ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.12 din 7 iulie 1998
privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
| Textul actului republicat în M.Of. nr. 834/9 sep. 2004 |
TITLUL I
Organizarea şi efectuarea transporturilor pe căile ferate române
CAPITOLUL I
Organizarea transporturilor feroviare
Art. 1. - (1) Prin transport pe căile ferate române, denumit în continuare transport feroviar, se înţelege orice deplasare de persoane şi de bunuri, realizată cu vehicule feroviare de către operatori de transport pe infrastructura feroviară. Transportul feroviar, precum şi serviciile adiacente sau conexe acestuia sunt considerate operaţiuni de transport feroviar.
(2) Transportul feroviar poate fi public sau în interes propriu.
(3) Transportul feroviar public constituie, prin natura sa, un sector strategic de interes naţional, reprezintă un serviciu public esenţial pentru societate, contribuie la libera circulaţie, la rezolvarea unor interese majore ale economiei, la deplasarea persoanelor, mărfurilor şi a altor bunuri, în interiorul ţării şi în trafic internaţional, cu un grad înalt de siguranţă, în condiţii ecologice, eficiente, şi îndeplineşte sarcini specifice pentru nevoile de apărare a ţării, potrivit legii.
(4) Serviciile conexe transportului sunt activităţile ce se desfăşoară în legătură nemijlocită cu sau în timpul transportului.
(5) Serviciile adiacente transportului sunt activităţile ce au ca obiect asigurarea desfăşurării în siguranţă a transportului.
(6) Transporturile feroviare publice se efectuează numai pe bază de contract de transport.
(7) Contractul de transport se încheie şi se execută în conformitate cu prevederile Codului comercial, ale Regulamentului de transport pe căile ferate din România şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
(8) Transportul feroviar în interes propriu este transportul efectuat în interesul activităţilor proprii, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau închiriate.
(9) Activităţile de transport feroviar public sau în interes propriu sunt realizate de către operatori de transport feroviar, persoane juridice române, licenţiaţi în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(10) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii de specialitate se definesc după cum urmează:
Art. 2. - Pentru efectuarea serviciilor de transport feroviar public sau în interes propriu pot obţine licenţă operatorii de transport cu capital de stat şi/sau privat, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
Art. 3. - Licenţa pentru efectuarea serviciilor de transport feroviar prevăzute la art. 1 se acordă de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Art. 4. - Pe parcursul desfăşurării activităţii, operatorii de transport feroviar licenţiaţi sunt obligaţi să realizeze, la termenele şi la parametrii tehnici prevăzuţi în prescripţiile pentru siguranţa circulaţiei feroviare, toate operaţiunile de verificare, întreţinere şi reparaţii pentru materialul rulant aflat sau introdus în circulaţie, sub sancţiunea suspendării sau retragerii licenţei.
Art. 5. - (1) Transportul feroviar public de călători are caracter de serviciu public social. Pentru aceste servicii operatorii de transport feroviar public primesc de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, diferenţele dintre tarifele stabilite cu avizul autorităţilor publice competente şi costurile reale de transport, la care se adaugă o cotă de profit între 3 şi 5%.
(2) Serviciul public social de transport feroviar de călători poate fi concesionat de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pe bază de licitaţie publică, în condiţiile legii.
(3) În cazul efectuării de servicii publice de transport de marfă sau călători pentru anumite categorii de persoane fizice sau juridice, care beneficiază, din dispoziţia autorităţilor publice competente, de reduceri ale tarifelor de transport, prin actul care a prevăzut acordarea acestor reduceri, se vor asigura compensaţii corespunzătoare operatorului de transport, până la nivelul tarifului aprobat.
Art. 6. - Transportul feroviar public va fi organizat astfel încât să se asigure un sistem unitar, echilibrat şi funcţional, în conformitate cu cerinţele siguranţei circulaţiei, confortului şi tehnologiilor specifice de transport pe calea ferată, în condiţii de compatibilitate şi interoperabilitate cu sistemul de transport feroviar european.
CAPITOLUL II
Autoritatea de stat în domeniul transporturilor feroviare
Art. 7. - (1) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritatea de stat în domeniul transporturilor feroviare care asigură dezvoltarea şi siguranţa transporturilor feroviare.
