DECIZIE nr.188 din 31 martie 2005
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2004, precum şi ale art. II alin. (1), (5), (6) şi (7) din aceeaşi ordonanţă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 584/6 iul. 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Popa - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (12), (13) şi (14) din Legea nr. 183/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2003 pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, excepţie ridicată de Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură şi Servicii "Tehnoeconomia Europeană" din Bucureşti în Dosarul nr. 2.899/2004 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin domnul Bogdan Dumitraşcu, cu delegaţie depusă la dosar, constatându-se lipsa Secretariatului General al Guvernului României, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, întrucât consideră că texele de lege criticate retroactivează, încălcând astfel art. 15 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederile constituţionale ale art. 16, art. 135 alin. (2) lit. a) şi ale art. 136 alin. (5). Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, încălcarea acestor din urmă dispoziţii din Constituţie constă în aceea că unele persoane juridice au obţinut acordul autorităţii competente pentru folosirea în continuare a aceleiaşi denumiri, pe când altele, în mod discriminatoriu şi în funcţie de forma de proprietate, nu au primit un asemenea acord.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât consideră că textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 20 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 2.899/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (12), (13), şi (14) din Legea nr. 183/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2003 pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
Excepţia a fost ridicată de Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură şi Servicii "Tehnoeconomia Europeană" din Bucureşti într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect obligarea Secretariatului General al Guvernului la eliberarea acordului pentru folosirea denumirii societăţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate deschid calea concurenţei neloiale prin posibilitatea eliberării acordului pentru denumirea societăţii "pe criterii arbitrare, unora sau altora", ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) din Constituţie, precum şi celor ale: art. 15 alin. (2) şi art. 44 alin. (3), întrucât prin aplicarea retroactivă a legii se creează posibilitatea radierii unei societăţi după ani de la înfiinţare, ceea ce echivalează cu o expropriere fără justă cauză, aducându-se atingere imaginii societăţii respective, dar şi bunului mers al acesteia; art. 29 alin. (1) şi (2), art. 30 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (2), art. 45 şi art. 136 alin. (5), deoarece "prin cenzura denumirii unei societăţi se aduce atingere libertăţii de exprimare a gândurilor întreprinzătorilor particulari, încălcându-se proprietatea privată, îngrădindu-se accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă", şi se aduce atingere libertăţii "conştiinţei celui care, la înfiinţarea societăţii, a optat pentru o anumită denumire, având în vedere faptul că de aceasta se leagă gândurile şi conştiinţa celor ce au creat societatea"; art. 53, prin aceea că restrâng drepturi şi libertăţi ce nu se încadrează în vreuna dintre situaţiile limitativ prevăzute de textul menţionat.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că acordul scris prevăzut de art. 39 alin. (12) din Legea nr. 183/2004 nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, "ci are menirea de a ocroti şi acorda anumite drepturi şi însuşiri firmelor înmatriculate faţă de alte firme".
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, apreciază că "prin stabilirea în sarcina persoanelor juridice a căror firmă conţine unul din termenii «naţional, român, institut, academic-ştiinţific, academie, universitate, universitar şi alte denumiri asemănătoare acestora, de natură să sugereze sau să imprime persoanei juridice respective caracterul de instituţie publică ori de interes public, naţional sau local» a obligaţiei de a solicita acordul Secretariatului General al Guvernului sau al prefectului, după caz, nu se aduce atingere unui drept constituit sub imperiul unei legi anterioare, ci se modifică regimul juridic al acestui drept, exercitarea sa fiind condiţionată de solicitarea/obţinerea acordului instituţiei abilitate de lege şi, în cazul neobţinerii acordului, de modificare a firmei". Menţionează, în sprijinul acestui punct de vedere, deciziile Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 februarie 1993, nr. 5 din 23 februarie 1993 şi nr. 294 din 6 iulie 2004. Precizează că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate în raport cu art. 44 şi 136 din Constituţie, "întrucât prin impunerea obligaţiei de obţinere a acordului de includere în firmă a termenilor menţionaţi anterior nu se aduce atingere existenţei persoanei juridice, ci se stabilesc doar condiţii cu privire la derularea activităţii acesteia, nu se încalcă dispoziţiile constituţionale ce consacră inviolabilitatea proprietăţii private şi tratamentul egal al acesteia, indiferent de titular".
