ORDONANŢĂ nr.9 din 21 ianuarie 2005
privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică
Textul actului publicat în M.Of. nr. 97/28 ian. 2005

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. IV.1 şi 2 din Legea nr. 602/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.

CAPITOLUL I
Majorarea salariilor de bază

Art. 1. - (1) Limita minimă şi limita maximă a salariilor de bază prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează începând cu luna octombrie 2005 cu procentele prevăzute în anexa nr. VII.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru funcţiile la care este stabilit un singur nivel al salariului de bază.

Art. 2. - (1) Salariile de bază majorate potrivit art. 1 sunt prevăzute în anexele nr. I-V.

(2) Indemnizaţiile de conducere sunt prevăzute în anexa nr. VI.

(3) Indemnizaţiile lunare pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru persoanele care ocupă funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII şi IX.

Art. 3. - (1) În anul 2005 salariile de bază individuale ale personalului salarizat potrivit anexelor nr. I-V se stabilesc pentru luna octombrie prin aplicarea unui procent de majorare în limita celor prevăzute, pe funcţii, grade şi trepte profesionale, în anexa nr. VII.

(2) Începând cu luna ianuarie 2005 se acordă 45% din creşterea rezultată ca diferenţă între salariul de bază stabilit potrivit alin. (1) şi salariul de bază avut în luna decembrie 2004, iar diferenţa se acordă începând cu luna octombrie 2005.

(3) Stabilirea salariilor de bază individuale se face de către ordonatorii de credite, cu consultarea organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate, cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate potrivit legii.

(4) Indemnizaţiile persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite, precum şi ale celor care ocupă funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică, prevăzute în anexele nr. VIII şi IX, sunt stabilite pentru luna octombrie 2005.

(5) Începând cu luna ianuarie 2005 se acordă 45% din creşterea rezultată ca diferenţă între indemnizaţia stabilită potrivit alin. (4) şi indemnizaţia lunară avută în luna decembrie 2004, iar diferenţa se acordă începând cu luna octombrie 2005.

Art. 4. - La instituţiile şi unităţile bugetare la care cheltuielile de personal se asigură din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori integral din venituri proprii, constituite potrivit legii, creşterile salariale stabilite în condiţiile art. 3 se pot acorda în limita procentelor stabilite şi la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creşterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare.

Art. 5. - (1) În anul 2005 personalul contractual din sectorul bugetar salarizat între limitele corespunzătoare funcţiei poate beneficia, pe lângă creşterile salariale acordate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, de o creştere salarială prin evaluarea performanţelor profesionale individuale realizate în anul 2004, potrivit reglementărilor în vigoare, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare pentru cheltuielile cu salariile aprobate pe anul 2005.

(2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale personalului contractual şi acordarea salariilor de bază corespunzătoare evaluării se vor realiza până la finele lunii mai 2005.

CAPITOLUL II
Alte reglementări

Art. 6. - (1) Promovarea personalului contractual în anul 2005, în condiţiile legii, se poate face numai pe un post vacant de natura celui pe care urmează să fie promovată persoana, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile.

(2) Promovarea în condiţiile legii a persoanelor încadrate pe funcţia de debutant, precum şi a celor care au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cuprindă activitatea respectivă se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior.

Art. 7. - Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată, care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creştere cu până la 20% a salariului de bază avut.

Art. 8. - (1) În vederea stabilirii salariului de bază, în termen de 15 zile de la reluarea activităţii, persoanele angajate în sectorul bugetar, aflate în concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, potrivit legii, cele care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni fiind în concediu medical sau în concediu fără plată, potrivit legii, precum şi cele ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate vor fi evaluate prin examenul de testare a cunoştinţelor profesionale, organizat în acest scop de angajator, procedându-se în acelaşi mod ca şi în cazul persoanelor angajate prin concurs.

(2) În cazul nepromovării acestui examen, persoanei respective i se atribuie salariul avut anterior sau, după caz, salariul minim al funcţiei avute anterior.

Art. 9. - (1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda în limita a 15% din numărul total al personalului contractual prevăzut în statul de funcţii, la începutul anului bugetar, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. Salariile de merit se vor acorda personalului încadrat pe funcţii de execuţie în proporţie de cel puţin două treimi din numărul total stabilit în condiţiile prezentului alineat. Ordonatorii principali de credite care au în subordine unităţi bugetare cu un număr redus de posturi pot aproba ca încadrarea în numărul maxim de beneficiari de salariu de merit şi în proporţiile stabilite pentru funcţiile de execuţie să se facă la nivelul unităţilor respective luate împreună. Repartizarea numărului de beneficiari de salariu de merit pe unităţile luate în calcul, în acest caz, se face de către ordonatorul principal de credite.

(2) Personalul care beneficiază de salariu de merit se stabileşte o dată pe an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în anul precedent, apreciată conform criteriilor elaborate de ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. În cazul în care pe parcursul anului intervin modificări ale funcţiei deţinute, care nu sunt imputabile persoanei beneficiare de salariu de merit, inclusiv modificarea funcţiei prin promovare, acordarea acestuia se menţine până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit. În cazul în care pe parcursul anului se întrerup raporturile de muncă ale unor beneficiari de salariu de merit, acestea se pot redistribui, de la data de 1 a lunii următoare, altor persoane care deţin funcţii de acelaşi nivel, respectiv funcţii de conducere sau de execuţie, pe perioada rămasă.

(3) Pentru personalul contractual nou-angajat salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare.

(4) Personalul încadrat ca debutant nu poate beneficia de salariu de merit.

(5) Personalul salarizat cu indemnizaţie lunară ca unică formă de remunerare a activităţii nu se cuprinde în numărul total de posturi în vederea determinării numărului de beneficiari ai salariului de merit.

Art. 10. - (1) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual prevăzut în statul de funcţii, cu încadrarea în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.

(2) În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ordonatorii principali de credite pot aproba acordarea de premii în cursul anului, din economiile realizate, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, prevăzute în bugetul aprobat pentru personalul contractual din aparatul propriu şi din unităţile subordonate, fără a depăşi valoarea economiilor realizate.

(3) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite, în limita sumelor alocate cu această destinaţie de către ordonatorii principali de credite, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.

Art. 11. - (1) Sporul de confidenţialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15%, precum şi personalului contractual din instituţiile şi autorităţile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.

(2) Categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

Art. 12. - Personalul contractual beneficiază şi de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Art. 13. - (1) Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere este considerată muncă suplimentară şi se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti în luna următoare cu un spor aplicat la salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare şi pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

(2) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual.

(3) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă potrivit legii sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, în situaţii cu totul deosebite, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.

CAPITOLUL III
Dispoziţii finale

Art. 14. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se suspendă ocuparea prin concurs a posturilor vacante din statul de funcţii la data de 31 decembrie 2004.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ordonatorii principali de credite pot aproba ocuparea posturilor vacante, până la data de 1 septembrie 2005, în condiţiile legii, numai pentru:

a) instituţiile şi autorităţile publice nou-înfiinţate, finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru somaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetele locale;
b) instituţiile şi autorităţile publice finanţate integral din venituri proprii;
c) completarea numărului de posturi în cadrul compartimentelor implicate în implementarea angajamentelor asumate prin negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană;
d) ocuparea unor posturi unice devenite vacante în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice;
e) posturile vacante din cabinetul demnitarului şi din structura Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

(3) Concursurile pot fi organizate potrivit alin. (2), cu condiţia încadrării în fondurile aprobate, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi al Ministerului Finanţelor Publice, pentru autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

(4) Din numărul de posturi rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) se suplimentează în anul 2005, prin redistribuire, numărul de posturi aprobate, potrivit legii, Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu 3.100 de posturi, personal contractual, din care 3.000 de posturi destinate activităţii de recalculare a pensiilor stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 şi 100 de posturi pentru activitatea privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

(5) Pentru asigurarea numărului de posturi de personal contractual necesar Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale pentru activităţile de recalculare a pensiilor stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001, precum şi pentru activitatea privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, Guvernul va aproba prin hotărâre majorarea numărului de posturi aprobat acestei instituţii, prin diminuarea numărului de posturi aprobat autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

(6) În termen de maximum 7 zile de la data publicării prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, ordonatorii principali de credite vor comunica Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei numărul de posturi de funcţionari publici sau personal contractual vacante la 31 decembrie 2004, cele care se pot ocupa în condiţiile alin. (2), precum şi numărul diminuat de posturi, potrivit alin. (5).

(7) Pentru aplicarea prevederilor alin. (5) ordonatorii principali de credite, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, sunt autorizaţi să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetele acestora privind numărul maxim de posturi şi fondul aferent salariilor de bază şi cheltuielile cu salariile pe anul 2005.

(8) Guvernul este abilitat să modifice cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, deficitul/excedentele acestora, după caz, precum şi veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat.

(9) Posturile devenite vacante după data de 1 ianuarie 2005 pot fi ocupate în condiţiile legii.

(10) Prevederile alin. (6) şi (9) se aplică în mod corespunzător şi pentru personalul încadrat în funcţii publice, potrivit legii.

(11) Posturile aprobate suplimentar prin bugetul pe anul 2005 se ocupă în condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3).

Art. 15. - Aplicarea prevederilor art. 41 din Ordonanţa Guvernului nr.9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă pentru anul 2005.

Art. 16. - (1) Indemnizaţiile personalului din conducerea cultelor religioase şi a unităţilor de cult recunoscute în România, asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate publică, prevăzute la nr. crt. 1, 2, 3, 4 şi 5 din anexa 1.A.b) la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului clerical salarizat potrivit Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 299/2003, majorate potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 164/2004, cu modificările şi completările ulterioare, vor avea valorile prevăzute pentru funcţiile de demnitate publică cu care sunt asimilate, de la nr. crt. 1, 2, 3, 5 şi 6 din anexa nr. VIII/2.

(2) Salariile de bază ale personalului clerical stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.4/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 299/2003, din anexele nr. 1.B.b) şi 2.b), majorate potrivit prevederilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.123/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 164/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează începând cu luna octombrie 2005 cu un procent maxim de 18%.

(3) Începând cu luna ianuarie 2005 se acordă 45% din creşterea rezultată ca diferenţă între drepturile stabilite potrivit alin. (1) şi (2), faţă de cele avute în luna decembrie 2004, iar diferenţa se acordă începând cu luna octombrie 2005.

Art. 17. - Salariile de bază ale personalului contractual încadrat în funcţii specifice care nu sunt prevăzute în prezenta ordonanţă se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de bază prevăzute în anexele la aceasta, cu avizul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi al Ministerului Finanţelor Publice.

Art. 18. - (1) Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.

(2) Pensionarii pentru limită de vârstă care se angajează pe baza unui contract individual de muncă în sectorul bugetar, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă dobândite în întreaga activitate.

Art. 19. - (1) Personalul din sectorul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă şi la alte concedii, în condiţiile legii.

(2) Durata minimă a concediului de odihnă este de 20 de zile lucrătoare pe an.

(3) La determinarea indemnizaţiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile de care beneficiază, potrivit legii.

(4) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. În cazul în care, din motive justificate, personalul din sectorul bugetar nu a putut efectua concediul de odihnă la care avea dreptul într-un an calendaristic, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârşitul anului următor.

(5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă.

(6) Celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr.250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare.

(7) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.

Art. 20. - (1) Ordonatorii principali de credite pot aproba, o dată pe trimestru, până la data de 1 septembrie, în limita numărului maxim de posturi prevăzut în anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 şi la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005 nr. 512/2004, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile, numai pentru posturile vacante, utilizarea unui număr mai mare de posturi de nivel inferior sau de acelaşi nivel, prin reducerea corespunzătoare a unui număr de posturi de nivel superior, precum şi modificarea în ceea ce priveşte calitatea acestor posturi, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. Modificarea calităţii posturilor vacante se face şi cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Fac excepţie de la aviz Administraţia Prezidenţială, Camera Deputaţilor, Senatul, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului şi Consiliul Concurenţei.

(2) Prevederile alin. (1) privind modificarea în ceea ce priveşte calitatea posturilor se aplică corespunzător şi ordonatorilor principali de credite finanţaţi din bugetele locale, numai cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Art. 21. - Drepturile salariale stabilite personalului bugetar corespunzător structurii organizatorice şi numărului maxim de posturi aprobate potrivit legii se vor acorda în continuare, corespunzător funcţiilor deţinute anterior, în acelaşi cuantum şi în cazul în care structura organizatorică sau raporturile de subordonare şi numărul maxim de posturi se modifică, potrivit legii, în cursul anului.

Art. 22. - (1) Gestiunea sistemului de salarizare se asigură de către fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în numărul maxim de posturi şi în bugetele aprobate potrivit legii.

(2) Salariile de bază şi indemnizaţiile de conducere se stabilesc astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile alocate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale, pentru cheltuielile cu salariile.

Art. 23. - (1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanţe este de competenţa ordonatorilor de credite.

(2) Contestaţiile pot fi depuse în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

(3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.

(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.

Art. 24. - (1) Salariile de bază şi indemnizaţiile lunare sunt brute şi impozabile, potrivit legii.

(2) Salariile de bază individuale şi indemnizaţiile lunare, calculate pentru prima etapă şi a doua etapă de majorare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, vor fi rotunjite din 1.000 lei în 1.000 lei în favoarea salariaţilor.

(3) Anexele nr. I-IX*) fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.

Art. 25. - Prevederile prezentei ordonanţe intră în vigoare începând cu luna ianuarie 2005.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu

Ministrul educaţiei şi cercetării,
Mircea Miclea

Ministrul afacerilor externe,
Mihai Răzvan Ungureanu

Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu

Bucureşti, 21 ianuarie 2005.
Nr. 9.


