HOTĂRÂRE nr.1.520 din 23 septembrie 2004
privind suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2004
Textul actului publicat în M.Of. nr. 874/24 sep. 2004

În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, cu suma de 13.000.000 mii lei la capitolul 59.01 "Cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret", titlul "Subvenţii", pentru Agenţia Naţională pentru Sport în vederea finanţării Programului naţional "Sport în cartier".

Art. 2. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările prevăzute la art. 1 în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Cancelariei Primului-Ministru.

Art. 3. - Cancelaria Primului-Ministru şi alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri.

Art. 4. - Cu sumele rămase neutilizate până la data de 10 decembrie 2004, la propunerea ordonatorului principal de credite, se reîntregeşte Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

Şeful Cancelariei Primului-Ministru,
Alin Teodorescu

Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu

p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport,
Constantin Diaconu

Bucureşti, 23 septembrie 2004.
Nr. 1.520.


Miercuri, 23 septembrie 2026, 09:34

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.