DECIZIE nr.103 din 31 octombrie 1995
privind soluţionarea recursului declarat împotriva Deciziei nr.15 din 6 februarie 1995, pronunţată de Curtea Constituţională
Textul actului publicat în M.Of. nr. 296/22 dec. 1995

Ioan Muraru - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Ioan Deleanu - judecător
Antonie Iorgovan - judecător
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Radu - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea recursului declarat de Marinescu Călin Dragomir, Toanchină Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobeş Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina şi Muşat Mariana împotriva Deciziei nr.15 din 6 februarie 1995, pronunţată de Curtea Constituţională în Dosarul nr. 87C/1994.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 17 octombrie 1995, în prezenţa părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 24 octombrie 1995 şi apoi pentru 31 octombrie 1995.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Decizia nr.15 din 16 februarie 1995, care face obiectul recursului de faţă, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, invocată de Marinescu Călin Dragomir, Toanchină Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobeş Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina şi Muşat Mariana, inculpaţi, în Dosarul nr. 27/MF/1994 al Tribunalului Constanţa - Secţia maritimă şi fluvială.
În sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate a fost invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994, prin care s-a statuat că prevederile din art. 248 alin. 1 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obştesc sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din legea fundamentală, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Pornind de la această decizie a Curţii Constituţionale, autorii excepţiei au susţinut că trebuie să fie considerate ca abrogate şi dispoziţiile din art. 248 alin. 2 din Codul penal, care se referă în esenţă tot la avutul obştesc. Pe de altă parte - au susţinut, de asemenea, inculpaţii - noţiunea de economie naţională, prevăzută în alin. 2 al art. 248 din Codul penal, este în totală contradicţie cu dispoziţiile constituţionale, în special cu dispoziţia din art. 134 alin. (1) din Constituţie care prevede c㠄Economia României este economie de piaţă”.
Respingând excepţia de neconstituţionalitate, prin Decizia nr.15/1995, Curtea Constituţională arată, mai întâi, că, prin practica sa constantă, a stabilit sensul ce trebuie acordat, în actualul stadiu de evoluţie a economiei româneşti, termenului de avut obştesc, care trebuie înţeles ca referindu-se exclusiv la bunuri ce formează obiectul proprietăţii publice.
În acest sens trebuie să fie interpretată şi dispoziţia din art. 248 alin. 1 din Codul penal în ce priveşte condiţia producerii unei pagube avutului obştesc. Această interpretare nu se referă însă şi la dispoziţia din alin. 2 al art. 248 din Codul penal, care nu prevede condiţia producerii unei pagube avutului obştesc, ci pe aceea a producerii unei pagube importante economiei naţionale, cele două noţiuni neputând fi confundate. Economia naţională a României nu este un concept legat de regimul colectivist, aşa cum afirmă autorii excepţiei de neconstituţionalitate, ci o realitate obiectivă complexă, caracterizată prin coexistenţa celor două forme de proprietate, publică şi privată. De aceea prejudicierea economiei naţionale poate avea loc nu numai prin lezarea bunurilor proprietate publică, ci şi a celorlalte bunuri din domeniul public sau privat al statului, ca şi a celor ce formează obiectul proprietăţii private. În concluzie, se arată în decizie, dispoziţiile din art. 248 alin. 2 din Codul penal nu sunt cu nimic afectate de restrângerea sferei bunurilor apărate prin incriminarea faptelor care aduc atingere avutului obştesc, ele nefiind în contradicţie cu nici un text din Constituţia României.
Împotriva acestei decizii a Curţii Constituţionale, inculpaţii au declarat recursul de faţă, invocând următoarele motive:
- Prin respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din art. 248 alin. 2 din Codul penal, Curtea Constituţională a adoptat o soluţie care vine în contradicţie cu alte decizii ale sale (Decizia nr.11 din 8 martie 1994 şi Decizia nr.52 din 18 mai 1994). Or, întrucât completul de judecat㠄s-a îndepărtat de interpretarea juridică conţinută într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitivă a unui complet”, el avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor din art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, să se adreseze plenului pentru a cunoaşte interpretarea pe care acesta o va da chestiunii deduse judecăţii. Nefăcând acest lucru, completul a pronunţat o decizie nelegală.
- Prin dispoziţiile art. 248 din Codul penal au fost incriminate fapte îndreptate împotriva unui anumit tip de relaţii sociale, care constituie obiectul juridic comun al celor două variante ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, al variantei simple sau tip, prevăzute în alin. 1, cât şi al variantei agravate, prevăzute în alin. 2 al aceluiaşi articol. Aşa fiind, întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994 s-a constatat abrogarea părţială a dispoziţiilor din art. 248 alin. 1 din Codul penal, aceeaşi soluţie se impune şi cu privire la varianta agravată prevăzută în alin. 2 al aceluiaşi articol.
