DECIZIE nr.353 din 23 septembrie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal
Textul actului publicat în M.Of. nr. 759/29 oct. 2003

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Ponov în Dosarul nr. 81/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.
La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat Teodor Niţă, lipsind celelalte părţi, pentru care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei arată că dispoziţiile art. 184 alin. 5 din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece încalcă prevederile art. 16 şi ale art. 22 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi şi dreptul la integritate fizică şi psihică. Astfel, se menţionează că se creează o inegalitate a cetăţenilor în faţa legii câtă vreme dispoziţia criticată permite doar pentru faptele incriminate în alin. 1 şi 3 ale art. 184 din Codul penal punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi împăcarea părţilor, care înlătură răspunderea penală.
Totodată, se precizează că această facultate nu este recunoscută şi în cazul faptelor prevăzute în alin. 2, 4 şi 41 ale art. 184 din Codul penal, soluţionarea conflictului de drept penal nefiind lăsată la îndemâna părţilor, deşi valorile sociale ocrotite de lege (integritatea corporală şi viaţa personală) sunt aceleaşi, fiind garantate distinct şi de către Legea fundamentală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 182 din Codul penal nu încalcă prevederile constituţionale. În procesul penal principiul oficialităţii constituie regula, iar legiuitorul este suveran să stabilească, cu titlu de excepţie, situaţiile în care voinţa persoanei vătămate ar duce la stingerea acţiunii penale. În cazul dispoziţiilor criticate legiuitorul nu a stabilit o astfel de excepţie datorită gravităţii faptei incriminate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 8 mai 2003, pronunţată în Dosarul nr. 81/2003 Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Ponov, inculpat în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că aceste dispozţii sunt neconstituţionale, deoarece prevăd că acţiunea penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, numai pentru vătămarea corporală simplă, prevăzută în art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal, nu şi în cazul în care s-a provocat din culpă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, prevăzută în alin. 2 al aceluiaşi articol, cum a fost cazul în speţă, în care autorul a împuşcat din imprudenţă o altă persoană, căreia i-a cauzat o vătămare corporală gravă. În opinia autorului excepţiei, o astfel de faptă ar trebui să fie urmărită la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, care are dreptul să dispună de integritatea corporală şi de sănătatea sa. Dispoziţiile legale criticate sunt contrare, de aceea, prevederilor constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi celor ale art. 22 alin. (1) privind dreptul la integritate fizică şi psihică.
Instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 184 alin. 5 din Codul penal nu numai că nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, dar reprezintă chiar o aplicare a acestora. Excluderea de la procedura plângerii prealabile a vătămării corporale prevăzute în art. 184 alin. 2, 4 şi 41 nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci o opţiune legislativă, urmărirea din oficiu a infractorilor în cazul vătămării corporale din culpă în varianta agravată constituind o garanţie pentru apărarea integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintete Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul, prin atributul său exclusiv de legiferare, poate admite excepţii de la principiul oficialităţii procesului penal, permiţând soluţia împăcării părţilor din proces, dar numai într-o sferă restrânsă a domeniului infracţional, prin aceasta nefiind încălcate prevederile art. 16 din Constituţie.
Guvernul consideră, de asemenea, că excepţia este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului penal, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, precum şi reguli speciale de procedură şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, cum este cazul procedurii plângerii prealabile.
Totodată, din raţiuni de politică penală, legiuitorul poate stabili infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi la care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Criteriul folosit de legiuitor este gradul de pericol al infracţiunilor, în speţă între vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă din culpă. De aceea nu poate fi invocată încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor, fiind vorba de situaţii diferite.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 184 alin. 5 din Codul penal sunt constituţionale. În legătură cu aceasta se arată că legiuitorul a avut motive diferite care au condus la prevederea plângerii prealabile în cazurile prevăzute la art. 184 alin. 1 şi 3, faţă de celelalte cazuri (art. 184 alin. 2, 4 şi 41 din Codul penal). În aceste din urmă situaţii, faţă de împrejurările în care fapta se comite, dar mai ales faţă de rezultatul mai grav care se produce, prevederea tragerii la răspundere penală, care să fie condiţionată de un act de voinţă al persoanei vătămate, nu se justifică. Nu se poate vorbi despre încălcarea egalităţii în drepturi, fiind vorba despre situaţii diferite.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul său de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 184 alin. 5 din Codul penal, care au următorul conţinut: "Pentru faptele prevăzute la alin. 1 şi 3, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală." Autorul excepţiei consideră aceste dispoziţii ca fiind neconstituţionale, deoarece nu prevăd procedura plângerii prealabile şi a împăcării părţilor şi pentru celelalte variante ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Această omisiune a legiuitorului este contrară, în opinia autorului excepţiei, prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 22 alin. (1) referitoare la dreptul la integritate fizică şi psihică al persoanei.
Referindu-se la situaţia din speţă, autorul excepţiei afirmă că, deşi s-a împăcat cu persoana vătămată, el este totuşi tras la răspundere din oficiu, împotriva voinţei persoanei vătămate.
Examinând dispoziţiile legale criticate prin raportare la prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nici una dintre criticile formulate nu este întemeiată. Este atributul constituţional al legiuitorului de a stabili competenţa şi procedura de judecată, inclusiv procedura plângerii prealabile şi a împăcării părţilor, ca excepţii de la principiul oficialităţii procesului penal [art. 125 alin. (3) din Constituţie].
Legiuitorul este acela care stabileşte infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi la care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Selecţia se bazează pe gradul de pericol social al infracţiunii, în diferitele variante ale acesteia, precum şi pe alte raţiuni de politică penală, în concordanţă cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei.
Cu privire la dispoziţiile art. 184 alin. 5 din Codul penal, este de remarcat distincţia pe care legiuitorul o face între vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă, excluzând pentru aceasta din urmă posibilitatea ca punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale să depindă de voinţa persoanei vătămate. Fiind vorba de două situaţii diferite, tratamentul juridic nu putea fi decât diferit, astfel că nu se poate invoca încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi.
De altfel, cu privire la aceste critici de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr.65/2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.258 din 17 aprilie 2002.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 din Codul penal se susţinea, ca şi în cazul de faţă, că acestea sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (1) din Constituţie, pentru aceleaşi considerente, respectiv omisiunea prevederii împăcării părţilor drept cauză de înlăturare a răspunderii penale. Respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a arătat că, din raţiuni de politică penală, legiuitorul admite excepţii de la caracterul oficial al acţiunii penale în cazul unor infracţiuni, cum este şi cea din cauză. Opţiunea legiuitorului, în astfel de cazuri, nu este limitată prin Constituţie.
Soluţia adoptată, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au fost evocate împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Ponov în Dosarul nr. 81/2003 al Tribunalului Militar Bucureşti.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Vineri, 25 septembrie 2026, 08:43

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.