HOTĂRÂRE nr.13 din 29 iunie 1995
privind modificarea şi completarea articolului 7 din Regulamentul şedintelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
Textul actului publicat în M.Of. nr. 136/5 iul. 1995

În temeiul art. 62 alin. (1) din Constituţia României,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Articolul 7 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr.4 din 3 martie 1992, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"La solicitarea Preşedintelui României, primirea mesajului adresat Parlamentului se înscrie cu prioritate pe ordinea de zi sau, după caz, la data solicitată."

2. După alineatul 1 se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins:

"După primirea mesajului, Parlamentul poate hotărî dezbaterea acestuia."

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comună din 29 iunie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VASILE LUPU

PREŞEDINTELE SENATULUI
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

Bucureşti, 29 iunie 1995.
Nr. 13.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 17:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.