(2) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, are următoarele atribuţii principale în domeniul transporturilor feroviare:
(3) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor feroviare, are următoarele atribuţii principale:
(4) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului exercită atribuţiile de autoritate de stat, direct sau prin delegare de competenţe către o autoritate feroviară organizată ca instituţie publică, finanţată din venituri extrabugetare.
CAPITOLUL III
Infrastructura feroviară şi asigurarea funcţionării acesteia
Art. 8. - (1) Prin infrastructură feroviară se înţelege ansamblul elementelor necesare circulaţiei şi manevrei materialului rulant, clădirile staţiilor de cale ferată, cu facilităţile aferente, precum şi celelalte clădiri şi facilităţi destinate desfăşurării transportului feroviar.
(2) Infrastructura feroviară cuprinde infrastructura feroviară proprietate publică a statului, denumită în continuare infrastructură feroviară publică, precum şi cea aflată în proprietate privată, denumită în continuare infrastructură feroviară privată.
(3) Infrastructura feroviară publică sau privată a statului cuprinde infrastructura care se poate conecta la infrastructura feroviară transeuropeană, precum şi pe cea care nu poate fi conectată la aceasta, după cum urmează:
Art. 9. - (1) Administrarea infrastructurii feroviare, proprietate publică sau proprietate privată a statului, se asigură de către o companie naţională rezultată ca urmare a reorganizării Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, căreia i se atribuie în concesiune, fără plata redevenţei, infrastructura feroviară publică şi care deţine în proprietate alte elemente ale infrastructurii feroviare preluate de la Societatea Naţională a Căilor Ferate Române, stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(2) Contractul de concesiune se încheie, în numele statului, cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pentru o perioadă de 49 de ani.
Art. 10. - (1) Compania naţională care administrează infrastructura feroviară poate să închirieze, cu acordul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile publice către alte persoane juridice, în vederea administrării acesteia pentru organizarea transporturilor publice de mărfuri şi persoane.
(2) Compania naţională care administrează infrastructura feroviară poate să închirieze bunuri proprietate privată necesare organizării şi desfăşurării procesului de transport feroviar, aferente acelor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă publică, închiriată altor persoane juridice.
(3) Închirierea unor părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile se face prin licitaţie publică cu strigare.
(4) Veniturile obţinute din închirierea unor părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile se încasează de către compania naţională care administrează infrastructura feroviară în scopul folosirii acesteia exclusiv pentru executarea de reparaţii capitale pe infrastructura feroviară publică interoperabilă.
(5) Condiţiile specifice de administrare a infrastructurii feroviare neinteroperabile, precum şi condiţiile de închiriere a unor părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Art. 11. - (1) Infrastructura feroviară publică se compune din:
(2) Elementele concrete ale infrastructurii feroviare publice, prevăzute la alin. (1), se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(3) Celelalte elemente ale ansamblului infrastructurii feroviare, neprevăzute la alin. (1), constituie proprietate privată a companiei care administrează infrastructura feroviară publică sau, după caz, a societăţilor naţionale şi a societăţilor comerciale, rezultate din reorganizare, precum şi a Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, rămasă după reorganizare.
Art. 12. - Administratorul infrastructurii răspunde de modul în care exercită propria conducere, gestiune şi controlul intern în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 13. - Listele secţiilor de circulaţie ale infrastructurii feroviare ce constituie infrastructură feroviară interoperabilă sau neinteroperabilă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Art. 14. - Exploatarea infrastructurii feroviare publice se realizează de către compania naţională care administrează infrastructura feroviară, prin:
Art. 15. - Compania naţională care administrează infrastructura feroviară poate efectua pe aceasta transporturi în interes propriu, pentru menţinerea sau readucerea în parametri a infrastructurii feroviare, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 1 alin. (9) şi la art. 2, fără plata tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare prevăzut la art. 23 alin. (1).
Art. 16. - Parametrii elementelor infrastructurii feroviare române trebuie să corespundă normelor interne şi internaţionale sau celor stabilite prin acorduri şi convenţii internaţionale la care România este parte. Aceşti parametri trebuie să asigure compatibilitatea infrastructurii feroviare române, în întregul ei sau pe direcţii şi coridoare de transport, cu ansamblul internaţional al căilor ferate.
