DECIZIE nr.304 din 8 iulie 2004
la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare
Textul actului publicat în M.Of. nr. 816/3 sep. 2004

Ion Predescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Gabriel Simion, Catinca Grigorescu, Dinu Harabagiu, Marius Iconaru, Teodora David, Nicolae Tino şi Iulian Leu în Dosarul nr. 1.429/C+C/2003 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercială şi contencios administrativ.
La apelul nominal răspunde Nicolae Tino, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Partea prezentă solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 încalcă dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie. Se arată că aceste prevederi legale creează creditorilor salariaţi o situaţie discriminatorie în raport cu "marii creditori", deoarece sunt excluşi de la dreptul de a-şi valorifica creanţele.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 nu împiedică accesul la justiţie al creditorilor salariaţi, această reglementare fiind o opţiune a legiuitorului.
Este de asemenea neîntemeiată, pentru aceleaşi motive, şi critica de neconstituţionalitate a art. 77 alin. (1) lit. A.a) din lege.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 5 februarie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.429/C+C/2003, Curtea de Apel Galaţi Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Gabriel Simion, Catinca Grigorescu, Dinu Harabagiu, Marius Iconaru, Teodora David, Nicolae Tino şi Iulian Leu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că "prevederea actuală a art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995, care stabileşte că instanţa poate fi învestită numai de creditorii care sunt titulari ai unei creanţe care izvorăşte din raporturile de muncă, al cărei cuantum este superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie", este discriminatorie, instituind o inegalitate între "marii creditori" şi cei consideraţi "neînsemnaţi", încălcându-se astfel dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 38 alin. (2) şi ale art. 39 alin. (1) din Constituţie.
Referitor la art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995, autorii excepţiei arată că dispoziţiile cuprinse în acest text încalcă principiul acestei legi, întemeiat pe buna-credinţă a părţilor în raporturile lor contractuale, principiu derivat din art. 135 alin. (1) şi (6) şi art. 38 alin. (2) şi (5) din Constituţie, întrucât dreptul debitorului de a renunţa la intenţia de reorganizare lezează pe creditorii de bună-credinţă.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia comercială şi contencios administrativ, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că aceasta este neîntemeiată, susţinând că "textul art. 29 lit. a) din Legea nr. 64/1995, republicată şi modificată, care stabileşte pentru creanţele ce izvorăsc din raporturi de muncă un plafon minim de 6 salarii medii pe economie, a cărui neconstituţionalitate a fost invocată, nu împiedică accesul la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi nici prevederile art. 16 din Constituţie, care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii". Se arată că, "din moment ce art. 29 alin. (1) foloseşte sintagma «orice creditor», rezultă cu evidenţă că orice salariat poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care a încetat plăţile timp de 30 de zile". În ceea ce priveşte "împrejurarea că art. 29 alin. (1) lit. a) a stabilit valoarea creanţei la minim 6 salarii medii pe economie", instanţa apreciază că "nu încalcă prevederile constituţionale, întrucât condiţia respectivă este justificată în raport cu momentul introducerii cererii de declanşare a procedurii, pentru aprecierea insolvenţei debitorului, or, recurenţii au făcut declaraţii de creanţă după declanşarea procedurii, când valoarea creanţei nu are fixat plafon minim". Potrivit opiniei instanţei, "prevederile art. 38 şi 39 din Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei nr. 429/2003, au fost eronat invocate de către recurenţi, întrucât acestea se referă la dreptul de a fi ales în Parlamentul european, respectiv la libertatea întrunirilor, aspecte ce nu au legătură cu procedura insolvenţei".
În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 77 alin. (1) lit. A.a) din lege, instanţa arată că aceasta "nu se sprijină pe argumente concludente.
