DECIZIE nr.345 din 18 septembrie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 15 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996
Textul actului publicat în M.Of. nr. 746/24 oct. 2003

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, excepţie ridicată de Eugen Huţanu în Dosarul nr. 4.203/2002 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, susţinând că exercitarea drepturilor cu privire la gestionarea fondului cinegetic se realizează cu respectarea dreptului de proprietate al titularului fondului. Se arată că, în cazul în care s-ar aduce prejudicii folosinţei de bază a terenului, proprietarul este îndreptăţit să ceară în justiţie daune-interese, în temeiul dreptului comun.
Pe de altă parte, se consideră că eventualele lacune ale legii nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională pronunţându-se numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 20 martie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 4.203/2002, Tribunalul Botoşani - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, excepţie ridicată de Eugen Huţanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul invocă definiţia dreptului de proprietate prevăzută de art. 480 din Codul civil, potrivit căreia proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege. Aşa fiind, se arată că art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 aduce atingere caracterului inviolabil al proprietăţii private, deoarece nu reglementează un drept corelativ obligaţiei proprietarului fondului de vânătoare de a permite exercitarea vânătorii, respectiv dreptul acestuia de a fi încunoştinţat în prealabil de acţiunile ce urmează a se desfăşura pe proprietatea sa. Astfel, se apreciază că sunt încălcate două dintre atributele dreptului de proprietate: jus utendi, prerogativă ce permite titularului dreptului să stăpânească în fapt bunul, şi jus fruendi, care se referă la facultatea conferită proprietarului de a utiliza bunul în interesul său propriu. Autorul consideră că îngrădirea sau limitarea nelegală a acestor două atribute "transformă proprietatea într-o simplă utopie", iar pe proprietar într-un deţinător al unui titlu lipsit de eficienţă juridică.
Pe de altă parte, în susţinerea excepţiei autorul invocă şi argumente de ordin practic, arătând că, dacă proprietarii de terenuri pe care se arondează fonduri de vânătoare ar cunoaşte din timp data la care reprezentanţii ocolului silvic organizează vânătoarea, ar lua măsuri de protecţie de natură a evita producerea unor consecinţe iremediabile.
Tribunalul Botoşani - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că, potrivit prevederilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 103/1996, vânatul, împreună cu biotopurile acestuia, constituie fondul cinegetic al României, reprezentând un bun public de interes naţional. Aşa fiind, exercitarea drepturilor cu privire la administrarea fondului cinegetic şi gestionarea fondurilor de vânătoare se face în condiţiile legii, cu respectarea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care sunt arondate fondurile de vânătoare, coexistenţa celor două categorii de drepturi fiind posibilă în regimul constituţional rezultat din prevederile art. 41 şi 135 din Constituţie.
Se consideră că dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 sunt constituţionale cu atât mai mult cu cât eventualele prejudicii ce s-ar aduce folosinţei de bază a terenului ar putea fi acoperite prin despăgubirea corespunzătoare a deţinătorului acestuia, în condiţiile legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul reţine că, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, limitele garantării dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar art. 135 din Constituţie prevede, în alin. (6), că proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii.
Sub acest aspect, prin dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 a fost stabilită o limitare a dreptului de proprietate a deţinătorilor de terenuri pe care se arondează fonduri de vânătoare, respectiv s-a instituit obligaţia de a permite exercitarea vânătorii pe aceste terenuri, având în vedere că, potrivit legii, vânatul este considerat bun public de interes naţional şi constituie resursă naturală regenerabilă de interes naţional şi internaţional. Legea prevede, de asemenea, condiţiile în care se pot desfăşura astfel de acţiuni, şi anume să nu se afecteze folosinţa de bază a terenurilor, în caz contrar, proprietarul putând solicita instanţei, potrivit dreptului comun şi în concordanţă cu principiul constituţional al garantării proprietăţii, daune-interese.
În consecinţă, se consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 este neîntemeiată.
În raport cu prevederile art. 480 din Codul civil, excepţia este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci "numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei".
Pe de altă parte, se consideră că, în fapt, autorul contestă lipsa din textul de lege a dispoziţiei referitoare la dreptul proprietarului de a fi încunoştinţat în prealabil cu privire la acţiunile de vânătoare ce urmează să se desfăşoare pe terenurile sale. Or, Curtea Constituţională se pronunţă, potrivit art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992, republicată, numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Prin urmare, şi sub acest aspect excepţia apare ca fiind inadmisibilă.
Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că Legea nr. 103/1996 reprezintă legea-cadru în domeniul fondului cinegetic. Din interpretarea sistematică a prevederilor acestei legi rezultă că vânatul României, care este bun public de interes naţional, este administrat şi gestionat în scopul conservării biodiversităţii faunei sălbatice, menţinerii echilibrului ecologic, exercitării vânătorii şi al satisfacerii altor cerinţe social-economice. În vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din lege, deţinătorii terenurilor sunt în drept să beneficieze, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, de venituri atrase din tarifele anuale de atribuire a gestionării fondurilor de vânătoare, nereglementarea obligaţiei de înştiinţare prealabilă a proprietarului nefiind de natură a contraveni prevederilor constituţionale ale art. 41 şi 135, în condiţiile în care limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Se constată că invocarea art. 480 din Codul civil în motivarea excepţiei nu prezintă relevanţă juridică în soluţionarea acesteia, deoarece Curtea Constituţională nu este abilitată să se pronunţe cu privire la corelarea actelor normative.
În acelaşi timp, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului, aşa cum pretinde autorul excepţiei.
În consecinţă, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi propune respingerea acesteia.
