ORDONANŢĂ nr.7 din 14 ianuarie 1994
privind asigurarea surselor de finantare necesare pentru continuarea participarii Romaniei la construirea Combinatului de Produse cu Continut de Nichel plus Cobalt de la Las Camariocas - Republica Cuba şi a Termocentralei electrice de 3 x 12 MW de la Cao-Cun - Republica Populara Chineza
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 19/25 ian. 1994 |
ART. 1
Se aproba continuarea participarii Romaniei la construirea Combinatului de produse cu continut de nichel plus cobalt de la Las Camariocas - Republica Cuba , in conditiile stabilite prin Memorandumul-Intelegere dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Cuba cu privire la relatiile economice bilaterale si prin Protocolul dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Cuba pentru continuarea colaborarii in crearea unor noi capacitati de realizare de produse care contin nichel si cobalt, la complexul "Las Camariocas", semnate la Havana la 19 septembrie 1992, aprobate prin Hotarirea Guvernului nr. 674/1992.
Finantarea cheltuielilor care se vor efectua in anii 1994 - 1995 pentru plata utilajelor, echipamentelor, pieselor de schimb, documentatiei si asistentei tehnice livrate la export in Republica Cuba in cadrul obligatiilor ce revin statului roman pentru construirea Combinatului de produse cu continut de nichel plus cobalt de la Las Camariocas, se asigura din fondurile prevazute anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, pe baza fundamentarii prezentate de Ministerul Industriilor.
ART. 2
Pentru utilajele si echipamentele energetice aferente Termocentralei electrice de 3 x 12 MW de la Cao-Cun - Republica Populara Chineza, care fac obiectul Conventiei interguvernamentale romano-chineze din anul 1979, finantarea cheltuielilor necesare platii acestora se asigura din fondurile prevazute anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, pe baza fundamentarii prezentate in Ministerul Industriilor.
ART. 3
Veniturile provenite din valorificarea la intern sau la export a produselor cu continut de nichel plus cobalt si a carbunelui cocsificabil, preluate din Republica Cuba si Republica Populara Chineza, in contul creditelor externe acordate si al dobinzilor aferente, conform conventiilor bilaterale interguvernamentale, se varsa in contul Ministerului Finantelor pe masura realizarii lor, urmind a fi utilizate pentru rambursarea creditelor bancare contractate la intern in vederea finantarii livrarilor de utilaje si echipamente pentru construirea obiectivelor prevazute la art. 1 si 2, precum si pentru plata dobinzilor, comisioanelor si a altor speze aferente acestor credite bancare.
Sumele ramase dupa restituirea creditelor bancare interne, dupa plata dobinzilor si a comisioanelor prevazute la alineatul precedent, se varsa la bugetul de stat.
ART. 4
Ministerul Finantelor si Ministerul Industriilor, in termen de 30 de zile de la emiterea prezentei ordonante, vor elabora norme metodologice privind modul de decontare a exporturilor efectuate si de valorificarea si decontare a produselor importate.
ART. 5
Importul de produse cu continut de nichel plus cobalt si de carbune cocsifica bil, preluate in contul rambursarii datoriei Republicii Cuba si a Republicii Populare Chineze pentru realizarea Combinatului de produse cu continut de nichel plus cobalt de la Las Camariocas - Republica Cuba si a Termocentralei electrice de 3 x 12 MW de la Cao-Cun - Republica Populara Chineza, este scutit de plata taxelor vamale si a taxei pe valoare adaugata.
De asemenea, exporturile de utilaje, achipamente etc., pentru construirea Combinatului de produse cu continut de nichel plus cobalt si de carbune cocsificabil, preluate in contul rambursarii datoriei Republicii Cuba si a Republicii Populare Chineza, precum si importul de produse cu continut de nichel plus cobalt si de carbune cocsificabil, preluate in contul rambursarii datoriei Republicii Cuba si a Republicii Populare Chineze pentru aceste obiective, sint scutite de plata comisionului pentru prestarea serviciilor vamale, instituit prin Hotarirea Guvernului nr. 387/1992.
PRIM - MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemneaza:
Ministrul industriilor, Dumitru Popescu Ministru de stat, ministrul finantelor, Florin Geogescu Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Teodor Viorel Melescanu Ministrul comertului, Cristian Ionescu -----------------------
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.