DECIZIE nr.97 din 21 octombrie 1994
privind soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr.50 din 18 mai 1994
Textul actului publicat în M.Of. nr. 333/1 dec. 1994

Vasile Gionea - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Miklos Fazakas - judecător
Antonie Iorgovan - judecător
Ioan Muraru - judecător
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 mai 1994.
La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, părţile au fost lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele completului dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a recursului şi de casare a deciziei atacate, dezvoltând oral motivele de recurs formulate în scris.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: În dosarul nr. 2638/1992 al Judecătoriei Tulcea, inculpata Necşuliu Cornelia a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal, susţinând că, raportat la prevederile imperative ale art. 150 alin. (1) din Constituţie, acestea sunt abrogate parţial.
Prin Decizia nr.50 din 18 mai 1994, Curtea Constituţională a respins ca lipsită de obiect excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpata Necşuliu Cornelia, întrucât prin Decizia nr.11 din 8 martie 1994, definitivă, s-a constatat că art. 248 din Codul penal a fost abrogat parţial potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, acesta urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din legea fundamentală, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Împotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, invocând următoarele motive:
- Curtea trebuia să constate că sesizarea sa de către instanţa de judecată este nejustificată şi, drept urmare, să respingă excepţia ca vădit nefondată, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Neprocedând în acest mod, Curtea a reţinut şi s-a pronunţat asupra unei probleme la care se pronunţase anterior instanţa de judecată, ceea ce înseamnă o substituire nepermisă în activitatea acesteia;
- soluţia "lipsei de obiect" se întemeiază pe caracterul obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 11/1994, care, interpretată astfel, închide calea sesizării Curţii cu orice altă excepţie de neconstituţionalitate vizând art. 248 din Codul penal chiar atunci când infracţiunea priveşte un bun public nominalizat de art. 135 alin. (4) din Constituţie.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând decizia atacată, încheierea de sesizare, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului - Ministerul Public -, dispoziţiile legii atacate ca neconstituţionale raportate la prevederile Constituţiei, precum şi cele ale Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Primul motiv de recurs referitor la exprimarea opiniei instanţei în acord cu punctul de vedere al părţii care a invocat excepţia în sensul neconstituţionalităţii art. 248 din Codul penal şi deci al abrogării lui nu este întemeiat, deoarece, deşi instanţa a opinat pentru neconstituţionalitatea art. 248 din Codul penal, nu a constatat abrogarea în dispozitivul încheierii şi, mai mult, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei. Rezultă că, fiind legal învestită, Curtea întemeiat a procedat la soluţionarea excepţiei.
În ce priveşte critica referitoare la posibilitatea respingerii excepţiei ca "vădit nefondată", nici această obiecţiune nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, soluţia respingerii fără citarea părţilor pe acest temei este condiţionată de unanimitatea opiniei membrilor completului de judecată în aprecierea excepţiei. Această regulă este nu numai de fond, în sensul că excepţia în mod vădit este neîntemeiată, ci şi de procedură, astfel încât, dacă aceste două aspecte nu coincid, evident art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 nu se poate aplica.
Cel de-al doilea motiv de recurs, privind soluţia "lipsei de obiect" întemeiată pe caracterul obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 11 din 8 martie 1994, este neîntemeiat şi urmează a fi respins, întrucât nu ţine seama de specificul jurisdicţiei constituţionale. Astfel excepţia de neconstituţionalitate poate fi admisă sau respinsă prin decizie definitivă.
În caz de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale produce efectele prevăzute de art. 145 alin. (2) din Constituţie şi de art. 26 din Legea nr. 47/1992. Astfel fiind, textul declarat ca neconstituţional sau textul anterior Constituţiei constatat ca abrogat - deoarece, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, este contrar acesteia - nu mai poate fi aplicat, este scos din legislaţie.
Orice altă excepţie care ar avea ca obiect textul declarat ca neconstituţional sau constatat ca abrogat urmează să fie respinsă ca lipsită de obiect, dacă soluţionarea excepţiei s-a făcut cu citarea părţilor, ori ca vădit nefondată în cazul în care, pentru acelaşi motiv de fond, excepţia a fost, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, rezolvată fără citarea părţilor. Aşa fiind, referirea la deciziile definitive anterioare nu înseamnă o lipsă de motivare în drept, ci, dimpotrivă, aplicarea consecventă a dispoziţiilor constituţionale şi legale.
Recursul invocă şi faptul că, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca lipsită de obiect, se închide calea sesizării Curţii, chiar şi atunci când excepţia priveşte un bun public, nominalizat expres în art. 135 alin. (4) din Constituţie.
Argumentul nu poate fi primit deoarece Curtea statuează numai asupra problemelor de drept. Constatând, în drept, că art. 248 din Codul penal, ca orice alt text în legătură cu avutul obştesc, este abrogat parţial şi că urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, rămâne ca fiecare instanţă judecătorească să stabilească dacă este vorba sau nu de astfel de bunuri şi să decidă dacă textele referitoare la infracţiunile privind avutul obştesc sunt sau nu aplicabile.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 18 mai 1994, pronunţată în Dosarul nr. 15C/1993.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 21 octombrie 1994.
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA

Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Joi, 24 septembrie 2026, 18:11

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.