- Noţiunea de economie naţională este o categorie depăşită, legată de regimul totalitar şi echivalentă cu aceea de avut obştesc şi că, în orice caz, această noţiune nu poate fi echivalentă cu aceea de proprietate în formele prevăzute de Constituţie. Autorii excepţiei susţin că admiterea noţiunilor de economie naţională şi de pagubă importantă adusă economiei naţionale ar avea consecinţe negative asupra raporturilor de comerţ exterior ale ţării noastre.
- Între cele două variante ale infracţiunii de abuz în serviciu, cea prevăzută în alin. 1 şi cea prevăzută în alin. 2 ale art. 248 din Codul penal, nu este decât o deosebire cantitativă, astfel încât dispoziţiile menţionate, în ansamblul lor, trebuie să fie considerate ca abrogate parţial conform dispoziţiei din art. 150 alin. (1) din Constituţie.
- Decizia Curţii Constituţionale poate produce „grave disfuncţionalităţi” pe planul tratamentului sancţionator penal, prin practica diferenţiată pe care o creează în raport cu infracţiunile de serviciu, pe de o parte, şi cele contra patrimoniului, pe de altă parte. Ca urmare a acestui tratament diferenţiat, s-ar putea ajunge la sancţionarea mai severă a unei infracţiuni de serviciu în comparaţie cu cele contra patrimoniului.

CURTEA,

examinând decizia atacată, raportul întocmit de judecătorulraportor, motivele invocate de recurenţi, dispoziţiile penale atacate, prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, constată că recursul nu este întemeiat.
Primul motiv de recurs, privind o pretinsă încălcare a dispoziţiei din art. 26 alin. 2 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, nu este întemeiat, deoarece prin soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate completul nu s-a îndepărtat de la interpretarea conţinută în vreuna dintre deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale. Referirile pe care recurenţii le fac la deciziile Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994 şi nr. 52 din 18 mai 1994 sunt nepertinente, deoarece aceste decizii nu privesc dispoziţia legală în discuţie. Astfel, prin Decizia nr.11/1994 s-a constatat că dispoziţiile art. 248 din Codul penal „referitoare la paguba adusă avutului obştesc” sunt parţial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute de art.
135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Este vorba de abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti, în varianta simplă prevăzută în alin. 1 al art. 248 din Codul penal, şi numai de acea modalitate a acesteia, condiţionată de producerea, de către făptuitor, prin încălcarea îndatoririlor sale de serviciu, a unei pagube avutului obştesc. În mod corespunzător, prin Decizia nr.52 din 18 mai 1994, Curtea Constituţională a constatat acelaşi lucru cu privire la dispoziţiile din art. 249 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obştesc prin neglijenţă în serviciu. Şi în acest caz este vorba nu de toate dispoziţiile din art. 249 din Codul penal, ci numai de cele privind varianta simplă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi numai de acea modalitate a acesteia, care este condiţionată de producerea unei pagube avutului obştesc.
În nici una dintre aceste decizii Curtea Constituţională nu se referă la variantele agravate ale infracţiunilor de abuz şi de neglijenţă în serviciu, prevăzute în alin. 2 al art. 248 din Codul penal şi, respectiv, în alin. 2 al art. 249 din Codul penal.
Al doilea motiv de recurs, prin care se susţine că, întrucât ambele variante ale infracţiunii prevăzute în art. 248 din Codul penal au un obiect juridic comun, nu există deosebiri calitative între ele, apare, de asemenea, ca neîntemeiat, fiindcă se bazează pe o înţelegere greşită a structurii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti. Această formă a abuzului în serviciu a fost incriminată în două variante normative, în funcţie de gradul de pericol social pe care acestea îl prezintă: o variantă simplă sau tipică, în alin. 1 al art. 248 din Codul penal, şi o variantă agravată, în alin. 2 al aceluiaşi articol. Între cele două variante ale infracţiunii este o deosebire calitativă, care explică sancţiunile penale diferite prevăzute de lege pentru fiecare dintre ele.
În varianta agravată, prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal, abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti se poate săvârşi, potrivit legii, atunci când, prin neîndeplinirea cu ştiinţă sau prin îndeplinirea defectuoasă de către un funcţionar a îndatoririlor sale de serviciu, s-a produs: fie o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal, fie o pagubă importantă economiei naţionale. Prin perturbare deosebit de gravă a activităţii se înţelege o astfel de tulburare a bunului mers al activităţii care a condus la paralizarea totală ori la încetarea activităţii unui organ al administraţiei de stat, vizând deci însăşi existenţa respectivului organ, cu consecinţe negative însemnate asupra vieţii sociale, în funcţie şi de natura şi însemnătatea acestuia. Între tulburarea însemnată a bunului mers al unei organizaţii, care poate caracteriza abuzul în serviciu contra intereselor obşteşti, în varianta tipică, şi perturbarea deosebit de gravă, caracteristică variantei agravate, este o deosebire calitativă, aceasta din urmă prezentând un grad sporit de pericol social, care justifică pedeapsa mai grea pe care o poate atrage.
