LEGE nr.201 din 25 mai 2004
privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 483/28 mai. 2004 |
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. - Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.113 din 6 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se completează astfel:
- După capitolul VII "Casa de Asigurări a Avocaţilor" se introduce un capitol nou, capitolul VII1, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL VII1
Exercitarea în România a profesiei de către avocaţii care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 801. - Dispoziţiile prezentului capitol se aplică avocaţilor care şi-au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, care îşi exercită profesia pe teritoriul României:
Art. 802. - În sensul prezentului capitol:
Art. 803. - Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine pot desfăşura aceleaşi activităţi profesionale ca şi avocaţii care profesează sub titlul profesional obţinut în România, pot acorda asistenţă juridică şi pot reprezenta persoane fizice sau persoane juridice în faţa instanţelor române, referitor la dreptul statului membru de origine, dreptul comunitar, dreptul internaţional, precum şi dreptul românesc, cu respectarea regulilor de procedură aplicabile în faţa instanţelor române.
Art. 804. - (1) Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine vor folosi denumirea sub care îşi desfăşoară profesia în statul membru de origine, exprimată în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine respectiv.
(2) Pe lângă denumirea prevăzută la alin. (1), în denumire se va menţiona, alături de forma juridică de exercitare a profesiei în România, şi forma juridică a grupării din statul membru de origine.
(3) Autoritatea română competentă poate cere unui avocat care profesează sub titlul profesional obţinut în statul membru de origine să indice gruparea profesională din care face parte în statul membru de origine sau autoritatea judiciară în cadrul căreia este admis să-şi exercite profesia, potrivit legii din statul membru de origine.
(4) Avocatul care obţine admiterea în profesia de avocat în România în condiţiile art. 805 sau 8014 are dreptul să folosească titlul profesional din statul membru de origine, exprimat în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine, alături de titlul profesional corespunzător profesiei de avocat din România.
Art. 805. - (1) Indiferent de forma de exercitare a activităţii pe teritoriul României, avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine pot solicita oricând recunoaşterea diplomelor, în vederea admiterii în profesia de avocat şi a practicării acesteia sub titlul profesional din România.
(2) În vederea recunoaşterii diplomelor în România, solicitantul va trebui să susţină, la alegere, un examen de verificare a cunoştinţelor sau să efectueze un stagiu de 3 ani în domeniul dreptului românesc.
(3) Uniunea Naţională a Barourilor din România va stabili componenţa comisiei de evaluare, precum şi conţinutul şi modul de desfăşurare a examenului sau a stagiului, după caz.
(4) La depunerea cererii de recunoaştere a diplomei, în vederea determinării conţinutului şi modului de desfăşurare a examenului sau a perioadei de stagiu, comisia de evaluare va verifica în prealabil dacă experienţa profesională dobândită de solicitant este de natură să acopere în tot sau în parte diferenţele existente între dreptul românesc şi cel al statului membru de origine în care a fost obţinută diploma, în vederea exceptării parţiale sau totale de la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2).
(5) Prevederile prezentului articol se completează cu dispoziţiile legislaţiei-cadru privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale.
Art. 806. - (1) Autoritatea competentă română şi autorităţile competente din statele membre de origine colaborează în vederea aplicării corespunzătoare a dispoziţiilor prezentei legi, informaţiile care se obţin în cadrul acestor colaborări fiind confidenţiale.
(2) Autoritatea competentă din statul membru de origine poate formula observaţii în cadrul procedurilor disciplinare care se desfăşoară împotriva unui avocat care profesează sub titlul profesional din acel stat.
SECŢIUNEA a 2-a
Exercitarea cu caracter permanent a profesiei în România de către avocaţii care au obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European
Art. 807. - (1) În condiţiile prezentei secţiuni, oricare dintre avocaţii prevăzuţi la art. 802 lit. a) poate desfăşura pe teritoriul României, cu caracter permanent şi sub titlul profesional din statul membru de origine, activităţile prevăzute la art. 803.
(2) Avocaţii care îşi exercită în mod permanent activitatea pe teritoriul României pot dobândi titlul profesional din România fie în condiţiile prevăzute la art. 805, fie potrivit art. 8014.