Astfel, art. 77 emuneră situaţiile în care judecătorul sindic poate decide intrarea în faliment, lit. a) prevăzând cazul când debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în faliment, ori nu şi-a declarat intenţia de reorganizare". Se consideră că "această dispoziţie legală nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie, care stabileşte că economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă". Totodată, arată instanţa, "opinia recurenţilor că s-ar încălca libertatea de a dispune fiecare de bunurile şi drepturile sale se întemeiază pe interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 77". Potrivit opiniei formulate de instanţă, "ipoteza prevăzută de art. 77 lit. a) trebuie coroborată cu art. 77 lit. b), care se referă la celelalte subiecte îndreptăţite a propune un plan de reorganizare în condiţiile art. 5". Se mai arată de către instanţă că art. 59 lit. c) din Legea nr. 64/1995 enumeră printre categoriile de persoane ce pot propune un plan de reorganizare, "în afară de debitor, şi comitetul creditorilor [art. 59 lit. c)], ceea ce asigură şi creditorilor mijlocul de a-şi apăra creanţele împotriva eventualelor abuzuri din partea debitorului prin propunerea de către aceştia, în condiţiile legii, a unui plan de reorganizare a debitorului".
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se susţine că actul normativ criticat "are ca scop satisfacerea datoriilor pe care debitorul insolvent le are faţă de creditorii săi. Acest obiectiv urmează a fi adus la îndeplinire prin două modalităţi principale: reorganizarea (modalitate încurajată de dispoziţiile legii) debitorului şi a activităţii sale sau, în subsecvent, lichidarea bunurilor acestuia (falimentul)". De asemenea, Guvernul menţionează "că art. 59 din lege conferă facultatea (iar nu obligaţia) de a formula planul de reorganizare unui număr de subiecte de drept: debitorul, administratorul, comitetul creditorilor, precum şi asociaţii debitorului persoană juridică ori creditorii debitorului (dacă propunerea întruneşte un anumit procent din participarea acestora la capitalul social sau, după caz, la valoarea pasivului)".
Guvernul arată, în continuare, în legătură cu reorganizarea, că "este vorba de o simplă facultate, care poate fi exercitată sau nu de titularii acesteia. În lipsa unei asemenea materializări a facultăţii, legea prevede, în mod logic, că obiectivul său - satisfacerea creanţelor urmează a fi atins prin cealaltă modalitate rămasă la dispoziţie - şi anume lichidarea bunurilor".
Referitor la dispoziţiile art. 29 din lege, se susţine că "acestea stabilesc condiţiile în care creditorii pot solicita deschiderea procedurii faţă de debitorul lor [...]". În cazul autorilor excepţiei, arată Guvernul, fiind vorba de raporturi de muncă, legiuitorul a apreciat că se poate prezuma o stare de insolvenţă în situaţia în care debitorul datorează sume de bani în cuantum egal cu valoarea cumulată a 6 salarii medii pe economie. Această condiţie nu reprezintă însă o atingere adusă însuşi dreptului de proprietate a creditorilor şi libertăţii comerţului, ci doar "o limitare a posibilităţii de deschidere a unei proceduri cu efecte grave asupra activităţii debitorului şi a relaţiilor sale economice".
Pentru ipoteza neîndeplinirii condiţiilor respective, "creditorii se bucură în continuare de posibilitatea executării silite individuale a creanţelor lor." De altfel, "chiar dacă creditorii respectivi nu pot porni procedura, ei pot participa, potrivit legii, la o procedură deschisă, prin solicitarea de înscriere a creanţelor lor la masa credală".
În ceea ce priveşte "pretinsa încălcare a art. 41 alin. (1) din Constituţie referitor la protecţia socială a salariaţilor", Guvernul consideră "că o asemenea susţinere este neîntemeiată, fiind infirmată atât de încurajarea reorganizării debitorului, pe care legea o promovează în mod explicit, [...] cât şi prin caracterul privilegiat pe care îl ocupă creanţele rezultate din raporturile de muncă în ordinea de prioritate a distribuirii sumelor de bani rezultate din valorificarea activului debitorului (art. 107 din lege)".
