DECIZIE nr.432 din 18 noiembrie 2003
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 136 alin. 2 şi art. 148 alin. 1 lit. b), f) şi h) din Codul de procedură penală
Textul actului publicat în M.Of. nr. 929/23 dec. 2003

Nicolae Popa - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 136 alin. 2 şi art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 1.125/2003 al Judecătoriei Constanţa. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 356 C/2003 având ca obiect, în esenţă, aceeaşi excepţie, şi anume a dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 136 alin. 2 şi art. 148 alin. 1 lit. b), f) şi h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de aceeaşi instanţă de judecată în Dosarul nr. 1.136/2003. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 356 C/2003 la Dosarul nr. 355 C/2003, care este primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 92/1992, deoarece aceste prevederi nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din reglementările internaţionale invocate în motivarea excepţiei. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 2 şi art. 148 alin. 1 lit. b), f) şi h) din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere a excepţiei, ca devenită inadmisibilă, ca urmare a modificării şi completării acestor dispoziţii prin Legea nr. 281/2003.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: Prin Încheierile din 26 iunie 2003 şi din 23 iunie 2003, pronunţate în Dosarele nr. 1.125/2003 şi nr. 1.136/2003, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 136 alin. 2 şi art. 148 alin. 1 lit. b), f) şi h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată.
În motivările excepţiei, având un conţinut asemănător, instanţa de judecată susţine că dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 92/1992 sunt neconstituţionale în ce priveşte prevederea că procurorii au calitatea de magistrat. În opinia instanţei, prevederile art. 23 alin. (4) din Constituţie, în redactarea iniţială, potrivit cărora arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, trebuie să fie interpretate în raport cu prevederile art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ţinând seama de hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Pantea contra României, care a constatat că procurorii, subordonaţi ministrului justiţiei, nu pot fi consideraţi magistraţi, în sensul art. 5 pct. 3 din Convenţie şi nu pot dispune arestarea preventivă.
Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază că şi dispoziţiile art. 136 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituţie în interpretarea arătată.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 281/2003, instanţa consideră că acestea sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la libertatea persoanei şi la restrângerea acesteia numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. În opinia instanţei de judecată, aceste prevederi constituţionale urmează a fi interpretate în raport cu prevederile art. 5 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului care, la lit. c) enumeră cazurile în care o persoană poate fi privată de libertate. Instanţa apreciază că existenţa unui pericol public care ar rezulta din lăsarea în libertate a inculpatului, fără ca acest pericol să se concretizeze în temerea săvârşirii unei noi infracţiuni, nu constituie unul din cazurile prevăzute în Convenţie, care să permită atingerea dreptului fundamental la libertate şi siguranţă al persoanei.
Referitor la dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. b) şi f) din Codul de procedură penală, autoarea excepţiei consideră că şi acestea sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul, care şi-a formulat punctul de vedere înainte de revizuirea Constituţiei, arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 92/1992 este nefondată, deoarece calitatea de magistrat a procurorului rezultă din ansamblul reglementărilor cuprinse în Constituţie privind autoritatea juecătorească. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor din Codul de procedură penală, Guvernul arată că, întrucât aceste dispoziţii au fost modificate şi completate ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 281/2003, excepţia a rămas fără obiect.
Avocatul Poporului, care, de asemenea, şi-a formulat punctul de vedere înainte de revizuirea Constituţiei, consideră că prevederile art. 42 din Legea nr. 92/1992 sunt constituţionale. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 136 alin. 2 şi ale art. 148 alin. 1 lit. b), f) şi h) din Codul de procedură penală, arată că, în urma modificării acestor dispoziţii prin Legea nr. 281/2003, excepţia a devenit inadmisibilă prin dispariţia motivelor de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, ridicate din oficiu de Judecătoria Constanţa, îl constituie dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în partea privitoare la calitatea de magistrat a procurorului, ale art. 136 alin. 2 din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară Legii nr. 281/2003, care prevăd dreptul procurorului de a lua măsura arestării preventive, ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, de asemenea în redactarea anterioară Legii nr. 281/2003, care prevăd că măsura arestării preventive poate fi luată atunci când există pericolul lăsării în libertate a inculpatului, fără să existe temerea săvârşirii de noi infracţiuni, precum şi ale art. 148 alin. 1 lit. b) şi h) din Codul de procedură penală, referitoare la condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele: I. Potrivit dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, "Au calitatea de magistrat şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum şi magistraţii-asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie". Curtea constată că, în realitate, acest text de lege nu este criticat în sine ci prin raportare la atribuţiile procurorului în procesul penal.
De altfel, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 92/1992, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, statuând că procurorii au calitatea de magistrat (de exemplu, Decizia nr.240/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537 din 25 iulie 2003; Decizia nr.315/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.566 din 6 august 2003; Decizia nr.344/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.86 din 11 februarie 2003).
Curtea constată că prevederile art. 42 din Legea nr. 92/1992 sunt în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public în activitatea judiciară.
II. În ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul de procedură penală, criticate ca fiind de neconstituţionalitate în raport cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea fundamentală, Curtea constată următoarele: Ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie, la care autoarea excepţiei face trimitere, au fost modificate şi completate prin Legea de revizuire a Constituţiei României, nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.758 din 29 octombrie 2003. Acest text prevede în prezent că "Arestarera preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal". Corelativ, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.109/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.748 din 26 octombrie 2003, în acord cu noile prevederi constituţionale, au fost modificate şi unele dispoziţii ale Codului de procedură penală. Astfel, conform prevederilor art. 136 alin. 5 din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată de judecător.
Faţă de cele arătate, rezultă că dispoziţiile art. 136 alin. 2 din Codul de procedură penală au fost implicit abrogate şi, pe cale de consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a rămas fără obiect, devenind astfel inadmisibilă.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. b) şi h) din Codul de procedură penală, referitoare la condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, acestea au, în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 281/2003, următorul conţinut: [...] "b) infracţiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzute de lege este mai mare de un an; [...] h) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică". Din comparaţia cu textele anterioare, rezultă că a dispărut şi sub acest aspect obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, care a devenit astfel inadmisibilă.
În sfârşit, Curtea nu poate reţine existenţa unei contrarietăţi între prevederile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, care prevăd că măsura arestării preventive poate fi luată atunci când inculpatul este recidivist, şi dispoziţiile constituţionale privind arestarea preventivă, măsură care, astfel cum s-a arătat, în urma revizuirii Constituţiei, se decide numai de judecător.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 1.125/2003 al Judecătoriei Constanţa.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 2 şi art. 148 alin. 1 lit. b), f) şi h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de aceeaşi instanţă de judecată în acelaşi dosar.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 18:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.