HOTĂRÂRE nr.1.209 din 14 octombrie 2003
privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 757/29 oct. 2003 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. - Prezenta hotărâre reglementează organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.
Art. 2. - (1) Cariera în funcţia publică cuprinde ansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse, care intervin de la data naşterii raportului de serviciu până în momentul încetării acestui raport, în condiţiile legii.
(2) Modalităţile de dezvoltare a carierei în funcţia publică sunt promovarea într-o funcţie publică superioară şi avansarea în gradele de salarizare.
Art. 3. - Principiile care stau la baza organizării şi dezvoltării carierei în funcţia publică sunt următoarele:
Art. 4. - Managementul carierei în funcţia publică se asigură de către:
Art. 5. - (1) Stabilirea posibilităţilor de carieră în funcţia publică se realizează anual prin planul de ocupare a funcţiilor publice.
(2) Planul de ocupare a funcţiilor publice se elaborează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pe baza propunerilor autorităţilor şi instituţiilor publice cu privire la numărul funcţiilor publice vacante şi modalitatea de ocupare a acestora, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional, şi se supune spre aprobare Guvernului.
CAPITOLUL II
Recrutarea funcţionarilor publici
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
Art. 6. - (1) Recrutarea funcţionarilor publici se face prin concurs organizat în limita funcţiilor publice vacante prevăzute anual în acest scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice.
(2) În mod excepţional, autorităţile sau instituţiile publice pot organiza ori, după caz, pot solicita organizarea concursului, în condiţiile prezentei hotărâri, în situaţia în care funcţiile publice se vacantează în cursul anului şi nu au fost prevăzute ca funcţii publice vacante în planul de ocupare a funcţiilor publice. În acest caz, concursul se organizează după promovarea, transferarea şi redistribuirea funcţionarilor publici, în condiţiile legii.
Art. 7. - (1) Concursurile prevăzute la art. 6 se organizează astfel:
(2) Concursurile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) se organizează cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Art. 8. - (1) Condiţiile specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice generale se aprobă de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, la propunerea autorităţilor şi instituţiilor publice. Condiţiile specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice specifice se stabilesc de autorităţile şi instituţiile publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(2) Condiţiile de desfăşurare a concursului se publică, prin grija autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, cu cel puţin 30 de zile înainte de data desfăşurării concursului, cu excepţia concursurilor organizate în condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a) şi b), care vor fi publicate de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici din fondurile alocate în acest sens. Condiţiile de participare şi condiţiile de desfăşurare a concursului, bibliografia şi alte date necesare desfăşurării concursului se afişează la sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului şi, dacă autoritatea sau instituţia publică are pagină de Internet, se publică pe această pagină.
Art. 9. - (1) La concursurile organizate pentru recrutarea funcţionarilor publici pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
(2) Pentru a participa la concursurile organizate pentru intrarea în corpul funcţionarilor publici, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice prevăzute în fişa postului pentru care candidează, astfel:
(3) Pentru a participa la concursurile organizate pentru recrutarea funcţionarilor publici debutanţi, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 10. - (1) Concursul constă în 3 etape, după cum urmează:
(2) În vederea participării la concurs, candidaţii depun un dosar de înscriere. Pot susţine probele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) candidaţii ale căror dosare de înscriere au fost selectate de către comisia de concurs, în condiţiile prezentei hotărâri.
(3) Proba scrisă constă în redactarea unei lucrări sau rezolvarea unor teste grilă în prezenţa comisiei de concurs.
(4) Probele de concurs prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se notează cu puncte de la 1 la 100.
Art. 11. - (1) Promovarea fiecărei probe se face ca urmare a obţinerii punctajului minim de 50 de puncte pentru fiecare dintre probele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b) şi c). Punctajul final necesar pentru promovarea concursului este de minimum 100 de puncte şi se obţine prin cumularea punctajului obţinut la fiecare dintre probele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b) şi c).
(2) Sunt declaraţi admişi candidaţii care au promovat cele două probe prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b) şi c). Promovarea probei scrise este obligatorie pentru susţinerea interviului.
Art. 12. - (1) Candidaţii declaraţi admişi sunt numiţi, în condiţiile legii, pe baza punctajului final obţinut, în funcţiile publice pentru care au candidat.
(2) În vederea numirii în funcţia publică, candidatul declarat admis trebuie să se prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut pentru contestaţii, la autoritatea sau instituţia publică în al cărei stat de funcţii este prevăzută funcţia publică vacantă.
(3) Neprezentarea candidatului în termenul prevăzut la alin. (2) în vederea numirii atrage decăderea din dreptul de a fi numit în funcţia publică pentru care a candidat. În cazul neprezentării în vederea numirii, autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului notifică următorul candidat din lista cuprinzând punctajele finale ale concursului. În cazul în care următorul candidat pentru funcţia publică respectivă nu a obţinut punctajul final minim de promovare a concursului, postul rămâne vacant, urmând să se organizeze un nou concurs în condiţiile legii.
(4) Emiterea actului administrativ de numire se face în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data la care candidatul a fost declarat admis.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), actul administrativ de numire poate fi emis cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, la solicitarea scrisă şi motivată a candidatului declarat admis, în cel mult 30 de zile calendaristice de la data declarării acestuia ca admis.