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În susţinerea acestui punct de vedere se arată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât "art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 asigură egalitatea creditorilor în urmărirea debitorului lor", referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr.202/2000, Decizia nr.341/2002 şi Decizia nr.284/2003).
Cu privire la dispoziţiile art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995, care reglementează procedura intrării în faliment, Avocatul Poporului arată că acestea "se aplică, fără deosebire, tuturor debitorilor aflaţi în aceeaşi situaţie, astfel că nu se încalcă principiul egalităţii în drepturi, consfinţit de art. 16 din Constituţie".
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995, în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Avocatul Poporului susţine că aceasta nu poate fi reţinută, "deoarece textele legale criticate nu îngrădesc dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime. Astfel, instituirea dreptului oricărui creditor de a introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor, precum şi instituirea procedurii de declanşare a falimentului sunt în deplină concordanţă cu prevederea art. 21 din Constituţia României, atât creditorii, cât şi debitorii având posibilitatea de a formula pretenţii şi apărări". Referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului arată că "liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unei proceduri speciale, cum este şi cea stabilită prin Legea nr. 64/1995 (Decizia nr.60/2003)".
În legătură cu critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995, în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (2) şi (5), art. 42 alin. (1), art. 136 alin. (1) şi (5) din Constituţie, se susţine că "aceasta nu poate fi reţinută, deoarece dispoziţiile constituţionale invocate a fi încălcate nu au relevanţă în cauză".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 232/2004, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 232/2004, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi cele ale art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.608 din 13 decembrie 1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.38/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.95 din 2 februarie 2002. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 29 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat prin Legea nr. 149/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.424 din 12 mai 2004.
Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:
- Art. 29 alin. (1) lit. a): "Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţă din cauza încetării plăţilor faţă de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în următoarele condiţii:
a) dacă creanţele izvorăsc din raporturi de muncă sau raporturi obligaţionale civile, acestea trebuie să aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulării cererii introductive;";
- Art. 77 alin. (1) lit. A.a): "(1) Judecătorul-sindic va decide, prin încheiere, intrarea în faliment în următoarele cazuri: A. a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de reorganizare;" Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei în motivarea acesteia sunt cele ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 38 alin. (2) şi (5), devenit, după revizuirea Constituţiei, art. 41 alin. (2) şi (5), art. 39 alin. (1), devenit art. 42 alin. (1), art. 135 alin. (1) şi (6), devenit art. 136 alin. (1) şi (5), care au următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări".;
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 41 alin. (2) şi (5): "(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. [...] (5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.";
- Art. 42 alin. (1): "Munca forţată este interzisă".;
- Art. 136 alin. (1) şi (5): "(1) Proprietatea este publică sau privată; [...] (5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice." Critica de neconstituţionalitate formulată de autorii excepţiei constă, în esenţă, în susţinerea că textul art. 29 alin. (1) lit. a) este discriminatoriu faţă de salariaţii ale căror "drepturi de concediu" au valori însumate sub "6 salarii medii pe economie", care nu pot avea acces la justiţie, conform textului, aceşti creditori fiind astfel împiedicaţi de a dispune de bunurile şi drepturile lor. În concepţia autorilor excepţiei, munca neplătită este şi muncă forţată, interzisă de Constituţie.
Referitor la dispoziţiile art. 77 alin. (1) lit. A.a), se susţine că acestea încalcă principiul bunei-credinţe "a părţilor în raporturile lor contractuale, principiu derivat din art. 135 alin. (1) şi (6) [...] şi art. 38 alin. (2) şi (5) din Constituţie." Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 stabileşte condiţia unui plafon minim pentru ca titularii creanţelor izvorâte din raporturi de muncă sau din raporturi obligaţionale civile să poată cere instituirea procedurii speciale, cu efecte grave asupra activităţii debitorului, prevăzute de legea în cauză. În aceste condiţii este evident că dreptul recunoscut numai debitorilor ale căror creanţe au un cuantum semnificativ, de a introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţă, are o justificare raţională şi obiectivă. De altfel, în întreaga economie a legii se constată că valoarea creanţelor reprezintă un criteriu care stă la baza altor demersuri pe care creditorii le pot face în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995.