Avocatul Poporului consideră că textul criticat reprezintă o modalitate de îngrădire a proprietăţii, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 480 din Codul civil, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. În redactarea art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, legiuitorul a avut în vedere conservarea biodiversităţii faunei sălbatice, menţinerea echilibrului ecologic, exercitarea vânătorii şi satisfacerea altor cerinţe social-economice. Obligaţia mai sus amintită se fundamentează pe dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. e) şi ale art. 41 alin. (6) din Constituţie, conform cărora statul trebuie să asigure refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic. De altfel, caracterul de bun public al vânatului justifică îngrădirea proprietăţii private în vederea permiterii exploatării unei resurse naturale de interes naţional şi internaţional.
În privinţa necesităţii încunoştinţării prealabile a proprietarilor de terenuri cu privire la desfăşurarea vânătorii, anexa nr. 1 la Legea nr. 103/1996 stabileşte "fauna sălbatică de interes vânătoresc la care vânarea este permisă", precum şi "perioadele de vânare", astfel încât există posibilitatea de a cunoaşte intervalul de timp în care va avea loc activitatea de vânătoare.
În ceea ce priveşte eventualele prejudicii care pot fi create, în urma activităţilor de vânătoare, proprietarilor de terenuri pe care se arondează asemenea fonduri, se arată că aceştia au la dispoziţie acţiunea specifică în dreptul civil, prin care îşi pot recupera paguba suferită. Astfel, nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale privind inviolabilitatea proprietăţii private, art. 15 alin. (1) precizând că prin acţiunile de vânătoare nu trebuie să se afecteze folosinţa de bază a terenurilor.
Prin urmare, se apreciază că dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, modificată şi completată, sunt constituţionale.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost invocat de autorul excepţiei, îl constituie art. 16 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996. Prin republicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.328 din 17 mai 2002, dată anterioară sesizării Curţii, legea a fost renumerotată, textul de lege criticat devenind art. 15 alin. (1), care are următorul conţinut:
- Art. 15 alin. (1): "Deţinătorii, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se arondează fonduri de vânătoare, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să permită exercitarea vânătorii, aplicarea măsurilor de protecţie a vânatului, precum şi amplasarea instalaţiilor şi amenajărilor vânătoreşti provizorii, dacă prin acţiunile respective nu se afectează folosinţa de bază a terenurilor." Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale:
- Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
(5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.
(6) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(7) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 135: "(1) Statul ocroteşte proprietatea.
(2) Proprietatea este publică sau privată.
(3) Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
(4) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.
(6) Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 instituie o sarcină care grevează terenurile pe care se arondează fonduri de vânătoare. Această sarcină constă în obligaţia deţinătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri de a permite exercitarea vânătorii, aplicarea măsurilor de protecţie a vânatului, precum şi amplasarea instalaţiilor şi amenajărilor vânătoreşti provizorii, cu condiţia ca prin acţiunile respective să nu se afecteze folosinţa de bază a respectivelor terenuri.
Chiar dacă în acest mod titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său,
având în vedere că, pe această cale, se asigură valorificarea fondului cinegetic - bun public de interes naţional şi, totodată, resursă naturală regenerabilă de interes internaţional -, şi întrucât, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală în sine nu relevă nici o contradicţie cu textele constituţionale de referinţă.
Împrejurarea că în practică, aşa cum arată autorul excepţiei, pot apărea abuzuri cu consecinţe prejudiciabile pentru proprietarul fondului aservit constituie exclusiv o problemă de fapt, asupra căreia urmează a se pronunţa instanţele judecătoreşti ordinare, Curtea Constituţională nefiind competentă a decide cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale criticate. De altfel, Curtea reţine că, pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din lege, deţinătorii terenurilor sunt în drept să beneficieze, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, de venituri atrase din tarifele anuale de atribuire a gestionării fondurilor de vânătoare, iar în ceea ce priveşte eventualele prejudicii care pot fi create în urma activităţilor de vânătoare, proprietarii terenurilor pe care se arondează asemenea fonduri au la dispoziţie acţiunea în justiţie prin care îşi pot recupera paguba suferită, potrivit dreptului comun.
În ceea ce priveşte critica autorului excepţiei, referitoare la necesitatea încunoştinţării prealabile a proprietarilor de terenuri cu privire la perioadele de desfăşurare a vânătorii, Curtea constată că anexa nr. 1 la Legea nr. 103/1996 stabileşte fauna sălbatică de interes vânătoresc la care vânarea este permisă, perioadele de vânare, precum şi cuantumul despăgubirilor în cazul nerespectării acestora.
Aşa fiind, persoanele interesate, proprietare ale terenurilor pe care s-au arondat fonduri de vânătoare pot lua la cunoştinţă, în funcţie de specia de vânat care se găseşte pe respectivul fond, de intervalul de timp în care va avea loc activitatea de vânătoare.
Curtea constată că excede competenţei sale, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, examinarea oricăror alte pretinse lacune ale textului de lege dedus controlului de constituţionalitate. De asemenea, nu pot fi primite susţinerile autorului excepţiei privind contrarietatea dintre textul de lege criticat şi dispoziţiile Codului civil. În acest sens este jurisprudenţa constantă a Curţii, care a statuat că instanţa constituţională nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice legale, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. Cu titlu de exemplu poate fi amintită Decizia nr.67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr.151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.3 din 7 ianuarie 2000.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, excepţie ridicată de Eugen Huţanu în Dosarul nr. 4.203/2002 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu


Miercuri, 23 septembrie 2026, 11:12

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.