HOTĂRÂRE nr.1.506 din 16 septembrie 2004
pentru aprobarea Listei cuprinzând 112 obiective de investiţii şi a indicatorilor tehnico-economici din cadrul programului "38.000 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii", derulat prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
Textul actului publicat în M.Of. nr. 867/23 sep. 2004

În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se aprobă Lista cuprinzând 112 obiective de investiţii din cadrul programului "38.000 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii", derulat prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cuprinsă în anexa nr. 1.

(2) Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii prevăzuţi la alin. (1), cuprinşi în anexele nr. 2/1-2/112*).

Art. 2. - Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute în anexa nr. 1, ai căror indicatori tehnico-economici sunt prevăzuţi în anexele nr. 2/1-2/112, se face din bugetul de stat, din bugetele locale, din credite interne şi/sau externe, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Art. 3. - Anexa nr. 1 şi anexele nr. 2/1-2/112 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,
construcţiilor şi turismului,
Miron Tudor Mitrea
p. Ministrul de stat,

ministrul administraţiei şi internelor,
Toma Zaharia,
secretar de stat

Ministrul delegat
pentru administraţia publică,
Gheorghe Emacu

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

Bucureşti, 16 septembrie 2004.
Nr. 1.506.

*) Anexele nr. 2/1-2/112 se vor comunica Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.


Joi, 24 septembrie 2026, 15:43

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.