ORDIN nr.1.144 din 15 septembrie 2004
al ministrului sănătăţii privind înfiinţarea Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 856/20 sep. 2004 |
Art. 1. - Se înfiinţează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, structură de specialitate, fără personalitate juridică, în cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti.
Art. 2. - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile are următoarele atribuţii:
Art. 3. - (1) Se desemnează şefii secţiilor de epidemiologie din institutele de sănătate publică Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara ca responsabili regionali în cadrul reţelei naţionale de supraveghere şi control al bolilor transmisibile.
(2) Directorul general al Institutului Naţional de CercetareDezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" va desemna un responsabil pentru supravegherea şi controlul bolilor transmisibile.
(3) Persoanele menţionate la alin. (1) şi (2) fac parte din Consiliul consultativ al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Art. 4. - (1) Organigrama Institutului de Sănătate Publică Bucureşti se modifică prin ordin al ministrului sănătăţii, în termen de 45 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Componenţa şi atribuţiile consiliului consultativ vor fi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii, în termen de 45 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 5. - Direcţia generală sănătate publică şi inspecţia sanitară de stat, institutele de sănătate publică Bucureşti, ClujNapoca, Iaşi şi Timişoara şi Institutul Naţional de CercetareDezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6. - Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Ovidiu Brînzan
Bucureşti, 15 septembrie 2004.
Nr. 1.144.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.