestui acord, cauzează perturbări serioase pieţei celeilalte părţi, părţile vor intra imediat în consultări pentru a se găsi o soluţie adecvată. Până la o astfel de soluţie, partea în cauză poate lua măsurile pe care le consideră necesare, în conformitate cu prevederile GATT 1994 şi ale altor acorduri relevante, în materie, din cadrul OMC.

ARTICOLUL 15
Măsuri sanitare şi fitosanitare

Părţile vor aplica reglementările lor în domeniile veterinar, sanitar şi fitosanitar, în conformitate cu Acordul privind măsurile sanitare şi fitosanitare din cadrul OMC.

ARTICOLUL 16
Bariere tehnice în calea comerţului

1. Drepturile şi obligaţiile părţilor referitoare la reglementările cu caracter tehnic sau standarde şi măsurile conexe vor fi guvernate de Acordul privind obstacolele tehnice în calea comerţului din cadrul OMC.

2. Părţile vor coopera şi vor face schimb de informaţii în domeniul evaluării conformităţii, standardizării, metrologiei şi acreditării, cu scopul de a reduce şi a elimina barierele tehnice în calea comerţului.

3. Fiecare parte, la cererea celeilalte părţi, va furniza informaţii asupra unor cazuri specifice de norme tehnice, standarde şi alte măsuri legate de acestea.

4. În scopul reducerii şi eliminării barierelor tehnice şi când condiţiile practice sunt îndeplinite, autorităţile competente ale părţilor vor încheia acorduri privind recunoaşterea reciprocă a rezultatelor la teste, a certificatelor de conformitate şi a altor documente legate direct sau indirect de evaluarea conformităţii produselor care fac obiectul comerţului dintre părţi.

CAPITOLUL III
Prevederi generale

ARTICOLUL 17
Reguli de origine şi cooperare în domeniul administraţiei vamale

1. Părţile

au convenit să aplice în comerţul reciproc regulile de origine preferenţiale, armonizate la nivel european, bazate pe cumul bilateral, inclusiv toate amendamentele existente sau viitoare. În cazul în care regulile de origine europene vor fi amendate, Comitetul mixt va lua decizia de a le amenda corespunzător.

2. Protocolul 1 la acest acord (denumit în cele ce urmează Protocolul 1) stabileşte regulile de origine şi metodele aferente de cooperare administrativă.

3. Părţile vor lua măsuri adecvate, inclusiv efectuarea de examinări periodice în cadrul Comitetului mixt şi aranjamente pentru cooperarea administrativă, pentru a se asigura ca prevederile Protocolului 1 şi ale art. 3-8, 9-13, 18, 28 şi 30 ale acestui acord să fie aplicate efectiv şi în mod armonios, pentru a se reduce cât mai mult posibil formalităţile impuse comerţului şi pentru a se ajunge la soluţii reciproc satisfăcătoare la toate dificultăţile care apar din punerea în aplicare a acestor prevederi.

ARTICOLUL 18
Taxarea internă

1. Părţile se vor abţine de la orice măsură sau practică de natură fiscală internă care să instituie, direct sau indirect, o discriminare între produsele originare din cele două părţi.

2. Exportatorii din cele două părţi nu pot beneficia de rambursarea impozitării interne care să depăşească suma impozitării indirecte aplicabile produselor exportate pe teritoriul uneia dintre părţi.

ARTICOLUL 19
Excepţii generale

Acest acord nu va exclude aplicarea de interdicţii sau restricţii la import, export ori asupra mărfurilor în tranzit, justificate din motive de: moralitate publică, politică sau securitate publică; protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor sau plantelor; protecţia patrimoniului naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică; protecţia proprietăţii intelectuale; reglementări privind aurul şi argintul sau protecţia mediului ori conservarea resurselor naturale epuizabile, dacă asemenea măsuri sunt aplicate efectiv în legătură cu restricţii asupra producţiei sau consumului intern. Asemenea interdicţii sau restricţii nu vor constitui totuşi un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie deghizată în comerţul dintre părţi.