ANEXA 1
(la 01.10.2005)

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ DE SPECIALITATE
(ministere, alte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor, serviciile Administraţiei Prezidenţiale*1), aparatul de lucru al Guvernului şi aparatul Parlamentului României)

I. Salarii de bază pentru funcţii de specialitate*)
    A. Funcţii de conducere
___________________________________________________________________
Nr.           Funcţia            Nivelul           Salariul de bază
crt.                             studiilor             - lei -
___________________________________________________________________
  1  Secretar general               S                 24.004.000
  2  Secretar general adjunct       S                 21.609.000
___________________________________________________________________
NOTĂ:
Se utilizează în ministere şi în alte organe centrale de specialitate.
B. Funcţii de execuţie
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Consilier, expert, inspector de
     specialitate, revizor contabil; gradul IA      S       5.207.000 11.898.000
  2  Consilier, expert, inspector de
     specialitate, revizor contabil; gradul I       S       4.747.000 10.402.000
  3  Consilier, expert, inspector de
     specialitate, revizor contabil; gradul II      S       4.365.000  9.422.000
  4  Referent de specialitate, inspector de
     specialitate, revizor contabil; gradul III     S       4.212.000  8.447.000
  5  Referent de specialitate, inspector de
     specialitate, revizor contabil; gradul IV      S       4.135.000  7.590.000
  6  Referent, inspector, revizor contabil;
     debutant                                       S       3.934.000     -
  7  Tehnician-economist, secretar superior,
     referent, interpret relaţii, interpret
     profesional, subinginer; gradul IA             SSD     4.289.000 10.402.000
  8  Tehnician-economist, secretar superior,
     referent, interpret relaţii, interpret
     profesional, subinginer; gradul I              SSD     4.212.000  8.448.000
  9  Tehnician-economist, secretar superior,
     referent, interpret relaţii, interpret
     profesional, subinginer; gradul II             SSD     4.135.000  7.590.000
 10  Tehnician-economist, secretar superior,
     referent, interpret relaţii, interpret
     profesional, subinginer; gradul III            SSD     4.059.000  6.855.000
 11  Tehnician-economist, secretar superior,
     referent, interpret relaţii, interpret
     profesional, subinginer; debutant              SSD     3.723.000      -
     b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
 12  Consilier juridic gradul I A                   S       5.207.000 11.898.000
 13  Consilier juridic gradul I                     S       4.747.000 10.402.000
 14  Consilier juridic gradul II                    S       4.365.000  9.422.000
 15  Consilier juridic gradul III                   S       4.212.000  8.447.000
 16  Consilier juridic gradul IV                    S       4.135.000  7.590.000
 17  Consilier juridic debutant                     S       3.934.000      -
     c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 18  Referent IA                                    M       4.289.000  6.057.000
 19  Referent I                                     M       4.212.000  5.268.000
 20  Referent II                                    M       4.135.000  4.899.000
 21  Referent III                                   M       4.059.000  4.290.000
 22  Referent IV                                    M       3.983.000  4.074.000
 23  Referent debutant                              M       3.710.000      -
________________________________________________________________________________
    *) Salariile de bază stabilite pentru funcţiile prevăzute la cap. I. lit. B 
       se utilizează pentru salarizarea funcţiilor de altă specialitate decât cele 
       specifice din cadrul altor instituţii centrale, precum şi pentru salarizarea 
       personalului din aparatul propriu al prefecturilor, al consiliilor judeţene 
       şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia secretarilor 
       prevăzuţi la cap. II din anexa nr. II.
II. Salarii de bază pentru funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate 
specifice serviciilor Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale*1), Guvernului, 
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie 
şi Justiţie, Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurenţei, 
Avocatului Poporului, Curţii de Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului
    A. Funcţii de conducere specifice
____________________________________________________________________
Nr.           Funcţia                   Nivelul     Salariul de bază
crt.                                    studiilor        - lei -
____________________________________________________________________
  1  Şef departament, director general     S          20.730.000
____________________________________________________________________
    B. Funcţii de execuţie de specialitate specifice
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia*)                         Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  2  Şef birou senatorial, şef cabinet              S       4.747.000 10.402.000
  3  Şef birou senatorial, stenodactilograf,
     şef cabinet, referent                          SSD     3.983.000  8.700.000
  4  Şef birou senatorial, stenodactilograf,
     şef cabinet, referent                          M       3.905.000  7.590.000
  5  Şef birou senatorial, stenodactilograf,
     şef cabinet, referent                          PL      3.905.000  8.700.000
  6  Director de cabinet                            S       8.059.000 18.594.000
  7  Consilier                                      S       8.059.000 18.594.000
  8  Expert                                         S       7.809.000 17.024.000
  9  Consultant                                     S       5.338.000 11.630.000
 10  Secretar cabinet, secretar dactilograf         M       3.905.000  6.364.000
________________________________________________________________________________
    *)  Se utilizează şi pentru cabinetul demnitarului.
    *1) Administraţia Prezidenţială poate aplica pentru salariaţii săi, prin analogie, 
        prevederile legale în vigoare, referitoare la sporuri, indiferent de natura lor. 
        Ordonatorul principal de credite va stabili, în mod concret, salariaţii care 
        urmează să beneficieze de sporuri, cuantumul acestora, precum şi condiţiile de 
        acordare, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
    III. Funcţii specifice unor ministere
    1. MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
    a) Funcţii specifice din aparatul propriu şi din unităţile teritoriale
    Garda financiară - personal militarizat
____________________________________________________________________
Nr.           Funcţia                   Nivelul     Salariul de bază
crt.                                    studiilor        - lei -
____________________________________________________________________
  1   Comisar general                      S           21.849.000
____________________________________________________________________
    Funcţii de execuţie
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Comisar principal IA                           S       5.207.000 11.898.000
  2  Comisar principal I                            S       4.747.000 10.402.000
  3  Comisar principal II                           S       4.365.000  9.422.000
  4  Comisar principal III                          S       4.212.000  8.447.000
  5  Comisar principal IV                           S       4.135.000  8.210.000
  6  Comisar debutant                               S       3.934.000      -
  7  Comisar principal I                            SSD     4.212.000  9.422.000
  8  Comisar principal II                           SSD     4.135.000  8.447.000
  9  Comisar principal III                          SSD     4.059.000  7.590.000
 10  Comisar debutant                               SSD     3.723.000      -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 11  Comisar IA                                     M       4.289.000  6.367.000
 12  Comisar I                                      M       4.135.000  5.634.000
 13  Comisar II                                     M       4.059.000  5.143.000
 14  Comisar III                                    M       3.983.000  4.655.000
 15  Comisar debutant                               M       3.710.000      -
________________________________________________________________________________
    Audit intern
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  1  Auditor - ofiţer                               S      12.095.000 17.064.000
  2  Auditor - expert                               S       8.422.000 13.398.000
  3  Auditor - inspector                            S       5.973.000 10.950.000
  4  Auditor - asistent                             S       4.747.000  9.730.000
________________________________________________________________________________
    b) Funcţii specifice din serviciile publice descentralizate.
    Funcţii de execuţie pe trepte profesionale specifice unităţilor subordonate 
    Ministerului Finanţelor Publice
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  1  Casier trezorier I                             M       4.059.000  4.907.000
  2  Casier trezorier II; agent fiscal,
     operator rol, numărător bani; I                M; G    3.983.000  4.297.000
  3  Casier trezorier, agent fiscal,
     operator rol, numărător bani; debutant         M; G    3.710.000      -
________________________________________________________________________________
    2. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERŢULUI
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Ministru consilier                             S       5.207.000 19.108.000
  2  Consilier economic                             S       4.900.000 10.415.000
  3  Secretar economic I                            S       4.442.000  9.438.000
  4  Secretar economic II                           S       4.135.000  8.447.000
  5  Secretar economic III                          S       4.059.000  7.590.000
________________________________________________________________________________
    *) Cuprinde şi indemnizaţia de conducere.
    b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
  1  Referent transmitere I                         M       4.135.000  5.275.000
  2  Referent transmitere II                        M       4.059.000  4.784.000
  3  Referent transmitere III                       M       3.983.000  4.297.000
  4  Referent debutant                              M       3.710.000      -
________________________________________________________________________________
    3. AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SPORT
    Funcţii de execuţie
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Instructor sportiv, referent sportiv;
     gradul I                                       SSD     4.212.000  8.447.000
  2  Instructor sportiv, referent sportiv;
     gradul II                                      SSD     4.135.000  7.590.000
  3  Instructor sportiv, referent sportiv;
     gradul III                                     SSD     4.059.000  6.855.000
  4  Instructor sportiv, referent sportiv;
     debutant                                       SSD     3.723.000      -
________________________________________________________________________________
    4. MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
    Funcţii specifice Arhivelor Naţionale
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Arhivist gradul IA                             S       5.207.000 11.898.000
  2  Arhivist gradul I                              S       4.747.000 10.402.000
  3  Arhivist gradul II                             S       4.365.000  9.422.000
  4  Arhivist gradul III                            S       4.212.000  8.447.000
  5  Arhivist gradul IV                             S       4.135.000  7.590.000
  6  Arhivist debutant                              S       3.934.000      -
  7  Arhivist gradul IA                             SSD     4.289.000 10.402.000
  8  Arhivist gradul I                              SSD     4.212.000  8.447.000
  9  Arhivist gradul II                             SSD     4.135.000  7.590.000
 10  Arhivist gradul III                            SSD     4.059.000  6.855.000
 11  Arhivist debutant                              SSD     3.723.000      -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 12  Arhivar IA                                     M       4.289.000  6.057.000
 13  Arhivar I                                      M       4.212.000  5.268.000
 14  Arhivar II                                     M       4.135.000  4.899.000
 15  Arhivar III                                    M       4.059.000  4.290.000
 16  Arhivar debutant                               M       3.710.000      -
________________________________________________________________________________
    5. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
    Funcţii specifice din aparatul propriu şi din serviciile centralizate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Asistent-şef                                   SSD     4.618.000  9.977.000
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
  2  Asistent-şef                                   PL      4.312.000  8.739.000
  3  Asistent-şef                                   M       4.214.000  8.019.000
________________________________________________________________________________
                                        *
                                      *   *
    Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
    salarizat potrivit anexei nr. V la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 2
(la 01.10.2005)

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ

    Prefecturi, consilii, primării şi servicii publice din subordinea acestora
    I. Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
    Funcţii de execuţie
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Consilier, inspector de specialitate,
     revizor contabil, arhitect; gradul IA          S       4.365.000  9.035.000
  2  Consilier, inspector de specialitate,
     revizor contabil, arhitect; gradul I           S       4.289.000  7.987.000
  3  Referent de specialitate, inspector de
     specialitate, revizor contabil, arhitect;
     gradul II                                      S       4.212.000  6.940.000
  4  Referent de specialitate, inspector de
     specialitate, revizor contabil, arhitect;
     gradul III                                     S       4.135.000  6.287.000
  5  Referent, inspector, revizor contabil,
     arhitect; debutant                             S       3.934.000      -
  6  Conductor arhitect IA, referent IA,
     inspector IA, subinginer IA                    SSD     4.212.000  6.419.000
  7  Conductor arhitect I, referent I,
     inspector I, subinginer I                      SSD     4.135.000  5.545.000
  8  Conductor arhitect II, referent II,
     inspector II, subinginer II                    SSD     4.059.000  5.000.000
  9  Conductor arhitect, referent, subinginer,
     inspector; debutant                            SSD     3.723.000      -
     b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
 10  Consilier juridic gradul IA                    S       5.207.000 10.080.000
 11  Consilier juridic gradul I                     S       4.747.000  9.035.000
 12  Consilier juridic gradul II                    S       4.289.000  7.987.000
 13  Consilier juridic gradul III                   S       4.212.000  6.940.000
 14  Consilier juridic gradul IV                    S       4.135.000  6.025.000
 15  Consilier juridic debutant                     S       3.934.000      -
     c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 16  Referent, inspector; IA                        M       4.212.000  5.895.000
 17  Referent, inspector; I                         M       4.135.000  5.502.000
 18  Referent, inspector; II                        M       4.059.000  4.980.000
 19  Referent, inspector; III                       M       3.983.000  4.588.000
 20  Referent, inspector; debutant                  M       3.710.000      -
 21  Agent agricol I                                M       4.059.000  4.872.000
 22  Agent agricol II                               M; G    3.983.000  4.588.000
 23  Agent agricol III                              M; G    3.905.000  4.214.000
 24  Agent agricol debutant                         M; G    3.710.000      -
________________________________________________________________________________
II. Salarii de bază pentru funcţii din aparatul prefecturilor şi al consiliilor
1. Prefectura Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti
______________________________________________________________
Nr.                  Funcţia                  Salariul de bază
crt.                                               - lei -
______________________________________________________________
  1    Secretar general al prefecturii           24.004.000
  2    Secretar                                  24.004.000
______________________________________________________________
2. Prefecturi şi consilii judeţene
________________________________________________________________________________
Nr.                    Funcţia                              Salariul de bază
crt.                                                            - lei -
                                                    ____________________________
                                                    Categoria I    Categoria II
________________________________________________________________________________
  3  Secretar general al prefecturii                 22.859.000      21.317.000
  4  Secretar                                        22.859.000      21.317.000
________________________________________________________________________________
3. Consilii locale: municipale, orăşeneşti, comunale
________________________________________________________________________________
Nr.               Funcţia                             Salariul de bază
crt.                                                      - lei -
                                  ______________________________________________
                                  Cu peste               Categoria
                                  320.000     __________________________________
                                  locuitori*)     I           II         III
                                  ______________________________________________
  5  Municipii
     - secretar                   19.005.000  17.209.000  15.669.000  14.125.000
________________________________________________________________________________
    *) Se aplică şi la sectoarele municipiului Bucureşti.
________________________________________________________________________________
  6  Oraşe
     - secretar                        -      12.642.000  12.079.000  11.799.000
________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________
Nr.          Funcţia                           Salariul de bază
crt.                                               - lei -
                             ___________________________________________________
                                                       Categoria
                             Cu peste   ________________________________________
                             15000      între           între          până la
                             locuitori  7.001 - 15.000  3.001 - 7.000  3.000
                                        locuitori       locuitori      locuitori
                             ___________________________________________________
  7  Comune
     - secretar              11.745.000 9.412.000       8.849.000      8.568.000
________________________________________________________________________________
NOTĂ:
1. Stabilirea categoriilor judeţelor, municipiilor şi oraşelor se face prin hotărâre 
   a Guvernului.
2. În cazul secretarului unităţilor administrativ-teritoriale, care în mod excepţional 
   potrivit legii, are studii medii, salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanţă, 
   se diminuează cu 10% .
                                        *
                                      *   *
    Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
    salarizat potrivit anexei nr. VI la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 3
(la 01.10.2005)

