DECIZIE nr.384 din 14 octombrie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001
Textul actului publicat în M.Of. nr. 756/29 oct. 2003

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Asterix" - S.R.L. din Moineşti în Dosarul nr. 9.698/2002 al Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, considerând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 9 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 9.698/2002, Tribunalul Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Asterix" - S.R.L. din Moineşti cu ocazia soluţionării acţiunii formulate în contencios administrativ în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bacău şi alţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, 21, 48, 49 şi 130. În acest sens, arată că Ministerul Public nu poate participa alături de instanţele judecătoreşti la exercitarea controlului de legalitate care priveşte actele de drept administrativ, dat fiind că prin "aspectele sale funcţionale are o strânsă legătură cu executivul", iar intervenţia sa nu se justifică nici din "considerente" de "apărare a intereselor generale sau a legalităţii". În motivarea acestor susţineri, este invocată practica instanţelor care relevă că, în general, poziţia reprezentanţilor Ministerului Public este defavorabilă particularilor, avantajând poziţia procesuală a administraţiei.
Astfel, consideră că Ministerul Public exercită, în cadrul acestor litigii, o veritabilă funcţie de "supraveghere generală a legalităţii" ce nu îşi găseşte fundamentul în principiul legalităţii activităţii procurorului şi nu este compatibilă cu rolul tradiţional al părţilor şi funcţia instanţei de contencios administrativ, încălcându-se astfel "principiul constituţional al proporţionalităţii", precum şi cerinţele unui proces echitabil.
Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care sunt invocate prevederile art. 1, art. 26 alin. ultim, art. 27 alin. 1 lit. e) şi alin. ultim, precum şi cele ale art. 28 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Potrivit acestor dispoziţii legale, "Autoritatea judecătorească se compune din instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, fiecare cu atribuţiile proprii prevăzute de Constituţie şi de lege", Ministerul Public fiind "independent în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia". Între atribuţiile acestuia se regăseşte şi participarea, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată, precum şi exercitarea oricăror alte atribuţii prevăzute de lege în sarcina sa, iar procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece "problemele ridicate de reclamantă în motivarea excepţiei nu vizează constituţionalitatea prevederilor criticate, acestea fiind de strictă aplicare a legii".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauză de juecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.648 din 16 octombrie 2001.
Aceste dispoziţii au următoarea redactare: "(1) Organul de soluţionare a contestaţiei prevăzut la art. 5 poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când există indiciile săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă reglementată de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(11) Decizia de suspendare poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă. Judecata se face în regim de urgenţă, cu participarea reprezentantului Ministerului Public. Soluţia instanţei este definitivă şi irevocabilă.
(2) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 48: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.";
- Art. 130: "(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
(2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii." De asemenea, autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor care reglementează desfăşurarea unui proces echitabil, prevederi ce sunt cuprinse în art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi au următorul conţinut: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei." Examinând excepţia, Curtea observă că autorul acesteia îşi îndreaptă critica de neconstituţionalitate împotriva dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2001 care reglementează participarea procurorului la soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin acte de control sau impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, sens în care se arată că Ministerul Public are o atitudine părtinitoare în proces, dată fiind subordonarea sa faţă de executiv. Pentru aceste motive, autorul excepţiei apreciază că sunt încălcate garanţiile constituţionale privind liberul acces la justiţie, drepturile persoanei vătămate de o autoritate publică şi cele ce se referă la restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăţi, precum şi dispoziţiile care fixează rolul Ministerului Public în activitatea judiciară şi cele care se referă la desfăşurarea unui proces echitabil.
Curtea constată că nici unul dintre aceste argumente nu poate fi reţinut. Într-adevăr, prin mai multe decizii ale sale, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea textului de lege criticat în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel, în ceea ce priveşte argumentul bazat pe încălcarea prevederilor art. 21 şi 48 din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr.248 din 12 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.443 din 23 iunie 2002, că acesta nu poate fi reţinut "atât timp cât, potrivit art. 12 din aceeaşi ordonanţă, deciziile date de organele administrative de jurisdicţie în cadrul acestei proceduri pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, iar hotărârile instanţelor sunt supuse recursului".
În legătură cu susţinerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 130 din Constituţie, Curtea, în Decizia nr.1 din 4 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.66 din 11 aprilie 1995, a statuat că "poziţia procurorului, concluziile sale din proces, nu leagă judecătorii ce soluţionează cauza, deoarece aceştia sunt, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituţie, independenţi şi se supun numai legii", precum şi faptul că "procurorul nu este adversarul instanţei şi nici al vreuneia dintre părţi, el intervine în proces pentru a veghea la respectarea legii". De altfel, aşa cum s-a reţinut şi în Decizia nr.7 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.191 din 26 martie 2003, imparţialitatea instanţei nu poate fi considerată ca fiind afectată nici de raporturile constituţionale dintre procuror şi ministrul justiţiei, "întrucât procurorul nu intră în compunerea completului de judecată. Singurii care «spun dreptul», care decid în cauză, tranşează litigiul, sunt judecătorii care compun acest complet, procurorul având un cu totul alt rol în desfăşurarea procesului, şi anume acela prevăzut de art. 130 alin. (1) din Constituţie".
Curtea reţine că aceste argumente sunt suficiente pentru a demonstra şi conformitatea textului de lege criticat cu dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la un proces echitabil, judecat de o instanţă independentă şi imparţială.
Aşa fiind, Curtea consideră că, prin participarea procurorului la soluţionarea litigiilor în cadrul litigiilor de contencios administrativ la care se referă art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2001, drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor nu sunt afectate, fapt pentru care nu se poate reţine argumentul autorului excepţiei privind art. 49 din Constituţie.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Asterix" - S.R.L. din Moineşti în Dosarul nr. 9.698/2002 al Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman

Joi, 24 septembrie 2026, 15:47

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.