ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.64 din 2 septembrie 2004
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 846/15 sep. 2004 |
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic. - Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe IonescuŞişeşti", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.358 din 29 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1b) şi la nr. crt. 4 din anexa nr. 5 se reorganizează ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi în coordonarea ştiinţifică a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti». Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1a) la nr. crt. 1, 2 şi 9 se reorganizează ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare în coordonarea Academiei de Şiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti», prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr.57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare. Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1a), cu excepţia nr. crt. 1, 2 şi 9, în anexa nr. 2 şi în anexa nr. 5 la nr. crt. 1-3 se reorganizează ca institute, centre şi staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituţii publice cu personalitate juridică în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti». Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1a), cu excepţia nr. crt. 1, 2 şi 9, şi în anexa nr. 5, cu excepţia nr. crt. 4, vor putea fi organizate, după obţinerea acreditării, ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare în coordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti», prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr.57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare. Societăţile comerciale prevăzute în anexa nr. 5 se reorganizează potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor, pe baza structurii şi patrimoniului existente la data de 31 decembrie 2003. Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 3 se reorganizează în societăţi comerciale. Staţiunile de cercetare-dezvoltare şi fermele Istriţa şi Stoeneşti, prevăzute în anexa nr. 4, se preiau în cadrul instituţiilor de învăţământ superior agricol de stat. S.C. Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Animale de Blană S.A. Tg. Mureş, prevăzută în anexa nr. 5 nr. crt. 1, trece din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» sub autoritatea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva."
2. Alineatul (1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, instituţiile de învăţământ agricol şi silvic, unităţile de cercetare-dezvoltare aflate în structura unor regii sau companii naţionale din domeniul agricol, precum şi centrele de perfecţionare profesională din agricultură administrează bunuri din domeniul public şi privat al statului, precum şi bunuri proprii dobândite în condiţiile legii, stabilite prin hotărâre a Guvernului de reorganizare a unităţilor de cercetaredezvoltare."
3. Articolul 223 va avea următorul cuprins:
"Art. 223. - (1) Suprafeţele de teren trecute potrivit Legii nr. 147/2004 în administrarea institutelor, unităţilor, staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, a centrelor de perfecţionare agricolă, precum şi a instituţiilor de învăţământ superior agricol şi silvic rămân definitiv şi irevocabil în administrarea acestora, cu excepţia terenurilor agricole necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptăţite, solicitate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004.
(2) Suprafeţele de teren destinate reconstituirii dreptului de proprietate potrivit alin. (1) se transmit comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin hotărâre a Guvernului de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare."
4. Titlul anexei nr. 1a) va avea următorul cuprins:
"Unităţi de cercetare-dezvoltare în subordinea/ coordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti», organizate ca institute naţionale, institute, centre şi staţiuni de cercetare-dezvoltare".
5. În anexa nr. 1a), la nr. crt. 1, denumirea unităţii care se înfiinţează va avea următorul cuprins:
"Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă - INCDA Fundulea".
6. În anexa nr. 1a), la nr. crt. 2, denumirea unităţii care se înfiinţează va avea următorul cuprins:
"Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr - Braşov".
7. În anexa nr. 1a), la nr. crt. 9, denumirea unităţii care se înfiinţează va avea următorul cuprins:
"Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală - IBNA Baloteşti".
8. La nr. crt. 14 din anexa nr. 1a) "Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Biostimulatori «BIOS» Cluj-Napoca" se elimină.
9. La anexa nr. 3 "Unităţi de cercetare care se reorganizează în societăţi comerciale cu capital de stat", după nr. crt. 14 se introduce nr. crt. 15 cu următorul cuprins:
"15. Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Biostimulatori «BIOS» Cluj-Napoca, judeţul Cluj".
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 2 septembrie 2004.
Nr. 64.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.