Curtea reţine, de asemenea, că art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995, care reglementează posibilitatea de a cere instanţei instituirea acestei proceduri speciale, nu constituie unica modalitate pentru titularii creanţelor de a obţine în justiţie satisfacerea dreptului lor. Conform procedurii instituite prin lege, toţi creditorii cunoscuţi sunt convocaţi şi fac parte din adunarea generală a creditorilor (art. 13, art. 131 etc.), având posibilitatea să-şi apere interesele. În mod expres art. 131 din lege prevede că la şedinţele adunărilor creditorilor vor participa doi delegaţi ai salariaţilor debitori, votând pentru creanţele reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.
În consecinţă, Curtea constată că susţinerea autorilor excepţiei în sensul că se încalcă principiile constituţionale al egalităţii şi al accesului liber la justiţie nu este întemeiată. De asemenea, Curtea reţine că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia textul art. 29 alin. (1) lit. a) din lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (2) privind protecţia socială a salariaţilor, ale art. 42 alin. (1) privind interzicerea muncii forţate, precum şi ale art. 136 alin. (1) şi (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private. Interpretarea dată de autorii excepţiei, că prevederea potrivit căreia creditorii cu creanţe izvorâte din raporturi de muncă inferioare cuantumului fixat de lege nu pot cere instanţei deschiderea procedurii speciale ar echivala cu reglementarea muncii forţate, este exagerată, neavând nici un suport în realitate, creditorii respectivi având, aşa cum s-a arătat, alte posibilităţi legale de a obţine realizarea drepturilor lor. De altfel, potrivit art. 108 din Legea nr. 64/1995, creanţele izvorâte din raporturi de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii, au un rang privilegiat situându-se pe locul trei din 11 categorii de creanţe, în ceea ce priveşte ordinea de plată în cazul falimentului.
Curtea Constituţională a mai soluţionat excepţii având ca obiect fie dispoziţiile art. 29, fie cele ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare, pe care le-a respins ca nefondate (de exemplu, Decizia nr.341/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.15 din 13 ianuarie 2003; Decizia nr.14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.217 din 2 aprilie 2003; Decizia nr.245/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.548 din 30 iulie 2003; Decizia nr.248/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.560 din 5 august 2003), reţinându-se că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi (2), ale art. 134 alin. (2) lit. a), ale art. 21, precum şi cele ale art. 16.
Curtea a reţinut, în esenţă, printre altele, că reglementarea cuprinsă în textul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că, în anumite condiţii, orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plăţile. Acest fapt nu împiedică, sub nici un aspect, accesul liber la justiţie, atât creditorii, cât şi debitorii având posibilitatea de a formula pretenţii şi apărări. De altfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului "liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale".
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (2) şi (5), precum şi pe cele ale art. 136 alin. (1) şi (5), Curtea reţine că este neîntemeiată. Faptul că textul legal criticat prevede că intrarea în faliment se produce când debitorul şi-a declarat o atare intenţie ori nu şi-a declarat intenţia de reorganizare nu încalcă prevederile constituţionale menţionate. Dispoziţia criticată nu exclude realizarea creanţelor pe care le au salariaţii, în condiţiile prevăzute de lege, aşa cum s-a arătat, creanţe care, dimpotrivă, au un caracter privilegiat.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Gabriel Simion, Catinca Grigorescu, Dinu Harabagiu, Marius Iconaru, Teodora David, Nicolae Tino şi Iulian Leu în Dosarul nr. 1.429/C+C/2003 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercială şi contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2004.

PREŞEDINTE

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Joi, 24 septembrie 2026, 12:21

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.