Art. 13. - În vederea organizării şi desfăşurării concursurilor pentru recrutarea funcţionarilor publici se constituie comisii de concurs, respectiv comisii de soluţionare a contestaţiilor, prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, în condiţiile prezentei hotărâri.
Art. 14. - (1) Calitatea de membru în comisia de concurs este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de soluţionare a contestaţiilor. Desemnarea membrilor în comisia de concurs şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor se face cu respectarea regimului conflictual de interese privind funcţionarii publici, prevăzut de lege.
(2) Preşedintele comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor, se desemnează din rândul membrilor, prin actul administrativ de constituire a comisiilor.
(3) Nu pot fi membri în comisia de concurs sau în comisia de soluţionare a contestaţiilor persoanele care au calitatea de:
(4) Situaţia de incompatibilitate poate fi sesizată de persoana în cauză, de oricare dintre candidaţi, de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului sau de orice altă persoană interesată. În acest caz persoana care are competenţa de numire a membrilor în comisia de concurs, potrivit prevederilor prezentei hotărâri, va constata situaţia de incompatibilitate şi va lua măsuri de înlocuire, în termen de două zile de la data sesizării, a membrului respectiv cu o altă persoană care să îndeplinească condiţiile cerute.
(5) Fiecare comisie de concurs, respectiv comisie de soluţionare a contestaţiilor, are un secretariat a cărui componenţă se stabileşte prin actul administrativ de constituire a comisiilor. Această activitate se realizează de către funcţionari publici desemnaţi din cadrul compartimentelor de resurse umane sau de către funcţionari publici cu atribuţii în acest domeniu, prevăzute în fişa postului.
(6) Pentru participarea la lucrările comisiei de concurs, precum şi la cele ale comisiei de soluţionare a contestaţiilor, membrii acestora au dreptul la o indemnizaţie reprezentând 20% din salariul de bază. Persoanele care asigură secretariatul comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor au dreptul la o indemnizaţie de 10% din salariul de bază. Indemnizaţia se plăteşte de către autoritatea sau instituţia publică în al cărei stat de funcţii este prevăzută funcţia publică pentru care se organizează concursul.
Art. 15. - (1) Un membru al comisiei de concurs, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor, poate fi desemnat de organizaţiile sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(2) Membrii desemnaţi potrivit alin. (1) trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) şi (3).
(3) Reprezentantul desemnat în condiţiile art. (1), din rândul organizaţiilor sindicale reprezentative în cadrul comisiilor de concurs şi al comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, va fi numit cu acordul federaţiei sau, după caz, al uniunii la care sunt afiliate organizaţiile sindicale respective.
Art. 16. - (1) Autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului pune la dispoziţie candidaţilor interesaţi, la solicitarea acestora, documentele elaborate de comisia de concurs, respectiv de comisia de soluţionare a contestaţiilor, care sunt informaţii de interes public. În cazul comisiei de concurs, respectiv al comisiei pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici, obligaţia aparţine Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în urma transmiterii documentaţiilor de către preşedinţii comisiilor de concurs sau, după caz, ai comisiilor de soluţionare a contestaţiilor.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) documentele elaborate de comisia de concurs, respectiv de comisia de soluţionare a contestaţiilor, care conţin date cu caracter personal ale candidaţilor.
(3) Orice candidat are acces, la solicitarea sa, la lucrarea individuală redactată în cadrul probei scrise a concursului.
Art. 17. - Concursurile se organizează pe baza Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor, prevăzut în anexa nr. 1.
SECŢIUNEA a 2-a
Recrutarea înalţilor funcţionari publici
Art. 18. - (1) Recrutarea înalţilor funcţionari publici se face prin concurs.
(2) Concursul pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici se organizează, de regulă, anual, iar pentru funcţiile publice vacantate în cursul anului se poate organiza şi trimestrial.
Art. 19. - (1) Comisia de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici este formată din 5 personalităţi recunoscute ca specialişti în administraţia publică, numite prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor.
(2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor este formată din 5 personalităţi desemnate în condiţiile alin. (1).
(3) Secretariatul tehnic al comisiei de concurs şi secretariatul tehnic al comisiei de soluţionare a contestaţiilor se asigură de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Secretariatul tehnic al acestor comisii va pune la dispoziţie candidaţilor interesaţi, la solicitarea acestora, documentele elaborate de comisia de concurs, respectiv de comisia de soluţionare a contestaţiilor, care sunt informaţii de interes public şi care nu au caracter personal.
Art. 20. - Prin concurs se testează:
SECŢIUNEA a 3-a
Recrutarea funcţionarilor publici de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
Art. 21. - Concursul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) se organizează de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici trimestrial, în limita funcţiilor publice de conducere vacante stabilite în planul de ocupare a funcţiilor publice, sau, în cazul vacantării acestor funcţii publice, în cursul anului.
Art. 22. - (1) Comisia de concurs se constituie prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi este formată din 5 membri, desemnaţi cu respectarea următoarelor condiţii:
(2) Membrii comisiei de concurs trebuie să aibă:
(3) Membrii comisiei de concurs trebuie să prezinte cazierul administrativ eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
(4) În funcţie de numărul şi specificul funcţiilor publice vacante pentru care se organizează concursul se pot constitui mai multe comisii de concurs, cu respectarea prevederilor alin. (1) -(3).
(5) Comisia de soluţionare a contestaţiilor este formată din 5 membri, desemnaţi cu respectarea alin. (1)-(3).