CONSILIUL CONCURENŢEI
Salarii de bază pentru funcţiile de execuţie de specialitate specifice ale Consiliului Concurenţei

________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  1  Inspector de concurenţă gradul I               S       7.887.000 17.883.000
  2  Inspector de concurenţă gradul II              S       7.122.000 16.173.000
  3  Inspector de concurenţă gradul III             S       6.355.000 14.467.000
  4  Inspector de concurenţă asistent               S       4.595.000 10.397.000
________________________________________________________________________________
                                        *
                                      *   *
    Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
    salarizat potrivit anexei nr. IV/3 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/1
(la 01.10.2005)

CERCETARE
UNITĂŢI DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ, DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ ŞI PROIECTARE

Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din activitatea de cercetare 
ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Cercetător ştiinţific principal gradul I       S       5.688.000 17.308.000
  2  Cercetător ştiinţific principal gradul II      S       4.555.000 16.191.000
  3  Cercetător ştiinţific principal gradul III     S       4.049.000 12.626.000
  4  Cercetător ştiinţific                          S       3.976.000  9.761.000
     b) Funcţii de execuţie de specialitate neatestate
  5  Asistent de cercetare ştiinţifică              S       3.904.000  7.681.000
  6  Asistent de cercetare ştiinţifică stagiar      S       3.714.000     -
    c) Funcţii de execuţie auxiliare din activitatea de cercetare ştiinţifică, pe trepte profesionale
  7  Asistent I                                     M       3.904.000  6.140.000
  8  Asistent II                                    M       3.832.000  5.227.000
  9  Asistent III                                   M       3.760.000  4.838.000
 10  Asistent stagiar                               M       3.503.000      -
________________________________________________________________________________
    NOTĂ:
    Funcţiile prevăzute la poziţiile nr. 1 - 4, utilizate în unităţile de cercetare 
    ştiinţifică ale Academiei Române, sunt echivalate cu funcţiile didactice din 
    învăţământul superior, după cum urmează: cercetător ştiinţific principal gradul I 
    cu profesor universitar; cercetător ştiinţific principal gradul II cu conferenţiar 
    universitar; cercetător ştiinţific principal gradul III cu şef de lucrări (lector 
    universitar) şi cercetător ştiinţific cu asistent universitar.
                                        *
                                      *   *
    Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
    salarizat potrivit anexei nr. VII/3 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/2
(la 01.10.2005)

CULTURĂ
UNITĂŢI DE CULTURĂ

I. Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din unităţile teatrale, muzicale 
   şi de cinematografie
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Regizor artistic, dirijor, solist (vocal,
     balet, concertist, instrumentist), actor,
     pictor scenograf, consultant artistic,
     coregraf, concert-maestru*), artist
     instrumentist I;                               S
     gradul IA                                              5.991.000 12.203.000
     gradul I                                               4.193.000 10.769.000
     gradul II                                              4.121.000  8.019.000
     gradul III                                             4.049.000  7.186.000
     gradul IV                                              3.976.000  6.347.000
     gradul V                                               3.904.000  5.869.000
     debutant                                               3.714.000      -
  2  Maestru (balet-dans, cor, corepetitor),
     dirijor cor, producător delegat, impresar
     artistic, regizor scenă (culise);              S
     gradul I                                               3.976.000  8.856.000
     gradul II                                              3.904.000  7.419.000
     gradul III                                             3.832.000  6.347.000
  3  Şef orchestră, artist instrumentist II,
     maestru de studii (balet, canto), secretar
     literar (muzical, public relations),
     operator imagine (sunet), sufleor operă,
     artist liric operă, artist circ;               S
     gradul I                                               4.121.000  8.019.000
     gradul II                                              4.049.000  7.186.000
     gradul III                                             3.976.000  6.347.000
     gradul IV                                              3.904.000  5.869.000
     debutant                                               3.714.000      -
  4  Artist liric, balerin, dansator,
     acompaniator, corepetitor, actor mânuitor
     păpuşi, sculptor păpuşi, sufleor teatru,
     artist plastic, machior, peruchier, montor
     imagine, editor imagine;                       S
     gradul I                                               4.049.000  6.826.000
     gradul II                                              3.976.000  6.226.000
     gradul III                                             3.904.000  5.869.000
     debutant                                               3.714.000      -
________________________________________________________________________________
    *) La salarizarea funcţiei de concert-maestru se utilizează gradele profesionale 
       I, II şi III.
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
  5  Dirijor, şef orchestră, maestru
     (balet-dans, corepetitor), concert-maestru,
     maestru de studii balet, maestru
     lumini-sunet;
     I                                                      3.904.000  5.869.000
     II                                                     3.832.000  5.030.000
     III                                                    3.760.000  4.433.000
     debutant                                               3.503.000      -
  6  Solist (vocal, balet, concertist,
     instrumentist), actor, instrumentist,
     sufleor operă, corist operă;
     I                                                      3.904.000  5.869.000
     II                                                     3.832.000  5.030.000
     III                                                    3.760.000  4.433.000
     debutant                                               3.503.000      -
  7  Maestru artist circ, artist circ, maestru
     (acordor pian-clavecin, lutier),
     specialist (orgă, instrumente de suflat);
     I                                                      4.049.000  7.186.000
     II                                                     3.976.000  6.347.000
     III                                                    3.904.000  5.869.000
     IV                                                     3.832.000  5.030.000
     V                                                      3.760.000  4.556.000
     debutant                                               3.503.000      -
  8  Corist, balerin, dansator, corepetitor,
     actor mânuitor păpuşi, sculptor păpuşi,
     sufleor teatru, artist plastic, machior,
     peruchier, montor imagine, operator
     imagine, editor imagine, regizor scenă
     (culise), secretar platou;
     I                                                      3.904.000  5.148.000
     II                                                     3.832.000  4.791.000
     III                                                    3.760.000  4.310.000
     debutant                                               3.503.000      -
  9  Regizor scenă (culise), secretar platou;       M
     I                                                      3.904.000  5.148.000
     II                                                     3.832.000  4.791.000
     III                                                    3.760.000  4.310.000
     debutant                                               3.503.000      -
 10  Supraveghetor sală, controlor bilete,
     garderobier, plasator                          M; G    3.615.000  4.074.000
     c) Muncitori din activitatea specifică instituţiilor teatrale şi muzicale
 11  Muncitor calificat
     I                                                      4.049.000  5.115.000
     II                                                     3.976.000  4.847.000
     III                                                    3.904.000  4.518.000
     IV                                                     3.832.000  4.246.000
     V                                                      3.760.000  3.919.000
     VI                                                     3.687.000  3.832.000
________________________________________________________________________________
II. Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din presă, edituri, informare 
    documentară
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Redactor de rubrică, redactor, lector,
     publicist comentator, corespondent în
     străinătate;                                   S
     gradul IA                                              4.121.000  9.574.000
     gradul I                                               4.049.000  7.186.000
     gradul II                                              3.976.000  6.347.000
     gradul III                                             3.904.000  5.869.000
     debutant                                               3.714.000      -
  2  Şef agenţie publicitate, administrator
     (publicaţii, editură), reporter
     (fotoreporter, corespondent local);            S
     gradul I*)                                             4.049.000  6.942.000
     gradul II                                              3.976.000  6.226.000
     gradul III                                             3.904.000  5.746.000
     debutant                                               3.714.000      -
  3  Secretar (tehnic) de redacţie,
     documentarist, traducător, caricaturist,
     desenator artistic, corector,
     tehnoredactor;                                 S
     gradul I                                               4.049.000  6.826.000
     gradul II                                              3.976.000  6.226.000
     gradul III                                             3.904.000  5.869.000
     debutant                                               3.714.000      -
  4  Redactor, secretar de redacţie;                SSD
     gradul I                                               3.976.000  6.347.000
     gradul II                                              3.904.000  5.869.000
     gradul III                                             3.832.000  5.030.000
     debutant                                               3.515.000      -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
  5  Redactor, secretar (tehnic) de redacţie,
     documentarist, traducător, caricaturist,
     desenator artistic, corector,
     tehnoredactor;                                 M
     treapta IA                                             3.904.000  5.869.000
     treapta I                                              3.832.000  5.148.000
     treapta II                                             3.760.000  4.791.000
     debutant                                               3.503.000      -
  6  Laborant foto, retuşor foto, fotograf;         M; G
     treapta I                                              3.904.000  5.030.000
     treapta II                                             3.832.000  4.433.000
     treapta III                                            3.760.000  4.074.000
     debutant                                               3.503.000      -
________________________________________________________________________________
*) Nivelul de salarizare nu se aplică funcţiilor de administrator (publicaţii, editură).
III. Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din muzee şi biblioteci
Funcţii de execuţie
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Muzeograf, restaurator, conservator,
     bibliograf, bibliotecar;                       S
     gradul IA                                              4.049.000  9.574.000
     gradul I                                               3.976.000  6.581.000
     gradul II                                              3.904.000  5.988.000
     debutant                                               3.714.000      -
  2  Muzeograf, restaurator, conservator,
     bibliograf, bibliotecar-arhivist,
     bibliotecar;                                   SSD
     gradul I                                               3.976.000  7.186.000
     gradul II                                              3.904.000  5.869.000
     gradul III                                             3.832.000  5.030.000
     debutant                                               3.515.000      -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
  3  Bibliotecar                                    PL
     treapta I                                              3.904.000  6.500.000
     treapta II                                             3.832.000  5.500.000
     treapta III                                            3.760.000  4.900.000
     debutant                                               3.503.000      -
  4  Restaurator*), conservator, trezorier,
     gestionar custode sală;                        M
     treapta I                                              3.904.000  5.869.000
     treapta II                                             3.832.000  5.148.000
     treapta III                                            3.760.000  4.791.000
     debutant                                               3.503.000      -
  5  Bibliotecar                                    M
     treapta IA                                             3.904.000  5.869.000
     treapta I                                              3.832.000  5.148.000
     treapta II                                             3.760.000  4.791.000
     debutant                                               3.503.000      -
  6  Supraveghetor muzeu, mânuitor carte            M; G    3.687.000  4.074.000
________________________________________________________________________________
    *) În instituţiile muzeale din domeniul tradiţiei populare pot fi încadraţi şi 
       absolvenţi ai învăţământului gimnazial şi profesional.
IV. Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate din case de cultură, cămine 
    culturale şi alte instituţii de cultură
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Referent;                                      S
     gradul I                                               4.049.000  6.826.000
     gradul II                                              3.976.000  6.226.000
     gradul III                                             3.904.000  5.869.000
     debutant                                               3.714.000      -
  2  Referent;                                      SSD
     gradul I                                               3.976.000  6.347.000
     gradul II                                              3.904.000  5.869.000
     gradul III                                             3.832.000  5.030.000
     debutant                                               3.515.000      -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
  3  Referent;
     treapta IA                                             3.904.000  5.869.000
     treapta I                                              3.832.000  5.148.000
     treapta II                                             3.760.000  4.791.000
     debutant                                               3.503.000      -
________________________________________________________________________________
NOTĂ:
1. Persoanele încadrate în unităţile de cultură, care au rezultate valoroase în 
   activitate, pot ocupa în mod cu totul excepţional, în baza criteriilor elaborate 
   de Ministerul Culturii şi Cultelor şi cu aprobarea nominală a ministrului culturii 
   şi cultelor, funcţii de specialitate fără a avea studiile necesare postului.
2. Salariile de bază pentru salariaţii teatrelor naţionale, ai celor la care 
   spectacolele se desfăşoară preponderent în limba unei minorităţi naţionale, operelor 
   naţionale, muzeelor naţionale, bibliotecilor naţionale şi ai Bibliotecii Academiei 
   Române, precum şi ai Filarmonicii "George Enescu" - Bucureşti, pentru activitatea 
   de importanţă naţională desfăşurată în aceste instituţii, pot fi cu până la 20% mai 
   mari, în limita fondului de salarii aprobat prin buget, cu excepţia personalului de 
   specialitate artistică din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti care 
   beneficiază în continuare de prevederile Legii nr. 102/2004.
                                        *
                                      *   *
    Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
    salarizat potrivit anexei nr. VII/4 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/3
(la 01.10.2005)

CULTE
Salarii de bază pentru personalul clerical*)

    Funcţii de execuţie
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                            ____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  1  Preot
     gradul I                                       S       4.049.000  8.616.000
     gradul II                                      S       3.976.000  7.186.000
     definitiv                                      S       3.904.000  6.466.000
     debutant                                       S       3.714.000      -
  2  Preot
     gradul I                                       M       3.832.000  6.226.000
     definitiv                                      M       3.760.000  5.988.000
     debutant                                       M       3.503.000      -
________________________________________________________________________________
*) Se utilizează pentru salarizarea personalului încadrat în unităţile bugetare.
Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. 
Ministerul Culturii şi Cultelor este autorizat să certifice asimilarea funcţiilor de 
la alte culte cu cea de preot.
                                        *
                                      *   *
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. VII/5 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/4
(la 01.10.2005)

