ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.100 din 14 octombrie 2003
pentru modificarea Legii nr. 15/1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 747/26 oct. 2003 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. - Legea nr. 15/1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.200 din 20 aprilie 2001, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Sumele necesare pentru plata primelor de asigurare se suportă din fondurile aprobate cu această destinaţie, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii, Servicului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.
(2) Sumele reprezentând indemnizaţiile cuvenite pentru cazurile de producere a riscurilor asigurate la bunurile din dotare, în cazul executării de reparaţii la acestea, se achită de asigurător direct unităţii reparatoare, în condiţiile contractului încheiat.
(3) În situaţia în care producerea riscurilor asigurate la bunurile din dotare determină imposibilitatea reparării acestora, indemnizaţiile cuvenite se achită de asigurător unităţii deţinătoare a bunului asigurat.
(4) Sumele prevăzute la alin. (3) se virează ca venit la bugetul de stat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării acestora."
2. Articolul 4 se abrogă.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul apărării naţionale,
George Cristian Maior,
secretar de stat
Ministrul administraţiei şi internelor,
Ioan Rus
Ministrul justiţiei,
Rodica Mihaela Stănoiu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 14 octombrie 2003.
Nr. 100.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.