HOTĂRÂRE nr.346 din 26 mai 1995
pentru modificarea şi completarea Hotararii Guvernului nr.354/1990 privind infiintarea Fundatiei Culturale Romane
Textul actului publicat în M.Of. nr. 114 bis/6 iun. 1995

HOTARIRE Nr. 346 din 26 mai 1995 pentru modificarea si completarea Hotaririi Guvernului nr. 354/1990 privind infiintarea Fundatiei Culturale Romane

EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI

PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 114 BIS din 6 iunie 1995 Guvernul Romaniei hotaraste:

ART. 1
Hotarirea Guvernului nr. 354/1990 privind infiintarea Fundatiei Culturale Romane, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 74 din 23 aprilie 1992, modificata si completata prin Hotarirea Guvernului nr. 580/1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 299 din 24 noiembrie 1992, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Alineatul 2 al articolului 9 din anexa la hotarire se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Consiliul este alcatuit din presedinte si 24 de membri. In compunerea consiliului intra 4 vicepresedinti, secretarul executiv, conducatorul Centrului de Studii Transilvane Cluj-Napoca, conducatorul Centrului de Studii Romanesti Iasi, conducatorii departamentelor, conducatorul Editurii Fundatiei Culturale Romane, redactorii-sefi ai publicatiilor fundatiei, prin rotatie, reprezentantii unor institutii publice cu activitati similare celei desfasurate de fundatie, precum si 3 membri, personalitati prestigioase din lumea culturii."
2. Alineatul 4 al articolului 9 din anexa la hotarire se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Cei 3 membri, personalitati prestigioase din lumea culturii, sunt alesi prin vot secret, cu majoritate simpla, de catre restul membrilor consiliului director."
3. La articolul 9 din anexa la hotarire, dupa alineatul 4 se introduce alineatul 5, cu urmatorul cuprins:
"La lucrarile consiliului pot lua parte, cu vot consultativ redactorii-sefi ai publicatiilor fundatiei, care nu fac parte din consiliu."
4. Se abroga liniutele a 4-a si a 7-a ale articolului 10 din anexa la hotarire.

5. Articolul 15 din anexa la hotarire se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ART. 15 - Vicepresedintii coordoneaza sectoarele de activitate incredintate de presedinte.
In absenta presedintelui, un vicepresedinte desemnat de presedinte indeplineste toate atributiile acestuia."
6. Articolul 17 din anexa la hotarire se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ART. 17 - Consiliul de administratie este organul de coordonare a activitatii curente a Fundatiei Culturale Romane.
Consiliul de administratie este compus din 9 membri: presedintele fundatiei, 2 vicepresedinti desemnati de presedinte, secretarul executiv, conducatorul departamentului Coordonare logistica - secretariat, consilierul juridic si trei conducatori ai departamentelor functionale, prin rotatie."
7. Liniuta a 4-a a articolului 18 din anexa la hotarire se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"- la propunerea presedintelui, infiinteaza publicatii noi sau desfiinteaza publicatiile existente;"
8. Articolul 10 din anexa la hotarire se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ART. 20 - Structura organizatorica si functionala a fundatiei este urmatoarea:
a) departamente: Analiza si programe; Relatii internationale - educatie si invatamint; Schimburi culturale; Romanii din afara granitelor; Tiparituri difuzare; Analiza economic-financiara si contabilitate; Coordonare logistica secretariat; Publicatii;
b) centre: Centrul de studii transilvane Cluj-Napoca si Centrul de studii romanesti Iasi."
9. Articolul 21 din anexa la hotarire se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"ART. 21 - Editura Fundatiei Culturale Romane functioneaza ca institutie finantata integral din venituri extrabugetare.
Editura este sobordonata fundatiei, care fixeaza si aproba planul sau editorial, precum si bugetul de venituri si cheltuieli.
Fundatia poate aloca editurii mijloace financiare pentru editarea de carti, pe baza unor propuneri motivate cultural si financiar, alocatiile fiind prevazute in planurile financiare trimestriale ale fundatiei si acordate la inceputul fiecarui trimestru, in conditiile legii.
Fundatia controleaza si aproba executarea propunerilor editoriale si modul de realizare a prevederilor bugetare.
Consiliul de administratie al fundatiei aproba regulamentul de organizare si functionare a editurii, precum si normativele privind relatiile functionale dintre fundatie si editura."

ART. 2
Hotarirea Guvernului nr. 354/1990 privind infiintarea Fundatiei Culturale Romane, modificata si completata prin Hotarirea Guvernului nr. 580/1992, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta hotarire, se va republica in Monitorul Oficial al Romaniei.
PRIM - MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemneaza:
--------------p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Marcel Dinu, secretar de stat Ministru de stat, ministrul muncii si protectiei sociale, Dan Mircea Popescu Ministru de stat, ministrul finantelor, Florin Georgescu ------------------


Miercuri, 23 septembrie 2026, 16:05

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.