(6) Secretariatul comisiei de concurs şi secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor se asigură de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
SECŢIUNEA a 4-a
Recrutarea funcţionarilor publici de către autorităţile şi instituţiile publice
Art. 23. - Concursul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. c) se organizează pentru funcţiile publice de execuţie vacante, funcţiile publice de conducere vacante - şef serviciu şi şef birou - şi, respectiv, funcţiile publice specifice vacante, stabilite în planul de ocupare a funcţiilor publice sau, în cazul vacantării acestor funcţii publice, în cursul anului.
Art. 24. - (1) Comisia de concurs se constituie prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau al instituţiei publice în al cărui stat de funcţii sunt prevăzute funcţiile publice vacante. Comisia de concurs este formată din 5 membri, desemnaţi cu respectarea următoarelor condiţii:
(2) Membrii comisiei de concurs trebuie să aibă:
(3) Membrii comisiei de concurs trebuie să prezinte cazierul administrativ eliberat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
(4) Comisia de soluţionare a contestaţiilor este formată din 5 membri, desemnaţi cu respectarea alin. (1)-(3).
(5) Secretariatul comisiei de concurs şi secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor se asigură de către funcţionarii publici din cadrul compartimentelor de resurse umane sau de către funcţionarii publici cu atribuţii în acest domeniu, prevăzute în fişa postului.
SECŢIUNEA a 5-a
Recrutarea funcţionarilor publici de către Institutul Naţional de Administraţie
Art. 25. - (1) Concursul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d) se organizează de către Institutul Naţional de Administraţie, în baza Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului naţional pentru admiterea la programul de formare specializată în administraţia publică cu durata de 2 ani, aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(2) Absolvenţii programului de formare specializată în administraţia publică cu durata de 2 ani vor fi numiţi în funcţiile vacante rezervate prin planul de ocupare a funcţiilor publice, în ordinea mediilor de absolvire, prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia există funcţia publică vacantă, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, ca urmare a solicitării autorităţii sau instituţiei publice.
CAPITOLUL III
Perioada de stagiu
SECŢIUNEA 1
Organizarea perioadei de stagiu
Art. 26. - (1) Perioada de stagiu este etapa din cariera funcţionarului public cuprinsă între data numirii ca funcţionar public debutant, în urma promovării concursului de intrare în corpul funcţionarilor publici, şi data numirii ca funcţionar public definitiv.
(2) Perioada de stagiu are ca obiect confirmarea aptitudinilor profesionale ale funcţionarilor publici debutanţi în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei funcţii publice, formarea lor practică, însuşirea specificului activităţii autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, precum şi a exigenţelor administraţiei publice.
(3) Parcurgerea perioadei de stagiu este obligatorie şi efectivă, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.
Art. 27. - (1) Perioada de stagiu este de 12 luni pentru funcţionarii publici din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a şi 6 luni pentru cei din clasa a III-a, calculată de la data numirii ca funcţionari publici debutanţi.
(2) Numirea funcţionarilor publici debutanţi se face prin actul administrativ emis de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Art. 28. - (1) Perioada de stagiu poate fi întreruptă în situaţia suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public, în condiţiile legii.
(2) Durata suspendării raportului de serviciu nu se ia în considerare la calculul perioadei de stagiu. După încetarea motivelor care au determinat întreruperea perioadei de stagiu, funcţionarul public debutant îşi continuă activitatea până la acoperirea integrală a duratei prevăzute la art. 27 alin. (1).
Art. 29. - (1) Perioada de stagiu se desfăşoară pe baza unui program aprobat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea conducătorului compartimentului în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public debutant şi a compartimentului de resurse umane.
(2) Prin programul de desfăşurare a perioadei de stagiu se stabilesc următoarele:
(3) În scopul cunoaşterii specificului activităţii autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarului public debutant i se va asigura posibilitatea de a asista la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici definitivi din cadrul altor compartimente. Această activitate se va desfăşura în coordonarea funcţionarului public sub a cărui îndrumare îşi desfăşoară activitatea şi nu poate depăşi un sfert din durata perioadei de stagiu.
(4) Funcţionarul public debutant este obligat să îşi organizeze o evidenţă proprie a pregătirii profesionale pe care o efectuează potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 30. - (1) Pe parcursul perioadei de stagiu, activitatea funcţionarului public debutant se desfăşoară sub îndrumarea unui funcţionar public definitiv, de regulă din cadrul aceluiaşi compartiment, denumit în continuare îndrumător.
(2) Îndrumătorul este numit de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, de regulă, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public debutant.
Art. 31. - Nu poate avea calitatea de îndrumător funcţionarul public care:
Art. 32. - Îndrumătorul are următoarele atribuţii:
Art. 33. - La terminarea perioadei de stagiu, activitatea funcţionarilor publici debutanţi este evaluată în conformitate cu Procedura de evaluare a activităţii funcţionarilor publici debutanţi prevăzută în anexa nr. 2.