Consideră că dispoziţiile de lege criticate nu impun un regim juridic diferit persoanelor juridice în materia constituirii şi funcţionării acestora, ci stabilesc condiţii de formă ce trebuie respectate în vederea înmatriculării celor care intenţionează să deţină o firmă care conţine unul dintre termenii susceptibili de a crea confuzie între aceste persoane juridice şi instituţiile publice. De asemenea, apreciază că principiul liberului acces la o activitate economică, statuat de art. 45 din Constituţie, nu intră în contradicţie cu exercitarea de către stat a dreptului său de a reglementa regimul de înmatriculare a comercianţilor. Mai arată că nici critica de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Constituţie nu este întemeiată, deoarece "prin impunerea unor condiţii pentru înscrierea unei firme, având ca obiectiv evitarea confuziei între aceasta şi instituţii publice, nu se aduce atingere economiei de piaţă şi nu zădărniceşte îndeplinirea de către stat a obligaţiilor ce îi incumbă sub acest aspect".
În continuare, se susţine că dispoziţiile constituţionale ale art. 29, 30 şi 53 invocate, de asemenea, ca fiind încălcate nu sunt incidente în cauză.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 26/1990, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.72/2004, sunt constituţionale. Mai întâi, arată că prin încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa de judecată a indicat greşit obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, care în realitate este articolul unic pct. 2 din Legea nr. 83/2004, prin care se modifică art. 39 din Legea nr. 26/1990. Mai arată că, anterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 39 din Legea nr. 26/1990 a fost din nou modificat, soluţia legislativă prevăzută în textele de lege criticate fiind preluată în conţinutul dispoziţiilor art. I şi II din Ordonanţa Guvernului nr.72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990. În ceea ce priveşte susţinerile de neconstituţionalitate a art. 39 din Legea nr. 26/1990, republicată, consideră că instituirea obligaţiei persoanelor juridice de a solicita acordul autorităţii competente pentru folosirea denumirii firmei lor şi, în caz contrar, sancţionarea acestora nu încalcă principiul garantării şi ocrotirii în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular. Apreciază că această obligaţie nu echivalează cu o expropriere, ci reprezintă consecinţa încălcării unor dispoziţii legale, stabilite în deplin acord cu prevederile art. 53 din Constituţie. Menţionează, de asemenea, că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere accesului liber al persoanei la o activitate economică, liberei iniţiative şi exercitării acestora în condiţiile legii şi nu echivalează cu nerespectarea de către stat a obligaţiei de a asigura dezvoltarea economiei de piaţă. Consideră că din formularea textelor de lege criticate rezultă că acestea se aplică pentru viitor de la data intrării lor în vigoare şi nu produc efecte retroactive, astfel încât nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, precum şi conform încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 39 alin. (12), (13) şi (14) din Legea nr. 183/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2003 pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului. Prevederile de lege menţionate, în redactarea criticată, au fost modificate prin art. I şi art. II alin. (1), (5), (6) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr.72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.791 din 27 august 2004. Potrivit actului normativ menţionat, soluţia legislativă de principiu anterioară se regăseşte în cuprinsul art. 39 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 26/1990, astfel cum a fost modificată prin art. I din ordonanţă, precum şi în dispoziţiile art. II alin. (1), (5), (6) şi (7) din aceasta.
Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, art. 39 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 a fost modificat prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 519/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.72/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.109 din 26 noiembrie 2004.
Totodată art. II alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.72/2004 a fost modificat prin art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.17 din 9 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.229 din 18 martie 2005. Aşadar, prin prezenta decizie Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor art. 39 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa Guvernului nr.72/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2004, precum şi ale art. II alin. (1), modificat, alin. (5), (6) şi (7) din aceeaşi ordonanţă. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 39 alin. (3) şi (7): "(3) Înscrierea unei firme care conţine cuvintele: «naţional», «român», «institut» sau derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice autorităţilor şi instituţiilor publice centrale se realizează numai cu acordul Secretariatului General al Guvernului. [...]; (7) Refuzul acordului prevăzut la alin. (3) şi (4) conduce la respingerea cererii de înmatriculare a persoanei juridice.";
- Art. II alin. (1), (5), (6) şi (7): "(1) În cazul firmelor înmatriculate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 183/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2003 pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, persoanele juridice deţinătoare ale acestora sunt obligate să solicite acordul autorităţii competente pentru folosirea denumirii, în condiţiile legii, în termen de maximum 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. [...]; (5) Nerespectarea prevederilor alin. (1), (3) sau (4) se sancţionează cu amendă de 25 milioane lei şi are drept consecinţă dizolvarea de drept a persoanei juridice, lichidarea, precum şi radierea acesteia din registrul comerţului, în condiţiile legii.
