HOTĂRÂRE nr.1.473 din 9 septembrie 2004
pentru aprobarea Memorandumului de înţelegere dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul de Interne şi al Relaţiilor Naţionale din Regatul Ţărilor de Jos şi Ministerul Justiţiei din Regatul Ţărilor de Jos în domeniul afacerilor interne, semnat la Haga la 21 aprilie 2004
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 869/23 sep. 2004 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. - Se aprobă Memorandumul de înţelegere dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul de Interne şi al Relaţiilor Naţionale din Regatul Ţărilor de Jos şi Ministerul Justiţiei din Regatul Ţărilor de Jos în domeniul afacerilor interne, semnat la Haga la 21 aprilie 2004.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul administraţiei şi internelor,
Marian Florian Săniuţă
Ministrul afacerilor externe,
Mircea Geoană
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 9 septembrie 2004.
Nr. 1.473.
MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE
între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul de Interne şi al Relaţiilor Naţionale din Regatul Ţărilor de Jos şi Ministerul Justiţiei din Regatul Ţărilor de Jos în domeniul afacerilor interne
Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul de Interne şi al Relaţiilor Naţionale din Regatul Ţărilor de Jos şi Ministerul Justiţiei din Regatul Ţărilor de Jos, denumite în continuare părţi, convinse de importanţa unei cooperări poliţieneşti fructuoase având ca scop realizarea unui singur spaţiu european de libertate, securitate şi justiţie,
ARTICOLUL 1
Scop şi obiective
Părţile vor promova cooperarea bilaterală în materie, potrivit specificului lor de activitate. Obiectivul principal este intensificarea cooperării în domeniul aplicării legii, prevenirii infracţionalităţii, al ordinii şi siguranţei publice şi creşterea nivelului de pregătire al poliţiei atât la nivel naţional, cât şi european.
ARTICOLUL 2
Domenii de cooperare
În baza prezentului memorandum de înţelegere, denumit în continuare memorandum, cooperarea dintre părţi va include următoarele:
ARTICOLUL 3
Modalităţi de implementare
1. Părţile vor conveni asupra unor programe specifice de cooperare pe care urmează să le aprobe în termen de şase (6) luni de la intrarea în vigoare a prezentului memorandum.
2. În cadrul programelor de cooperare părţile vor specifica modalităţile de finanţare a implementării acestora.
3. Cheltuielile aferente implementării programelor de cooperare vor fi suportate de fiecare parte, dacă nu se decide altfel.
4. Pentru a încuraja dezvoltarea cooperării, părţile vor depune toate diligenţele pentru identificarea altor surse de finanţare.
5. Pentru a evalua gradul de îndeplinire a prevederilor acestui memorandum, părţile vor desemna puncte naţionale de contact în cadrul ministerelor menţionate în anexă şi vor organiza reuniuni anuale.
ARTICOLUL 4
Autorităţile responsabile cu implementarea
1. Părţile vor desemna reprezentanţi oficiali pentru elaborarea programelor de cooperare şi îşi vor notifica reciproc coordonatele acestora (nume, prenume, instituţie, număr de telefon şi de fax şi adresa de e-mail).
2. În termen de treizeci (30) de zile de la intrarea în vigoare a prezentului memorandum, părţile se vor informa reciproc, pe cale diplomatică, cu privire la autorităţile competente desemnate, responsabile cu aplicarea acestuia, aria de competenţă a fiecărei autorităţi competente, coordonatele acestora (nume, prenume, instituţie, număr de telefon şi de fax şi adresa de e-mail), precum şi orice alte detalii relevante.
3. Orice modificare intervenită în ceea ce priveşte coordonatele reprezentanţilor oficiali desemnaţi va fi notificată celeilalte părţi.
ARTICOLUL 5
Dispoziţii finale
1. Prezentul memorandum este încheiat pentru o perioadă de trei (3) ani şi va intra în vigoare în termen de treizeci (30) de zile de la primirea ultimei notificări schimbate de părţi, pe canale diplomatice, prin care se informează reciproc cu privire la îndeplinirea procedurilor legale interne cerute pentru intrarea lui în vigoare.
2. Părţile pot conveni eventualele amendamente la prezentul memorandum, cu consimţământul scris al celor două părţi, acestea urmând a intra în vigoare conform procedurii prezentate în paragraful 1.
3. Fiecare parte poate denunţa prezentul memorandum şi programele de cooperare, prin notificarea celeilalte părţi, în scris, pe canale diplomatice. Denunţarea va deveni efectivă în termen de treizeci (30) de zile de la data primirii unei astfel de notificări.
4. Cooperarea va fi evaluată în decursul a şase (6) luni de la încetarea prezentului memorandum.
Semnat la Haga la 21 aprilie 2004, în două exemplare originale, fiecare în limbile olandeză, română şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În cazul în care vor exista diferenţe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.
Pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor din România,
Ioan Rus
Pentru Ministerul de Interne şi al Relaţiilor Naţionale din Regatul Ţărilor de Jos şi Ministerul Justiţiei din Regatul Ţărilor de Jos,
Johan Remkes
ANEXĂ
PUNCTELE NAŢIONALE DE CONTACT
1. Pentru partea română:
Direcţia generală de integrare europeană şi relaţii internaţionale
2. Pentru partea olandeză:
Direcţia generală pentru ordine şi siguranţă publică, Ministerul de Interne şi al Relaţiilor Naţionale
Direcţia generală pentru afaceri internaţionale şi imigrare, Ministerul Justiţiei
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.