Art. 17. - Elementele infrastructurii feroviare publice, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, precum şi terenurile destinate acestui scop sunt scutite de orice taxe şi impozite.
Art. 18. - (1) Accesul şi circulaţia pe infrastructura feroviară publică sunt permise în condiţiile deţinerii de către operatorii de transport feroviar a unei licenţe eliberate conform prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale existenţei unui contract de acces, încheiat cu compania naţională care administrează infrastructura feroviară.
(2) Operatorii de transport feroviar străini şi grupurile internaţionale care realizează transport feroviar sunt acceptaţi pentru circulaţie pe infrastructura feroviară publică în condiţiile legii şi acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
(3) Accesul la infrastructură şi furnizarea de servicii în terminalele şi porturile legate de activităţile de transport feroviar, inclusiv servicii de transport internaţional de marfă şi servicii de transport combinat internaţional de marfă, care deservesc sau este posibil să deservească mai mult de un client final, se asigură tuturor operatorilor de transport feroviar în mod nediscriminatoriu, iar solicitările operatorilor de transport feroviar pot fi supuse unor restricţii numai dacă există alternative viabile în condiţii de piaţă.
(4) Fără a încălca prevederile legale privind concurenţa şi activitatea instituţiilor/autorităţilor publice competente în domeniu, Consiliul de supraveghere înfiinţat în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.89/2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare şi certificarea în materie de siguranţă monitorizează concurenţa pe piaţa de servicii de transport feroviar, inclusiv pe piaţa de transport feroviar de marfă.
(5) Dacă în executarea transportului solicitantul sau orice altă parte interesată se consideră că a fost tratată incorect, a fost obiectul unei discriminări sau a fost prejudiciată în alt fel, poate depune o contestaţie la Consiliul de supraveghere, în condiţiile art. 30 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.89/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8/2004.
(6) Ca urmare a contestaţiei primite şi, dacă este cazul, din proprie iniţiativă, Consiliul de supraveghere decide cât mai curând posibil asupra unor măsuri necesare pentru corectarea unor evoluţii nedorite de pe aceste pieţe, în conformitate cu reglementările în vigoare.
(7) Pentru asigurarea controlului judiciar, în condiţiile legii, precum şi a cooperării în domeniul specific de activitate a Consiliului de supraveghere cu organismele de supraveghere similare din alte state, se aplică prevederile art. 30 alin. (9) şi ale art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr.89/2003.
Art. 19. - (1) Reţeaua de transport feroviar de marfă din România care se include în Reţeaua transeuropeană de transport feroviar de marfă, precum şi porturile aferente se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi constă în următoarele componente:
(2) Liniile de acces, prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), trebuie să acopere la fiecare capăt al parcursului fie 50 km, fie 20% din lungimea parcursului respectiv, pe liniile de cale ferată menţionate la alin. (1) lit. a), în funcţie de valoarea care este mai mare.
(3) Statul sprijină dezvoltarea transportului combinat şi multimodal, inclusiv realizarea centrelor logistice integrate, în scopul asigurării sistemului de transport feroviar din România în sistemul de transport feroviar european.
(4) În vederea îndeplinirii prevederilor alin. (3), Guvernul aprobă realizarea centrelor logistice integrate, inclusiv prin credite şi alocaţii de la bugetul de stat.
Art. 20. - Realizarea de noi infrastructuri feroviare publice sau a unor proiecte majore de modificări structurale şi/sau tehnologice ale infrastructurii feroviare publice se supune legislaţiei privind lucrările publice şi se avizează de către Ministerul Apărării Naţionale, în scopul încadrării acestora în infrastructura sistemului naţional de apărare.
Art. 21. - Persoanele juridice sau persoanele fizice pot construi infrastructuri feroviare proprii, cu aprobarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi cu avizele autorităţilor publice locale şi Ministerului Apărării Naţionale.
Art. 22. - (1) Întreţinerea şi asigurarea funcţionării infrastructurii feroviare se asigură din veniturile proprii ale companiei naţionale care administrează infrastructura feroviară.
