HOTĂRÂRE nr.2.365 din 21 decembrie 2004
privind aprobarea finanţării unor cheltuieli aferente proiectului "Reprezentantul special al Guvernului României pe probleme de integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă"
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 1257/27 dec. 2004 |
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă finanţarea cheltuielilor de administrare şi întreţinere aferente spaţiului pus la dispoziţie reprezentantului special al Guvernului României pe probleme de integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă, efectuate în perioada noiembrie 2002-august 2003 de către Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".
Art. 2. - Finanţarea cheltuielilor prevăzute la art. 1 se asigură în cadrul proiectului "Reprezentantul special al Guvernului României pe probleme de integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă", prin suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe cu suma de 373.548 mii lei şi diminuarea corespunzătoare a bugetului Secretariatului General al Guvernului de la capitolul 72.01 "Alte acţiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare şi prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri".
Art. 3. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările ce rezultă din aplicarea art. 2 în bugetele Secretariatului General al Guvernului şi Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2004.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu,
secretar de stat
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Eugen Bejinariu
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
Bucureşti, 21 decembrie 2004.
Nr. 2.365.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.