HOTĂRÂRE nr.1.283 din 4 noiembrie 2003
privind aprobarea Strategiei de privatizare a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş
Textul actului publicat în M.Of. nr. 804/14 noi. 2003

În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al art. 41 alin. (2) lit. b) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se aprobă Strategia de privatizare a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Privatizarea Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" S.A. Târgu Mureş se face prin dobândirea, de către un investitor strategic sau de către un consorţiu de investitori, a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" S.A. Bucureşti şi, respectiv, al Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş, printr-o metodă combinată între vânzarea de acţiuni prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante şi majorare de capital social prin aport de capital.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 47 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.577/2002, cu modificările ulterioare, instituţia publică implicată va redacta ultimul proiect al cadrului contractual, care va fi transmis, cu 10 zile înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor finale, tuturor potenţialilor cumpărători care au achiziţionat dosarele de prezentare şi care vor fi invitaţi să depună oferte finale.

(4) Prin derogare de la prevederile art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.577/2002, cu modificările ulterioare, oferta cea mai bună va fi determinată pe baza grilei de punctaj, stabilită potrivit art. 44 alin. (4) din normele metodologice, după care instituţia publică implicată va putea negocia, în perioada de valabilitate a ofertei de vânzare, cu ofertantul care a obţinut punctajul cel mai mare, definitivarea şi încheierea contractului de privatizare.

Art. 2. - (1) Se mandatează Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, să întreprindă măsurile necesare pentru implementarea Strategiei de privatizare a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" S.A. Târgu Mureş, aprobată în conformitate cu prevederile art. 1.

(2) Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, va colabora cu celelalte organe ale administraţiei centrale şi locale implicate în procesul de privatizare a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş, care sunt obligate să răspundă cu operativitate solicitărilor Ministerului Economiei şi Comerţului prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

(3) Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, autorităţile administraţiei publice locale şi alţi creditori bugetari vor emite în termen de 30 de zile de la data solicitării de către Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, certificate de obligaţii bugetare pentru Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi pentru Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş.

(4) Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, prin organele sale competente, va întreprinde măsurile necesare pentru emiterea, în termen de 10 zile de la depunerea documentaţiei necesare, a avizului de mediu şi pentru stabilirea obligaţiilor de mediu şi a programului complet şi irevocabil de conformare corespunzător acestor obligaţii din punct de vedere al protecţiei mediului.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul economiei şi comerţului,
Dan Ioan Popescu

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 4 noiembrie 2003.
Nr. 1.283.

*) Anexa se comunică Ministerului Economiei şi Comerţului şi Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:55

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.