Art. 34. - (1) Funcţionarii publici debutanţi care au obţinut la evaluarea activităţii calificativul "corespunzător" vor fi numiţi, prin transformarea postului, funcţionari publici definitivi într-o funcţie publică de execuţie din clasa corespunzătoare studiilor absolvite, în gradul profesional "asistent", în termen de 5 zile lucrătoare de la data împlinirii termenului de 6 luni, 8 luni, respectiv 12 luni de la data numirii ca funcţionari publici debutanţi prin actul administrativ emis de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
(2) În situaţia în care funcţionarii publici au obţinut la evaluarea activităţii calificativul "necorespunzător", conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune prin act administrativ eliberarea din funcţie, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA a 2-a
Reguli specifice aplicabile funcţionarilor publici debutanţi
Art. 35. - Funcţionarul public debutant are drepturile şi îndatoririle prevăzute de Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi unele drepturi şi îndatoriri specifice statutului său, în condiţiile prezentei hotărâri.
Art. 36. - Funcţionarul public debutant are următoarele drepturi specifice:
Art. 37. - Funcţionarul public debutant are următoarele îndatoriri specifice:
Art. 38. - Raportul de serviciu al funcţionarului public debutant nu poate fi modificat pe parcursul perioadei de stagiu.
Art. 39. - (1) Funcţionarul public debutant poate fi sancţionat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pentru stabilirea sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarului public debutant, comisia de disciplină îl va audia în mod obligatoriu şi pe îndrumător.
CAPITOLUL IV
Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici. Promovarea funcţionarilor publici şi avansarea în gradele de salarizare
SECŢIUNEA 1
Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici
Art. 40. - (1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face în condiţiile Legii nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza Metodologiei de evaluare a performanţelor individuale ale funcţionarilor publici prevăzute în anexa nr. 3.
(2) În scopul formării unui corp profesionist de funcţionari publici, metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici stabileşte cadrul general pentru:
SECŢIUNEA a 2-a
Promovarea funcţionarilor publici
Art. 41. - (1) Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice superioare vacante.
(2) Promovarea poate fi:
Art. 42. - Concursul sau examenul pentru promovare se organizează în limita funcţiilor publice vacante rezervate în scopul promovării prin planul de ocupare a funcţiilor publice sau pentru funcţiile publice care devin vacante în cursul anului, astfel:
Art. 43. - Concursul sau examenul pentru promovare constă în 3 etape, după cum urmează:
Art. 44. - Prevederile art. 8, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (2) şi (4), art. 11-17, ale art. 22 şi 24 se aplică în mod corespunzător promovării într-o funcţie publică superioară.
Art. 45. - (1) Funcţionarii publici de execuţie care dobândesc o diplomă de studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea pot participa la concursul sau examenul pentru promovarea într-o funcţie publică de execuţie vacantă de nivel superior.
(2) Concursul sau examenul se organizează de autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia funcţionarii publici prevăzuţi la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea, cu respectarea prevederilor anexei nr. 1.
SECŢIUNEA a 3-a
Avansarea în gradele de salarizare
Art. 46. - Funcţionarul public avansează în gradele de salarizare corespunzătoare funcţiei publice deţinute, în condiţiile legii.
CAPITOLUL V
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 47. - (1) În cazul autorităţilor şi instituţiilor publice care au stabilit funcţii publice potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările ulterioare, persoanele încadrate cu contract individual de muncă în posturi care presupun exercitarea atribuţiilor de natura celor prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi numite în funcţiile publice stabilite şi avizate, până la data de 1 decembrie 2003, în condiţiile legii, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor:
(2) Persoanele numite în funcţii publice în condiţiile alin. (1) îşi menţin, până la data intrării în vigoare a legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcţionarilor publici, nivelul salarizării prevăzut prin actele normative în vigoare.
Art. 48. - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se organizează concurs numai pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie vacante şi pentru funcţia publică de secretar al comunei, oraşului, municipiului sau subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.1.087/2001 privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi examenelor pentru ocuparea funcţiilor publice, cu respectarea condiţiilor specifice prevăzute în fişa postului şi a condiţiilor de vechime, necesare participării la concurs, respectiv:
(2) Pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie din comisiile de concurs constituite în condiţiile Hotărârii Guvernului nr.1.087/2001 va face parte în mod obligatoriu un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Art. 49. - (1) Pentru candidaţii declaraţi admişi la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie în condiţiile art. 48, salariile de bază pentru anul 2003 se stabilesc prin echivalare cu salariile de bază prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003, astfel:
(2) Salariul de bază pentru funcţia publică de execuţie de consilier clasa I grad profesional "principal", "asistent", "debutant", inspector clasa I, grad profesional "principal", "asistent", "debutant" şi "auditor" clasa I grad profesional "debutant" se stabileşte în condiţiile alin. (1), prin raportare la funcţia publică de execuţie de expert. În cazul funcţiei publice de execuţie de inspector clasa I şi expert clasa I grad profesional "superior", salariile de bază se stabilesc în condiţiile alin. (1), prin raportare la funcţia publică de execuţie de consilier.
Art. 50. - Concursurile pentru ocuparea funcţiilor publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, organizate cu nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri, sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanţa de contencios administrativ.
Art. 51. - În scopul realizării rolului şi atribuţiilor ce îi revin, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici coordonează metodologic, monitorizează, verifică şi controlează aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei hotărâri de către autorităţile şi instituţiile publice.