În ce priveşte paguba importantă adusă economiei naţionale, aceasta este înţeleasă ca prejudiciu economic general, adus nu unei anumite unităţi (agent economic, autoritate sau instituţie publică), ci unei ramuri a economiei naţionale, mai multor ramuri ori economiei naţionale în ansamblul ei.
Cel de-al treilea motiv de recurs, privitor la caracterul anacronic şi desuet al conceptului de economie naţională, propriu economiei socialiste, nu poate fi nici el primit.
Conceptul de economie naţională este o categorie economică fundamentală, care desemnează ansamblul de resurse naturale şi umane, de activităţi productive, de schimb şi de servicii, constituite ca ramuri sau domenii de activitate economică, pe un anumit teritoriu naţional, ca rezultat al dezvoltării forţelor de producţie şi al diviziunii sociale a muncii, în cadrul graniţelor unei ţări.
Economia naţională a unei ţări este influenţată de sistemul relaţiilor de proprietate şi de modul de funcţionare a diferitelor ramuri care o compun. Este cunoscut că, până la Revoluţia din decembrie 1989, economia naţională a României se caracteriza prin sistemul centralizat-birocratic de conducere a activităţii economice, prin proprietatea colectivă, ruptă de cei care produceau, factori negativi care au determinat rămânerea în urmă a dezvoltării acesteia. Tocmai de aceea, în urma răsturnării regimului comunist, s-a impus, ca o necesitate imediată, efectuarea de schimbări de structură în economia naţională. A fost desfiinţată proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, întreprinderile de stat fiind reorganizate ca regii autonome şi societăţi comerciale, funcţionând după principiile economiei de piaţă. Totodată, s-a dat curs liber iniţiativei private în economie, ceea ce a determinat apariţia unui sector privat cu pondere din ce în ce mai mare în realizarea produsului intern brut în economia românească, aceasta devenind astfel o economie de piaţă.
Concluzia ce se impune este aceea că economia naţională a României este o realitate obiectivă aflată în plin proces de transformare şi ea se înscrie printre valorile fundamentale care trebuie să se bucure de ocrotire juridicopenală. Posibilitatea prejudicierii intereselor economice naţionale şi a producerii unei pagube importante economiei naţionale constituie, de asemenea, realităţi obiective. De altfel, art. 134 din Constituţie, caracterizând economia României ca o economie de piaţă, are în vedere economia naţională.
Ţinându-se seama de astfel de realităţi, prin dispoziţiile art. 258 alin. 1 din Codul penal, modificate prin Legea nr. 65/1992, s-a prevăzut că dispoziţiile privitoare la infracţiunile de serviciu, deci şi cele din art. 248 din Codul penal, se aplică şi altor salariaţi din cadrul organizaţiilor prevăzute în art. 145, inclusiv al regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi administratorilor şi cenzorilor acestora.
Cel de-al patrulea motiv de recurs, prin care se susţine că între cele două variante ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti nu este decât o deosebire cantitativă, apare ca vădit lipsit de fundament, aşa cum rezultă din cele ce precedă.
În fine, motivul privitor la presupusele disfuncţionalităţi pe care le-ar determina menţinerea în vigoare a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal nu are nici un suport real.
De altfel, Curtea Constituţională a mai fost sesizată şi s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din art. 248 alin. 2 din Codul penal prin Decizia nr.35 din 27 aprilie 1994, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr.108 din 9 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.339 din 7 decembrie 1994. Prin Decizia nr.35 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, ridicată în Dosarul nr. 2.539 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia I penală. În considerentele acestei decizii sunt examinate, sub aspectul constituţionalităţii lor, ambele modalităţi normative în care se poate săvârşi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, în varianta agravată prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal. Curtea constată că nu există similitudine între noţiunile de pagubă adusă avutului obştesc şi pagubă adusă economiei naţionale, aşa încât practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale referitoare la conceptul de pagubă adusă avutului obştesc nu este aplicabilă conceptului de păgubire a economiei naţionale.
În Decizia nr.108 din 9 noiembrie 1994, prin care s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei nr.35 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituţională subliniază din nou că varianta agravată a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti, prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal, nu este neconstituţională, deoarece nu contravine nici unei prevederi exprese a Constituţiei. Mai mult, apărarea penală a intereselor naţionale în activitatea economică se întemeiază pe prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Marinescu Călin Dragomir, Toanchină Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobeş Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina şi Muşat Mariana împotriva Deciziei nr.15 din 6 februarie 1995, pronunţată de Curtea Constituţională în Dosarul nr. 87C/1994.
Definitivă.
Pronunţată la 31 octombrie 1995.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,
Gabriela Radu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:55

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.