DECIZIE nr.96 din 21 octombrie 1994
privind soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr.19 din 14 martie 1994
Textul actului publicat în M.Of. nr. 328/28 noi. 1994

Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Miklós Fazakas - judecător
Ioan Muraru - judecător
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 19 din 14 martie 1994.
La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, părţile au fost lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele completului dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de admitere a recursului şi de casare a deciziei atacate, dezvoltând oral motivele de recurs formulate în scris.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: În faţa Tribunalului Bihor, în Dosarul nr. 1659/1993, inculpata Udvar Maria Laura a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul penal, susţinând că, raportat la prevederile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituţie, acestea sunt abrogate implicit.
Prin Decizia nr.19 din 14 martie 1994, Curtea Constituţională a respins ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate, constatând că art. 224 din Codul penal a fost abrogat parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, astfel încât textul urmează a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Împotriva acestei decizii, Ministerul Public a declarat recurs, invocând următoarele motive:
1. Curtea ar fi trebuit să respingă excepţia ca vădit nefondată, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, întrucât instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a opinat în sensul c㠄excepţia este întemeiată, iar dispoziţiile art. 224 din Codul penal sunt neconstituţionale”.
2. Decizia este criticată pentru că soluţia respingerii excepţiei ca lipsită de obiect este rezultatul aplicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33/1993 şi nu al examinării pe fond a cazului concret depus judecăţii. În acest fel, decizia ar apărea ca nemotivată.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale raportate la prevederile Constituţiei, precum şi cele ale Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Primul motiv de recurs referitor la exprimarea opiniei instanţei în raport cu punctul de vedere al părţii care a invocat excepţia în sensul neconstituţionalităţii art. 224 din Codul penal şi deci, a abrogării lui, nu este întemeiat, deoarece deşi instanţa a opinat pentru neconstituţionalitatea art. 224, nu a constatat abrogarea în dispozitivul încheierii şi, mai mult, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Rezultă că, fiind legal învestită, Curtea întemeiat a procedat la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte critica referitoare la posibilitatea respingerii excepţiei ca „vădit nefondată”, nici această obiecţie nu poate fi reţinută întrucât, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, soluţia respingerii fără citarea părţilor pe acest temei este condiţionată de unanimitatea opiniei membrilor completului de judecată în aprecierea excepţiei. Această regulă este nu numai de fond, în sensul că excepţia în mod vădit este neîntemeiată, ci şi de procedură, astfel încât, dacă aceste două aspecte nu coincid, este evident că art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 nu se poate aplica.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează respingerea excepţiei ca lipsită de obiect, nu este întemeiat, recursul neţinând seama de specificul jurisdicţiei constituţionale. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate poate fi admisă sau respinsă prin decizie definitivă.
În caz de admitere a excepţiei, decizia Curţii Constituţionale produce efectele prevăzute la art. 145 alin. (2) din Constituţie şi la art. 26 din Legea nr. 47/1992. Astfel fiind, textul declarat ca neconstituţional sau textul anterior Constituţiei constatat ca abrogat - deoarece, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este contrar acesteia - nu mai poate fi aplicat, este scos din legislaţie. Orice altă excepţie care ar avea ca obiect textul declarat ca neconstituţional sau constatat ca abrogat urmează să fie respinsă ca lipsită de obiect, dacă soluţionarea excepţiei s-a făcut cu citarea părţilor, ori ca vădit nefondată în cazul în care, pentru acelaşi motiv de fond, excepţia a fost, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, rezolvată fără citarea părţilor. Aşa fiind, referirea la deciziile definitive anterioare nu înseamnă o lipsă de motivare în drept, ci, dimpotrivă, aplicarea consecventă a dispoziţiilor constituţionale şi legale.
Recursul invocă şi faptul că, respingând excepţia ca lipsită de obiect, se închide calea sesizării Curţii chiar şi atunci când excepţia priveşte un bun public, nominalizat expres în art. 135 alin. (4) din Constituţie. Argumentul nu poate fi primit deoarece Curtea statuează numai asupra problemelor de drept. Constatând, în drept, că art. 224 din Codul penal, ca orice alt text în legătură cu avutul obştesc, este abrogat parţial şi că urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, rămâne ca fiecare instanţă judecătorească să stabilească dacă este vorba sau nu de astfel de bunuri şi să decidă dacă textele referitoare la infracţiunile privind avutul obştesc sunt sau nu aplicabile.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 19 din 14 martie 1994 pronunţată în Dosarul nr. 14C/1993.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 21 octombrie 1994.
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Joi, 24 septembrie 2026, 18:11

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.