ARTICOLUL 20
Excepţii de securitate

Nici o prevedere din acest acord nu va împiedica o parte să ia orice măsură pe care o consideră necesară:

a) pentru a preveni dezvăluirea de informaţii contrare intereselor sale esenţiale de securitate;
b) pentru protecţia intereselor sale esenţiale de securitate sau pentru îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ori a politicilor naţionale:

(i) privind traficul de arme, muniţie şi mijloace de război, cu condiţia ca asemenea măsuri să nu prejudicieze condiţiile de concurenţă în privinţa produselor care nu sunt destinate unor scopuri militare specifice şi traficul cu alte mărfuri, materiale sau servicii, care se efectuează direct şi indirect, în scopul aprovizionării unui complex militar; sau

(ii) privind neproliferarea armelor biologice şi chimice, armelor nucleare sau a altor dispozitive explozive nucleare; sau (iii) luate în timp de război sau alte tensiuni internaţionale serioase.

ARTICOLUL 21
Monopolurile de stat

1. Părţile vor ajusta progresiv orice monopol de stat cu caracter comercial, astfel încât să se asigure că, până la sfârşitul perioadei de tranziţie specificate în art. 1 din acest acord, nici o discriminare privind condiţiile în care mărfurile sunt procurate şi comercializate să nu existe între naţionalii părţilor. Părţile se vor informa reciproc asupra măsurilor adoptate pentru aplicarea acestui obiectiv.

2. Prevederile acestui articol se vor aplica oricărui organism prin care autorităţile competente ale părţilor, de drept sau de fapt, direct ori indirect, supraveghează, determină sau influenţează în mod apreciabil importurile ori exporturile dintre părţi. Aceste prevederi se vor aplica în mod asemănător monopolurilor delegate de stat altor entităţi.

ARTICOLUL 22
Plăţile

1. Plăţile în valută convertibilă, efectuate în legătură cu comerţul cu mărfuri dintre părţi, şi transferul unor asemenea plăţi spre teritoriul părţii în care creditorul este rezident vor fi libere de orice restricţie.

2. Părţile se vor abţine de la orice restricţii de schimb valutar sau administrative la acordarea, rambursarea sau acceptarea de credite comerciale pe termen scurt şi mediu, la care participă un rezident al unei părţi.

3. Indiferent de prevederile paragrafului 2 al acestui articol, orice măsuri privind plăţile curente în legătură cu circulaţia mărfurilor vor fi în conformitate cu condiţiile prevăzute de art. VIII din Acordul privind Fondul Monetar Internaţional.

ARTICOLUL 23
Reguli de concurenţă privind întreprinzătorii

1. Sunt considerate incompatibile cu funcţionarea corectă a acestui acord, în măsura în care pot afecta comerţul dintre părţi, următoarele:

a) orice înţelegeri între întreprinzători, hotărâre a asociaţiilor de întreprinzători şi practici concertate între întreprinzători, care au ca obiect sau efect împiedicarea, restricţionarea sau distorsionarea concurenţei;
b) abuzul, de către unul sau mai mulţi întreprinzători, de o poziţie dominantă pe teritoriul părţilor, luat în întregime sau într-o parte substanţială a acestuia.

2. Prevederile paragrafului 1 al acestui articol se vor aplica activităţilor tututor întreprinzătorilor, inclusiv celor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul public şi celor cărora părţile le acordă drepturi speciale sau exclusive. Întreprinzătorii abilitaţi cu efectuarea de servicii de interes economic general sau având caracter de monopol generator de venituri se vor supune prevederilor paragrafului 1 al acestui articol, dacă aplicarea acestora nu împiedică, de drept sau de fapt, îndeplinirea anumitor sarcini publice ce le-au fost încredinţate.

3. În ceea ce priveşte produsele agricole, prevederile paragrafului 1 a) al acestui articol nu se vor aplica acelor acorduri, decizii sau practici care sunt parte integrantă a unei organizări de piaţă naţională.

4. Dacă o parte consideră că o anumită practică este incompatibilă cu prevederile paragrafelor 1 şi 2 ale acestui articol şi dacă o asemenea practică cauzează ori ameninţă să cauzeze un prejudiciu serios intereselor acelei părţi sau pagube materiale industriei sale naţionale, ea poate adopta măsuri adecvate în condiţiile şi în conformitate cu procedura menţionată la art. 32 din acest acord.

ARTICOLUL 24
Ajutorul de stat

1. Orice ajutor acordat de o parte sau din resurse ale statului, indiferent de forma lui, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinzători sau producţia anumitor bunuri, în măsura în care poate afecta comerţul dintre părţi, va fi incompatibil cu funcţionarea corespunzătoare a acestui acord.

2. În cazul produselor agricole, prevederile paragrafului 1 al acestui articol se vor aplica în conformitate cu acordurile relevante din cadrul OMC.

