HOTĂRÂRE nr.1.377 din 2 septembrie 2004
privind acordarea unui ajutor
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 817/3 sep. 2004 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă acordarea unui ajutor în sumă de 20.000 dolari S.U.A. pentru efectuarea transplantului medular şi a tratamentului medical aferent în străinătate doamnei Spirleanu Mihaela, în vârstă de 34 de ani, domiciliată în municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. Rapsodiei bl. B1/1, sc. E, parter, ap. 2, judeţul Vâlcea.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) va fi suportată din bugetul de stat, după cum urmează:
(3) Ajutorul se acordă în lei şi se suportă atât din bugetul Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de sănătate publică a judeţului Vâlcea, cât şi din bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, prin Direcţia pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială a Judeţului Vâlcea, la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua lucrătoare precedentă efectuării deschiderii de credite bugetare.
(4) Suma aprobată din bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei pentru efectuarea transplantului medular şi a tratamentului medical în străinătate va fi transferată de către Direcţia pentru dialog, familie şi solidaritate socială a judeţului Vâlcea Direcţiei de sănătate publică a judeţului Vâlcea, la solicitarea acesteia.
Art. 2. - Fundamentarea sumei solicitate şi justificarea celei utilizate pentru achitarea integrală a tratamentului medical în străinătate revin Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de sănătate publică a judeţului Vâlcea, care va efectua plata şi va certifica documentele financiar-contabile prezentate de furnizorul de servicii medicale din străinătate.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Răzvan Ionuţ Cirică,
secretar de stat
Ministrul sănătăţii,
Ovidiu Brînzan
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 2 septembrie 2004.
Nr. 1.377.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.