(2) Veniturile proprii ale companiei naţionale care administrează infrastructura feroviară se constituie din veniturile obţinute prin alocarea capacităţilor şi a traselor către operatorii de transport feroviar licenţiaţi, din alte activităţi proprii, precum şi din valorificarea produselor reziduale.
Art. 23. - (1) Operatorii de transport feroviar, licenţiaţi să efectueze transporturi publice sau în interes propriu, de marfă şi/sau de călători, folosind capacităţile infrastructurii feroviare, plătesc un tarif de utilizare a acesteia, ale cărui limite sunt stabilite prin contractul de activitate al companiei naţionale care administrează infrastructura, încheiat cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului conform prevederilor art. 37-39.
(2) Compania naţională care administrează infrastructura feroviară poate negocia nivelul tarifului de utilizare cu operatorii de transport feroviar, în funcţie de numărul de trase achiziţionate, perioada de solicitare şi secţia de circulaţie.
Art. 24. - Promovarea proiectelor pentru construcţii şi tronsoane noi de cale ferată, pentru modernizarea şi/sau dezvoltarea unor tronsoane existente, precum şi pentru magistralele destinate circulaţiei cu viteze mari se face de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, la propunerea fundamentală a companiei naţionale care administrează infrastructura feroviară.
Art. 25. - Cheltuielile pentru investiţii, reparaţii, modernizări şi/sau dezvoltări ale infrastructurii feroviare publice sunt finanţate de la bugetul de stat.
Art. 26. - (1) Pentru realizarea de noi elemente ale infrastructurii feroviare publice sau pentru dezvoltarea, modernizarea ori reabilitarea celor existente, a căror finanţare nu se poate asigura de compania prevăzută la art. 9 alin. (1), precum şi pentru exploatarea acestora Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului poate încheia contracte de concesionare cu alte persoane juridice, române sau străine, în condiţiile legii.
(2) Pe data aprobării concesiunii contractul încheiat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului cu compania prevăzută la art. 9 alin. (1) se modifică în mod corespunzător.
Art. 27. - (1) Liniile ferate aparţinând infrastructurii feroviare publice pot fi închise pentru transport, din considerente tehnologice sau de rentabilitate.
(2) Închiderea liniilor ferate din motive tehnologice se face de către compania naţională care administrează infrastructura feroviară, în conformitate cu normele de exploatare a infrastructurii în condiţii de siguranţă a circulaţiei.
(3) Închiderea liniilor ferate din motive de rentabilitate, urmată de conservare sau de dezafectare, ori menţinerea în exploatare a liniei respective şi regimul exploatării ei se aprobă de către Guvern, la propunerea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu avizul Ministerului Apărării Naţionale şi al administraţiei publice locale.
(4) Pierderile rezultate prin menţinerea în exploatare, cât şi costurile ocazionate de conservarea sau de dezafectarea liniilor publice nerentabile se suportă de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz.
Art. 28. - (1) În cazul unor calamităţi naturale, dezastre sau evenimente de cale ferată, elementele afectate ale infrastructurii căilor ferate române vor fi repuse în funcţiune în cel mai scurt timp, utilizându-se resursele care pot fi mobilizate în acest scop, în condiţiile legii.
(2) Cheltuielile ocazionate de repunerea în funcţiune a infrastructurii feroviare publice, afectată ca urmare a unor calamităţi naturale sau dezastre, se acoperă de la bugetul de stat.
CAPITOLUL IV
Siguranţa şi protecţia infrastructurii feroviare
Art. 29. - (1) În scopul desfăşurării în bune condiţii a circulaţiei feroviare şi al prevenirii evenimentelor de cale ferată, se instituie zona de siguranţă şi zona de protecţie a infrastructurii feroviare publice.
(2) Zona de siguranţă a infrastructurii feroviare publice cuprinde fâşiile de teren, în limită de 20 m fiecare, situate de o parte şi de alta a axei căii ferate, necesare pentru amplasarea instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţa circulaţiei şi a celorlalte instalaţii de conducere operativă a circulaţiei trenurilor, precum şi a instalaţiilor şi lucrărilor de protecţie a mediului.
(3) În cazurile în care limitele astfel stabilite cuprind terenuri aflate în proprietate privată, se poate proceda la expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii.
