ORDIN nr.917 din 28 iunie 2005
al ministrului finanţelor publice privind publicarea situaţiilor financiare anuale
| Textul actului publicat în M.Of. nr. 582/6 iul. 2005 |
Art. 1. - (1) Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, persoanele juridice care organizează contabilitatea în partidă dublă trebuie să publice situaţiile financiare anuale.
(2) Prin publicare se înţelege depunerea documentelor prevăzute de lege la oficiul registrului comerţului şi afişarea unor indicatori care au caracter public, în modalitatea prevăzută de această instituţie, respectiv publicarea pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului a indicatorilor respectivi, sau eliberarea la cerere de copii certificate de pe situaţiile financiare anuale complete, raportul administratorilor şi raportul de audit/comisiei de cenzori.
Art. 2. - Direcţia de reglementări contabile va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu
Bucureşti, 28 iunie 2005.
Nr. 917.
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.