HOTĂRÂRE nr.44 din 22 octombrie 2003
privind încetarea măsurii de administrare specială a Cooperativei de credit "Sfânta Maria" Brezoaiele
Textul actului publicat în M.Of. nr. 755/28 oct. 2003

Având în vedere constatările înscrise în Raportul de administrare specială nr. 655 din 15 septembrie 2003 cu privire la starea financiară a Cooperativei de credit "Sfânta Maria" Brezoaiele şi la posibilităţile de redresare a situaţiei acesteia, întocmit de administratorul special numit de CREDITCOOP Casa Centrală în urma activităţii de administrare specială desfăşurate la Cooperativa de credit "Sfânta Maria" Brezoaiele în perioada 4 august - 12 septembrie 2003, din care rezultă redresarea din punct de vedere financiar şi încadrarea în indicatorii de supraveghere prudenţială a cooperativei de credit, în temeiul prevederilor art. 201 alin. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002,

Banca Naţională a României hotărăşte:

Art. 1. - Încetează măsura de administrare specială la Cooperativa de credit "Sfânta Maria" Brezoaiele, cu sediul în comuna Brezoaiele, judeţul Dâmboviţa, codul unic de înregistrare 2650930, număr de ordine în registrul comerţului J15/11/1992, şi se reia activitatea acesteia sub controlul organelor sale statutare.

Art. 2. - Prezenta hotărâre va fi transmisă Cooperativei de credit "Sfânta Maria" Brezoaiele şi CREDITCOOP Casa Centrală şi va intra în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. - Prezenta hotărâre poate fi contestată la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, în termen de 15 zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art. 202 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.97/2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 200/2002.

GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
MUGUR ISĂRESCU

Bucureşti, 22 octombrie 2003.
Nr. 44.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 11:30

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.