SPORT
UNITĂŢI SPORTIVE

    I. Salariul de bază pentru funcţiile de specialitate din federaţii sportive
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                    *)     _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  1  Stenodactilograf IA*)                          M       3.904.000  5.332.000
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Secretar federaţie, antrenor federal,
     antrenor lot naţional**), expert sportiv;
     gradul IA                                              4.049.000  8.922.000
  2  Secretar federaţie, antrenor federal,
     antrenor lot naţional**), expert sportiv;
     gradul I                                               3.976.000  7.634.000
  3  Secretar federaţie, antrenor federal,
     antrenor lot naţional**), expert sportiv;
     gradul II                                              3.904.000  6.813.000
  4  Secretar federaţie, antrenor federal,
     antrenor lot naţional**); gradul III,
     instructor sportiv gradul I                            3.832.000  6.226.000
  5  Secretar federaţie, antrenor federal;
     gradul IV, instructor sportiv gradul II                3.760.000  5.759.000
  6  Instructor sportiv debutant                            3.503.000       -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
  7  Instructor sportiv I, referent I                       3.904.000  5.759.000
  8  Instructor sportiv II, referent II                     3.832.000  5.168.000
  9  Instructor sportiv III, referent III                   3.760.000  4.815.000
 10  Instructor sportiv debutant                            3.503.000       -
________________________________________________________________________________
    *)  Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin 
        ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.
    **) Se poate utiliza şi la cluburile sportive, cu aprobarea preşedintelui Agenţiei 
        Naţionale pentru Sport.
    II. Salariul de bază pentru funcţiile de specialitate din alte unităţi sportive
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                    *)     _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     Funcţii de execuţie pe categorii de clasificare**)
  1  Expert sportiv gradul IA                               4.738.000  9.170.000
  2  Antrenor categoria I, expert sportiv
     gradul I                                               4.261.000  8.507.000
  3  Antrenor categoria II, expert sportiv
     gradul II                                              3.870.000  7.273.000
  4  Antrenor categoria III, referent sportiv
     gradul III                                             3.870.000  6.991.000
  5  Antrenor categoria IV, referent sportiv
     gradul IV                                              3.870.000  6.467.000
  6  Antrenor categoria V                                   3.870.000  5.765.000
  7  Antrenor debutant, referent sportiv
     debutant                                               3.870.000       -
________________________________________________________________________________
    *)  Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin 
        ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport.
    **) Categoria de clasificare de antrenor corespunde gradului profesional.
                                        *
                                      *   *
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. VII/6 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/5
(la 01.10.2005)

AUTORITATEA VAMALĂ
DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR

               Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
    CAP. 1
    Aparatul central
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Expert vamal                                   S       6.717.000 15.728.000
  2  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul IA                                      S       5.716.000 13.381.000
  3  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul I                                       S       5.314.000 12.445.000
  4  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul II                                      S       4.914.000 11.504.000
  5  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul III                                     S       4.516.000 10.565.000
  6  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul IV                                      S       4.456.000  9.627.000
  7  Inspector vamal, referent de specialitate;
     debutant                                       S       4.383.000       -
  8  Referent gradul I                              SSD     4.613.000 10.801.000
  9  Referent gradul II                             SSD     4.215.000  9.861.000
 10  Referent gradul III                            SSD     4.133.000  8.922.000
 11  Referent debutant                              SSD     4.070.000       -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 12  Referent IA                                     M      4.313.000 10.097.000
 13  Referent I                                      M      3.976.000  9.160.000
 14  Referent II                                     M      3.904.000  8.219.000
 15  Referent III                                    M      3.832.000  7.283.000
 16  Referent IV                                     M      3.760.000  6.342.000
 17  Referent debutant                               M      3.503.000       -
________________________________________________________________________________
    CAP. 2
    Direcţia Generală a Vămilor
    Direcţia de supraveghere şi control vamal, Direcţia de supraveghere pentru
zonele vamale speciale
    Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Expert vamal                                   S       8.019.000 17.603.000
  2  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul IA                                      S       6.817.000 15.962.000
  3  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul I                                       S       6.416.000 15.023.000
  4  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul II                                      S       5.916.000 13.850.000
  5  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul III                                     S       5.414.000 12.678.000
  6  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul IV                                      S       5.326.000 11.504.000
  7  Inspector vamal, referent de specialitate;
     debutant                                       S       5.254.000       -
  8  Referent gradul I                              SSD     5.616.000 13.146.000
  9  Referent gradul II                             SSD     5.116.000 11.973.000
 10  Referent gradul III                            SSD     5.000.000 10.801.000
 11  Referent debutant                              SSD     4.926.000       -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 12  Referent IA                                    M       5.314.000 12.445.000
 13  Referent I                                     M       4.813.000 11.271.000
 14  Referent II                                    M       4.411.000 10.331.000
 15  Referent III                                   M       3.976.000  9.392.000
 16  Referent IV                                    M       3.760.000  8.453.000
 17  Referent debutant                              M       3.503.000       -
________________________________________________________________________________
    CAP. 3
    Direcţia regională vamală
    Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Expert vamal                                   S       5.916.000 13.850.000
  2  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul IA                                      S       5.326.000 11.504.000
  3  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul I                                       S       4.516.000 10.565.000
  4  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul II                                      S       3.976.000  9.392.000
  5  Inspector vamal, referent de specialitate;
     gradul III                                     S       3.904.000  8.453.000
  6  Inspector vamal, referent de specialitate;
     debutant                                       S       3.714.000       -
  7  Referent gradul I                              SSD     3.976.000  9.160.000
  8  Referent gradul II                             SSD     3.904.000  8.219.000
  9  Referent gradul III                            SSD     3.832.000  7.516.000
 10  Referent debutant                              SSD     3.515.000       -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 11  Referent IA                                    M       3.976.000  8.219.000
 12  Referent I                                     M       3.904.000  7.516.000
 13  Referent II                                    M       3.832.000  6.813.000
 14  Referent III                                   M       3.760.000  5.873.000
 15  Referent debutant                              M       3.503.000       -
________________________________________________________________________________
    CAP. 4
    Birouri vamale
    Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
    A. Funcţii de execuţie de categoria A
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Expert vamal                                 S sau    5.314.000  12.445.000
                                                  şcoală
                                                  vamală
  2  Inspector vamal principal                    S sau     4.312.000 10.097.000
                                                  şcoală
                                                  vamală
  3  Inspector vamal gradul I                     S sau     4.049.000  9.160.000
                                                  şcoală
                                                  vamală
  4  Inspector vamal gradul II                    S sau     3.976.000  8.219.000
                                                  şcoală
                                                  vamală
  5  Inspector vamal gradul III                   S sau     3.904.000  7.283.000
                                                  şcoală
                                                  vamală
  6  Inspector vamal debutant                     S sau     3.714.000       -
                                                  şcoală
                                                  vamală
  7  Inspector vamal                              Şcoală    3.976.000  8.335.000
                                                  vamală
                                                  sau SSD
  8  Controlor vamal gradul I                     Şcoală    3.904.000  7.283.000
                                                  vamală
                                                  sau SSD
  9  Controlor vamal gradul II                    Şcoală    3.832.000  6.342.000
                                                  vamală
                                                  sau SSD
 10  Agent vamal debutant                         Şcoală    3.515.000       -
                                                  vamală
                                                  sau SSD
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 11  Controlor vamal I                              M       3.904.000  7.516.000
 12  Controlor vamal II                             M       3.832.000  6.813.000
 13  Controlor vamal III                            M       3.760.000  5.873.000
 14  Controlor vamal debutant                       M       3.503.000       -
________________________________________________________________________________
    B. Funcţii de execuţie de categoria B
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Inspector pentru datoria vamală principal      S       4.312.000 10.097.000
  2  Inspector pentru datoria vamală gradul I       S       4.049.000  9.160.000
  3  Inspector pentru datoria vamală gradul II      S       3.976.000  8.219.000
  4  Inspector pentru datoria vamală gradul III     S       3.904.000  7.283.000
  5  Inspector pentru datoria vamală debutant       S       3.714.000       -
  6  Inspector pentru datoria vamală              Şcoală    3.976.000  8.335.000
                                                  vamală
                                                  sau SSD
  7  Controlor pentru datoria vamală gradul I     Şcoală    3.904.000  7.283.000
                                                  vamală
                                                  sau SSD
  8  Controlor pentru datoria vamală gradul II    Şcoală    3.832.000  6.342.000
                                                  vamală
                                                  sau SSD
  9  Controlor pentru datoria vamală debutant     Şcoală    3.515.000       -
                                                  vamală
                                                  sau SSD
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 10  Controlor pentru datoria vamală I              M       3.904.000  7.516.000
 11  Controlor pentru datoria vamală II             M       3.832.000  6.813.000
 12  Controlor pentru datoria vamală III            M       3.760.000  5.873.000
 13  Controlor pentru datoria vamală debutant       M       3.503.000       -
________________________________________________________________________________
                                        *
                                      *   *
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. VII/7 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/6
(la 01.10.2005)

NAVIGAŢIE
UNITĂŢI NAVALE ŞI CĂPITĂNII DE PORTURI

    Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  1  Comandant instructor                           S       4.049.000  9.392.000
  2  Şef mecanic instructor                         S       3.976.000  6.813.000
     a) Funcţii de execuţie pe nave maritime
  3  Comandant                                      S       4.049.000  8.572.000
  4  Şef mecanic                                    S       3.976.000  6.931.000
  5  Căpitan secund, şef mecanic secund, şef
     electrician                                    S       3.904.000  5.873.000
  6  Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer
     electrician                                    S       3.904.000  5.523.000
  7  Ofiţer aspirant                                S       3.714.000       -
     b) Funcţii de execuţie pe nave portuare, tehnice, fluviale
  8  Căpitan dragor                                 M       3.832.000  5.759.000
  9  Căpitan                                        M       3.832.000  5.290.000
 10  Şef mecanic                                    M       3.832.000  5.168.000
 11  Dragor - şef                                   M       3.832.000  5.054.000
 12  Ofiţer punte                                   M       3.760.000  4.815.000
 13  Ofiţer mecanic, ofiţer electrician             M       3.760.000  4.702.000
 14  Dragor                                         M       3.687.000  4.351.000
 15  Ofiţer punte, ofiţer mecanic, ofiţer
     electrician, dragor; aspirant                  M       3.503.000       -
     c) Funcţii de execuţie comune pe nave
 16  Şef staţie RTG                                 M       3.832.000  5.054.000
 17  Ofiţer RTG I                                   M       3.760.000  4.584.000
 18  Ofiţer RTG II                                  M       3.687.000  4.231.000
 19  Şef echipaj                                            3.687.000  4.935.000
 20  Conducător şalupă, şef timonier, ajutor
     ofiţer mecanic                                         3.615.000  4.584.000
 21  Electrician, motorist, motopompist,
     timonier, marinar                                      3.615.000  4.351.000
 22  Electrician, motorist, motopompist,
     timonier, marinar; debutant                            3.503.000       -
 23  Scafandru autonom                                      3.760.000  5.523.000
 24  Scafandru greu                                         3.687.000  5.054.000
 25  Scafandru debutant                                     3.503.000       -
     d) Funcţii de execuţie de specialitate din activitatea căpităniilor de porturi
     - Funcţii de execuţie pe grade profesionale
 26  Căpitan de port specialist                     S       3.976.000  6.931.000
 27  Căpitan de port gradul I                       S       3.904.000  5.833.000
     - Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 28  Căpitan de port gradul II                      M       3.760.000  5.290.000
 29  Ofiţer de port gradul I                        M       3.832.000  5.054.000
 30  Ofiţer de port gradul II                       M       3.760.000  4.584.000
 31  Ofiţer de port debutant                        M       3.503.000       -
________________________________________________________________________________
Căpităniile de porturi vor putea utiliza şi funcţiile prevăzute la lit. a) - c) 
din prezenta anexă, în funcţie de dotare şi de atribuţiile acestora, stabilite 
conform prevederilor legale.
NOTĂ:
Criteriile şi condiţiile pentru ocuparea funcţiilor prevăzute în prezenta anexă 
se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului 
şi se utilizează de către toate unităţile, indiferent de subordonare.
                                        *
                                      *   *
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. VII/8 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/7
(la 01.10.2005)

AGRICULTURĂ
LABORATOARE CENTRALE: PENTRU CONTROLUL CALITĂŢII SEMINŢELOR, PENTRU CONTROLUL SANITAR-VETERINAR DE DIAGNOSTIC, PENTRU CONTROLUL ALIMENTELOR DE ORIGINE ANIMALĂ, PENTRU CONTROLUL ŞTIINŢIFIC AL PRODUSELOR BIOLOGICE ŞI MEDICAMENTELOR DE UZ VETERINAR, PENTRU CARANTINA FITOSANITARĂ, PRECUM ŞI UNITĂŢI CU ŞI FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ SUBORDONATE DIRECŢIILOR GENERALE PENTRU AGRICULTURĂ ŞI ALIMENTAŢIE, DIRECŢIILOR SANITAR-VETERINARE JUDEŢENE

    Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                       Nivelul          Salariul de bază
crt.                                         studiilor            - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Inginer*), meteorolog (hidrolog,
     hidrogeolog, pedolog); expert              S           4.121.000  9.392.000
  2  Inginer*), meteorolog (hidrolog,
     hidrogeolog, pedolog); gradul I            S           4.049.000  6.577.000
  3  Inginer*), meteorolog (hidrolog,
     hidrogeolog, pedolog); gradul II           S           3.976.000  5.759.000
  4  Inginer*), meteorolog (hidrolog,
     hidrogeolog, pedolog); gradul III          S           3.904.000  5.523.000
  5  Inginer*), meteorolog (hidrolog,
     hidrogeolog, pedolog); debutant            S           3.714.000       -
  6  Medic primar veterinar**)                  S           4.121.000 10.565.000
  7  Medic veterinar gradul I                   S           4.049.000  7.516.000
  8  Medic veterinar gradul II                  S           3.976.000  6.577.000
  9  Medic veterinar gradul III                 S           3.904.000  5.523.000
 10  Medic veterinar debutant                   S           3.714.000       -
 11  Subinginer, asistent veterinar,
     conductor tehnic; I                        SSD         3.976.000  6.577.000
 12  Subinginer, asistent veterinar,
     conductor tehnic; II                       SSD         3.904.000  5.290.000
 13  Subinginer, asistent veterinar,
     conductor tehnic; III                      SSD         3.832.000  4.935.000
 14  Subinginer, asistent veterinar,
     conductor tehnic; debutant                 SSD         3.515.000       -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 15  Tehnician***), observator meteorolog
     (hidrolog, hidrogeolog); IA                M           3.904.000  5.641.000
 16  Tehnician***), observator meteorolog
     (hidrolog, hidrogeolog); I                 M           3.832.000  4.815.000
 17  Tehnician***), observator meteorolog
     (hidrolog, hidrogeolog); II                M           3.760.000  4.351.000
 18  Tehnician***), observator meteorolog
     (hidrolog, hidrogeolog); debutant          M           3.503.000       -
 19  Asistent veterinar I, tehnician
     veterinar IA                               M           3.904.000  5.641.000
 20  Asistent veterinar II, tehnician
     veterinar I                                M           3.832.000  5.054.000
 21  Asistent veterinar III, tehnician
     veterinar II                               M           3.760.000  4.584.000
 22  Asistent veterinar, tehnician veterinar;
     debutant                                   M           3.503.000       -
 23  Agent veterinar I                        Şcoală        3.760.000  4.351.000
                                              profesională
 24  Agent veterinar II                       Şcoală        3.687.000  3.880.000
                                              profesională
 25  Agent veterinar debutant                 Şcoală        3.515.000       -
                                              profesională
________________________________________________________________________________
*)   Specialitatea funcţiei de inginer este cea care se regăseşte în activitatea 
     de bază a unităţii (agronomie, horticultură, zootehnie şi altele). Cu acelaşi 
     nivel pot fi salarizate şi funcţiile de biolog (chimist), dacă persoanele 
     încadrate pe aceste funcţii desfăşoară activitate în specialitatea funcţiei.
**)  În funcţia de medic primar veterinar pot fi încadrate persoanele care au obţinut 
     acest grad profesional pe baza examenului organizat de ministerele coordonatoare.
***) Specialitatea funcţiei de tehnician este cea care se regăseşte în activitatea 
     de bază a unităţii (agronomie, horticultură, zootehnie şi altele).
                                        *
                                      *   *
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. VII/9 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/8
(la 01.10.2005)

OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZARE A TERITORIULUI

    Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Inginer cadastru gradul IA                     S       4.121.000  9.392.000
  2  Inginer cadastru gradul I                      S       4.049.000  6.577.000
  3  Inginer cadastru gradul II                     S       3.976.000  5.991.000
  4  Inginer cadastru gradul III                    S       3.904.000  5.523.000
  5  Inginer cadastru debutant                      S       3.714.000      -
  6  Subinginer cadastru I                          SSD     3.976.000  6.577.000
  7  Subinginer cadastru II                         SSD     3.904.000  5.641.000
  8  Subinginer cadastru III                        SSD     3.832.000  4.935.000
  9  Subinginer cadastru debutant                   SSD     3.515.000      -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 10  Tehnician cadastru IA                          M       3.904.000  5.641.000
 11  Tehnician cadastru I                           M       3.832.000  4.815.000
 12  Tehnician cadastru II                          M       3.760.000  4.351.000
 13  Tehnician cadastru debutant                    M       3.503.000      -
 14  Operator cadastru I                            M; G    3.832.000  4.351.000
 15  Operator cadastru II                           M; G    3.760.000  3.880.000
 16  Operator cadastru debutant                     M; G    3.503.000      -
________________________________________________________________________________
                                        *
                                      *   *
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. VII/10 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/9
(la 01.10.2005)

PROTECŢIA MEDIULUI
AGENŢII DE PROTECŢIE A MEDIULUI, ADMINISTRAŢIA REZERVAŢIEI BIOSFEREI "DELTA DUNĂRII"

    Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Inspector de specialitate expert, inginer
     expert*)                                       S       4.121.000  9.392.000
  2  Inspector de specialitate, inginer*);
     gradul I                                       S       4.049.000  6.577.000
  3  Inspector de specialitate, inginer*);
     gradul II                                      S       3.976.000  5.759.000
  4  Inspector de specialitate, inginer*);
     gradul III                                     S       3.904.000  5.523.000
  5  Inspector, inginer*); debutant                 S       3.714.000      -
  6  Subinginer I                                   SSD     3.976.000  6.577.000
  7  Subinginer II                                  SSD     3.904.000  5.290.000
  8  Subinginer III                                 SSD     3.832.000  4.935.000
  9  Subinginer debutant                            SSD     3.515.000      -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 10  Tehnician, observator condiţii mediu;
     IA**)                                          M       3.904.000  5.641.000
 11  Tehnician, observator condiţii mediu; I**)     M       3.832.000  4.815.000
 12  Tehnician, observator condiţii mediu;
     II**)                                          M       3.760.000  4.351.000
 13  Tehnician, observator condiţii mediu;
     debutant**)                                    M       3.503.000      -
________________________________________________________________________________
*)  Specialitatea funcţiei de inginer este cea care se regăseşte în activitatea 
    de bază a unităţii. Cu acelaşi nivel pot fi salarizate, în activitatea de bază, 
    şi funcţiile de biolog, chimist, fizician şi altele, dacă persoanele încadrate 
    în aceste funcţii desfăşoară activitate în specialitatea funcţiei.
**) Specialitatea funcţiilor de tehnician şi de observator condiţii mediu este cea 
    care se regăseşte în activitatea de bază a unităţii.
                                        *
                                      *   *
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. VII/11 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/10
(la 01.10.2005)

AVIAŢIA SPORTIVĂ
AEROCLUBUL ROMÂNIEI

    I. Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
    1. Personal navigant şi tehnic navigant profesionist
    Funcţii de execuţie
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                       Nivelul          Salariul de bază
crt.                                         studiilor            - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  1  Personal navigant şi tehnic navigant
     profesionist
     clasa I                                                4.049.000  9.392.000
     clasa a II-a                                           3.976.000  6.741.000
     clasa a III-a                                          3.904.000  5.872.000
     clasa a IV-a                                           3.832.000  5.523.000
     clasa a V-a                                            3.760.000      -
________________________________________________________________________________
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin 
   ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului.
    2. Personal tehnic aeronautic
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                       Nivelul          Salariul de bază
crt.                                         studiilor            - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe clase profesionale
  1  Inginer de aviaţie                           S
     clasa I                                                4.121.000  9.392.000
     clasa a II-a                                           4.049.000  6.697.000
     clasa a III-a                                          3.976.000  5.872.000
     clasa a IV-a                                           3.904.000  5.523.000
     debutant                                               3.714.000      -
  2  Tehnician de aviaţie                         M
     clasa I                                                3.976.000  5.641.000
     clasa a II-a                                           3.904.000  5.168.000
     clasa a III-a                                          3.832.000  4.702.000
     clasa a IV-a                                           3.760.000  4.351.000
     debutant                                               3.503.000      -
  3  Mecanic de aviaţie                      Şcoala
     clasa I                                 tehnică de     4.049.000  5.991.000
     clasa a II-a                            aviaţie sau    3.976.000  5.168.000
     clasa a III-a                           echivalentă    3.904.000  4.584.000
     clasa a IV-a                                           3.760.000  4.351.000
     debutant                                               3.503.000      -
  4  Mecanic pentru întreţinerea aparatelor  M;
     de lansare la zbor (turn de paraşutism, şcoală
     automosor, plior paraşute,              profesională
     deltaplanism etc.)
     clasa I                                                3.976.000  5.641.000
     clasa a II-a                                           3.904.000  4.935.000
     clasa a III-a                                          3.832.000  4.584.000
     clasa a IV-a                                           3.760.000  4.351.000
     debutant                                               3.503.000      -
  5  Maistru de aviaţie                      Şcoală de
     clasa I                                 maiştri        3.904.000  6.107.000
     clasa a II-a                            aviaţie        3.832.000  5.641.000
     clasa a III-a                                          3.760.000  4.815.000
________________________________________________________________________________
    3. Personal operativ aeronautic
    Funcţii de execuţie
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                       Nivelul          Salariul de bază
crt.                                         studiilor            - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Meteorolog aeronautic specialist             S
     gradul I                                               4.121.000  9.392.000
     gradul II                                              4.049.000  6.697.000
     gradul III                                             3.976.000  5.872.000
     gradul IV                                              3.904.000  5.523.000
     debutant                                               3.714.000      -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
  2  Meteorolog aeronautic                   M + curs de
     I                                       calificare     3.832.000  5.054.000
     II                                                     3.760.000  4.584.000
     debutant                                               3.503.000      -
  3  Controlor trafic dirijare               M + curs de
     I                                       calificare     3.832.000  5.641.000
     II                                                     3.760.000  5.054.000
     III                                                    3.687.000  4.584.000
  4  Controlor trafic operaţiuni auxiliare   M + curs de
     I                                       calificare     3.904.000  5.168.000
     II                                                     3.832.000  4.702.000
     III                                                    3.760.000  4.351.000
     debutant                                               3.503.000      -
________________________________________________________________________________
NOTĂ:
1. Criteriile de încadrare şi de avansare în clase a personalului navigant, tehnic 
   navigant şi tehnic aeronautic şi, respectiv în grade şi trepte profesionale a 
   personalului operativ aeronautic, se stabilesc prin ordin al ministrului 
   transporturilor, construcţiilor şi turismului.
2. În cazul pierderii licenţei de zbor pentru calificarea deţinută, din cauze medicale, 
   personalul navigant şi tehnic navigant profesionist îşi menţine încadrarea în clasa 
   deţinută, ca instructor la sol.
                                        *
                                      *   *
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat 
potrivit anexei nr. VII/12 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 4/11
(la 01.10.2005)

ASISTENŢĂ SOCIALĂ
UNITĂŢI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI UNITĂŢI DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ

    A. Salarii de bază pentru personalul de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  1  Asistent social, psiholog, psihopedagog,
     logoped, kinetoterapeut, sociolog, educator
     specializat; principal                         S       4.144.000  7.363.000
  2  Asistent social, psiholog, psihopedagog,
     logoped, kinetoterapeut, sociolog, educator
     specializat                                    S       4.069.000  6.742.000
  3  Asistent social, psiholog, psihopedagog,
     logoped, kinetoterapeut, sociolog, educator
     specializat; debutant                          S       3.871.000     -
  4  Medic primar                                   S       5.991.000 12.203.000
  5  Medic specialist                               S       5.129.000  8.740.000
  6  Medic                                          S       3.904.000  7.660.000
  7  Medic stagiar                                  S       3.745.000     -
  8  Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical;
     principal                                      S       4.049.000  9.097.000
  9  Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical;
     specialist                                     S       3.976.000  7.187.000
 10  Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical        S       3.904.000  5.988.000
 11  Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical;
     debutant                                       S       3.714.000     -
 12  Profesor C.F.M. principal                      S       4.144.000  7.363.000
 13  Profesor C.F.M.                                S       4.069.000  6.742.000
 14  Profesor C.F.M. debutant                       S       3.871.000     -
 15  Asistent social, asistent medical***),
     educator puericultor, educator specializat;
     principal                                      SSD     4.069.000  7.094.000
 16  Asistent social, asistent medical***),
     educator puericultor, educator specializat     SSD     3.994.000  6.345.000
 17  Asistent social, asistent medical***),
     educator puericultor, educator specializat;
     debutant                                       SSD     3.663.000     -
 18  Profesor C.F.M. principal                      SSD     4.069.000  6.991.000
 19  Profesor C.F.M.                                SSD     3.994.000  6.181.000
 20  Profesor C.F.M. debutant                       SSD     3.663.000     -
 21  Asistent social, asistent medical,
     educator puericultor, educator specializat,
     pedagog de recuperare; principal               PL      3.994.000  6.991.000
 22  Asistent social, asistent medical, educator
     puericultor, educator specializat, pedagog
     de recuperare                                  PL      3.919.000  6.242.000
 23  Asistent social, asistent medical, educator
     puericultor, educator specializat, pedagog
     de recuperare; debutant                        PL      3.651.000     -
 24  Asistent social, asistent medical*),
     educator puericultor; principal                M       3.994.000  6.491.000
 25  Asistent social, asistent medical*),
     educator puericultor                           M       3.919.000  5.494.000
 26  Asistent social, asistent medical*),
     educator puericultor; debutant                 M       3.651.000     -
 27  Soră medicală principală**)                    M       3.897.000  5.843.000
 28  Soră medicală**)                               M       3.824.000  4.872.000
 29  Soră medicală debutantă**)                     M       3.562.000     -
________________________________________________________________________________
*)   Se aplică şi funcţiilor de educator specializat, lucrător social, instructor 
     de educaţie, instructor de ergoterapie, masor.
**)  Se aplică şi funcţiilor: oficiant medical, laborant cu liceul sanitar, operator 
     registrator de urgenţă, registrator medical, statistician medical, instructor 
     C.F.M.
***) Se aplică următoarelor funcţii: asistent medical specialist; tehnician superior 
     de radiologie radioterapie şi radiodiagnostic; asistent medical specializat; 
     asistent de fiziokinetoterapie; asistent medico-social.
    B. Salarii de bază pentru personalul auxiliar
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
 27  Infirmieră, agent D.D.D.                       G       3.718.000  3.864.000
 28  Infirmieră, agent D.D.D.; debutant             G       3.532.000     -
 29  Brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă,
     îngrijitoare                                   G       3.645.000  3.864.000
________________________________________________________________________________
NOTĂ:
Personalul medico-sanitar din Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi 
Recuperare a Capacităţii de Muncă se salarizează potrivit prevederilor aplicabile 
personalului de specialitate medico-sanitar şi personalului de specialitate din 
compartimentele paraclinice medico-sanitare din unităţile clinice, institutele şi 
centrele medicale, preluând după caz şi alte funcţii din domeniul unităţilor 
sanitare, altele decât cele clinice.