3. Comitetul mixt va adopta, într-o perioadă de 3 ani de la intrarea în vigoare a acestui acord, criteriile pe baza cărora vor fi evaluate practicile contrare paragrafului 1 al acestui articol, precum şi regulile pentru aplicarea lor.

4. Părţile vor asigura transparenţa în domeniul ajutorului de stat, între altele, prin raportarea anuală la Comitetul mixt a sumei totale şi repartizării ajutorului de stat şi prin furnizarea celeilalte părţi, la cererea acesteia, de informaţii despre programe de ajutor şi despre anumite cazuri individuale specifice de ajutor de stat.

5. Dacă o parte consideră că o anumită practică, inclusiv în agricultură:

6. Astfel de măsuri adecvate pot fi luate numai în conformitate cu procedurile şi condiţiile menţionate în GATT 1994, OMC şi în alte instrumente relevante negociate sub auspiciile acestora, care sunt aplicabile între părţile în cauză.

ARTICOLUL 25
Achiziţii publice

1. Părţile consideră liberalizarea pieţelor lor de achiziţii publice ca un obiectiv al acestui acord.

2. Părţile vor ajusta progresiv reglementările, condiţiile şi practicile lor privind achiziţiile publice, pentru a acorda furnizorilor din cealaltă parte acces la procedurile de atribuire a contractelor pe pieţele lor de achiziţii publice.

3. Comitetul mixt va examina evoluţiile legate de realizarea obiectivelor acestui articol şi poate recomanda modalităţi practice de aplicare a prevederilor paragrafului 2 al acestui articol, astfel încât să asigure accesul liber, transparenţa şi o deschidere reciprocă a pieţelor de achiziţii publice ale părţilor.

ARTICOLUL 26
Protecţia proprietăţii intelectuale

1. Părţile vor acorda şi vor asigura protecţia adecvată şi efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală, pe o bază nediscriminatorie, incluzând măsuri de acordare şi aplicare a acestor drepturi. Protecţia va fi îmbunătăţită la un nivel corespunzător standardelor principale din acordurile multilaterale care sunt specificate în anexa IV la acest acord.

2. În sensul prezentului acord, protecţia proprietăţii intelectuale include, în special, protecţia drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, inclusiv baze de date şi programe de computer, mărci comerciale pentru bunuri şi servicii, indicaţii geografice, brevete, desenele industriale, noile varietăţi de plante, topografiile circuitelor integrate, precum şi informaţiile nefăcute publice privind know-how.

3. Părţile vor coopera în probleme de proprietate intelectuală. Ele vor ţine, la cererea oricărei părţi, consultări la nivel de experţi în aceste probleme, în special cu privire la activităţi legate de convenţii internaţionale existente sau viitoare de armonizare, administrare şi aplicare a proprietăţii intelectuale şi la activităţi în acest domeniu în organizaţii internaţionale, cum ar fi Organizaţia Mondială a Comerţului şi Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, precum şi la relaţiile părţilor cu terţe ţări în probleme de proprietate intelectuală.

4. Implementarea acestui articol va fi evaluată cu regularitate de către părţi. Ca urmare a unor dificultăţi comerciale în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv proprietatea industrială, oricare dintre părţi poate solicita consultări urgente în vederea găsirii unei soluţii reciproc acceptabile.

ARTICOLUL 27
Dumping

Dacă o parte constată că se practică dumping, în sensul art. VI din GATT 1994, în relaţiile comerciale guvernate de acest acord, acea parte poate lua măsurile adecvate faţă de această practică, în conformitate cu Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI al GATT 1994, în condiţiile şi în conformitate cu procedura stabilită în art. 32 din acest acord.

ARTICOLUL 28
Măsuri generale de salvgardare

În cazul în care un produs este importat în cantităţi atât de mari şi în astfel de condiţii încât produce sau ameninţă cu producerea:

a) unui prejudiciu serios producătorilor interni de produse similare sau direct concurente pe teritoriul părţii importatoare; sau
b) unor perturbări serioase în orice sector al economiei sau dificultăţi care ar putea produce deteriorări serioase în situaţia economică a regiunii, partea în cauză poate lua măsuri adecvate în condiţiile şi în conformitate cu Acordul OMC privind salvgardarea şi cu procedura stabilită în art. 32 din acest acord.