Art. 52. - Anexele nr. 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 53. - (1) Prevederile art. 6-25, ale art. 41-46, precum şi ale anexei nr. 1 se aplică de la data de 1 ianuarie 2004. Începând cu aceeaşi dată se abrogă Hotărârea Guvernului nr.1.087/2001 privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi examenelor pentru ocuparea funcţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.710 din 7 noiembrie 2001.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei şi internelor,
Ioan Rus
Ministru delegat pentru administraţia publică,
Gabriel Oprea
p. Preşedintele Agenţiei Naţionale
a Funcţionarilor Publici,
Joszef Birtalan
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Elena Dumitru
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 14 octombrie 2003.
Nr. 1.209.
ANEXA Nr. 1
1. REGULAMENT
de organizare şi desfăşurare a concursurilor
SECŢIUNEA 1
Activităţi premergătoare desfăşurării concursului
Art. 1. - (1) În vederea organizării şi desfăşurării concursurilor, autorităţile şi instituţiile publice care pot organiza concurs potrivit legii au obligaţia să solicite avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici cu cel puţin 45 de zile înainte de data susţinerii concursului.
(2) Solicitarea trebuie să cuprindă următoarele:
(3) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are obligaţia să emită avizul prevăzut la alin. (1) şi să transmită numele, prenumele şi funcţia deţinută de reprezentantul acesteia în comisia de concurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.
Art. 2. - Pe baza avizului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, înainte cu cel puţin 30 de zile de la data susţinerii concursului, autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului are următoarele obligaţii:
Art. 3. - (1) În situaţia în care concursul se organizează de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, condiţiile de participare la concurs se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, la propunerea autorităţilor şi instituţiilor publice în al căror stat de funcţii sunt prevăzute funcţiile publice vacante.
(2) În situaţia în care concursul se organizează pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici, condiţiile de participare la concurs se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
(3) Prevederile art. 2 se aplică în mod corespunzător pentru concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi pentru concursul organizat pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici.
SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile comisiei de concurs, ale comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi ale secretariatului
Art. 4. - Comisiile de concurs au următoarele atribuţii principale:
Art. 5. - Comisiile de soluţionare a contestaţiilor au următoarele atribuţii principale:
Art. 6. - Secretariatul comisiei de concurs are următoarele atribuţii principale:
Art. 7. - Secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile prevăzute la art. 6 lit. b) şi c).
SECŢIUNEA a 3-a
Procedura de desfăşurare a concursului
Art. 8. - (1) În vederea participării la concurs, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului, candidaţii depun la secretariatul comisiei de concurs dosarul de concurs, care va conţine în mod obligatoriu:
(2) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.
(3) Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretariatul comisiei de concurs din cadrul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului.
(4) În cazul în care, din motive obiective, nu se pot respecta data şi ora desfăşurării concursului, autoritatea sau instituţia publică are obligaţia de a anunţa prin aceleaşi mijloace de informare prevăzute la art. 2 modificările intervenite în desfăşurarea concursului.
Art. 9. - (1) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la art. 8 alin. (1), comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs.
(2) Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează, cu menţiunea "admis" sau "respins", la sediul autorităţii ori instituţiei publice organizatoare a concursului, în termenul prevăzut la alin. (1).
Art. 10. - (1) Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei de concurs, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul funcţiilor publice pentru care se organizează concursul. Pentru ocuparea aceleiaşi funcţii publice, subiectele vor fi identice în cadrul aceluiaşi concurs.
(2) Comisia de concurs va stabili subiectele şi va alcătui seturile de subiecte pentru proba scrisă, înainte cu două ore de începerea acestei probe.
(3) În cazul în care proba scrisă constă în rezolvarea unor teste grilă, întrebările pot fi formulate cu cel mult 5 zile înainte de proba scrisă, cu condiţia ca numărul acestora să fie de 3 ori mai mare decât numărul întrebărilor stabilit pentru fiecare test grilă. Întrebările pentru fiecare test grilă se stabilesc înainte cu două ore de începerea probei scrise.
(4) În cazul în care, datorită numărului mare de candidaţi, proba scrisă se organizează în mai multe serii de concurs, subiectele se vor schimba la fiecare serie, cu excepţia situaţiei în care se organizează simultan.
(5) Seturile de subiecte se semnează de toţi membrii comisiei de concurs şi se închid în plicuri sigilate purtând ştampila autorităţii sau a instituţiei publice organizatoare a concursului.
Art. 11. - (1) Cu cel puţin 3 ore înainte de începerea probei scrise, la locul desfăşurării acesteia, dacă este cazul, se va afişa repartizarea pe săli a candidaţilor.
(2) Cu 30 de minute înainte de începerea probei scrise se va face apelul nominal al candidaţilor, în vederea îndeplinirii formalităţilor prealabile, respectiv verificarea identităţii. Verificarea identităţii candidaţilor se face numai pe baza buletinului de identitate sau a cărţii de identitate.
(3) După verificarea identităţii candidaţilor, ieşirea din sală a acestora atrage eliminarea din concurs, cu excepţia situaţiilor de urgenţă în care aceştia pot fi însoţiţi de unul dintre membrii comisiei de concurs sau de persoanele care asigură supravegherea.
(4) Durata probei scrise se stabileşte de comisia de concurs în funcţie de gradul de dificultate şi complexitate al subiectelor, dar nu poate depăşi 3 ore.
(5) La ora stabilită pentru începerea probei scrise, comisia de concurs prezintă candidaţilor seturile de subiecte şi invită un candidat să extragă un plic cu subiectele de concurs.