ANEXA 5/1
(la 01.10.2005)

FUNCŢII DE EXECUŢIE DIN ALTE UNITĂŢI BUGETARE DE SUBORDONARE CENTRALĂ, PRECUM ŞI DIN COMPARTIMENTELE DE CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTIŢII DIN ACTIVITĂŢILE CUPRINSE ÎN ANEXELE IV/1 - IV/11 ŞI DIN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

    I. Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul     Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Consilier, expert, inspector de
     specialitate; gradul I, inginer, economist;
     specialist IA                                  S       4.365.000  8.612.000
  2  Referent de specialitate, inspector de
     specialitate; gradul II, economist,
     referent, inginer; gradul I                    S       4.289.000  6.889.000
  3  Referent de specialitate, inspector de
     specialitate; gradul III, economist,
     referent, inginer; gradul II                   S       4.212.000  6.407.000
  4  Referent de specialitate, inspector de
     specialitate; gradul IV, economist,
     referent, inginer; gradul III                  S       4.135.000  5.925.000
  5  Referent, inspector, inginer, economist;
     debutant                                       S       3.934.000     -
  6  Referent, subinginer, conductor arhitect,
     arhivist, tehnician-economist; I               SSD     4.043.000  6.202.000
  7  Referent, subinginer, conductor arhitect,
     arhivist, tehnician-economist; II              SSD     3.970.000  5.739.000
  8  Referent, subinginer, conductor arhitect,
     arhivist, tehnician-economist; III             SSD     3.897.000  5.120.000
  9  Referent, subinginer, conductor arhitect,
     arhivist, tehnician-economist; debutant        SSD     3.574.000     -
     b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
 10  Consilier juridic gradul IA                    S       4.365.000  8.612.000
 11  Consilier juridic gradul I                     S       4.289.000  6.889.000
 12  Consilier juridic gradul II                    S       4.212.000  6.407.000
 13  Consilier juridic gradul III                   S       4.135.000  5.925.000
 14  Consilier juridic debutant                     S       3.934.000     -
     c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 15  Tehnician, merceolog, contabil,
     referent; IA                                   M       4.212.000  5.400.000
 16  Tehnician, merceolog, contabil,
     referent; I                                    M       4.135.000  4.952.000
 17  Tehnician, merceolog, contabil,
     referent; II                                   M       4.059.000  4.474.000
 18  Tehnician, merceolog, contabil,
     referent; III                                  M       3.983.000  4.097.000
 19  Tehnician, merceolog, contabil, referent;
     debutant                                       M       3.710.000     -
________________________________________________________________________________
    II. Unităţi de perfecţionare a personalului cu pregătire superioară
    Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Expert-consultant IA                           S       4.289.000  8.612.000
  2  Expert-consultant I                            S       4.212.000  7.537.000
  3  Expert-consultant II                           S       4.135.000  6.678.000
________________________________________________________________________________
    III. Unităţi de perfecţionare a personalului cu pregătire medie şi centre de 
         calificare şi recalificare
    Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                             minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Expert gradul I                                S       4.289.000  7.537.000
  2  Expert gradul II                               S       4.212.000  6.460.000
  3  Expert gradul III                              S       4.135.000  5.925.000
  4  Expert debutant                                S       3.934.000     -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
  5  Instructor I                                   M       3.937.000  5.641.000
  6  Instructor II                                  M       3.864.000  4.822.000
  7  Instructor III                                 M       3.792.000  4.411.000
  8  Instructor debutant                            M       3.532.000     -
________________________________________________________________________________
NOTĂ:
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică şi funcţiilor de specialitate 
din şcoala populară de artă.
    IV. Proiectare
    Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Proiectant gradul I                            S       4.365.000  8.399.000
  2  Proiectant gradul II                           S       4.289.000  7.323.000
  3  Proiectant gradul III                          S       4.212.000  6.353.000
  4  Proiectant gradul IV                           S       4.135.000  5.817.000
  5  Proiectant debutant                            S       3.934.000     -
  6  Subinginer cartograf I                         SSD     4.043.000  6.202.000
  7  Subinginer cartograf II                        SSD     3.970.000  5.688.000
  8  Subinginer cartograf III                       SSD     3.897.000  4.965.000
  9  Subinginer cartograf debutant                  SSD     3.574.000     -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 10  Tehnician proiectant I                         M       3.937.000  5.641.000
 11  Tehnician proiectant II*)                      M       3.864.000  4.822.000
 12  Tehnician proiectant III*)                     M       3.792.000  4.411.000
 13  Tehnician proiectant debutant*)                M       3.532.000     -
________________________________________________________________________________
*) Salariul de bază prevăzut pentru această funcţie se utilizează şi la funcţia 
   de desenator tehnic cartograf.
    V. Unităţi de informatică
    Salarii de bază pentru funcţiile de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1  Analist, programator, inginer de sistem; IA    S       4.442.000  8.612.000
  2  Analist, programator, inginer de sistem; I     S       4.365.000  8.182.000
  3  Analist, programator, inginer de sistem; II    S       4.289.000  7.323.000
  4  Analist, programator, inginer de
     sistem; III                                    S       4.212.000  6.353.000
  5  Analist, programator, inginer de sistem; IV    S       4.135.000  5.817.000
  6  Analist, programator, inginer de sistem;
     debutant                                       S       3.934.000     -
  7  Informatician, conductor tehnic; I             SSD     4.043.000  6.202.000
  8  Informatician, conductor tehnic; II            SSD     3.970.000  5.688.000
  9  Informatician, conductor tehnic; III           SSD     3.897.000  4.965.000
 10  Informatician, conductor tehnic; debutant      SSD     3.574.000     -
     b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 11  Analist (programator) ajutor IA                M       4.010.000  5.641.000
 12  Analist (programator) ajutor I                 M       3.937.000  5.228.000
 13  Analist (programator) ajutor II                M       3.864.000  4.718.000
 14  Analist (programator) ajutor III               M       3.792.000  4.312.000
 15  Analist (programator) debutant                 M       3.532.000     -
 16  Operator, controlor date; I                    M       4.010.000  5.228.000
 17  Operator, controlor date; II                   M       3.937.000  4.718.000
 18  Operator, controlor date; III                  M       3.864.000  4.312.000
 19  Operator, controlor date; IV                   M       3.792.000  3.937.000
 20  Operator, controlor date; debutant             M       3.532.000     -
________________________________________________________________________________
    VI. Administraţia publică locală
    Servicii publice de salvamont din subordinea consiliilor judeţene şi locale
    Salarii de bază pentru funcţiile specifice din serviciile publice de salvamont
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                    *)     _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  1  Salvator montan gradul I                               4.121.000  8.130.000
  2  Salvator montan gradul II                              3.976.000  6.099.000
  3  Salvator montan gradul III                             3.976.000  5.033.000
________________________________________________________________________________
*) Nivelul studiilor şi condiţiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin 
   comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului 
   administraţiei şi internelor.
NOTĂ:
1. Pentru activitatea desfăşurată în condiţii de încordare psihică foarte ridicată, 
   personalul încadrat pe funcţia de salvator montan beneficiază de un spor de până 
   la 25% din salariul de bază.
2. Categoriile de personal, condiţiile de acordare şi mărimea concretă a sporului 
   pentru încordare psihică, în limita prevăzută la pct. 1, se stabilesc de către 
   ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal 
   prevăzute în bugetul aprobat.
                                        *
                                      *   *
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. VIII/1 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 5/2
(la 01.10.2005)

ALTE FUNCŢII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR

Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, 
gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire*1)
Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
________________________________________________________________________________
Nr.            Funcţia                           Nivelul      Salariul de bază
crt.                                             studiilor        - lei -
                                                           _____________________
                                                              minim      maxim
________________________________________________________________________________
  1  Stenodactilograf IA*)                          M       3.904.000  5.332.000
  2  Stenodactilograf I                             M       3.832.000  4.518.000
  3  Stenodactilograf II                            M       3.760.000  4.139.000
  4  Stenodactilograf debutant                      M       3.503.000     -
  5  Secretar-dactilograf, dactilograf; IA*)        M       3.832.000  5.006.000
  6  Secretar-dactilograf, dactilograf; I           M; G    3.760.000  4.411.000
  7  Secretar-dactilograf, dactilograf; II          M; G    3.687.000  4.027.000
  8  Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant    M; G    3.503.000     -
  9  Secretar, secretar-dactilograf; I**)           M; G    3.760.000  4.246.000
 10  Secretar, secretar-dactilograf; II**)          M; G    3.687.000  3.867.000
 11  Secretar, secretar-dactilograf; debutant**)    M; G    3.503.000     -
 12  Administrator I                                M       3.832.000  5.386.000
 13  Administrator II                               M       3.760.000  4.895.000
 14  Administrator III                              M       3.687.000  4.411.000
 15  Şef depozit I                                  M       3.760.000  4.847.000
 16  Şef depozit II                                 M       3.687.000  4.411.000
 17  Casier, magaziner; I                           M       3.760.000  4.735.000
 18  Casier, magaziner; II                          M; G    3.687.000  4.246.000
 19  Casier, magaziner; debutant                    M; G    3.503.000     -
 20  Funcţionar, arhivar; I                         M       3.832.000  4.628.000
 21  Funcţionar, arhivar; II                        M       3.760.000  4.246.000
 22  Funcţionar, arhivar; III                       M       3.687.000  3.867.000
 23  Funcţionar, arhivar; debutant                  M       3.503.000     -
 24  Şef formaţie pază, pompieri                            3.615.000  4.246.000
 25  Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard,
     bufetier, manipulant bunuri, curier; I                 3.687.000  3.832.000
 26  Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard,
     bufetier, manipulant bunuri, curier; II                3.615.000  3.760.000
 27  Maistru I                                              3.760.000  5.226.000
 28  Maistru II                                             3.687.000  4.847.000
 29  Şofer IA***)                                           3.897.000  6.196.000
 30  Şofer I***)                                            3.824.000  5.422.000
 31  Şofer II****)                                          3.687.000  5.115.000
 32  Muncitor calificat I                                   4.049.000  5.115.000
 33  Muncitor calificat II                                  3.976.000  4.847.000
 34  Muncitor calificat III                                 3.904.000  4.518.000
 35  Muncitor calificat IV                                  3.832.000  4.246.000
 36  Muncitor calificat V                                   3.760.000  3.919.000
 37  Muncitor calificat VI                                  3.687.000  3.832.000
 38  Muncitor necalificat                                   3.615.000  3.760.000
________________________________________________________________________________
*1)   Se utilizează în administraţia publică şi în unităţile subordonate acesteia, 
      finanţate parţial sau integral de la bugetul de stat.
*)    Se utilizează în ministere şi celelalte instituţii centrale ale administraţiei
      publice.
**)   Se utilizează în activitatea de secretariat-administrativ din unităţile bugetare.
***)  Se utilizează în Parlament, în ministere şi în celelalte instituţii centrale 
      ale administraţiei publice, în parcul propriu.
****) Se utilizează în ministere şi celelalte instituţii centrale ale
      administraţiei publice, în parcul comun.
NOTĂ:
În unităţile bugetare din subordinea ministerelor şi a celorlalte instituţii ale 
administraţiei publice, încadrarea şoferilor se face ţinând seama şi de autovehiculul 
pe care îl deservesc, potrivit echivalării categoriilor de calificare cu treptele 
profesionale, elaborată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
                                        *
                                      *   *
Salariile de bază prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat 
potrivit anexei nr. VIII/2 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 6/1
(la 01.10.2005)

INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE COMUNE

________________________________________________________________________________
Nr.        Funcţia                                        Indemnizaţia de
crt.                                                      conducere în procente
                                                          din salariul de bază
                                                                  - % -
                                                          ______________________
                                                             limita maximă
________________________________________________________________________________
  1  Director general, inspector de stat şef                       55
  2  Director general adjunct, inspector de stat şef
     adjunct                                                       50
  3  Director, inspector şef                                       50
  4  Director adjunct, inspector şef adjunct                       40
  5  Contabil şef                                                  40
  6  Inginer şef                                                   40
  7  Şef serviciu, şef secţie, şef serviciu contencios             30
  8  Şef birou, şef atelier, şef laborator, şef oficiu             25
  9  Şef formaţie muncitori                                        15
________________________________________________________________________________


ANEXA 6/2
(la 01.10.2005)

INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE SPECIFICE

 ______________________________________________________________________________
|Nr. |                                                           |Indemnizaţia |
|crt.|                          Funcţia                          |de conducere |
|    |                                                           |în procente  |
|    |                                                           |din salariul |
|    |                                                           |   de bază   |
|    |                                                           |    - % -    |
|    |                                                           |_____________|
|    |                                                           |limita maximă|
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | A. Serviciile Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale,|             |
|    | Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,         |             |
|    | Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi        |             |
|    | Justiţie, Curţii Constituţionale, Consiliului Legislativ, |             |
|    | Consiliului Concurenţei, Avocatului Poporului, Curţii de  |             |
|    | Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului        |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Şef departament, director general                         |     55      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Director, şef sector, şef compartiment                    |     50      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  3 | Director adjunct, şef sector adjunct, şef compartiment    |             |
|    | adjunct                                                   |     40      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  4 | Şef serviciu, şef secţie                                  |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  5 | Şef birou, şef oficiu, şef atelier                        |     25      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | B. Ministere, alte organe de specialitate, precum şi      |             |
|    | unităţile teritoriale de specialitate din subordinea      |             |
|    | acestora                                                  |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | a) aparatul propriu                                       |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 1. Ministerul Finanţelor Publice                          |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 1.1. Garda Financiară - aparatul central                  |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Comisar general adjunct                                   |     50      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Comisar şef divizie                                       |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 2. Ministerul Educaţiei şi Cercetării                     |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|Nr. |                                                           |Indemnizaţia |
|crt.|                        Funcţia*)                          |de conducere |
|    |                                                           |în procente  |
|    |                                                           |din salariul |
|    |                                                           |   de bază   |
|    |                                                           |    - % -    |
|    |                                                           |_____________|
|    |                                                           |minim   maxim|
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Inspector general                                         |  45      55 |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Inspector principal de specialitate                       |  45      50 |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | *) Se calculează conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 128/1997.      |
|______________________________________________________________________________|
|Nr. |                                                           |Indemnizaţia |
|crt.|                        Funcţia                            |de conducere |
|    |                                                           |în procente  |
|    |                                                           |din salariul |
|    |                                                           |   de bază   |
|    |                                                           |    - % -    |
|    |                                                           |_____________|
|    |                                                           |limita maximă|
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | c) aparatul propriu al administraţiei publice locale şi   |             |
|    | serviciile publice din subordinea acesteia                |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 1. Prefecturi, consilii judeţene, Primăria Municipiului Bucureşti şi    |
|    | Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi sectoarele municipiului  |
|    | Bucureşti, consilii locale                                              |
|____|_________________________________________________________________________|
|    | 1.1. La nivel de judeţ, la municipiul Bucureşti şi la sectoarele        |
|    | municipiului Bucureşti, la municipiile de categoria I                   |
|____|_________________________________________________________________________|
|  1 | Şef departament*), arhitect şef**)                        |     55      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Arhitect-şef adjunct***)                                  |     50      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  3 | Şef filială, şef corp control comercial I                 |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  4 | Şef corp control comercial II                             |     25      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 1.2. La nivel de municipii, altele decât cele de          |             |
|    | categoria I şi la oraş                                    |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Şef corp control comercial I, arhitect-şef****)           |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Şef corp control comercial II                             |     25      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 1.3. La nivel de comună                                                 |
|____|_________________________________________________________________________|
|  1 | Şef percepţie                                             |     25      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Şef birou                                                 |     15      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 1.4. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi       |
|    | responsabilităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte din      |
|    | salariul de bază                                                        |
|____|_________________________________________________________________________|
|  1 | Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului şi  |     15      |
|    | amenajării teritoriului şi al autorizării executării      |             |
|    | lucrărilor de construcţii*****)                           |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | *) Se utilizează numai la Consiliul General al Municipiului Bucureşti.  |
|    | **) Se utilizează la nivel de judeţ, la Primăria Municipiului Bucureşti,|
|    | la sectoarele Municipiului Bucureşti, şi la municipiile de toate        |
|    | categoriile.                                                            |
|    | ***) Se utilizează numai la Primăria Municipiului Bucureşti.            |
|    | ****) Se utilizează la oraşe.                                           |
|    | *****) Se utilizează la comune.                                         |
|____|_________________________________________________________________________|
|    | d) din unităţi subordonate ministerelor şi altor organe de|             |
|    | specialitate                                              |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|Nr. |                                                           |Indemnizaţia |
|crt.|                        Funcţia                            |de conducere |
|    |                                                           |în procente  |
|    |                                                           |din salariul |
|    |                                                           |   de bază   |
|    |                                                           |    - % -    |
|    |                                                           |_____________|
|    |                                                           |limita maximă|
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 1. Ministerul Culturii şi Cultelor                        |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 1.1. Funcţiile de conducere din activitatea redacţională  |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Redactor-şef                                              |     40      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Redactor-şef adjunct                                      |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  3 | Şef redacţie, secretar general de redacţie                |     25      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 1.2. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini sau    |             |
|    | activităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte  |             |
|    | din salariul de bază                                      |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Artiştii lirici operă, artiştii lirici, coriştii operă,   |     10      |
|    | coriştii, balerinii, artiştii instrumentişti,             |             |
|    | instrumentiştii, dansatorii, care desfăşoară activitate   |             |
|    | solistică.                                                |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Artiştii instrumentişti şi instrumentiştii care desfăşoară|     10      |
|    | activitate de şef de partidă.                             |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  3 | Dirijor, concert - maestru, solist concertist, solist     |     15      |
|    | instrumentist, dirijor cor academic                       |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 2. Agenţia Naţională pentru Sport                         |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 2.1. Funcţii de conducere din federaţii sportive          |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Preşedinte federaţie                                      |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Secretar general federaţie                                |     25      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 2.2. Funcţii de conducere din alte unităţi sportive       |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 2.2.1. Cluburi                                            |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Preşedinte club                                           |     20      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Vicepreşedinte club                                       |     10      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 2.2.2. Complex sportiv                                    |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Şef complex sportiv                                       |     10      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|Nr. |                                                           |Indemnizaţia |
|crt.|                        Funcţia                            |de conducere |
|    |                                                           |în procente  |
|    |                                                           |din salariul |
|    |                                                           |   de bază   |
|    |                                                           |    - % -    |
|    |                                                           |_____________|
|    |                                                           |limita maximă|
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 3. Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi          |             |
|    | Turismului                                                |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 3.1. Unităţi navale şi căpitănii de porturi               |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | Funcţiile de conducere din unităţile navale şi căpităniile|             |
|    | de porturi                                                |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Căpitan şef port                                          |     20      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Şef grup scafandri                                        |     10      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 3.2. Pentru activitatea de imersiune, desfăşurată potrivit|             |
|    | prevederilor art. 8 lit. f) din Hotărârea Guvernului      |             |
|    | nr. 281/1993, se acordă o indemnizaţie de 25.000 lei/oră  |             |
|    | de scufundare.                                            |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 3.3. Aviaţie sportivă                                     |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 3.3.1. Funcţiile de conducere specifice activităţii de    |             |
|    | zbor                                                      |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Comandant detaşament zbor                                 |     50      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Comandant aeroclub teritorial                             |     50      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  3 | Comandant adjunct aeroclub teritorial                     |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  4 | Şef sector zbor aeroclub teritorial                       |     15      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 3.3.2. Funcţiile de conducere specifice activităţii       |             |
|    | tehnic-aeronautice                                        |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Şef grupă lucrări - reparaţii (LR)                        |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Şef sector tehnic                                         |     15      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 3.3.3. Funcţiile de conducere specifice activităţii       |             |
|    | operativ-aeronautice                                      |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Director zbor                                             |     40      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Director tehnic                                           |     40      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  3 | Şef serviciu informare zbor - meteo - navigaţie           |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 3.3.4. Indemnizaţia de zbor pentru personalul navigant şi |             |
|    | tehnic, navigant profesionist, precum şi indemnizaţia de  |             |
|    | exploatare pentru personalul tehnic aeronautic din        |             |
|    | Aeroclubul României                                       |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | Activitatea pentru care se acordă:                        | Indemnizaţia|
|    |                                                           | până la:    |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Misiuni prevăzute în Codul aerian                         | 23.000 lei/ |
|    |                                                           | oră de zbor |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Misiuni prevăzute în Codul aerian                         | 16.000 lei/ |
|    |                                                           | start       |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  3 | Salturi cu paraşuta                                       | 80.000 lei/ |
|    |                                                           | salt        |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  4 | Lansarea la zbor a aeronavelor şi aterizări               | 15.000 lei/ |
|    |                                                           | aterizare   |
|____|___________________________________________________________|_____________|
NOTĂ:
1. Indemnizaţia de zbor la bază pentru zboruri de acrobaţie şi înaltă acrobaţie 
   aeriană va fi echivalată, astfel:
   1 oră zbor acrobaţie        = 2 ore zbor normal
   1 oră zbor înaltă acrobaţie = 4 ore zbor normal
   Zborul în formaţie este echivalent cu zborul de înaltă acrobaţie.
2. Indemnizaţia de zbor la bază, acordată personalului navigant şi tehnic navigant 
   profesionist, face parte din salariul de bază şi constituie baza de calcul pentru 
   toate drepturile care se acordă în raport cu acesta.
3. Criteriile pentru acordarea indemnizaţiei de zbor şi de exploatare pe funcţii şi 
   misiuni, în limitele prevăzute, precum şi majorarea cu până la 60% a indemnizaţiei 
   pentru zborurile ce se execută în condiţii deosebite se stabilesc de către 
   Aeroclubul României.
 ______________________________________________________________________________
|Nr. |                                                           |Indemnizaţia |
|crt.|                        Funcţia                            |de conducere |
|    |                                                           |în procente  |
|    |                                                           |din salariul |
|    |                                                           |   de bază   |
|    |                                                           |    - % -    |
|    |                                                           |_____________|
|    |                                                           |limita maximă|
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 4. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării      |             |
|    | Rurale                                                    |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 4.1. Funcţii de conducere din activitatea specifică       |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Şef oficiu*), inspector şef*)                             |     40      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Şef staţie, şef fermă, şef centru, şef circumscripţie     |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | *) Se utilizează la oficiile sau inspectoratele cu personalitate        |
|    | juridică, după caz.                                                     |
|____|_________________________________________________________________________|
|    | 4.2. Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi       |
|    | responsabilităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte din      |
|    | salariul de bază:                                                       |
|____|_________________________________________________________________________|
|    | -  Medicii veterinari încadraţi în activităţile prevăzute | 10 % din    |
|    | în anexa nr. IV/7 la prezenta ordonanţă, autorizaţi să    | salariul de |
|    | exercite atribuţii de inspector al poliţiei               | bază al     |
|    | sanitar-veterinare.                                       | funcţiei de |
|    |                                                           | execuţie    |
|    |                                                           | îndeplinite |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | Mărimea concretă a sporului se stabileşte de organul care îl            |
|    | autorizează.                                                            |
|____|_________________________________________________________________________|
|Nr. |                                                           |Indemnizaţia |
|crt.|                        Funcţia                            |de conducere |
|    |                                                           |în procente  |
|    |                                                           |din salariul |
|    |                                                           |   de bază   |
|    |                                                           |    - % -    |
|    |                                                           |_____________|
|    |                                                           |limita maximă|
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 5. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor             |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 5.1. Funcţii de conducere din activitatea specifică       |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Inspector şef*)                                           |     40      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | *) Se utilizează la agenţiile de supraveghere a protecţiei mediului.    |
|____|_________________________________________________________________________|
|    | 6. Academia Română                                        |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 6.1. Funcţii de conducere specifice din activitatea de    |             |
|    | cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi          |             |
|    | proiectare.                                               |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Director institut                                         |     50      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Director adjunct ştiinţific, director adjunct institut    |     40      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  3 | Secretar ştiinţific, director centru                      |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 7. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei   |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | 7.1. Funcţii de conducere specifice în unităţile de       |             |
|    | perfecţionare a personalului cu pregătire medie şi centre |             |
|    | de calificare şi recalificare                             |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Director centru de perfecţionare                          |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Director adjunct centru de perfecţionare                  |     25      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  3 | Director centru de calificare şi recalificare             |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  4 | Şef centru de calificare                                  |     15      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|Nr. |                                                           |Indemnizaţia |
|crt.|                        Funcţia                            |de conducere |
|    |                                                           |în procente  |
|    |                                                           |din salariul |
|    |                                                           |   de bază   |
|    |                                                           |    - % -    |
|    |                                                           |_____________|
|    |                                                           |limita maximă|
|____|___________________________________________________________|_____________|
|    | C. Autoritatea vamală                                     |             |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  1 | Şef birou vamal                                           |     30      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  2 | Şef adjunct birou vamal                                   |     25      |
|____|___________________________________________________________|_____________|
|  3 | Şef tură, şef sector                                      |     20      |
|____|___________________________________________________________|_____________|


ANEXA 7
(la 01.10.2005)