ARTICOLUL 29
Ajustare structurală

1. Măsuri excepţionale de durată limitată, care derogă de la prevederile art. 4 din acest acord, pot fi luate în cazul produselor industriale de oricare dintre părţi, sub forma unor taxe vamale majorate.

2. Aceste măsuri pot viza numai industriile noi sau anumite sectoare supuse restructurării ori confruntate cu dificultăţi serioase, îndeosebi acolo unde aceste dificultăţi produc probleme sociale importante.

3. Taxele vamale de import aplicabile de partea în cauză la produsele originare din cealaltă parte, introduse în conformitate cu paragrafele 1 şi 2 ale acestui articol, nu pot depăşi 25% ad valorem şi vor menţine un element de preferinţă în cadrul taxelor vamale pentru produsele originare din cealaltă parte. Valoarea totală a importurilor produselor supuse acestor măsuri nu poate depăşi 15% din importul total de produse industriale din cealaltă parte, aşa cum sunt definite în cap. I din acest acord, pe perioada ultimului an pentru care sunt disponibile date statistice.

4. Aceste măsuri se vor aplica pe o perioadă care să nu depăşească perioada de tranziţie la care se face referire în paragraful 1 al art. 1 din acest acord.

5. Nici o astfel de măsură nu poate fi introdusă în legătură cu un produs dacă au trecut mai mult de 3 ani de la eliminarea tuturor taxelor vamale şi restricţiilor cantitative, a taxelor ori măsurilor cu efect echivalent, referitoare la acel produs.

6. Partea în cauză va informa cealaltă parte despre orice măsuri excepţionale pe care intenţionează să le ia şi, la cererea celeilalte părţi, vor avea loc consultări imediate în cadrul Comitetului mixt privind astfel de măsuri şi sectoarele la care ele se aplică, înainte ca ele să fie aplicate.

În cazul în care se iau astfel de măsuri, partea în cauză va prezenta Comitetului mixt un calendar pentru eliminarea taxelor vamale introduse în baza acestui articol. Acest calendar va prevedea eşalonarea eliminării acestor taxe în rate anuale egale, începând, cel mai târziu, la 2 ani după introducerea lor. Comitetul mixt poate decide asupra unui calendar diferit.

ARTICOLUL 30
Reexportul şi lipsa serioasă

În cazul în care aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din acest acord conduce la:

a) reexport către o ţară terţă faţă de care partea exportatoare menţine pentru produsul respectiv restricţii cantitative la export, taxe de export sau măsuri ori taxe cu efect echivalent; sau
b) o lipsă serioasă sau o ameninţare cu aceasta la un produs esenţial pentru partea exportatoare şi în cazul în care situaţiile la care se face referire mai sus provoacă sau este posibil să provoace dificultăţi majore pentru partea exportatoare, acea parte poate lua măsuri adecvate în condiţiile şi în conformitate cu procedurile menţionate la art. 32 din acest acord.

ARTICOLUL 31
Îndeplinirea obligaţiilor

1. Părţile vor lua orice măsuri necesare îndeplinirii obligaţiilor lor decurgând din acest acord. Ele se vor asigura ca obiectivele stabilite prin acest acord să fie atinse.

2. Dacă o parte consideră că cealaltă parte nu a reuşit să îşi îndeplinească o obligaţie decurgâng din acest acord, această parte poate lua măsurile adecvate în condiţiile şi în concordanţă cu prevederile ce decurg din art. 32 din acest acord.

ARTICOLUL 32
Procedura de aplicare a măsurilor de salvgardare

1. Înainte de iniţia procedura de aplicare a măsurilor de salvgardare stabilite în următoarele paragrafe, părţile se vor strădui să rezolve orice diferende dintre ele prin consultări directe.

2. În cazul în care, pentru importurile de produse care pot genera situaţia descrisă în art. 28 din acest acord, o parte introduce proceduri administrative având ca scop obţinerea rapidă de informaţii cu privire la tendinţele fluxurilor comerciale, ea va informa cealaltă parte.

3. Fără a prejudicia prevederile paragrafului 7 al acestui articol, partea care are în vedere să recurgă la măsuri de salvgardare va notifica prompt acest lucru celeilalte părţi şi îi va furniza toate informaţiile relevante. Între părţi vor avea loc, fără întârziere, consultări în cadrul Comitetului mixt, în vederea găsirii unei soluţii reciproc acceptabile.