(4) Zona de protecţie a infrastructurii feroviare publice cuprinde terenurile limitrofe, situate de o parte şi de alta a axei căii ferate, indiferent de proprietar, în limita a maximum 100 m de la axa căii ferate, precum şi terenurile destinate sau care servesc, sub orice formă, la asigurarea funcţionării acesteia. Limitele concrete ale zonelor de protecţie se stabilesc pe baza normativelor emise de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu informarea scrisă a proprietarilor terenurilor în termen de 30 de zile.
(5) În zona de protecţie a infrastructurii feroviare publice pot fi executate lucrări, potrivit reglementărilor emise de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Art. 30. - În zona de protecţie a infrastructurii feroviare se interzice:
Art. 31. - (1) În zona de protecţie a infrastructurii feroviare pot fi amplasate, temporar, materiale şi utilaje necesare întreţinerii acesteia, în scopul eliminării consecinţelor evenimentelor de cale ferată sau al prevenirii oricărui pericol pentru siguranţa circulaţiei feroviare. În cazul producerii de pagube, se va acorda proprietarilor bunurilor afectate o justă despăgubire, stabilită pe bază de negocieri, în termen de maximum 30 de zile de la terminarea lucrării. În caz de neînţelegere, acordarea de despăgubiri şi cuantumul acestora se stabilesc prin hotărâre judecătorească.
(2) Dreptul de ocupare temporară a terenului nu este condiţionat de plata prealabilă a despăgubirii.
Art. 32. - Pe traseul liniilor ferate aparţinând infrastructurii feroviare, supus înzăpezirilor, compania naţională care administrează infrastructura feroviară este în drept să utilizeze zona de protecţie pentru instalarea de parazăpezi. În cazul producerii de pagube cu această ocazie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 31 alin. (1).
Art. 33. - (1) Traversarea căii ferate de către alte căi de comunicaţii se realizează şi se menţine în conformitate cu reglementările emise de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de către organele administraţiei publice locale, după caz, cu suportarea de către beneficiarul căii de comunicaţie respective a oricăror daune produse la infrastructura feroviară.
(2) Traversarea liniilor ferate de către pietoni, vehicule sau animale se face numai prin locuri special amenajate şi numai cu respectarea normelor şi a prescripţiilor în vigoare.
(3) Compania naţională care administrează infrastructura feroviară, respectiv operatorii de transport feroviar, nu răspunde pentru pagubele cauzate de nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2).
CAPITOLUL V
Siguranţa circulaţiei pe căile ferate române
Art. 34. - Transportul feroviar public trebuie să se desfăşoare într-un climat de disciplină fermă, asigurându-se condiţiile necesare pentru deplina siguranţă a călătorilor şi a bunurilor transportate.
Art. 35. - Personalul cu sarcini de siguranţă a circulaţiei al companiei naţionale care administrează infrastructura feroviară şi operatorii de transport feroviar licenţiaţi se supun prevederilor din instrucţiunile de serviciu şi reglementărilor specifice domeniului feroviar, privitoare la siguranţa circulaţiei trenurilor.
Art. 36. - În scopul realizării circulaţiei feroviare în condiţii de siguranţă, compania naţională care administrează infrastructura feroviară şi operatorii de transport feroviar licenţiaţi în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă exercită, în limita competenţelor aprobate, următoarele atribuţii:
CAPITOLUL VI
Contractul de activitate
Art. 37. - Raporturile dintre compania naţională care administrează infrastructura feroviară, societăţile naţionale şi/sau societăţile comerciale care efectuează transport feroviar public de călători, pe de o parte, şi instituţiile publice, pe de altă parte, se reglementează prin contracte de activitate, încheiate cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în numele statului.
Art. 38. - (1) Contractele de activitate prevăzute la art. 37 vor cuprinde, cel puţin, următoarele prevederi, după caz:
(2) Este interzisă prevederea în contractul de activitate a efectuării transporturilor feroviare pe segmente de infrastructură feroviară care nu corespund normelor de siguranţă a circulaţiei pe calea ferată.
Art. 39. - Contractele de activitate prevăzute la art. 37 se încheie pentru o durată de 4 ani, se aprobă de către Guvern şi se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.
