LEGE nr.487 din 18 noiembrie 2003
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/2003 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 108/2000 pentru aprobarea exceptării de la plata impozitului pe profit aferent veniturilor proprii ale Companiei Naţionale "Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni" - S.A., destinate acoperirii cheltuielilor de investiţii şi a avansului pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti-Otopeni şi a celor pentru rambursarea creditelor externe contractate, potrivit legii, cu această destinaţie
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 833/24 noi. 2003 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr.70 din 28 august 2003 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr.108/2000 pentru aprobarea exceptării de la plata impozitului pe profit aferent veniturilor proprii ale Companiei Naţionale "Aeroportul Internaţional BucureştiOtopeni" - S.A., destinate acoperirii cheltuielilor de investiţii şi a avansului pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti-Otopeni şi a celor pentru rambursarea creditelor externe contractate, potrivit legii, cu această destinaţie, adoptată în temeiul art. 1 pct. II.2 din Legea nr. 279/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.619 din 30 august 2003, cu următoarea modificare:
- La articolul unic, articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Se scuteşte Compania Naţională «Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni» - S.A. de la plata impozitului pe profitul realizat, prin extinderea perioadei aprobate anterior, respectiv de la 1 aprilie 2003 până la 31 decembrie 2012."
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 octombrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 4 noiembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Bucureşti, 18 noiembrie 2003.
Nr. 487.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.