4. a) În ceea de priveşte art. 27, 28 şi 30 din acest acord, Comitetul mixt va examina cazul sau situaţia şi poate lua orice decizie necesară pentru a pune capăt dificultăţilor notificate de partea în cauză. În cazul absenţei unei astfel de decizii în decurs de 30 de zile de când problema a fost supusă Comitetului mixt, partea în cauză poate adopta măsurile necesare pentru remedierea situaţiei.

b) În ceea ce priveşte art. 31 din acest acord, partea în cauză poate lua măsuri adecvate după încheierea consultărilor sau după trecerea unei perioade de 3 luni de la data notificării făcute celeilalte părţi.
c) În ceea ce priveşte art. 23 şi 24 din acest acord, partea în cauză va acorda Comitetului mixt toată asistenţa necesară pentru examinarea situaţiei şi, dacă este cazul, pentru eliminarea practicii contestate. Dacă cealaltă parte nu reuşeşte să elimine practica contestată în perioada fixată de Comitetul mixt sau dacă Comitetul mixt nu reuşeşte să ajungă la un acord în termen de 30 de zile lucrătoare de la data la care i-a fost sesizat cazul, partea în cauză poate adopta măsurile adecvate pentru a face faţă dificultăţilor care rezultă din practica în discuţie.

5. Măsurile de salvgardare luate vor fi notificate imediat celeilalte părţi. Ele vor fi limitate în privinţa ariei de cuprindere şi duratei lor la ceea ce este strict necesar pentru a corecta situaţia care a condus la aplicarea lor şi nu vor depăşi prejudiciul cauzat de practica sau dificultatea în discuţie. Se va acorda prioritate acelor măsuri care să perturbe cel mai puţin funcţionarea acestui acord.

6. Măsurile de salvgardare luate vor face obiectul consultărilor periodice în cadrul Comitetului mixt, în vederea atenuării lor cât mai curând posibil sau pentru eliminarea lor atunci când condiţiile existente nu mai justifică menţinerea lor.

7. Atunci când circumstanţe excepţionale necesitând o acţiune imediată fac imposibilă o examinare prealabilă, partea în cauză poate, în cazul art. 27, 28 şi 30 din acest acord, să aplice neîntârziat măsuri provizorii strict necesare pentru remedierea situaţiei. Măsurile luate vor fi notificate fără întârziere şi vor avea loc consultări între părţi, cât mai curând posibil, în cadrul Comitetului mixt.

ARTICOLUL 33
Dificultăţi ale balanţei de plăţi

1. Părţile se vor strădui să evite impunerea de măsuri restrictive, inclusiv măsuri referitoare la importuri, pe motive de dificultăţi ale balanţei de plăţi.

2. În cazul în care una dintre părţi are dificultăţi serioase ale balanţei de plăţi sau este ameninţată iminent de asemenea dificultăţi, partea în cauză poate, în conformitate cu condiţiile stabilite de GATT 1994 şi OMC, să adopte măsuri restrictive, inclusiv măsuri vizând importurile, care vor fi de durată limitată şi nu vor depăşi ceea ce este necesar pentru remedierea situaţiei balanţei de plăţi. Măsurile vor fi atenuate gradual pe măsură ce se îmbunătăţesc condiţiile balanţei de plăţi şi vor fi eliminate atunci când condiţiile nu vor mai justifica existenţa lor. Partea în cauză va informa cealaltă parte despre introducerea lor şi, atunci când este posibil, despre calendarul eliminării lor.

ARTICOLUL 34
Servicii şi investiţii

1. Părţile recunosc importanţa crescândă a anumitor domenii, cum este cel al serviciilor şi investiţiilor. În eforturile lor de a dezvolta treptat şi de a-şi lărgi cooperarea, îndeosebi în contextul integrării europene, ele vor coopera în vederea realizării unei liberalizări treptate şi a deschiderii reciproce a pieţelor lor pentru investiţii şi comerţul cu servicii,

luând în considerare prevederile relevante din Acordul general privind comerţul cu servicii (GATS).

2. Părţile vor discuta în Comitetul mixt această cooperare, în vederea dezvoltării şi adâncirii relaţiilor lor reglementate de acest articol.

ARTICOLUL 35
Clauza evolutivă

În cazul în care o parte consideră că ar fi în interesul economiilor părţilor să dezvolte şi să adâncească relaţiile stabilite de acest acord, prin extinderea lor la domenii neacoperite de acesta, va prezenta o cerere motivată celeilalte părţi. Comitetul mixt poate să examineze o astfel de cerere şi, dacă este cazul, poate face recomandări, îndeosebi în vederea începerii negocierilor.