Art. 40. - La solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor persoane juridice, operatorii de transport feroviar licenţiaţi pot încheia cu acestea convenţii pentru activităţi de transport feroviar de interes local, altele decât cele prevăzute în contractul de activitate încheiat cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu obligaţia de acoperire a diferenţei de cost de către solicitantul transportului, în cazul în care veniturile din efectuarea transportului nu acoperă costurile.
Art. 41. - Compania naţională care administrează infrastructura feroviară şi operatorii de transport feroviar licenţiaţi pot avea în structură corpuri de gardieni feroviari, a căror activitate se desfăşoară pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 42. - Personalul companiei naţionale care administrează infrastructura feroviară şi cel al operatorilor de transport feroviar licenţiaţi, cu atribuţii de serviciu privind paza, ordinea publică şi controlul trenurilor, gărilor şi al altor unităţi din cadrul acestora este asimilat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, persoanelor care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice.
CAPITOLUL VII
Dispoziţii speciale
Art. 43. - Deteriorarea şi/sau afectarea sub orice formă a liniei de cale ferată, a instalaţiilor de siguranţa circulaţiei feroviare, a celor de telecomunicaţii feroviare, a oricăror bunuri sau dotări aferente infrastructurii feroviare se pedepseşte conform legii penale.
Art. 44. - În cazul nerespectării prevederilor art. 29 alin. (5) şi ale art. 30, compania naţională care administrează infrastructura feroviară va acţiona imediat, în condiţiile legii, pentru oprirea oricăror lucrări sau pentru desfiinţarea construcţiilor interzise de lege, fără plata nici unei despăgubiri, precum şi pentru recuperarea pagubelor produse în zona de protecţie a infrastructurii căilor ferate române.
Art. 45. - Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 6 atrage după sine retragerea totală sau parţială a licenţei pentru efectuarea serviciilor de transport feroviar public, precum şi răspunderea penală sau contravenţională, după caz, a persoanei juridice sau fizice răspunzătoare pentru consecinţele generate de astfel de situaţii.
Art. 46. - Faptele care constituie contravenţii la normele privind transportul feroviar, inclusiv cele care constituie contravenţii la normele de protecţie a infrastructurii feroviare, sancţiunile care se aplică şi organele împuternicite să sancţioneze aceste fapte se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
TITLUL II
Reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 47. - (1) Societatea Naţională a Căilor Ferate Române se reorganizează, prin divizare, într-o companie naţională, în societăţi naţionale şi societăţi comerciale, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează:
(2) Compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale, prevăzute la alin. (1), funcţionează pe principii comerciale, specifice economiei de piaţă, cu orientare spre obţinerea de profit.
(3) Compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale, prevăzute la alin. (1), preiau, parţial, patrimoniul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române.
Art. 48. - Societatea Naţională a Căilor Ferate Române continuă să fiinţeze, având ca obiect principal de activitate gestionarea datoriei şi a creanţelor existente la data reorganizării. După finalizarea procesului de divizare Societatea Naţională a Căilor Ferate Române se va reorganiza prin hotărâre a Guvernului, care va stabili forma juridică, atribuţiile şi patrimoniul acesteia.
Art. 49. - Compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale prevăzute la art. 47 se organizează şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin hotărâre a Guvernului, care va stabili forma juridică, atribuţiile şi patrimoniul acestora.
Art. 50. - Compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale, rezultate din reorganizare, care au ca obiect de activitate administrarea infrastructurii căilor ferate române, efectuarea transportului de călători, de mărfuri şi de alte bunuri, vor prelua de la Societatea Naţională a Căilor Ferate Române activele strict necesare pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de eficienţă pentru traficul existent la data reorganizării.
Art. 51. - Activele care nu se preiau de către compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale, rezultate din reorganizare, constituie patrimoniul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, rămasă după reorganizare, în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Art. 52. - (1) Compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale rezultate din reorganizare:
(2) Capitalul social iniţial al companiei naţionale, al societăţilor naţionale şi al societăţilor comerciale, rezultate din reorganizare, este subscris şi vărsat integral de statul român, la data înfiinţării acestora.