Art. 808. - (1) Avocatul care doreşte să profeseze în România sub titlul profesional din statul membru în care şi-a obţinut calificarea profesională se înscrie în tabloul special ţinut de barourile române, în condiţiile prezentului articol, ale art. 12 alin. (6) şi ale statutului profesiei.
(2) Autoritatea română competentă înscrie avocatul solicitant pe baza prezentării unui certificat care atestă înregistrarea lui la autoritatea competentă din statul membru de origine. Autoritatea română competentă informează autoritatea competentă din statul membru de origine despre înscriere.
(3) Certificatul prevăzut la alin. (2) trebuie să fie eliberat cu cel mult 3 luni înainte de formularea cererii de înscriere în Tabloul avocaţilor din România.
(4) La publicarea numelor avocaţilor înscrişi în România, autoritatea română competentă va publica şi numele avocaţilor înscrişi potrivit prezentei secţiuni.
Art. 809. - (1) Avocaţilor care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine li se asigură reprezentarea corespunzătoare în asociaţiile profesionale ale avocaţilor din România, potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi ale statutului profesiei; ei au cel puţin dreptul de a participa la alegerea organelor de conducere ale acestor asociaţii.
(2) Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine sunt obligaţi fie să se asigure pentru răspundere profesională, în condiţiile stabilite prin statutul profesiei, fie să devină membri ai Casei de Asigurări a Avocaţilor, în condiţiile prevăzute la cap. VII.
(3) Avocaţii pot fi scutiţi de obligaţiile prevăzute la alin. (2), dacă fac dovada unei asigurări plătite sau a unei alte garanţii date în condiţiile legii statului membru de origine, în măsura în care asigurarea sau garanţia este echivalentă din punctul de vedere al condiţiilor şi al acoperirii. Dacă acoperirea este doar parţială, avocaţii trebuie să încheie o asigurare suplimentară pentru a acoperi aspectele care nu se regăsesc în asigurarea sau în garanţia dată potrivit reglementărilor din statul membru de origine.
Art. 8010. - Avocaţii înscrişi în România sub titlul profesional din statul membru de origine pot profesa ca salariaţi în oricare dintre formele de organizare a profesiei, permise pentru avocaţii care profesează sub titlul profesional obţinut în România.
Art. 8011. - Avocaţii care profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine se supun aceloraşi reguli de conduită profesională prevăzute în prezenta lege şi în statutul profesiei ca şi avocaţii care profesează sub titlul profesional obţinut în România, pentru activităţile desfăşurate pe teritoriul ţării.
Art. 8012. - (1) Avocaţii prevăzuţi în prezentul capitol răspund disciplinar pentru nerespectarea prezentei legi sau a statutului, potrivit prevederilor cap. VI.
(2) Înainte de iniţierea procedurilor disciplinare împotriva unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine, autoritatea română competentă informează în cel mai scurt timp autoritatea competentă din statul membru de origine, furnizând orice informaţii utile în cauză.
(3) Autoritatea română competentă cooperează cu autoritatea competentă din statul membru de origine pe tot parcursul desfăşurării procedurilor disciplinare.
(4) Retragerea permanentă sau temporară de către autoritatea competentă din statul membru de origine a autorizaţiei de exercitare a profesiei are ca efect obligatoriu interdicţia temporară sau permanentă ca avocatul în cauză să profeseze în România sub titlul profesional din statul membru de origine.
Art. 8013. - (1) Unul sau mai mulţi avocaţi din aceeaşi grupare ori din acelaşi stat membru, care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine, pot profesa în România prin înfiinţarea unui sediu secundar al grupării respective, organizat în orice formă de exercitare a profesiei de avocat prevăzută de legea română.
(2) Profesia de avocat se poate exercita şi în cadrul formelor asociate prevăzute de legea română, astfel:
(3) Avocatul care intenţionează să profeseze sub titlul profesional din statul membru de origine informează autoritatea română competentă despre faptul că este membru al unei forme de exercitare a profesiei în statul membru de origine şi furnizează toate detaliile relevante despre acea grupare.
Art. 8014. - (1) Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care îşi desfăşoară activitatea efectiv şi cu regularitate, pe o perioadă de cel puţin 3 ani în România, în domeniul dreptului românesc sau al dreptului comunitar sunt admişi în profesia de avocat în România, fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 805, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exerciţiul drepturilor civile şi politice şi la cazurile de nedemnitate şi incompatibilitate.