(6) După începerea comunicării subiectelor este interzis accesul candidaţilor care întârzie sau al oricărei persoane, în afara membrilor comisiei de concurs, precum şi a persoanelor care asigură secretariatul comisiei, respectiv supravegherea desfăşurării probei. În acest caz candidatul este eliminat din concurs.
(7) În încăperea în care are loc concursul, pe toată perioada derulării acestuia, inclusiv a formalităţilor prealabile şi a celor ulterioare finalizării probei, candidaţilor nu le este permisă deţinerea sau folosirea vreunei surse de consultare sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanţă.
(8) Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (7) atrage eliminarea candidatului din proba de concurs. Comisia de concurs, constatând încălcarea acestor dispoziţii, va elimina candidatul din sală, va face menţiunea "anulat" pe lucrare şi va consemna cele întâmplate în procesul-verbal.
(9) Lucrările vor fi redactate, sub sancţiunea anulării, doar pe seturile de hârtie asigurate de autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, purtând ştampila acesteia pe fiecare filă, în colţul din stânga sus. În situaţia concursurilor organizate pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici, seturile de hârtie vor purta ştampila Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Prima filă, după înscrierea numelui şi a prenumelui în colţul din dreapta, va fi lipită astfel încât datele înscrise să nu poată fi identificate şi se va aplica ştampila autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului.
(10) Candidatul are obligaţia de a preda comisiei de concurs lucrarea scrisă, respectiv testul grilă, la expirarea timpului alocat probei scrise, semnând borderoul special întocmit în acest sens.
Art. 12. - (1) Comisia de concurs stabileşte modul de acordare a punctajului pentru proba scrisă, care se afişează la finalizarea acestei probe, la locul desfăşurării concursului.
(2) Conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice organizatoare a concursului pot stabili, pentru fiecare dintre probele de concurs prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b) şi c) din hotărâre, în funcţie de gradul de interes acordat acestora, o anumită pondere. În acest caz, atât punctajul final de minimum 100 de puncte prevăzut la art. 11 alin. (1) din hotărâre, cât şi punctajele minime de 50 de puncte necesare pentru promovarea fiecărei probe prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b) şi c) din hotărâre se modifică în mod proporţional.
Art. 13. - (1) Interviul se susţine, de regulă, nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
(2) Fiecare membru al comisiei de concurs poate adresa întrebări candidatului. Nu se pot adresa întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicală, religie, etnie, sex, stare materială şi origine socială.
(3) Întrebările şi răspunsurile la interviu se consemnează în anexa la procesul-verbal întocmit de secretariatul comisiei de concurs, semnată de membrii comisiei şi de candidat.
(4) Cunoaşterea limbilor străine se poate testa în cadrul probei scrise şi, eventual, al interviului.
Art. 14. - La finalizarea fiecărei probe a concursului se întocmeşte câte un proces-verbal. La finalizarea concursului se întocmeşte un proces-verbal care să conţină modul de desfăşurare a concursului şi rezultatele obţinute de candidaţi, semnat de membrii comisiei de concurs.
SECŢIUNEA a 4-a
Notarea probelor şi comunicarea rezultatelor
Art. 15. - (1) Notarea probei scrise sau a interviului se face, de regulă, în termen de 48 de ore, dar nu mai târziu de 3 zile de la data susţinerii probei.
(2) Acordarea punctajului pentru fiecare probă se face pe baza mediei aritmetice a punctajelor acordate de fiecare membru al comisiei de concurs.
Art. 16. - (1) Lucrările scrise se corectează sigilate.
(2) Lucrările scrise care prezintă însemnări în scopul identificării candidaţilor se anulează şi nu vor mai fi notate. Menţiunea "anulat" se va face atât pe lucrare, cât şi pe borderoul de notare şi pe centralizatorul nominal, consemnându-se aceasta în procesul-verbal.
(3) Lucrările scrise, după notarea de către fiecare membru al comisiei de concurs, se desigilează.
Art. 17. - (1) Punctajele obţinute, cu menţiunea "admis" sau "respins", se comunică candidaţilor prin afişare la sediul autorităţii sau instituţiei organizatoare a concursului, în termenul prevăzut la art. 15 alin. (1), dar care să asigure rămânerea a cel puţin 24 de ore până la susţinerea următoarei probe, după rezolvarea unor eventuale contestaţii.
(2) Se consideră admis la concursul pentru ocuparea unei funcţii publice vacante candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj dintre candidaţii care au concurat pentru aceeaşi funcţie publică, cu condiţia ca aceştia să fi obţinut punctajul minim necesar promovării.
(3) La punctaje egale, are prioritate candidatul care a obţinut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menţine, are prioritate cel care are specializări în domeniul funcţiei publice pentru care a candidat.
(4) Comunicarea punctajelor şi a rezultatelor finale ale concursului se face prin afişare la locul desfăşurării concursului, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data susţinerii ultimei probe.
Art. 18. - Punctajele finale ale concursului, în ordine descrescătoare, vor fi înscrise într-un centralizator nominal în care se va menţiona, pentru fiecare candidat, punctajul obţinut la fiecare dintre probele concursului, în vederea unor eventuale contestaţii. Centralizatorul nominal se semnează pe fiecare pagină de fiecare dintre membrii comisiei de concurs.