(3) Acţiunile emise iniţial de compania naţională, de societăţile naţionale şi de societăţile comerciale, rezultate din reorganizare, sunt proprietate a statului, iar drepturile acestuia, ca acţionar, sunt exercitate de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
(4) Acţiunile emise de compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale, rezultate din reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, pot fi cotate la bursă şi tranzacţionate liber pe piaţă.
(5) Compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale, rezultate din reorganizare, precum şi filialele acestora pot fi supuse procesului de privatizare, în condiţiile legii, statul putând păstra pachetul majoritar de acţiuni.
(6) În perioada în care statul este acţionar unic la compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale înfiinţate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, acestea pot fi reorganizate prin hotărâre a Guvernului, în noi companii naţionale, societăţi naţionale, societăţi comerciale, după caz, capitalul social iniţial fiind subscris şi integral vărsat de statul român ale cărui interese sunt reprezentate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
(7) În funcţie de condiţiile locale pot fi înfiinţate societăţi comerciale de transport feroviar public de călători care, în calitate de operatori de transport feroviar public, să asigure transportul numai pentru anumite zone stabilite prin hotărâre a Guvernului. Societăţile comerciale de transport feroviar public de călători se organizează şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili forma juridică, atribuţiile şi patrimoniul acestora.
(8) Personalului preluat de noile companii naţionale, societăţi naţionale, societăţi comerciale, precum şi personalului excedentar i se aplică, în mod corespunzător, prevederile art. 55 şi 56.
Art. 53. - În realizarea obiectului lor de activitate, compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale, rezultate din reorganizare, pot, după caz:
Art. 54. - Creditele în curs de derulare sau de contractare la Societatea Naţională a Căilor Ferate Române, care se reorganizează, împreună cu drepturile şi obligaţiile aferente, se repartizează companiei naţionale, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale, nou-înfiinţate, prin hotărâre a Guvernului de înfiinţare a acestora, preluându-se corespunzător şi contractele de credit.
Art. 55. - (1) Personalul necesar companiei naţionale, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale nou-înfiinţate se preia, în mod selectiv, de la Societatea Naţională a Căilor Ferate Române şi se consideră transferat. Criteriile de selecţionare a personalului vor ţine seama, în mod prioritar, de competenţa profesională, disciplina în activitate şi de asigurarea posturilor necesare siguranţei circulaţiei feroviare.
(2) În cazul în care, în procesul reorganizării, rezultă un excedent de personal, acesta se disponibilizează de către Societatea Naţională a Căilor Ferate, în condiţiile legii.
Art. 56. - (1) Personalul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, existent la data declanşării procesului de reorganizare, beneficiază de facilităţi de călătorie gratuită pe calea ferată, în aceleaşi condiţii în care a beneficiat ca salariat al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, indiferent de situaţia acestuia după reorganizare.
(2) Pensionarii şi membrii de familie (soţul, soţia şi copiii minori) ai personalului prevăzut la alin. (1), precum şi personalul disponibilizat beneficiază de permise de călătorie gratuită pe calea ferată, în condiţiile legii.
(3) La stabilirea vechimii în unităţile de căi ferate pentru acordarea permiselor de călătorie gratuită pe calea ferată pensionarilor şi membrilor de familie ai acestora se ia în considerare şi perioada în care a prestat munca în Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în Societatea Naţională a Căilor Ferate Române, în fostul departament al căilor ferate cu unităţile din subordine, până la data desfiinţării acestuia, şi în compartimentele din aparatul propriu al fostului Minister al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, care au efectuat lucrări pentru calea ferată.
(4) Compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale rezultate din reorganizare, care au ca obiect de activitate transportul feroviar public de călători, se substituie obligaţiilor Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române privitoare la acordarea legitimaţiilor şi permiselor de călătorie gratuită pe calea ferată.
Art. 57. - (1) Compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale nou-înfiinţate sunt conduse de adunarea generală a acţionarilor, constituită din reprezentanţii statului şi ai celorlalţi deţinători de acţiuni.
(2) Reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor sunt numiţi prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
(3) Atribuţiile şi componenţa adunării generale a acţionarilor sunt prevăzute în statutul companiei naţionale, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale nou-înfiinţate.
