DECIZIE nr.256 din 12 mai 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
Textul actului publicat în M.Of. nr. 581/6 iul. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitu ţionalitate a prevederilor art. 56 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Eugenia Mariana Toader în Dosarul nr. 11.021/2004 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că instituirea unor condiţii diferite pentru ocuparea unor posturi didactice distincte nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situaţii diferite poate exista un tratament juridic diferit. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 21 alin. (1), apreciază că acestea nu au incidenţă în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 7 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 11.021/2004, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Eugenia Mariana Toader.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că textul de lege criticat, "prin care se impune o probă a aptitudinilor dacă candidaţii provin din afara învăţământului superior şi prin care se admite o compensare a vechimii în muncă exclusiv pentru lectori, conferenţiari şi profesori universitari", contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie.
În esenţă se susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece instituie o discriminare între persoanele care ocupă posturile de lectori, conferenţiari şi profesori universitari şi celelalte posturi didactice din învăţământul universitar, prin aceea că impune verificarea aptitudinilor didactice numai pentru prima categorie, în cazul în care candidaţii provin din afara învăţământului universitar. Mai mult, prin instituirea posibilităţii compensării vechimii în muncă în funcţie de performanţele profesionale, demonstrate, potrivit textului de lege, prin lucrări de specialitate de valoare naţională şi internaţională, legiuitorul instituie, în opinia autorului excepţiei, "un principiu al meritului profesional individual", ce conduce la exceptarea preparatorilor sau a asistenţilor universitari de la posibilitatea de a ocupa un astfel de post didactic, în lipsa vechimii necesare. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine şi dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, deoarece "nici legiuitorul nu poate Ţ mai presus de lege" şi nu poate adopta norme juridice, cum este şi cazul prevederii de lege criticate, care "să se aplice numai pentru anumite posturi didactice şi nu pentru toate".
Este invocată şi încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitoare la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, deoarece prin prevederile art. 56 din Legea nr. 128/1997 se instituie o "discriminare inadmisibilă şi extrem de dăunătoare învăţământului universitar".
Se mai arată că textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile art. 21 din Constituţie, deoarece principiul liberului acces la justiţie "implică cu obligativitate un cadru legal care asigură şi garantează această prevedere constituţională".
Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Se arată că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor are semnificaţia "recunoaşterii în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de condiţii pe care ar trebui să le îndeplinească pentru ocuparea unor locuri de muncă cu specific şi importanţă diferită", astfel încât opţiunea legiuitorului "de a impune condiţii diferite pentru activităţi diferite nu contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor".
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că textul de lege criticat nu conţine discriminări ale unor categorii de candidaţi, ci este vorba de adoptarea de către legiuitor a unor reglementări diferite, pentru situaţii diferite. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea.
În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (2) din Constituţie, "argumentele aduse în sprijinul acestor susţineri se bazează pe aceleaşi considerente relevate de autoarea excepţiei pentru a demonstra principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor", astfel încât şi acestea sunt neîntemeiate. Dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţie nu au relevanţă în cauză.
Avocatul Poporului arată că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se precizează în acest sens că "persoanele prevăzute în ipoteza normei legale, cu o activitate deosebită în domeniul postului pentru care concurează, se află într-o situaţie diferită faţă de celelalte persoane care candidează pentru ocuparea funcţiilor didactice din învăţământul superior, ceea ce justifică în mod obiectiv şi raţional un tratament juridic diferit". Se invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 56 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.158 din 16 iulie 1997.
Prevederile legale criticate au următorul conţinut:
- Art. 56: "(1) Candidatul pentru ocuparea unui post didactic de lector universitar/şef de lucrări, de conferenţiar universitar sau de profesor universitar, care provine din afara învăţământului superior, trebuie să facă dovada aptitudinilor didactice prin prelegere publică sau prin probe similare, după caz.