(2) În faţa autorităţii române competente solicitanţii trebuie să facă dovada desfăşurării cu regularitate a activităţii în România pe o perioadă de cel puţin 3 ani în domeniul dreptului românesc sau comunitar. În acest scop:
(3) Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine în România pot oricând să ceară ca diplomele să le fie recunoscute, potrivit dispoziţiilor art. 805, în vederea obţinerii admiterii în profesia de avocat în România şi a exercitării acesteia sub titlul profesional astfel obţinut.
(4) Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care au desfăşurat în mod efectiv şi cu regularitate o activitate profesională în România pe o perioadă de cel puţin 3 ani, dar pe o perioadă mai scurtă în domeniul dreptului românesc, pot obţine admiterea în profesia de avocat şi dreptul de a o practica sub titlul profesional din România, fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 805, cu respectarea prevederilor prezentei legi referitoare la exerciţiul drepturilor civile şi politice şi la cazurile de nedemnitate şi incompatibilitate, după următoarea procedură:
(5) Decizia autorităţii române competente de a nu acorda înscrierea automată în cazul în care nu s-a prezentat dovada că cerinţele prevăzute la alin. (1) sau (4) au fost îndeplinite va fi motivată, comunicată solicitantului şi baroului şi supusă căilor de atac prevăzute de statutul profesiei.
(6) Desfăşurarea efectivă şi cu regularitate a activităţii avocatului în România şi capacitatea sa de a o continua sunt evaluate pe baza unui interviu susţinut cu comisia de evaluare prevăzută la art. 805.
(7) Autoritatea română competentă poate, printr-o decizie motivată şi supusă căilor de atac prevăzute de statutul profesiei, să refuze avocatului solicitant acordarea titlului profesional de avocat în România, dacă se consideră că aceasta ar aduce atingere ordinii publice, ca urmare a unor abateri disciplinare, a unor plângeri şi incidente de orice fel.
(8) Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Barourilor din România sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor primite cu ocazia examinării cererii de acordare a titlului profesional în România.
SECŢIUNEA a 3-a
Exercitarea în România, prin prestarea de servicii, a profesiei de către avocaţii provenind din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European
Art. 8015. - (1) În condiţiile prezentei secţiuni, avocaţii provenind din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European pot desfăşura în România activităţi profesionale care pot fi exercitate ocazional sub forma prestării de servicii.
(2) Activitatea de prestare de servicii prevăzută la alin. (1) se exercită în România prin reprezentarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice în justiţie sau în faţa autorităţilor publice, în condiţiile prevăzute pentru avocaţii stabiliţi în acest stat, fără a fi necesară înscrierea în barou.
(3) Pentru exercitarea altor activităţi decât cele menţionate la alin. (2), avocatul respectă condiţiile şi regulile de conduită profesională ale statului membru de origine, precum şi legislaţia română privind profesia, în special cu privire la incompatibilităţi, la secretul profesional,
la relaţiile dintre avocaţi, la interdicţia ca acelaşi avocat să reprezinte două părţi având interese contrarii, precum şi la publicitate. Un avocat care nu este stabilit în România este ţinut de respectarea acestor reguli numai în măsura în care respectarea lor este justificată obiectiv pentru asigurarea exercitării corecte a activităţilor de avocat, a demnităţii profesiei şi a respectării regulilor privind incompatibilitatea.
Art. 8016. - (1) Autoritatea română competentă cere avocatului care prestează servicii dovedirea calităţii sale de avocat.
(2) În cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la art. 8015, autoritatea română competentă stabileşte prin statut consecinţele acestei nerespectări.
(3) La verificarea cazului de nerespectare a obligaţiilor prevăzute la art. 8015, autoritatea română competentă poate solicita orice informaţii profesionale utile cu privire la persoana care prestează servicii.
(4) Autoritatea română competentă va informa autoritatea competentă din statul membru de origine despre orice decizie luată. Comunicările prevăzute de prezentul alineat au caracter confidenţial."
Art. II. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.
(2) Dispoziţiile aranjamentului provizoriu propus de Uniunea Europeană, referitoare la restricţionarea pentru o perioadă de maximum 7 ani a libertăţii de circulaţie a avocaţilor, se aplică pe bază de reciprocitate.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 1 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 4 mai 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Bucureşti, 25 mai 2004.
Nr. 201.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.