Art. 58. - (1) Adunarea generală a acţionarilor alege consiliul de administraţie al companiei naţionale, al societăţilor naţionale şi al societăţilor comerciale nou-înfiinţate. Până la finalizarea procesului de privatizare a companiei naţionale, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale nou-înfiinţate, reprezentanţii statului în consiliul de administraţie şi preşedintele consiliului de administraţie sunt numiţi prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
(2) Preşedintele consiliului de administraţie al companiei naţionale, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale nouînfiinţate este şi directorul general al acestora.
(3) Atribuţiile consiliului de administraţie, precum şi ale preşedintelui acestuia se stabilesc prin statutul companiei naţionale, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale nouînfiinţate.
CAPITOLUL II
Dispoziţii finale
Art. 59. - Începând cu data înfiinţării primei societăţi naţionale/comerciale de transport marfă, rezultată în urma reorganizării Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, tarifele transporturilor feroviare de marfă se formează liber pe piaţă.
Art. 60. - Investiţiile, modernizările, dezvoltările şi reparaţiile la infrastructura feroviară publică, precum şi investiţiile pentru realizarea proiectelor de importanţă naţională, care asigură integrarea României în sistemul de transport feroviar european, se finanţează de la bugetul de stat sau din credite garantate de stat şi rambursate de la bugetul de stat.
Art. 61. - Majorările de întârziere pentru neplata la termen a obligaţiilor către stat şi instituţii publice, existente la data înmatriculării în registrul comerţului a companiei naţionale care administrează infrastructura feroviară, a societăţilor naţionale şi a societăţilor comerciale rezultate din reorganizare, precum şi majorările datorate de Societatea Naţională a Căilor Ferate Române în forma rămasă după reorganizare sunt scutite de la plată.
Art. 62. - În scopul ţinerii evidenţei bunurilor imobiliare aflate în proprietatea sau în concesiunea companiei naţionale care administrează infrastructura feroviară, a societăţilor naţionale şi a societăţilor comerciale, rezultate din reorganizare, şi pentru asigurarea opozabilităţii titlurilor acestora faţă de terţi şi iniţierea acţiunilor necesare pentru recuperarea sau dobândirea de noi valori patrimoniale se întocmesc evidenţe şi documentaţii proprii de cadastru, în condiţiile legii.
Art. 63. - În perioada în care statul este acţionar unic se pot efectua transferuri de active şi orice alte elemente patrimoniale între compania naţională, societăţile naţionale şi societăţile comerciale înfiinţate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, cu modificarea corespunzătoare a capitalului social al acestora.
Art. 64. - Lista produselor şi a serviciilor ale căror preţuri şi tarife se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, anexă la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se execută sau se prestează în ţară în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.133 din 2 aprilie 1998, se modifică la liniuţa a treia, coloana întâi, şi va avea următorul cuprins:
"- Transport de călători pe calea ferată - deservire generală (exclusiv servicii auxiliare şi transport internaţional)."
Art. 65. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului de înfiinţare a companiei naţionale, a societăţilor naţionale şi a societăţilor comerciale, rezultate din reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, prevăzute la art. 47 alin. (1), Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va supune spre aprobare Guvernului contractele de activitate prevăzute la art. 37 şi 38.
Art. 66. - (1) Legea nr. 129/1996 privind transportul pe căile ferate române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.268 din 30 octombrie 1996, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.14/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.79 din 30 aprilie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 111/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.142 din 7 iulie 1997, şi cu modificările şi completările aduse prin Ordonanţa Guvernului nr.40/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 29 august 1997, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.
(2) Prevederile Hotărârii Guvernului nr.235/1991 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.76 din 12 aprilie 1991, cu modificările şi completările ulterioare, sunt şi rămân în vigoare până la finalizarea procesului de reorganizare.
NOTĂ: Reproducem mai jos prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.182/1999, care nu sunt încorporate în textul republicat al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/1998:
"Art. II. - Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/1998 se aplică în mod corespunzător şi companiilor naţionale, societăţilor naţionale, societăţilor naţionale şi societăţilor comerciale ce se vor înfiinţa în baza prezentei ordonanţe de urgenţă."
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.