SECŢIUNEA a 5-a
Soluţionarea contestaţiilor
Art. 19. - După afişarea rezultatelor obţinute la concurs, candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie, în termen de 24 de ore de la data afişării punctajelor pentru fiecare probă a concursului, la sediul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
Art. 20. - Comisia de soluţionare a contestaţiilor va analiza anexa la procesul-verbal întocmit în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (3), precum şi procesele-verbale întocmite în condiţiile prevăzute de art. 14, va acorda punctajele pentru fiecare dintre cele două probe şi va aproba contestaţia modificând punctajul final acordat de comisia de concurs în situaţia în care:
Art. 21. - Contestaţia va fi respinsă în următoarele situaţii:
Art. 22. - Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se face prin afişare la sediul autorităţii sau instituţiei organizatoare a concursului, imediat după soluţionarea contestaţiilor.
Art. 23. - În cazul respingerii contestaţiei candidatul se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
2. FORMULAR DE ÎNSCRIERE
............................
ANEXA Nr. 2
1. PROCEDURA DE EVALUARE
a activităţii funcţionarilor publici debutanţi
Art. 1. - (1) Evaluarea activităţii funcţionarului public debutant se face în termen de 5 zile lucrătoare de la terminarea perioadei de stagiu, de regulă, de către conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea, denumit în continuare evaluator.
(2) În mod excepţional, în cazul autorităţilor sau instituţiilor publice a căror structură nu este detaliată pe compartimente sau în cadrul cărora nu există un funcţionar public de conducere care să coordoneze compartimentul, evaluatorul este funcţionarul public cu cea mai înaltă funcţie publică de conducere, desemnat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
(3) Evaluatorul desemnat în condiţiile alin. (2) nu poate avea şi calitatea de îndrumător.
Art. 2. - (1) Evaluarea activităţii funcţionarului public debutant constă în aprecierea modului de dobândire a cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice necesare îndeplinirii atribuţiilor aferente unei funcţii publice, a cunoaşterii specificului activităţii autorităţii sau instituţiei publice şi a exigenţelor administraţiei publice.
(2) Evaluarea activităţii funcţionarilor publici debutanţi se face pe baza:
Art. 3. - (1) Referatul prevăzut al art. 2 alin. (2) lit. a) se întocmeşte cu 5 zile lucrătoare înainte de terminarea perioadei de stagiu şi cuprinde următoarele elemente:
(2) Referatul va fi întocmit potrivit modelului prezentat la pct. 2 din prezenta anexă şi va fi înaintat conducătorului Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, că datele furnizate în acest formular sunt adevărate, că îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 49 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu mă aflu în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege pentru funcţionarii publici.
Art. 4. - (1) În cazul modificării, suspendării sau încetării raportului de serviciu al îndrumătorului, acesta întocmeşte referatul pentru perioada de stagiu parcursă de funcţionarul public debutant până în acel moment.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) conducătorul autorităţii sau instituţiei publice numeşte, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public debutant, un alt funcţionar public definitiv, în calitate de îndrumător, pentru perioada de stagiu rămasă neefectuată.
(3) Referatul întocmit în condiţiile alin. (1) se înaintează conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public debutant şi este avut în vedere la evaluarea acestuia la terminarea perioadei de stagiu.
Art. 5. - Prevederile art. 4 se aplică în mod corespunzător în situaţia sancţionării disciplinare a îndrumătorului cu una dintre sancţiunile prevăzute la art. 70 alin. (3) lit. b)-e) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6. - (1) La terminarea perioadei de stagiu funcţionarul public debutant completează raportul de stagiu, al cărui model este prezentat la pct. 3 din prezenta anexă.
(2) Raportul de stagiu cuprinde descrierea activităţii desfăşurate de funcţionarul public debutant pe parcursul perioadei de stagiu, prin prezentarea atribuţiilor de serviciu, a modalităţilor de îndeplinire a acestora, precum şi eventualele dificultăţi întâmpinate.
(3) Raportul de stagiu se înaintează de către funcţionarul public debutant evaluatorului.
Art. 7. - (1) Pentru evaluarea activităţii funcţionarului public debutant, evaluatorul întocmeşte raportul de evaluare a perioadei de stagiu, al cărui model este prevăzut la pct. 4 din prezenta anexă.
(2) Pentru completarea raportului de evaluare a perioadei de stagiu, evaluatorul:
Art. 8. - Criteriile de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant sunt:
Art. 9. - (1) Notarea criteriilor de evaluare şi stabilirea calificativului de evaluare se fac astfel:
(2) Semnificaţia calificativelor de evaluare este următoarea:
Art. 10. - Evaluatorul consemnează în raportul de evaluare a perioadei de stagiu:
Art. 11. - (1) Raportul de evaluare a perioadei de stagiu se aduce la cunoştinţă funcţionarului public debutant în termen de 3 zile lucrătoare de la completare.
(2) Funcţionarul public debutant nemulţumit de rezultatul evaluării poate contesta, în termen de 3 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă, calificativul de evaluare la funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului. În situaţia prevăzută la art. 1 alin. (2) contestaţia se depune la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Art. 12. - (1) Funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului ori, după caz, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice analizează raportul de evaluare a perioadei de stagiu, referatul întocmit de îndrumător şi raportul de stagiu redactat de funcţionarul public debutant.
(2) Raportul de evaluare a perioadei de stagiu poate fi modificat conform deciziei funcţionarului public ierarhic superior ori, după caz, a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, în situaţia în care constată că aprecierile consemnate nu corespund realităţii.