PROCENTE DE MAJORARE A SALARIILOR DE BAZĂ PENTRU PERSONALUL CONTRACTUAL

________________________________________________________________________________
Nr.                      Domeniul                              Nivel   Procent
anexă                    Funcţia                               studii  maxim de
                                                                       majorare
                                                                           %
________________________________________________________________________________
I     ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ CENTRALĂ DE SPECIALITATE                      25%
II    ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ                                        25%
III   CONSILIUL CONCURENŢEI                                               25%
IV/1  CERCETARE                                                           18%
IV/2  CULTURĂ                                                             18%
IV/3  CULTE                                                               18%
IV/4  SPORT                                                               18%
IV/5  AUTORITATEA VAMALĂ                                                  18%
IV/6  NAVIGAŢIE                                                           18%
IV/7  AGRICULTURĂ                                                         18%
IV/8  OFICII DE CADASTRU ŞI ORGANIZAREA TERITORIULUI                      18%
IV/9  PROTECŢIA MEDIULUI                                                  18%
IV/10 AVIAŢIA SPORTIVĂ                                                    18%
IV/11 ASISTENŢĂ SOCIALĂ
                     UNITĂŢI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI UNITĂŢI
                           DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ
    A. Funcţii de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.                                                            Nivel   Procent
crt.                     Funcţia                               studii  maxim de
                                                                       majorare
                                                                           %
________________________________________________________________________________
  1. Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
     kinetoterapeut, sociolog, educator specializat; principal S          23%
  2. Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
     kinetoterapeut, sociolog, educator specializat            S          23%
  3. Asistent social, psiholog, psihopedagog, logoped,
     kinetoterapeut, sociolog, educator specializat; debutant  S          23%
  4. Medic primar                                              S          18%
  5. Medic specialist                                          S          18%
  6. Medic                                                     S          18%
  7. Medic stagiar                                             S          18%
  8. Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; principal        S          18%
  9. Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; specialist       S          18%
 10. Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical                   S          18%
 11. Fiziokinetoterapeut, bioinginer medical; debutant         S          18%
 12. Profesor C.F.M. principal                                 S          23%
 13. Profesor C.F.M.                                           S          23%
 14. Profesor C.F.M. debutant                                  S          23%
 15. Asistent social, asistent medical***), educator
     puericultor, educator specializat; principal              SSD        23%
 16. Asistent social, asistent medical***), educator
     puericultor, educator specializat                         SSD        23%
 17. Asistent social, asistent medical***), educator
     puericultor, educator specializat; debutant               SSD        23%
 18. Profesor C.F.M. principal                                 SSD        23%
 19. Profesor C.F.M.                                           SSD        23%
 20. Profesor C.F.M. debutant                                  SSD        23%
 21. Asistent social, asistent medical, educator puericultor,
     educator specializat, pedagog de recuperare; principal    PL         23%
 22. Asistent social, asistent medical, educator puericultor,
     educator specializat, pedagog de recuperare               PL         23%
 23. Asistent social, asistent medical, educator puericultor,
     educator specializat, pedagog de recuperare; debutant     PL         23%
 24. Asistent social, asistent medical*), educator
     puericultor; principal                                    M          23%
 25. Asistent social, asistent medical*), educator puericultor M          23%
 26. Asistent social, asistent medical*), educator
     puericultor; debutant                                     M          23%
 27. Soră medicală principală**)                               M          23%
 28. Soră medicală**)                                          M          23%
 29. Soră medicală debutantă**)                                M          23%
    B. Funcţii pentru personalul auxiliar
 30. Infirmieră, agent D.D.D.                                  G          19%
 31. Infirmieră, agent D.D.D.; debutant                        G          19%
 32. Brancardier, băieş, nămolar, spălătoreasă, îngrijitoare   G          19%
________________________________________________________________________________
V/1 FUNCŢII DE EXECUŢIE DIN ALTE UNITĂŢI BUGETARE DE SUBORDONARE CENTRALĂ, PRECUM 
ŞI DIN COMPARTIMENTELE DE CONTABILITATE, FINANCIAR, APROVIZIONARE, INVESTIŢII DIN 
ACTIVITĂŢILE CUPRINSE ÎN ANEXELE IV/1 - IV/11 ŞI DIN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT
    CAP. 1
    Funcţii din activitatea de specialitate
________________________________________________________________________________
Nr.                                                            Nivel   Procent
crt.                     Funcţia                               studii  maxim de
                                                                       majorare
                                                                           %
________________________________________________________________________________
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1. Consilier, expert, inspector de specialitate; gradul I,
     inginer, economist; specialist IA                         S          25%
  2. Referent de specialitate, inspector de specialitate;
     gradul II, economist, referent, inginer; gradul I         S          25%
  3. Referent de specialitate, inspector de specialitate;
     gradul III, economist, referent, inginer; gradul II       S          25%
  4. Referent de specialitate, inspector de specialitate;
     gradul IV, economist, referent, inginer; gradul III       S          25%
  5. Referent, inspector, inginer, economist; debutant         S          25%
  6. Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist,
     tehnician-economist; I                                    SSD        20%
  7. Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist,
     tehnician-economist; II                                   SSD        20%
  8. Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist,
     tehnician-economist; III                                  SSD        20%
  9. Referent, subinginer, conductor arhitect, arhivist,
     tehnician-economist; debutant                             SSD        20%
     b) Funcţii de execuţie pe grade profesionale din serviciile de contencios
 10. Consilier juridic gradul IA                               S          25%
 11. Consilier juridic gradul I                                S          25%
 12. Consilier juridic gradul II                               S          25%
 13. Consilier juridic gradul III                              S          25%
 14. Consilier juridic debutant                                S          25%
     c) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 15. Tehnician, merceolog, contabil, referent; IA              M          25%
 16. Tehnician, merceolog, contabil, referent; I               M          25%
 17. Tehnician, merceolog, contabil, referent; II              M          25%
 18. Tehnician, merceolog, contabil, referent; III             M          25%
 19. Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant        M          25%
    CAP. 2
    Unităţi de perfecţionare a personalului cu pregătire superioară
     Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1. Expert-consultant IA                                      S          25%
  2. Expert-consultant I                                       S          25%
  3. Expert-consultant II                                      S          25%
    CAP. 3
    Unităţi de perfecţionare a personalului cu pregătire medie şi centre de 
    calificare şi recalificare
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1. Expert gradul I                                           S          25%
  2. Expert gradul II                                          S          25%
  3. Expert gradul III                                         S          25%
  4. Expert debutant                                           S          25%
    b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
  5. Instructor I                                              M          19%
  6. Instructor II                                             M          19%
  7. Instructor III                                            M          19%
  8. Instructor debutant                                       M          19%
    CAP. 4
    Proiectare
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1. Proiectant gradul I                                       S          25%
  2. Proiectant gradul II                                      S          25%
  3. Proiectant gradul III                                     S          25%
  4. Proiectant gradul IV                                      S          25%
  5. Proiectant debutant                                       S          25%
  6. Subinginer cartograf I                                    SSD        20%
  7. Subinginer cartograf II                                   SSD        20%
  8. Subinginer cartograf III                                  SSD        20%
  9. Subinginer cartograf debutant                             SSD        20%
    b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 10. Tehnician proiectant I                                    M          19%
 11. Tehnician proiectant II                                   M          19%
 12. Tehnician proiectant III                                  M          19%
 13. Tehnician proiectant debutant                             M          19%
    CAP. 5
    Unităţi de informatică
     a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale
  1. Analist, programator, inginer de sistem; IA               S          25%
  2. Analist, programator, inginer de sistem; I                S          25%
  3. Analist, programator, inginer de sistem; II               S          25%
  4. Analist, programator, inginer de sistem; III              S          25%
  5. Analist, programator, inginer de sistem; IV               S          25%
  6. Analist, programator, inginer de sistem; debutant         S          25%
  7. Informatician, conductor tehnic; I                        SSD        20%
  8. Informatician, conductor tehnic; II                       SSD        20%
  9. Informatician, conductor tehnic; III                      SSD        20%
 10. Informatician, conductor tehnic; debutant                 SSD        20%
    b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale
 11. Analist (programator) ajutor IA                           M          19%
 12. Analist (programator) ajutor I                            M          19%
 13. Analist (programator) ajutor II                           M          19%
 14. Analist (programator) ajutor III                          M          19%
 15. Analist (programator) debutant                            M          19%
 16. Operator, controlor date; I                               M          19%
 17. Operator, controlor date; II                              M          19%
 18. Operator, controlor date; III                             M          19%
 19. Operator, controlor date; IV                              M          19%
 20. Operator, controlor date; debutant                        M          19%
    CAP. 6
    Administraţia publică locală
  1. Salvator montan gradul I                                  S          18%
  2. Salvator montan gradul II                                 S          18%
  3. Salvator montan gradul III                                S          18%
    V/2 ALTE FUNCŢII COMUNE DIN SECTORUL BUGETAR
________________________________________________________________________________
Nr.                                                            Nivel   Procent
crt.                     Funcţia                               studii  maxim de
                                                                       majorare
                                                                           %
________________________________________________________________________________
  1. Stenodactilograf IA                                       M          18%
  2. Stenodactilograf I                                        M          18%
  3. Stenodactilograf II                                       M          18%
  4. Stenodactilograf debutant                                 M          18%
  5. Secretar-dactilograf, dactilograf; IA                     M          18%
  6. Secretar-dactilograf, dactilograf; I                      M; G       18%
  7. Secretar-dactilograf, dactilograf; II                     M; G       18%
  8. Secretar-dactilograf, dactilograf; debutant               M; G       18%
  9. Secretar, secretar-dactilograf; I                         M; G       18%
 10. Secretar, secretar-dactilograf; II                        M; G       18%
 11. Secretar, secretar-dactilograf; debutant                  M; G       18%
 12. Administrator I                                           M          18%
 13. Administrator II                                          M          18%
 14. Administrator III                                         M          18%
 15. Şef depozit I                                             M          18%
 16. Şef depozit II                                            M          18%
 17. Casier, magaziner; I                                      M          18%
 18. Casier, magaziner; II                                     M; G       18%
 19. Casier, magaziner; debutant                               M; G       18%
 20. Funcţionar, arhivar; I                                    M          18%
 21. Funcţionar, arhivar; II                                   M          18%
 22. Funcţionar, arhivar; III                                  M          18%
 23. Funcţionar, arhivar; debutant                             M          18%
 24. Şef formaţie pază, pompieri                                          18%
 25. Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier,
     manipulant bunuri, curier; I                                         18%
 26. Portar, paznic, pompier, îngrijitor, guard, bufetier,
     manipulant bunuri, curier; II                                        18%
 27. Maistru I                                                            18%
 28. Maistru II                                                           18%
 29. Şofer IA                                                             20%
 30. Şofer I                                                              20%
 31. Şofer II                                                             18%
 32. Muncitor calificat I                                                 18%
 33. Muncitor calificat II                                                18%
 34. Muncitor calificat III                                               18%
 35. Muncitor calificat IV                                                18%
 36. Muncitor calificat V                                                 18%
 37. Muncitor calificat VI                                                18%
 38. Muncitor necalificat                                                 18%
________________________________________________________________________________
    VI/2 INDEMNIZAŢII DE CONDUCERE SPECIFICE                              18%
         (pentru activităţi de imersie, de zbor şi de
         exploatare, stabilite în lei)
________________________________________________________________________________
NOTĂ:
Procentele maxime de majorare prevăzute pentru funcţiile din anexele nr. V/1 şi V/2 
cuprind şi creşterea salariilor de bază cu 5% acordată potrivit prevederilor 
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2002 aprobată prin Legea nr. 417/2002 şi 
ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2002 aprobată prin Legea nr. 547/2002.


ANEXA 8/1
(la 01.10.2005)

FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE

    CAP. 1
    Indemnizaţiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, alese 
    în funcţie potrivit prevederilor Constituţiei României
________________________________________________________________________________
Nr.                        Funcţia                                  Indemnizaţia
crt.                                                                  - lei -
________________________________________________________________________________
                  Preşedinţia României
  1  Preşedintele României                                           65.469.000
                  Parlamentul României
  2  Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor      60.410.000
  3  Vicepreşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor             55.649.000
  4  Secretarii şi Chestorii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor     52.375.000
  5  Preşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei
     Deputaţilor                                                     52.375.000
  6  Preşedinţii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei
     Deputaţilor                                                     52.375.000
  7  Vicepreşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei
     Deputaţilor                                                     49.103.000
  8  Secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei
     Deputaţilor                                                     48.508.000
  9  Senatori, deputaţi                                              47.912.000
________________________________________________________________________________
                                        *
                                      *   *
Indemnizaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. II/1 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 8/2
(la 01.10.2005)

FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ NUMITE

    Indemnizaţiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, numite în funcţii potrivit legii
________________________________________________________________________________
Nr.                              Funcţia                            Indemnizaţia
crt.                                                                  - lei -
________________________________________________________________________________
                  Guvernul României
  1  Prim-ministru                                                   60.410.000
  2  Ministru de stat                                                55.649.000
  3  Ministru                                                        52.375.000
  4  Secretar de stat membru al Guvernului                           47.912.000
  5  Secretar de stat                                                45.830.000
  6  Subsecretar de stat                                             38.688.000
                  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
  7  Preşedinte                                                      60.410.000
  8  Vicepreşedinte                                                  53.269.000
  9  Preşedinte de secţie                                            49.103.000
 10  Judecător                                                       47.912.000
                  Curtea Constituţională
 11  Preşedinte*)                                                    60.410.000
 12  Judecător*)                                                     53.269.000
                  Consiliul Legislativ
 13  Preşedinte consiliu                                             52.375.000
 14  Preşedinte de secţie                                            49.103.000
                  Avocatul Poporului
 15  Avocatul poporului                                              52.375.000
                  Curtea de Conturi
 16  Preşedinte                                                      60.410.000
 17  Vicepreşedinte                                                  53.269.000
 18  Preşedinte de secţie                                            49.103.000
 19  Consilier conturi                                               47.912.000
 20  Procuror financiar general                                      52.079.000
                  Prefecturi
 21  Prefect al municipiului Bucureşti                               42.259.000
 22  Prefect (la judeţ categoria I)                                  41.069.000
 23  Prefect (la judeţ categoria II)                                 38.688.000
 24  Subprefect al municipiului Bucureşti                            37.794.000
 25  Subprefect (la judeţ categoria I)                               35.713.000
 26  Subprefect (la judeţ categoria II)                              34.522.000
________________________________________________________________________________
*) Se aplică şi prevederile pct. 42 ale art. I din Legea nr. 232/2004 pentru 
   modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea 
   Curţii Constituţionale.
________________________________________________________________________________
Nr.                              Funcţia                            Indemnizaţia
crt.                                                                  - lei -
________________________________________________________________________________
                  Secretariatul general al Guvernului
 27  Secretar general al Guvernului                                  47.912.000
 28  Secretar general adjunct al Guvernului                          45.830.000
 29  Consilier de stat                                               45.830.000
                  Preşedinţia României
 30  Consilier prezidenţial                                          52.375.000
 31  Consilier de stat                                               45.830.000
                  Parlamentul României
 32  Secretar general la Camera Deputaţilor şi la Senat              47.912.000
 33  Secretar general adjunct la Camera Deputaţilor şi la Senat      45.830.000
                  Consiliul Concurenţei
 34  Preşedinte                                                      60.410.000
 35  Vicepreşedinte                                                  53.269.000
 36  Consilier de concurenţă                                         49.103.000
                  Consiliul Naţional al Audiovizualului
 37  Preşedinte                                                      52.375.000
 38  Membri                                                          45.830.000
________________________________________________________________________________
                                        *
                                      *   *
Indemnizaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. II/2 la Legea nr. 154/1998.


ANEXA 9
(la 01.10.2005)

FUNCŢII ASIMILATE CU FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ

Indemnizaţii pentru personalul din instituţii publice din subordinea Guvernului
________________________________________________________________________________
Nr.                              Funcţia                            Indemnizaţia
crt.                                                                  - lei -
________________________________________________________________________________
          Instituţii publice din subordinea Guvernului*)
 1   Conducătorul instituţiei                                        33.332.000
     (preşedinte, director general, şef oficiu etc.)
 2   Adjunctul conducătorului instituţiei                            28.272.000
     (vicepreşedinte, director general adjunct etc.)
________________________________________________________________________________
*) Instituţiile publice şi denumirile funcţiilor de conducere utilizate se stabilesc 
   prin hotărâre a Guvernului.
                                        *
                                      *   *
Indemnizaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost 
salarizat potrivit anexei nr. III la Legea nr. 154/1998.


Marţi, 22 septembrie 2026, 22:57

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.