(2) Persoanele din învăţământul superior care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) şi la art. 55 alin. (1), (2) şi (8), cu o activitate deosebită în domeniul postului pentru care concurează, demonstrată prin lucrări de specialitate de valoare naţională şi internaţională, pot să se prezinte, cu aprobarea senatului universitar, la concursul pentru ocuparea unui post didactic în învăţământul superior, fără îndeplinirea condiţiilor de vechime stabilite la art. 55 alin. (6) sau (7), după caz." În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie, al căror conţinut este următorul:
- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21 alin. (1): "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime." Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că legiuitorul a instituit prin prevederile legale criticate o dublă discriminare.
Mai întâi, între persoanele care candidează pentru posturile de lector universitar/şef de lucrări, de conferenţiar universitar sau de profesor universitar şi celelalte posturi didactice, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, se arată că, pe de o parte, potrivit prevederilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, pentru ocuparea unui post didactic de lector universitar/şef de lucrări, de conferenţiar universitar sau de profesor universitar, dacă persoana în cauză provine din afara învăţământului superior, legiuitorul impune o probă a aptitudinilor didactice, proba nefiind prevăzută pentru ocuparea celorlalte posturi didactice din învăţământul superior, iar pe de altă parte, se mai susţine că, potrivit alin. (2) al art. 56 din acelaşi act normativ, legiuitorul a admis compensarea lipsei vechimii în muncă cu activitatea ştiinţifică deosebită, demonstrată prin lucrări de specialitate de valoare naţională şi internaţională, exclusiv pentru ocuparea posturilor didactice de lector universitar/şef de lucrări, de conferenţiar universitar sau de profesor universitar.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate invocată, precum şi prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, Curtea constată următoarele: Potrivit prevederilor art. 55 alin. (5) din Legea nr. 128/1997, pentru ocuparea funcţiei de asistent universitar se cer a Ţ îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 55 alin. (1) şi (8), respectiv absolvirea cu diplomă de licenţă sau cu diplomă echivalentă acesteia a unei instituţii de învăţământ superior sau a unei instituţii academice postuniversitare, deţinerea cetăţeniei române sau, prin excepţie, a altei cetăţenii, cu posibilitatea ocupării unor posturi de personal didactic asociat, pe perioadă determinată, şi o vechime la catedră de 2 ani în învăţământul superior sau în cercetarea ştiinţifică de profil ori de 4 ani în învăţământul preuniversitar. Pentru candidaţii care provin din afara învăţământului sau a cercetării ştiinţifice, se cere o vechime de minimum 5 ani în profilul postului pentru care concurează.
Pe de altă parte, art. 56 din Legea nr. 128/1997 prevede că pentru ocuparea posturilor didactice de lector universitar/şef de lucrări, de conferenţiar universitar sau de profesor universitar se admite posibilitatea compensării vechimii în muncă cu o activitate ştiinţifică deosebită în domeniul postului pentru care se concurează, materializată în lucrări de specialitate de valoare naţională şi internaţională.
Curtea constată că, într-adevăr, textul de lege criticat instituie condiţii diferite pentru ocuparea unor posturi didactice distincte - asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar, fără însă ca prin acesta să fie încălcat principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr.70 din 15 decembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.307 din 27 decembrie 1993, "principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate Ţ decât diferit". Or, în cauză, condiţiile distincte stabilite prin lege cu privire la ocuparea unor posturi didactice sunt justificate de existenţa unor situaţii diferite.
Pe de altă parte, prevederea legală criticată se aplică în mod egal tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile instituite prin acest text de lege, în vederea ocupării posturilor didactice pentru care candidează, ţinând seama de nivelul pregătirii profesionale la care s-a ajuns pentru a ocupa funcţia de lector universitar/şef de lucrări, de conferenţiar universitar sau de profesor universitar, astfel că nici din acest punct de vedere textul de lege criticat nu este discriminatoriu.
Autorul excepţiei invocă în susţinerea neconstituţionalităţii textului de lege criticat şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) referitoare la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, precum şi ale art. 21 alin. (1) referitoare la liberul acces la justiţie, însă aceste dispoziţii constituţionale nu au relevanţă în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicată de Eugenia Mariana Toader în Dosarul nr. 11.021/2004 al Curţii de Apel Cluj Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 mai 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lăpădat

Miercuri, 23 septembrie 2026, 12:44

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.