(3) Raportul de evaluare a perioadei de stagiu, modificat în condiţiile alin. (2), este adus la cunoştinţă funcţionarului public debutant în termen de 3 zile lucrătoare de la depunerea contestaţiei.
Art. 13. - Funcţionarul public debutant nemulţumit de rezultatul contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
2. Modelul referatului îndrumătorului
...................................
3. Modelul raportului de stagiu
...................................
4. Modelul raportului de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant
...................................
ANEXA Nr. 3
1. METODOLOGIE DE EVALUARE
a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici
SECŢIUNEA 1
Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici de conducere şi de execuţie
Art. 1. - (1) Procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale se aplică fiecărui funcţionar public, în raport cu realizarea obiectivelor individuale stabilite în baza atribuţiilor prevăzute în fişa postului.
(2) Principalele elemente care trebuie avute în vedere la întocmirea fişei postului sunt cuprinse în modelul prevăzut la pct. 2 din prezenta anexă.
Art. 2. - (1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se realizează prin raportarea criteriilor de performanţă la gradul de îndeplinire a obiectivelor individuale prevăzute pentru perioada evaluată.
(2) Obiectivele individuale trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
(3) Revizuirea obiectivelor individuale se poate face trimestrial. Modificările se consemnează într-un document semnat şi datat de evaluator şi de funcţionarul public care urmează să fie evaluat. Documentul va fi anexat la raportul de evaluare.
(4) Criteriile de performanţă pe baza cărora se face evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Ordinul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Criteriile de performanţă pe baza cărora se face evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici pentru anul 2003 sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 8/2002 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă pe baza cărora se face evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici pentru anul 2002.
Art. 3. - (1) Perioada evaluată este cuprinsă între data de 1 decembrie a anului anterior evaluării şi 1 decembrie a anului în curs.
(2) Perioada de evaluare este cuprinsă între datele de 1 decembrie şi 31 decembrie ale anului pentru care se evaluează performanţele profesionale individuale ale funcţionarilor publici.
(3) În mod excepţional evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face şi în cursul perioadei evaluate, în următoarele cazuri:
(4) Pentru a fi realizată evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale, funcţionarul public trebuie să fi desfăşurat o activitate de cel puţin 6 luni în funcţii publice, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3).
(5) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face cu respectarea regimului juridic al conflictului de interese privind funcţionarii publici.
Art. 4. - (1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarului public se realizează de către evaluator.
(2) În sensul prezentei metodologii, are calitatea de evaluator:
Art. 5. - Procedura de evaluare se realizează în următoarele 3 etape:
Art. 6. - (1) În vederea completării raportului de evaluare, evaluatorul:
(2) Formatul standard al raportului de evaluare este prevăzut la pct. 3 din prezenta anexă.
Art. 7. - (1) Notarea obiectivelor şi a criteriilor de performanţă se face parcurgându-se următoarele etape:
(2) Semnificaţia notelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) este următoarea: nota 1 - nivel minim şi nota 5 - nivel maxim.
Art. 8. - Calificativul final al evaluării se stabileşte pe baza notei finale, după cum urmează:
Art. 9. - Interviul, ca etapă a procesului de evaluare, reprezintă un schimb de informaţii care are loc între evaluator şi funcţionarul public, în cadrul căruia:
Art. 10. - (1) Raportul de evaluare se înaintează contrasemnatarului.
(2) În sensul prezentei metodologii, are calitatea de contrasemnatar:
(3) Raportul de evaluare poate fi modificat conform deciziei contrasemnatarului în următoarele cazuri:
(4) Raportul de evaluare modificat în condiţiile alin. (3) se aduce la cunoştinţă funcţionarului public.
Art. 11. - (1) Funcţionarii publici nemulţumiţi de rezultatul evaluării pot să îl conteste la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
(2) Contestaţia se formulează în termen de 5 zile calendaristice de la luarea la cunoştinţă de către funcţionarul public evaluat a calificativului acordat şi se soluţionează în termen de 15 zile calendaristice de la data expirării termenului de depunere a contestaţiei.
(3) Rezultatul contestaţiei se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile calendaristice de la soluţionarea contestaţiei.
(4) Funcţionarul public nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei formulate potrivit alin. (1) se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA a 2-a
Reguli specifice privind evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari publici
Art. 12. - Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari publici se face de către o comisie formată din 5 personalităţi, respectiv un preşedinte şi 4 membri, numiţi prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor.
Art. 13. - (1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari publici constă în aprecierea, pe baza raportului de activitate al înaltului funcţionar public, a:
(2) Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea înalţii funcţionari publici vor întocmi un raport, cu referire la componentele raportului de activitate, prevăzute la alin. (1).
Art. 14. - (1) Evaluarea se face pe baza raportului de activitate întocmit de înaltul funcţionar public şi a raportului conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, parcurgând următoarele etape:
(2) Prevederile art. 8 se aplică în mod corespunzător şi notelor acordate în condiţiile alin. (1).
Art. 15. - Înalţii funcţionari publici nemulţumiţi de calificativul obţinut la evaluarea performanţelor profesionale individuale se pot adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
2. Model pentru fişa postului
....................................
3. Modelul raportului de evaluare
....................................
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.