ARTICOLUL 36
Comitetul mixt

1. Se înfiinţează Comitetul mixt, care va fi alcătuit din reprezentanţi ai părţilor.

2. Aplicarea acestui acord va fi supravegheată şi administrată de Comitetul mixt.

3. În scopul aplicării adecvate a acestui acord, părţile vor face schimb de informaţii şi, la cererea unei părţi, vor ţine consultări în cadrul Comitetului mixt. Comitetul mixt va continua să examineze posibilitatea eliminării în continuare a obstacolelor din calea comerţului dintre părţi.

4. Comitetul mixt poate adopta decizii în cazurile expres prevăzute în acest acord. Asupra altor probleme Comitetul mixt poate face recomandări.

ARTICOLUL 37
Procedurile Comitetului mixt

1. Pentru aplicarea adecvată a acestui acord, Comitetul mixt se va întruni ori de câte ori este necesar. Fiecare parte poate cere ca o reuniune să aibă loc.

2. Comitetul mixt va acţiona prin consens.

3. Dacă un reprezentant în Comitetul mixt al unei părţi la acest acord a acceptat o decizie sub rezerva îndeplinirii cerinţelor legale interne, decizia va intra în vigoare, dacă prin aceasta nu este prevăzută o dată mai târzie, la data când este primită notificarea scrisă privind îndeplinirea acelor cerinţe.

4. Comitetul mixt poate decide constituirea acelor subcomitete şi grupuri de lucru pe care le consideră necesare pentru a-l sprijini să-şi îndeplinească sarcinile.

ARTICOLUL 38
Uniuni vamale, zone de comerţ liber şi comerţul de frontieră

1. Acest acord nu va împiedica menţinerea sau înfiinţarea de uniuni vamale, zone de comerţ liber sau aranjamente privind comerţul de frontieră, în măsura în care acestea nu afectează negativ regimul comercial dintre părţi şi, îndeosebi, prevederile privind regulile de origine prevăzute de acest acord.

2. La cerere, părţile se vor informa reciproc asupra oricăror acorduri care stabilesc uniuni vamale sau zone de comerţ liber, încheiate cu alte state.

ARTICOLUL 39
Aplicare teritorială

Acest acord se va aplica teritoriului vamal al fiecărei părţi.

ARTICOLUL 40
Anexe şi protocoale

1. Anexele şi Protocolul 1 la prezentul acord fac parte integrantă din acesta.

2. Comitetul mixt poate decide amendarea anexelor şi protocoalelor, în conformitate cu legislaţia naţională a părţilor.

ARTICOLUL 41
Amendamente

Amendamentele la acest acord vor intra în vigoare în conformitate cu procedura prevăzută la art. 42 din acest acord.

ARTICOLUL 42
Intrarea în vigoare

Acest acord va intra în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni care urmează datei la care s-a primit, pe cale diplomatică, ultima notificare scrisă prin care părţile se informează reciproc că procedurile legale interne pentru intrarea în vigoare a acestui acord au fost îndeplinite.

ARTICOLUL 43
Valabilitate şi încetarea efectelor

1. Acest acord este încheiat pe o perioadă nelimitată.

2. Fiecare parte îl poate denunţa, prin căi diplomatice, printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părţi. În asemenea situaţie acordul va înceta să mai producă efecte începând cu prima zi a celei de a şaptea luni de la data la care cealaltă parte a primit notificarea.

3. Părţile sunt de acord ca, în cazul în care una dintre părţi aderă la Uniunea Europeană, acordul va înceta să mai producă efecte cu o zi înainte de data aderării la Uniunea Europeană, fără acordarea de compensaţii celeilalte părţi. În acest caz partea care aderă la Uniunea Europeană va informa cealaltă parte despre această aderare într-o perioadă rezonabilă.

Drept care subsemnaţii, împuterniciţi în mod corespunzător, am semnat prezentul acord.

Semnat la Sarajevo la data de 8 aprilie 2003, în două exemplare originale, fiecare dintre ele în limbile română, bosniacă/croată/sârbă şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de diferenţe în interpretare textul în limba engleză va prevala.

Pentru România,
Eugen Dijmărescu

Pentru Bosnia şi Herţegovina,
Mila Gadzic


Joi, 24 septembrie 2026, 01:56

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.