(6) Constatarea dizolvării de drept prevăzute la alin. (5) se realizează de judecătorul delegat de la oficiul registrului comerţului, la sesizarea oricărei persoane interesate, precum şi din oficiu, după caz.
(7) Amenda prevăzută la alin. (5) se aplică prin încheiere a judecătorului delegat la oficiul registrului comerţului, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi din oficiu, după caz." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", ale art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, ale art. 29 alin. (1) şi (2) privind libertatea gândirii şi a opiniilor şi libertatea conştiinţei, ale art. 30 alin. (1) şi (2), care consacră libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel şi interzice cenzura de orice fel, ale art. 44 alin. (2) şi (3) privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii în mod egal de lege, indiferent de titular, precum şi posibilitatea exproprierii doar pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, ale art. 45 referitoare la faptul că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate, ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 135 alin. (2) lit. a), teza a doua, potrivit căruia "Statul trebuie să asigure: a) [...] protecţia concurenţei loiale", şi ale art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private, în condiţiile legii organice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională reţine: În legătură cu invocarea încălcării prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la neretroactivitatea legii, Curtea constată că dispoziţiile art. II alin. (1), (5), (6) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr.72/2004, care stabilesc obligaţia persoanelor juridice deţinătoare a firmelor deja înmatriculate de a solicita acordul autorităţii competente pentru folosirea denumirii în condiţiile legii, într-un termen maximum de 9 luni de la data intrării în vigoare a ordonanţei, precum şi cele care prevăd dizolvarea de drept a persoanei juridice, lichidarea şi radierea acesteia din registrul comerţului în cazul nerespectării obligaţiei menţionate, nu retroactivează, ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situaţii juridice pentru viitor. Astfel, dispoziţiile de lege criticate se aplică de la data intrării lor în vigoare, legiuitorul instituind termenul de 9 luni înăuntrul căruia persoanele juridice care intră sub incidenţa reglementării să poată face demersurile necesare obţinerii acordului autorităţii competente prevăzute de alin. (3) şi (4) ale art. 39 din Legea nr. 26/1990.
Nu sunt încălcate nici prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (2), referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, şi ale alin. (3), potrivit cărora nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, şi nici cele ale art. 136 alin. (5), care stabilesc că proprietatea este inviolabilă, întrucât aceste texte dispun că drepturile pe care le consacră se exercită "în condiţiile legii"; or, în cauză, prevederile criticate sunt cuprinse într-un asemenea act normativ şi exprimă voinţa legiuitorului.
Susţinerile privind încălcarea art. 135 alin. (2) lit. a) teza a doua din Constituţie, care prevede obligaţia statului de a asigura protecţia concurenţei loiale, urmează, de asemenea, a fi înlăturate, întrucât art. 39 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, în redactarea art. I din Ordonanţa Guvernului nr.72/2004, stabileşte că "Oficiul registrului comerţului va refuza înscrierea unei firme care, fără a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme înregistrate". Aşadar, art. 39 alin. (7) din legea criticată, care dispune că refuzul acordului pentru înscrierea unei firme care conţine cuvintele "naţional", "român" sau "institut" şi/sau derivate ale acestora, caracteristice autorităţilor ori instituţiilor publice centrale sau locale, este chiar în sensul textului constituţional invocat ca fiind încălcat.
În legătură cu invocarea încălcării prevederilor art. 16 alin. (1), art. 29 alin. (1) şi (2), art. 30 alin. (1) şi (2) ale art. 45 şi 53 din Constituţie, urmează a se constata că acestea sunt cuprinse în titlul II din Constituţie "Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale", care îi priveşte pe cetăţeni, iar nu persoanele juridice. Or, în cauză, textele din legea şi ordonanţa criticate dispun cu privire la persoanele juridice deţinătoare de firme înregistrate, astfel că dispoziţiile din Constituţie menţionate nu au incidenţă în cauză.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa Guvernului nr.72/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 519/2004, precum şi ale art. II alin. (1), (5), (6) şi (7) din aceeaşi ordonanţă, excepţie ridicată de Institutul Academic de Consultanţă, Instruire, Editură şi Servicii "Tehnoeconomia Europeană" din Bucureşti în Dosarul nr. 2.899/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 martie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu

Joi, 24 septembrie 2026, 15:46

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.